Planeta cu şapte măŞTI

Capitolul 16

Pitt a hotărât să ducă pe toată lumea până la restaurant în bătrânul, dar elegantul Marmon. Era o seară călduţă, astfel încât cei trei bărbaţi s au aşezat alături pe bancheta din faţă, în timp ce femeile au stat în spate, ca să nu şi strice coafurile din cauza curentului. Bărbaţii purtau sacouri sport şi pantaloni lejeri. Femeile se îmbrăcaseră cu rochii uşoare de vară.

Giordino a venit însoţit de prietena lui din acel moment, Micky Levy, care lucra la o companie minieră cu sediul în Washington. Avea trăsături delicate, tenul brunet şi ochi mari, căprui. Părul lung şi negru era făcut şuviţe cârlionţate şi împletit apoi într o coroană în creştetul capului. În spatele urechii stângi purta o mică floare de zămoşiţă. Avea o voce caldă care trăda un uşor accent israelian.

— Ce maşină minunată, a spus ea după ce Giordino a făcut prezentările. S-a urcat apoi pe uşa din spate, pe care Giordino i a ţinut o deschisă, şi s a aşezat alături de Summer.

— Trebuie să l suporţi pe prietenul meu, a spus Giordino sec. Nu e în stare să meargă nicăieri fără pompă şi alai.

— Pardon, fără surle şi trâmbiţe, l a pus Pitt la punct. Fanfara mea are liber în seara asta.

Lăsând ridicat geamul despărţitor dintre banchete drept paravan împotriva brizei de seară, femeile au flecărit tot drumul până la restaurant. Loren şi Summer au aflat că Micky se născuse şi crescuse la Ierusalim şi că îşi luase masteratul la Facultatea de Mine din Colorado.

— Deci eşti geolog, a spus Summer.

— Specialist în geologie structurală, a precizat Micky. M-am specializat în analize tehnice pentru proiecte de excavaţii. Fac cercetări în domeniul infiltraţiilor şi al canalelor subterane din zonele adânci şi cu pânze freatice, pentru ca inginerii să fie conştienţi de posibilele inundaţii când forează tunelurile.

— Mi se pare cam plicticos, a spus Loren pe un ton politicos. Şi eu am urmat un curs de geologie în colegiu, ca să îndeplinesc cerinţele pentru obţinerea licenţei în economie socială. După mine, geologia e la fel de fascinantă ca şi contabilitatea.

Micky a pufnit în râs.

— Din fericire, când lucrezi pe viu nu e o meserie chiar atât de banală.

— Tata ne a spus unde mergem să mâncăm? a întrebat Summer. Loren a clătinat din cap.

— Mie nu mi spune niciodată.

Peste aproape jumătate de oră, Pitt a intrat pe aleea ce ducea la restaurantul L'Auberge Chez Francois din Great Falls, Virginia. Arhitectura alsaciană şi decoraţiunile interioare degajau o atmosferă caldă, agreabilă. A parcat maşina şi au intrat cu toţii pe uşa principală, unde cineva din familia proprietarilor a verificat numele lui Pitt pe fişa de rezervări şi i a condus până la o masă pentru şase persoane, situată într un mic intrând.

Pitt şi a zărit doi prieteni vechi - Clyde Smith şi atrăgătoarea lui soţie, Paula -, cu care a schimbat câteva cuvinte. Angajat la NUMA, Smith avea aproape aceeaşi vechime ca Pitt, numai că lucra la Departamentul financiar. După ce s au aşezat cu toţii, a apărut un chelner care a anunţat felurile speciale ale serii. Sărind peste cocktailuri, Pitt a trecut direct la vin, comandând un pinot noir Sparr, foarte tare. Apoi a comandat ca aperitiv o tavă cu vânat: căprioară, antilopă, piept de fazan, iepure şi prepeliţă cu ciuperci sălbatice şi castane.

Cât au savurat vinul şi s au delectat cu aperitivele din vânat, Loren le a vorbit despre ultimele zvonuri din lumea politică de la Washington. Au ascultat cu o atenţie încordată, pentru că era vorba de bârfe mai puţin publice, cunoscute doar de un membru al Congresului. Au urmat Dirk şi Summer, care au povestit cum descoperiseră templul şi obiectele antice, sfârşind cu experienţa care era să se sfârşească tragic pe bancul Navidad în timpul uraganului. Pitt i a întrerupt pentru a i anunţa că îl convocase pe St. Julian Perlmutter şi că îl prevenise că fiul şi fiica lui vor dori să le împărtăşească din cunoştinţele lui despre corăbii şi mare.

Apoi au sosit felurile principale, pe care le ar fi apreciat sincer orice iubitor de bucătărie franţuzească. Pitt a comandat rinichi şi ciuperci cu sos de lichior de vişine şi muştar. În meniu figurau şi creier de viţel şi limbă de viţel, dar femeile nu aveau chef de asemenea bunătăţi. Giordino şi Micky au împărţit un grătar de miel, iar Dirk şi Summer au încercat choucroute garni, adică un platou mare cu varză acră, cârnaţi, carne de fazan, raţă, pui de porumbel şi pateu de gâscă, acesta din urmă fiind specialitatea casei. Loren a ales petite choucroute, varza acră cu păstrăv afumat, somon, peşte undiţar şi crevete.

Majoritatea au preferat un desert bogat, urmat de un pahar de vin de Porto fin. După aceea, au fost de acord că de a doua zi toţi vor începe o cură de slăbire. În timp ce se relaxau după masa somptuoasă, Summer a întrebat o pe Micky în ce parte a lumii o duseseră expediţiile geologice. Ea a descris imensele peşteri din Brazilia şi Mexic şi dificultatea de a pătrunde în cotloanele lor cele mai adânci.

— Ai descoperit vreodată aur? a întrebat o în glumă Summer.

— Doar o dată. Am găsit urme slabe într un râu subteran care curge pe sub Deşertul Californiei până în Golful Californiei.

Imediat ce a rostit numele râului, Pitt, Giordino şi Loren au început să râdă. Micky a rămas surprinsă aflând cum descoperiseră cei doi râul subteran şi cum, în cursul proiectului Aurul Incaşilor, o salvaseră pe Loren din mâinile unei bande de hoţi de comori.

— Rio Pitt, a spus Micky, destul de impresionată. Ar fi trebuit să fac legătura. Apoi a continuat să şi descrie călătoriile în toată lumea. Unul dintre cele mai fascinante proiecte la care am participat a fost stabilirea nivelului apelor în cavernele calcaroase din Nicaragua.

— Ştiam că în Nicaragua există peşteri populate de lilieci, a spus Summer, nu caverne calcaroase.

— Au fost descoperite acum zece ani şi sunt foarte mari. Unele se întind pe kilometri întregi. Corporaţia care m a angajat plănuieşte să construiască un canal uscat între oceane.

— Un canal uscat care să traverseze Nicaragua? s a mirat Loren. Asta e ceva nou.

— De fapt, inginerii îl numeau „pod subteran”.

— Un canal subteran? a întrebat Loren cu o expresie de scepticism, încerc să pricep ce înseamnă asta.

— Porturile pentru containere la adâncime şi zonele comerciale libere din Caraibe şi de la Pacific, ce urmează a fi construite, vor fi legate printr o cale ferată de mare viteză, cu levitaţie magnetică, care va trece prin tuneluri uriaşe pe sub munţi şi lacul Nicaragua, cu trenuri capabile de viteze de până la 550 km/h.

— Ideea e ingenioasă, a recunoscut Pitt. Dacă se dovedeşte şi practică, costurile de transport s ar reduce substanţial.

— Aici vorbim de bani mulţi, a zis Giordino. Micky a aprobat din cap.

— Bugetul fusese estimat la şapte miliarde de dolari. Loren a rămas nedumerită.

— Mi se pare ciudat că la Departamentul Transporturilor nu s a vorbit de o lucrare atât de vastă.

— Şi nici nu a fost menţionată de mijloacele de informare, a adăugat Dirk.

— Asta pentru că proiectul s a împotmolit, a explicat Micky. Mi s a spus că firma de construcţii care iniţiase proiectul a decis să se retragă. N-am aflat motivele. Eu am semnat un contract de confidenţialitate prin care mă obligam să nu divulg date despre activitatea mea sau alte informaţii privind proiectul, dar asta s a întâmplat în urmă cu patru ani. Şi, cum se pare că totul e de domeniul trecutului, nu mă deranjează să încalc clauzele contractului şi să le povestesc prietenilor mei despre idee la o masă absolut minunată.

— Fascinantă poveste, a recunoscut Loren. Mă întreb cine voia să susţină financiar un asemenea proiect.

Micky a luat o gură din vinul de Porto.

— Din câte am înţeles, o parte din finanţare urma să fie asigurată de China, care a investit masiv în America Centrală. Dacă sistemul subteran de transport ar fi fost realizat, le ar fi oferit o putere economică considerabilă în America de Nord şi în America de Sud.

Pitt şi Loren s au căutat din ochi, înţelegând şi altceva dincolo de cuvinte. Apoi Loren a întrebat o pe Micky:

— Cum se numea firma de construcţii care te a angajat?

— Este o companie internaţională uriaşă, care se numeşte Odyssey.

— Da, a spus Pitt cu glas reţinut, şi, pe sub masă, a strâns o uşor de genunchi pe Loren. Da, cred că am auzit de ea.

— Ce coincidenţă, a remarcat Loren. Cu doar câteva ore în urmă, eu şi Dirk am discutat despre Odyssey.

— Un nume bizar pentru o companie de construcţii, a constatat Summer.

Loren a zâmbit discret şi l a parafrazat pe Winston Churchill:

— O ghicitoare învăluită într un labirint de legături secrete de afaceri, ascunsă într o enigmă. Fondatorul şi preşedintele companiei, care se numeşte Specter, rămâne la fel de misterios ca soluţia călătoriei în timp.

Dirk a rămas pe gânduri.

— De ce crezi că proiectul a rămas nefinalizat? Din lipsă de bani?

— Sigur n a fost vorba de bani, a răspuns Loren. Jurnaliştii de la publicaţiile economice britanice apreciază activele lui personale la 50 de miliarde de dolari.

— E de mirare, a murmurat Pitt, de ce nu au terminat tunelurile dacă în joc este o asemenea miză.

Loren a avut un moment de ezitare. Giordino a spus însă pe un ton decis:

— De unde ştii că a abandonat ideea? Poate că, în timp ce noi degustăm vinul acesta, el sapă în secret pe sub Nicaragua.

— Imposibil, a spus Loren, fără drept de apel. Fotografiile din satelit ar indica activităţi de construcţie. Nu ai cum să ascunzi excavaţii de o asemenea anvergură.

Giordino şi a contemplat paharul golit.

— E o chestie dacă a reuşit să ascundă milioane de tone de rocă şi noroi excavate.

Pitt s a uitat lung la Mick, aşezată în faţa lui.

— Mi ai putea pune la dispoziţie o hartă a zonei de unde trebuia să pornească şi unde trebuia să se termine tunelul?

Micky s a arătat încântată să se facă utilă.

— Mi ai stârnit curiozitatea. Dă mi numărul tău de fax şi ţi voi trimite planurile de şantier.

— Tată, ce pui la cale? l a întrebat Dirk.

— Eu şi Al vom pleca spre Nicaragua peste câteva zile, a spus Pitt cu un zâmbet şiret. Poate aruncăm şi noi o privire prin zonă.