Planeta cu şapte măŞTI

Capitolul 19

Gunn a manevrat Poco Bonito prin apa întunecată care despărţea cele două maluri stâncoase ale strâmtorii. A menţinut prova drept pe mijlocul canalului, deoarece nici o altă navă nu naviga la ora aceea. În depărtare, luminile din partea superioară a geamandurilor care marcau intrarea în port se legănau în ritmul valurilor - de o parte clipeau cele verzi, de cealaltă, cele roşii.

Cât timp Pitt a rămas pe şezlong ca să savureze răcoarea serii tropicale şi să urmărească licărul luminilor din Blucfields stingându se treptat la pupa, amintirea spioanei de pe chei i a rămas în minte, căpătând proporţii tot mai mari, ca o plantă care creşte. Avea un sentiment nedefinit, îndepărtat şi confuz. Nu l deranja că fuseseră observaţi când părăsiseră cheiul. Faptul acesta i se părea fără nici o importanţă. Camioneta care, după însemne, aparţinea companiei Odyssey nu îl îngrijora decât foarte puţin. Ceea ce îl intriga fusese grabă cu care femeia demarase din acel loc. Nu înţelegea necesitatea fugii. Doar pentru că fusese depistată de echipajul NUM A? Şi ce dacă? Nimeni de la bord nu dăduse de înţeles că va coborî pe chei. Răspunsul trebuia căutat în altă parte.

Apoi totul s a închegat când şi a adus aminte de părul umed al femeii.

Gunn ţinea mâna dreaptă deasupra dublei acceleraţii care acţiona motoarele diesel cu injecţie, pregătindu se să împingă manetele înainte şi să facă vasul să zboare peste valurile leneşe ce veneau dinspre larg. Brusc, Pitt s a ridicat de pe şezlong şi a răcnit:

— Rudi, opreşte vasul!

Gunn s a răsucit uşor spre el.

— Poftim?

— Opreşte vasul! Imediat!

Glasul lui Pitt fusese cât se poate de tăios, iar Gunn i a dat ascultare pe dată, împingând manetele până în poziţia zero. Apoi Pitt a strigat către Giordino, care, împreună cu Ford şi cu Dodge degusta nişte plăcintă şi cafea în bucătărie.

— Al, adu mi echipamentul de scufundare!

— Ce i tărăboiul ăsta? a întrebat Gunn, derutat, în timp ce cobora din timonerie pe uşa laterală.

Cu o expresie de uimire, Renee şi Dodge şi au făcut apariţia pe punte să vadă ce se întâmpla.

— Nu sunt sigur, a explicat Pitt, dar cred că ni s a plasat o bombă la bord.

— Cum de ai tras o asemenea concluzie? l a întrebat cu îndoială în glas Dodge.

— Şoferul camionetei s a îndepărtat prea repede. De ce s a grăbit atât? Trebuie să existe un motiv.

— Am face bine să verificăm, a spus Dodge, înţelegând temerile lui Pitt.

Acesta a dat din cap cu fermitate.

— La fel gândeam şi eu. Rudi, tu, Renee şi Patrick verificaţi cabinele la sânge. Al, tu du te în camera motoarelor. Eu cobor în apă, în ideea că bomba a fost fixată sub bordaj.

— La treabă, a propus Al. Explozibilul ar putea fi cu ceas programat să detoneze încărcătura imediat ce ieşim din port şi ne deplasăm spre larg.

Pitt a clătinat din cap.

— Nu cred. Exista posibilitatea să rămânem andocaţi până spre dimineaţă. Imposibil să fi anticipat cineva ora precisă când vom pleca şi când vom ajunge în larg. Am o bănuială că, atunci când trecem de gura canalului, un emiţător legat de o geamandură ar putea activa un receptor conectat la explozibil.

— Eu cred mai curând că ai o imaginaţie prea bogată, şi a exprimat Renee îndoielile. Nici să mă pici cu ceară nu văd ce motiv ar avea cineva să ne ucidă şi să distrugă vasul.

— Acel cineva se teme de ceea ce am putea descoperi, a spus Pitt. Iar de acum înainte Odyssey va deveni suspectul nostru numărul unu. Au un sistem de informaţii foarte bun dacă au descoperit planul amiralului de a ne trimite, împreună cu vasul, în Bluefields.

Giordino a apărut de sub punte cu costumul de scufundător al lui Pitt. Intuitiv, acceptase teoria lui fără să comenteze. După ce stătuseră alături încă din şcoala elementară, ştia că rareori i se întâmpla lui Pitt să răstălmăcească lucrurile. Încrederea pe care fiecare o avea faţă de intuiţiile celuilalt îi lega într un mod neobişnuit. În multe situaţii minţile lor acţionaseră la unison.

— Nu uitaţi că trebuie să lucrăm cu rapiditate, i a sfătuit Pitt cu un glas ce trăda hotărâre. Cu cât întârziem mai mult, cu atât mai repede îşi vor da seama amicii noştri că le am descoperit planurile. În următoarele zece minute se aşteaptă la un adevărat foc de artificii.

Ceilalţi au înţeles. Nimeni nu trebuia împins de la spate. Şi au coordonat eforturile şi şi au stabilit porţiuni ale vasului ce trebuiau verificate, timp în care Pitt s a dezbrăcat, rămânând doar în şort, apoi şi a fixat buteliile de aer şi regulatorul. Nu s a mai ostenit să îmbrace costumul de scufundător. Fără flotabilitatea lui, nu simţea nevoia de a fi stânjenit de lestul de la brâu. După ce şi a vârât muştiucul regulatorului între dinţi, şi a legat o mică trusă de scule de piciorul stâng, a luat în mână o lanternă de scufundător şi a sărit peste bord.

Apa părea mai caldă decât aerul. Vizibilitatea era cât se poate de bună. Îndreptând fasciculul lanternei în jos, a reuşit să distingă fundul plat, nisipos, aflat la peste 25 de metri adâncime. Chiar dacă apa exercita o oarecare presiune asupra lui, Pitt se simţea neobişnuit de comod. Coca aflată sub linia de plutire era curată, fără depuneri de plante şi crustacee, pentru că fusese curăţată în doc uscat înainte ca Poco Bonito să plece spre sud.

S-a deplasat de la cârmă şi elice către prova şi a plimbat fasciculul dinspre babord spre tribord şi înapoi. Exista posibilitatea că vreun rechin curios, atras de lumină, să devină primejdios, dar, de a lungul anilor în care făcuse scufundări, Pitt rareori întâlnise asemenea ucigaşi ai adâncurilor. Şi a concentrat atenţia în schimb asupra unui obiect apărut în lumina lanternei, care ieşea în afară ca o tumoare crescută pe chilă, cam la mijlocul navei. Cum bănuielile i se confirmaseră, a bătut uşor din labele de înot şi, la mai puţin de douăzeci de centimetri, a ajuns faţă în faţă cu ceea ce era, dincolo de orice îndoială, un dispozitiv exploziv.

Pitt nu se pricepea la bombe. Nu putea stabili decât că era vorba de un recipient cu capetele ovale, lung de aproximativ un metru şi lat de douăzeci de centimetri, care fusese lipit de coca din aluminiu, în porţiunea în care se unea cu chila. Cel care se ocupase de această treabă fixase recipientul cu bandă adezivă impermeabilă şi suficient de rezistentă pentru a învinge rezistenţa apei atunci când vasul ar fi navigat prin canal.

I-a fost imposibil să şi dea seama ce tip de exploziv fusese lipit acolo, însă, după aspect, era vorba de unul puternic. Recipientul părea să conţină suficient material pentru a face fărâme nava şi echipajul acesteia. Ideea nu l a încântat câtuşi de puţin.

A pus lanterna subsuoară şi a prins recipientul între palme. A inspirat adânc şi a încercat să îl desprindă de cocă. Nici un rezultat. Şi a încordat toate puterile, dar efortul s a dovedit zadarnic. Întrucât nu avea un reazem solid, nu putea exercita o forţă prea mare ca să învingă rezistenţa benzii adezive. S-a tras puţin înapoi, a băgat mâna în trusa de scule pe care şi o prinsese de picior şi a scos un cuţit ascuţit de pescar, care avea lama curbată.

La lumina lanternei, a aruncat o privire la cadranul portocaliu al ceasului său vechi de scufundător, marca Doxa. Se afla în apă de patru minute. Trebuia să se grăbească, pentru ca oamenii lui Specter, aflaţi pe ţărm, să nu prindă ceva de veste. Cu precauţie, strecurând lama cuţitului pe sub recipient atât cât a avut curaj, a tăiat banda adezivă ca pe o bucată de lemn. Cel care plasase bomba folosise bandă cât să imobilizeze o balenă. Apoi a constatat că, deşi tăiase bandă în patru puncte, recipientul rămăsese totuşi lipit de cocă.

A pus cuţitul înapoi în trusă şi a apucat recipientul de capete, şi a îndoit corpul până când şi a aşezat ferm picioarele pe chilă şi a tras cu putere, rugându se cerului să nu declanşeze vreun semnal electronic. Recipientul s a desprins de coca navei atât de brusc, încât Pitt a fost propulsat vreo doi metri prin apă, apoi a reuşit să se oprească. Abia după ce a rămas cu explozivul între palme şi a dat seama că gâfâia de efort şi trăgea aer din butelia de oxigen ca o pompă, în vreme ce inima îi bătea de parcă ar fi vrut să i sară din piept.

Fără a mai încerca să şi domolească bătaia inimii, Pitt a înotat de a lungul chilei şi a ieşit la suprafaţă în apropiere de cârmă. N-a văzut pe nimeni. Toţi ceilalţi erau ocupaţi să scotocească prin interiorul navei. Şi a scos muştiucul din gură şi a strigat:

— Am nevoie de ajutor!

N-a rămas deloc surprins când primul care i a răspuns a fost Giordino.

Micuţul italian a ieşit val vârtej pe uşa camerei motoarelor şi s a aplecat peste osatura pupa.

— Ce ai găsit?

— Suficient exploziv să spulbere un cuirasat.

— Vrei să te ajut să o ridici la bord?

— Nu, a zis Pitt şi a fost cât pe ce să înghită apă când un val i a trecut peste cap. Leagă o parâmă lungă de o plută de salvare şi lanseaz o peste bord.

Giordino n a mai stat pe gânduri şi a urcat grăbit scara ce ducea pe acoperişul careului de pe puntea superioară. Ajuns acolo, a scos una dintre plute din suport, unde fusese depozitată fără a fi legată, ca să poată pluti liber în caz că vasul s ar fi scufundat. Renee şi Dodge au apărut la momentul oportun pentru a prinde pluta pe care Giordino tocmai o lăsa să alunece de pe acoperiş pe punte.

— Ce se întâmpla? a întrebat Renee.

Giordino a făcut un semn din cap către apă, unde se vedea doar capul lui Pitt.

— Dirk a găsit un dispozitiv exploziv fixat de cocă.

Renee s a uitat peste osatura pupa şi a văzut recipientul luminat vag de lanternă lui Pitt.

— De ce nu l lasă să se ducă la fund? a întrebat ea încet, pe un ton vecin cu spaimă.

— Pentru că are un plan, i a răspuns Giordino răbdător. Mai bine ajută mă să arunc pluta peste bord.

Dodge n a scos o vorbă şi toţi trei au ridicat pluta peste balustradă şi au lăsat o să cadă cu un pleoscăit şi un val care i a trecut lui Pitt peste cap. Bătând apa cu vigoare, acesta s a ridicat până a ajuns cu pieptul afară din apă, a săltat recipientul greu peste cap şi, conştient că risca enorm, l a lăsat cu grijă pe fundul plutei. Singura lui consolare era că, în caz de explozie, nici nu avea să şi dea seama ce s a întâmplat.

Pitt a scos un oftat lung de uşurare abia după ce a fixat recipientul pe plută.

Giordino a lăsat la apă scară din parâma şi l a ajutat să urce la bord. În vreme ce Giordino îi scotea buteliile de oxigen de pe spate, Pitt a spus:

— Toarnă câţiva litri de combustibil în plută, apoi filează frânghia plutei cât e de lungă.

— Vrei cumva să luăm la remorcă pluta cu explozivul acoperit de benzină? l a întrebat Dodge cu o expresie nelămurită pe chip.

— Întocmai.

— Ce se va întâmpla după ce va trece de geamandură pe care au instalat emiţătorul?

Pitt s a uitat la Dodge şi a rânjit strâmb.

— Are să facă bum.