Planeta cu şapte măŞTI

Capitolul 40

Avionul cu reacţie al companiei Air Canada a pătruns într un nor mare, ale cărui forme rotunjite căpătaseră nuanţe oranj din cauza soarelui care apunea. Când şi a început coborârea lentă spre Guadelupa, Summer a privit pe fereastră şi a urmărit apa de un albastru violaceu căpătând nuanţe albastre, apoi turcoaz, pe măsură ce zburau pe deasupra recifelor şi a lagunelor. Aşezat alături de ea, Dirk examina o hartă a apelor ce înconjurau Isles des Saintes, un grup de insule situate la sud de Guadelupa.

Summer s a uitat cu o curiozitate crescânda la cele două insule principale, Basse terre şi Grande terre, care se uneau, formând ceva ce aducea cu un fluture. Basse terre forma aripa vestică şi avea colinele şi munţii acoperiţi de păduri dese. Înconjurată de ferigi, pădurea tropicală cuprindea câteva dintre cele mai înalte cascade din zona caraibilor, care coborau de pe piscul cel mai înalt al insulei, La Soufriere, un vulcan încă activ, înalt de 1 467 de metri. Cele două insule, având o suprafaţă totală egală cu a statului Luxemburg, erau separate de un canal îngust plin de mangrove, numit Riviere Salee.

Aripa estică a fluturelui, Grande terre, contrasta vădit cu Basse terre. Insula era dominată de un teren plan şi de coline domoale, multe dintre ele cultivate cu trestie de zahăr, sursa principală a celor trei distilerii care produc romul atât de renumit al Guadelupei.

Summer a simţit că i tresaltă inima la gândul că se va distra pe câteva dintre numeroasele plaje cu nisip negru şi alb ale insulei, tivite de palmieri care le dădeau un aer romantic şi exotic. În sinea ei ştia însă că acelea erau doar vise ce nu se vor împlini. După ce ea şi Dirk vor termina de căutat flota pierdută a lui Ulise, amiralul Sandecker le va cere să revină imediat acasă, fără să le îngăduie măcar câteva zile libere pentru a se odihni şi a se distra, motiv pentru care a hotărât să mai rămână, chiar dacă asta avea să stârnească mânia amiralului.

Avionul a descris un cerc larg, trecând peste Pointe a pitre, capitala comercială a Guadelupei. A privit în jos, la acoperişurile din ţiglă roşie, amestecate cu cele din tablă ondulată. Oraşul era înfrumuseţat de o piaţă pitorească, situată chiar în centru, înconjurată de magazine ce şi etalau mărfurile până pe trotuar şi de cafenele în aer liber. Străzile înguste păreau aglomerate şi pline de animaţie, semn că locuitorii se grăbeau să ia cina. A remarcat numărul redus de automobile. Mulţi oameni mergeau pe jos, alţii foloseau motociclete sau scutere. Luminile începuseră deja să se aprindă în casele mici din jurul oraşului port. Navele mari erau amarate, în vreme ce bărcile de pescuit reintrau în port după o zi de muncă.

Pilotul a aşezat avionul pe culoarul de aterizare spre aeroportul Pole Caraïbes al Guadelupei. Trenul de aterizare a scos un bufnet scurt când roţile au ieşit de sub fuzelaj şi s au blocat pe poziţie şi, cu un zumzăit, flapsurile au fost puse în poziţie de frânare. Pentru o clipă, soarele a mai sclipit o dată în ferestre, după care avionul s a aşezat pe pistă cu o uşoară săritură, cu scrâşnetul de protest al pneurilor şi şuieratul strident al tracţiunii inverse a turbinelor, după care a frânat şi a rulat pe pistă, către terminal.

Pe Summer o încântaseră mereu înserările de la tropice. De obicei, briza venită dinspre larg alunga arşiţa şi umiditatea de peste zi. Îi plăcea mirosul de vegetaţie umedă de după câte o ploaie şi aroma florilor tropicale prezente peste tot.

— Cum te descurci în franceză? a întrebat o Dirk pe Summer când au coborât treptele avionului.

— La fel de bine ca tine în limba Swahili, i a răspuns ea, arătând sclipitoare într o fustă înflorată care flutura în bătaia vântului şi o bluză asortată. Dar de ce mă întrebi?

— Numai turiştii vorbesc englezeşte. Localnicii folosesc franceza sau un dialect franco creol.

— Cum nici unul dintre noi n a absolvit facultăţi de limbi străine, va trebui să ne mulţumim cu limbajul semnelor.

Dirk s a uitat lung la sora lui şi a râs. I-a întins o carte de dimensiuni reduse.

— Uite un dicţionar englez francez. Mă bizui pe tine când va fi nevoie să traduci.

Au mers pe jos până în terminal şi i au urmat pe ceilalţi pasageri ajunşi înaintea lor până la biroul de sănătate şi imigraţie. Funcţionarul i a măsurat cu privirea şi abia după aceea le a aplicat ştampila.

— Aţi sosit pentru afaceri sau în interes personal? a întrebat el într o engleză cursivă.

Summer a strâmbat delicat din nas către Dirk.

— Călătorie de plăcere, a răspuns ea, arătându i funcţionarului ceea ce părea să fie o verighetă cu diamante pe care o purta pe mâna stingă. Suntem în luna de miere.

Omul a privit cu răceală spre sânii ei, a dat aprobator din cap şi a zâmbit când a aplicat ştampila pe una dintre paginile paşaportului.

— Şedere plăcută, a spus el, pe un ton cu subînţeles erotic. Imediat ce au ajuns suficient de departe pentru a nu fi auziţi de funcţionar, Dirk a întrebat:

— Ce i chestia asta cu luna de miere? Şi de unde ai cumpărat verigheta aceea?

— M-am gândit că, dacă ne dăm drept proaspăt căsătoriţi, nu vom trezi nici o suspiciune, i a răspuns Summer. Iar diamantele sunt din sticlă. M-a costat cu totul opt dolari.

— Sper să nu se uite cineva mai atent la el, că va crede că s cel mai zgârcit soţ de pe pământ.

Au mers în zona pentru bagaje, unde au fost nevoiţi să aştepte douăzeci de minute până să le sosească valizele. După ce le au pus pe un cărucior, au trecut prin vamă şi au pătruns în holul de aşteptare al terminalului. Un grup de aproape treizeci de persoane aşteptau să şi întâmpine prietenii sau rudele. Un bărbat scund, cu o piele care i dezvăluia originea creolă, îmbrăcat într un costam alb, ţinea sus o mică pancartă pe care scria: Pitt.

— Noi suntem, a spus Dirk apropiindu se de el. Ea e Summer, iar eu sunt Dirk Pitt.

— Charles Moreau, a zis bărbatul scund şi le a întins mâna. Avea ochii negri ca cerneala şi un nas suficient de ascuţit pentru a fi folosit într un duel. Îi ajungea lui Summer abia până la umăr, având trupul subţire ca un pomişor. Zborul vostru n a întârziat decât zece minute. Aş spune că e un record. Apoi s a înclinat, a luat mâna lui Summer şi şi a trecut buzele peste ea, respectând un obicei tipic continentului. Amiralul Sandecker mi a spus că sunteţi o pereche minunată.

— Presupun că ţi a spus că suntem frate şi soră.

— Da. E vreo problemă?

Dirk a aruncat o privire spre Summer, care a zâmbit, mimând nevinovăţia.

— Voiam doar să fie clar.

Summer şi Moreau au ieşit pe uşi, urmaţi de Dirk, care împingea căruciorul cu bagaje. O femeie atrăgătoare, cu părul negru ca pana corbului, îmbrăcată în stilul creol tradiţional - o fustă viu colorată dintr o ţesătură în care predominau culorile oranj şi galben, un şal asortat şi o bluză albă din dantelă, cu o vestă şi o eşarfă purtate pe un umăr - a intrat în Dirk, venind din lateral. Cunoscător al riscurilor pe care trebuie să le înfrunte turiştii, Dirk şi a dus imediat mâna la buzunarul în care îşi ţinea portofelul, dar acesta era la locul lui.

Femeia a rămas pe loc şi şi a masat umărul.

— Mii de scuze. Eu sunt de vină.

— Aţi păţit ceva? a întrebat o Dirk politicos.

— Acum ştiu cum e când te izbeşti de un copac, a zis ea şi, ridicând privirea spre el, i a zâmbit. Mă numesc Simone Raizet. Sper să ne mai vedem.

— Tot ce se poate, i a răspuns Pitt, fără să se prezinte. Femeia a făcut un semn din cap către Summer şi a spus:

— Ai un soţ fermecător.

— Da, uneori, a spus Summer cu o undă de sarcasm în voce. Femeia s a întors şi a intrat în terminal.

— Cum să interpretăm întâmplarea asta? a zis Pitt, oarecum nedumerit.

— Nu poţi spune că n a fost îndrăzneaţă, a mormăit Summer.

— Foarte ciudat, a intervenit Moreau. A lăsat impresia că e localnică. Eu m am născut pe insulă, dar n am mai văzut o până acum.

Pe chipul lui Summer a apărut o expresie de vagă îngrijorare.

— După părerea mea, ciocnirea asta a fost premeditată.

— Nu te contrazic, a zis Dirk. A urmărit ceva. Nu mi dau seama ce. Dar întâlnirea asta nu a fost pur întâmplătoare.

Moreau i a condus până pe partea cealaltă a drumului, spre parcare, şi s a oprit în dreptul unui BMW 525. A apăsat pe telecomandă de pe inelul cu chei şi portbagajul s a deschis. Dirk a aşezat bagajele, apoi au urcat în automobil. Moreau a pornit spre drumul ce ducea la Pointe a pitre.

— V-am rezervat un mic apartament cu două camere la Canella Beach hotel, unul dintre cele mai renumite, şi nu foarte scump. Instrucţiunile amiralului Sandecker spuneau că trebuie să nu ieşiţi prea mult în evidenţă cât căutaţi comoara.

— Comoara istorică, l a corectat Summer.

— Are dreptate, a spus Dirk. Dacă se află cumva că num a a pornit în căutarea comorilor scufundate, cine ştie ce am păţi?!

— Aţi fi goniţi de pe insulă, a adăugat Moreau. Guvernul a emis legi stricte pentru protejarea moştenirii noastre istorice submarine.

— Dacă reuşim, a spus Summer, oamenii de aici vor moşteni o descoperire ce va face vâlvă.

— Un motiv în plus să păstraţi secretul expediţiei.

— Eşti de mult prieten cu amiralul?

— L-am cunoscut pe James cu mulţi ani în urmă, când eram consulul Guadelupei la New York. De când m am pensionat, mai apelează din când în când la ajutorul meu pentru rezolvarea unor treburi ale NUMA în această zonă a Mării Caraibilor.

Au mers printre colinele înverzite, coborând spre port şi ocolind oraşul, de a lungul ţărmului sud estic al insulei Grande terre, ajungând în cele din urmă la marginea oraşului Gosier. Apoi maşina a luat o pe un drum neamenajat şi şerpuit, care, după o vreme, a reintrat pe şosea.

Privind pe fereastră şi admirând casele înconjurate de grădini frumos îngrijite şi bogate, Summer l a întrebat pe Moreau:

— Ne oferi o plimbare prin peisajul rural?

— Un taxi a rulat permanent în urma noastră, încă de când am plecat de la aeroport, a spus el. Voiam să mă conving dacă suntem urmăriţi.

Dirk s a întors şi a privit prin geamul din spate.

— Ford ul verde?

— Acela.

Moreau a părăsit zona rezidenţială şi a ocolit un şir de autobuze, turişti pe scutere şi un grup de taxiuri staţionate. Şoferul Ford ului s a străduit să nu i piardă din ochi, însă era împiedicat de traficul aglomerat şi lent. Cu pricepere, Moreau s a strecurat pe după două autobuze ce blocau ambele laturi ale străzii. A cotit brusc la dreapta pe o stradă îngustă care trecea printre două şiruri de case construite în ciudatul stil colonial francez. A virat încă o dată la stânga, apoi a repetat manevra la următoarea intersecţie, ajungând din nou pe şosea. Taxiul a trecut peste o zonă verde ce mărginea drumul, ocolind astfel autobuzele, a recuperat distanţa pierdută şi a rămas în spatele maşinii lui Moreau de parcă ar fi fost legat de ea.

— Îl interesează persoanele noastre, e clar, a spus Dirk. Să vedem dacă putem scăpa de el, a zis Moreau.

A aşteptat până s a creat un spaţiu gol în trafic. Apoi, în loc să cotească pe vreo stradă lăturalnică, a accelerat şi a ţâşnit printre maşini. Vreme de aproape treizeci de secunde, taximetristul a fost împiedicat de câteva scutere, automobile şi autobuze, după care a reuşit să treacă de ele şi să reia urmărirea.

La o cotitură, pierzând din ochi taxiul urmăritor, Moreau a pătruns pe aleea ce ducea spre o casă şi a oprit după un tufiş mare de leandri. Câteva momente mai târziu, taxiul a trecut în viteză pe stradă şi a dispărut curând într un nor uşor de praf. Au rămas pe loc vreme de câteva minute, după care Moreau a ieşit cu spatele pe de alee şi a reintrat în traficul intens de pe drumul principal.

— Am scăpat de el, dar mă tem că reuşita e temporară.

— Dacă ne a pierdut, s ar putea să ne joace aceeaşi festă şi să ne aştepte, a spus Dirk.

— Mă ndoiesc, a zis Summer cu un aer încrezător. Facem pariu că încă goneşte după o himeră.

— O să pierzi, a zis Dirk râzând, arătând cu degetul spre Ford ul verde parcat la trotuar. Şoferul vorbea la telefonul mobil şi gesticula de zor.

— Charles, trage alături de el.

Venind încet din spatele taxiului, Moreau l a ocolit şi a oprit brusc în lateral, la câţiva centimetri de el. Dirk a scos capul pe geam şi a bătut în portiera şoferului.

— Pe noi ne cauţi?

Luat prin surprindere, şoferul s a uitat lung la faţa zâmbitoare a lui Dirk, a aruncat telefonul pe bancheta alăturată, a apăsat puternic pedala de acceleraţie şi a demarat în trombă pe strada mărginită de palmieri ce ducea spre oraşul Sainteanne, făcând pneurile să se rotească în gol pe pietriş până ce au intrat pe asfalt şi, prinzând aderenţă, au scrâşnit. Moreau a tras pe dreapta şi a oprit, urmărind cu privirea taxiul care dispărea în trafic.

— Întâi doamna de la aeroport, iar acum asta, a zis Moreau încet. Pentru cine ar prezenta atâta interes doi reprezentanţi ai NUMA veniţi într o expediţie de scufundări?

— Cuvântul „comoară” e un afrodiziac puternic şi se răspândeşte ca o molimă, a spus Summer. Nu ştiu cum, dar zvonul a sosit aici înaintea noastră.

Dirk a privit gânditor în depărtare, către locul în care taxiul dispăruse.

— Mâine dimineaţă, când plecăm cu barca spre insula Branwyn, o să aflăm sigur cine ne urmăreşte.

— Cunoşti insula asta? l a întrebat Summer pe Moreau.

— Îndeajuns ca să ştiu că e primejdios să te apropii de ea, a spus Moreau. Se numea Isle de Rouge, adică insula roşie, din cauza solului vulcanic brun. Noua proprietară a rebotezat o. Mi s a spus că Branwyn era o zeiţă celtă cunoscută drept Venus a mărilor nordice şi zeiţa iubirii şi a frumuseţii. Însă printre băştinaşii superstiţioşi locul se bucură de cu totul altă reputaţie - e numit insula morţii. Dirk savura briza călduţă şi parfumată ce venea pe geam.

— Din cauza recifului periculos sau a valurilor perfide, nu?

— Nu, i a răspuns Moreau, în timp ce frâna pentru a lăsa două fetiţe în rochiţe viu colorate să traverseze drumul. Proprietarei insulei nu i plac intruşii.

— Potrivit datelor puse la dispoziţie de departamentul de cercetare computerizată de la NUMA, proprietar este o femeie pe nume Epona el Iade, a spus Summer.

— O doamnă foarte misterioasă. Din câte ştim, n a pus niciodată piciorul pe Basse terre sau Grande terre.

Summer şi a trecut mâna prin părul care i se încurcase din cauza umezelii.

— Doamna Eliade are probabil servitori ca să şi întreţină casa elegantă de pe insula Branwyn.

— Fotografiile din satelit arată un aerodrom, câteva clădiri, un cerc ciudat din coloane înalte de piatră şi o casă mare, a spus Moreau. Se spune că pescarii sau turiştii care au încercat să debarce pe insulă au fost găsiţi morţi. De obicei au fost scoşi de mare pe o plajă de pe Basse terre, la mulţi kilometri depărtare.

— Poliţia nu a făcut anchete?

Moreau a clătinat din cap şi a aprins farurile, pentru că se întuneca.

— Nu au găsit probe incriminatorii şi nu au putut face dovada că victimele fuseseră pe insulă.

— Dar legiştii nu au stabilit cauza morţii? Lui Moreau i a scăpat un hohot de râs.

— Cadavrele au fost examinate de câte un medic local sau chiar de către un dentist, care s au întâmplat să fie pe aproape când trupurile au ajuns la ţărm. Datorită stării înaintate de descompunere, rapoartele acestea erau de multe ori pure speculaţii. Mai toate au fost considerate înecuri. Apoi a adăugat: şi totuşi au circulat zvonuri că inimile victimelor fuseseră extrase.

— Mi se pare morbid, a mormăit Summer.

— Ori mai curând răstălmăciri ale adevărului, a spus Dirk.

— Ăsta i un motiv în plus ca să rămâi la o distanţă respectabilă de ţărmul insulei.

— Nu e posibil dacă vrem să facem o cercetare la fundul mării în zona portului.

— Bine, dar să fiţi cu ochii în patru, i a prevenit Moreau. O să vă dau numărul meu de mobil. Dacă daţi de necazuri, să mă sunaţi imediat. O să trimit o şalupă a poliţiei în mai puţin de zece minute.

Moreau a mai condus câţiva kilometri, după care a cotit pe o alee ce ducea spre hotel şi a oprit în faţa intrării. Un hamal s a apropiat în grabă şi i a deschis portiera lui Summer. Dirk s a dus şi a luat din portbagaj valizele şi sacii cu echipament de scufundare, ducându le în apartamentul rezervat.

— Aveţi în apropiere o mulţime de restaurante, magazine şi cluburi, le a spus Moreau. O să vin mâine dimineaţă la ora nouă ca să vă duc în docuri, unde am închiriat o barcă pentru cercetările voastre. Dispozitivul care face profilul fundului mării, detectorul de metale şi perforatorul pentru prelevare de mostre de sedimente pe care comandorul Rudi Gunn le a trimis pe calea aerului din Florida se află la bord, pregătite să funcţioneze. Am montat chiar şi un mic compresor pe punte, pentru excavaţii şi pentru prelevarea de mostre.

— N-ai lăsat nimic la voia întâmplării, l a felicitat Dirk.

— Îţi rămânem datori pentru ajutor şi amabilitate, a spus Summer în timp ce Moreau îi săruta mâna cu eleganţă.

— A, şi îţi mulţumim pentru călătoria plină de aventuri de la aeroport până aici, a adăugat Dirk, strângându i mâna.

— Meritul nu mi aparţine în întregime, a spus Moreau, cu un zâmbet reţinut. Apoi s a încruntat. Vă rog să fiţi precauţi. Se pare că se petrec anumite lucruri pe care încă nu le înţelegem. N-aş vrea să sfârşiţi ca toţi ceilalţi.

Dirk şi Summer au rămas la intrarea în holul hotelului şi l au urmărit pe Moreau ieşind pe poarta principală.

— Ce părere ai de toate astea? a întrebat Summer.

— Nu ştiu ce să cred, a zis Dirk. Dar aş da orice ca tata şi Al să fie aici.