Planeta cu şapte măŞTI

Capitolul 41

Când au apărut din avion, Pitt şi Giordino au constatat că aveau parte de un comitet de primire total diferit faţă de ce văzuseră în alte ocazii. Nu i a întâmpinat o frumoasă membră a congresului şi nici automobilul elegant de epocă. Aparatul a fost înconjurat de forţe de securitate în uniformă sosite de la o bază militară din apropiere. Iar automobilele erau doar un Lincoln Towncar negru, un autoturism de teren Navigator, aparţinând NUMA, şi o furgonetă albă obişnuită.

Când au coborât ultimele trepte, l au văzut pe Rudi Gunn stând alături de Navigator.

— Mă ntreb dacă o să am parte măcar de un duş şi de o friptură ca lumea, s a tânguit Giordino, crezând că Sandecker îl trimisese pe Gunn pentru a i duce direct la sediu.

— Doar noi suntem de vină că ne am băgat în afacerea asta, a spus Pitt oftând.

— Scutiţi mă de lamentaţii, a zis Gunn şi le a zâmbit. O să vă bucuraţi să aflaţi că amiralul nu vă vrea la sediu decât mâine după amiază. La ora două va avea loc o şedinţă la Casa Albă. Veţi fi primiţi de consilierii Preşedintelui.

Soţii Lowenhardt au coborât din avion şi s au apropiat de Pitt şi Giordino. Hilda s a ridicat pe vârfurile picioarelor şi l a sărutat pe Pitt pe ambii obraji, iar Claus i a strâns mâna lui Giordino.

— Cum v am putea mulţumi? a spus ea, cu vocea gâtuită de emoţie.

— Vă rămânem datori pe veci, a spus Claus, luminându se la faţă când a ridicat ochii şi a văzut clădirile din Washington.

Pitt şi a trecut un braţ pe după umărul lui.

— Veţi primi tot ajutorul necesar şi vă asigur că familia voastră va beneficia de protecţie şi va fi adusă în Statele Unite cât de curând.

— Vă promit că vom coopera din tot sufletul. Vom prezenta oamenilor voştri de ştiinţă tot ce ştim despre pila de combustie cu azot. Apoi s a întors spre soţia lui. Nu i aşa, Hilda?

— Da, Claus, a zis ea zâmbind. Descoperirea noastră va fi un dar pentru întreaga omenire.

Şi au luat rămas bun, apoi soţii Lowenhardt au fost însoţiţi până la Lincoln de un agent FBI pentru a fi găzduiţi într o locuinţă protejată din Washington.

Pitt, Giordino şi Gunn au văzut cum Flidais a fost scoasă aproape pe sus din avion de doi agenţi FBI solizi, încătuşată de o targă şi băgată în furgoneta. I-a aruncat lui Pitt o privire plină de ură. El a rânjit spre ea şi i a făcut un semn cu mâna, după care uşile s au închis.

— O să ţi trimit prăjiturele în închisoare, a promis el.

Apoi, el şi Giordino au urcat în Navigator, cu Gunn la volan. Gunn a traversat pista până la o poartă păzită, şi a arătat legitimaţia şi i s a făcut semn să treacă. A cotit la stânga pe o alee mărginită de copaci şi s a îndreptat spre cel mai apropiat pod peste Potomac.

— Acum, poate ne liniştim şi suntem lăsaţi în pace, măcar o vreme, a spus gânditor Giordino, lăfăindu se pe bancheta din spate şi închizând ochii pe jumătate, nepăsător la copacii înfrunziţi şi pitoreşti prin dreptul cărora treceau. Puteam să fi fost acasă de acum patru zile, cucerind vreo doamnă atrăgătoare, dar nu, trebuia să insişti să mai rămânem şi să ne infiltrăm în cuibul lui Specter.

— Nu mi amintesc să ţi fi cerut aşa ceva, a spus Pitt fără nici o undă de regret în glas.

— M-ai prins într un moment de rătăcire.

— Nu te amăgi. Dacă se acţionează prompt pe baza informaţiilor pe care le am cules noi înseamnă că vom fi ajutat la salvarea Statelor Unite şi a Europei de condiţii meteorologice cumplite.

— Dar cine i poate împiedica pe cei de la Odyssey să deschidă tunelurile? a întrebat Giordino. Guvernul din Nicaragua, forţele speciale americane sau vreo rezoluţie neconvingătoare a Naţiunilor Unite? Diplomaţii europeni vor ţine cuvântări până răguşesc, în vreme ce ţările lor se vor transforma în gheţari. Nimeni nu va avea curajul să i atace decisiv pe cei de la Odyssey decât atunci când va fi prea târziu.

Pitt şi a dat seama că Giordino nu greşea prea mult.

— Probabil că ai dreptate, dar acum nu mai e treaba noastră. Noi am tras semnalul de alarmă. Ce altceva mai putem face?

Gunn a traversat podul spre Alexandria, unde se afla apartamentul lui Giordino.

— L-aţi făcut fericit pe amiral. A devenit omul momentului la Casa Albă. Din motive lesne de înţeles, încă se păstrează secretul privind constatările voastre, dar, imediat ce consilierii pentru probleme de securitate ai preşedintelui vor propune un plan de acţiune pentru a l opri pe Specter şi pentru a zădărnici ideea lui nenorocită, să vedeţi ce iureş va fi. După ce o să prindă de veste, toate agenţiile de ştiri ne vor asalta, iar NUMA va culege caimacul.

— Toate bune şi frumoase, a mormăit Giordino cu un aer nepăsător. Dar mă duci şi pe mine acasă?

— Cum tu stai cel mai aproape, te duc, a zis Gunn. După aceea o iau pe autostrada Vernon, ca să l las şi pe Dirk la hangar.

Câteva minute mai târziu, epuizat, Giordino şi a luat bagajul din maşină şi a urcat greoi scările către clădirea care fusese cândva un depozit construit în timpul războiului civil şi ulterior fusese transformată în apartamente de lux. Înainte de a dispărea înăuntru, s a întors şi le a făcut celor doi un semn vag cu mâna.

După ce au rulat puţin de a lungul fluviului Potomac, Gunn a intrat pe poarta aeroportului naţional Ronald Reagan şi a luat o pe un drum neasfaltat spre vechiul hangar al lui Pitt, care se înălţa la câteva sute de metri depărtare de capătul pistelor. Fusese construit în anii 1930 pentru a adăposti avioanele unei linii aeriene ce dispăruse de mult. După ce l a cumpărat şi l a amenajat ca loc pentru păstrarea şi întreţinerea colecţiei de maşini şi avioane de epocă, Pitt a reuşit să convingă autorităţile să declare hangarul monument istoric.

— Vii să mă iei pentru şedinţă? a întrebat Pitt când a coborât din vehicul.

Gunn a clătinat din cap şi a surâs.

— Eu nu s pe lista de invitaţi. Cei de la serviciile secrete vor trimite o maşină după tine.

Pitt s a întors şi a format o serie de coduri în sistemul foarte complicat de securitate, iar automobilul s a îndepărtat, ridicând o dâră de praf. A deschis uşa care părea veche şi mâncată de vreme, plină de crăpături şi cu vopseaua scorojită, şi a intrat.

Priveliştea dinăuntru îl emoţiona de fiecare dată. Aducea cu salonul de prezentare al unui vânzător de maşini de lux. Pereţii interiori, tavanul şi podeaua fuseseră zugrăviţi într un alb strălucitor, care scotea în evidenţă gama ameţitoare a culorilor vii în care erau vopsite cele treizeci de automobile clasice. În afară de Marmon V-16, mai erau un Duesenberg din 1929, un Stutz din 1932, un L-29 cord din 1929 şi un Pierce Arrow din 1936, dotat cu o remorcă originală, asortată la culoare. Apoi, parcate într un şir separat, un Ford 1936, un meteor, automobilul sport al lui Dirk, şi un Jaguar Allard, de un roşu aprins. În partea din spate a hangarului se găseau două avioane, un Ford Trimotor de la începutul deceniului al treilea şi un Messerschmidt 262 cu reacţie din timpul celui de al doilea război mondial. De a lungul peretelui se afla un vagon Pullman lung, care purta, ca pe un blazon, inscripţia: Manhattan Limited. Singurele lucruri ce păreau nelalocul lor erau cabina superioară a unei bărci cu pânze, montată pe o barcă din cauciuc, şi o cadă de baie cu un motor exterior la un capăt.

A urcat treptele de fier ale scării circulare către apartamentul lui, care se întindea de a lungul peretelui dinspre nord al hangarului, aproape târând după el geanta cu echipamentul şi cu valiza pe un umăr. Interiorul apartamentului arăta ca un magazin de antichităţi nautice. Mobilierul de pe bărci cu pânze vechi, picturile marine şi machetele de corăbii şi vase aşezate pe rafturi umpleau camera de zi. Podeaua era făcută din puntea de tec a unui vas cu aburi ce eşuase în largul insulei Kauai din arhipelagul Hawaii.

Şi a desfăcut geanta şi a aruncat hainele murdare într un coş din apropierea maşinii de spălat, s a dezbrăcat la piele şi a azvârlit şi lenjeria tot la coş. Recunoscător că ajunsese din nou acasă, a păşit în duşul din lemn de tec, a potrivit apă cât de fierbinte putea suporta şi s a săpunit, frecându şi pielea până a început să aibă mâncărimi. După ce a terminat, s a şters şi, ajungând la pat, s a aşezat peste pătură şi a adormit instantaneu.

Se lăsase deja întunericul când Loren Smith a intrat în hangar folosindu se de propria cheie. A urcat şi l a căutat pe Pitt prin apartament, pentru că fusese anunţată de Rudi Gunn despre sosirea lui. L-a găsit gol puşcă şi dormind adânc. A zâmbit senzual şi s a aplecat pentru a l acoperi cu o pătură.

Când s a trezit şase ore mai târziu, Pitt a văzut doar stelele prin luminătorul de deasupra patului. A simţit în nări aroma de friptură făcută la grill. A remarcat şi pătura aşezată peste el şi şi a dat seama că Loren îl învelise. S-a ridicat şi a îmbrăcat un şort şi o cămaşă largă şi înflorată, după care a încălţat o pereche de sandale.

Îmbrăcată cu un şort alb foarte interesant şi o bluză vărgată din mătase, cu braţele şi cu picioarele pe care şi le bronzase pe terasa apartamentului ei, Loren arăta foarte atrăgătoare. A scos o uşoară exclamaţie de surpriză când Pitt a prins o delicat de talie şi a mângâiat o pe gât.

— Nu acum, a zis ea, prefăcându se supărată. Nu vezi că s ocupată?

— De unde ştiai că n ultimele zile numai fripturi am visat?

— Nu trebuie să fiu ghicitoare ca să ştiu că doar aşa ceva mănânci. Acum stai jos şi pregăteşte piureul de cartofi.

Ascultător, Pitt i a urmat sfatul şi s a aşezat la masa care fusese confecţionată din capacul de magazie al unei corăbii. A strivit cartofii într un bol, apoi a împărţit conţinutul pe două farfurii, în timp ce Loren a tăiat în două friptura care ar fi săturat şi o echipă de hamali. Apoi a pus pe masă o salată şi s a aşezat să mănânce, iar Pitt a desfăcut o sticlă de chardonnay Martin Ray.

— Am auzit că tu şi Al aţi avut mult de furcă, a spus ea, tăindu şi friptura.

— Câteva confruntări mai dure, dar n am avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ea l a privit în ochi. Expresia de pe chipul ei era blândă, însă i a vorbit pe un ton hotărât:

— Nu mai eşti la vârsta la care să te vâri în tot felul de încurcături. Ar fi vremea să te mai potoleşti.

— Adică să mă pensionez şi să joc golf de cinci ori pe săptămână la vreun club? Nu prea cred.

— Nu i nevoie să te pensionezi, dar există expediţii de cercetare pe care să le conduci şi care n ar fi nici pe jumătate atât de primejdioase ca acelea la care ai participat în ultima vreme.

Pitt i a turnat vin în pahar, apoi s a rezemat de spătar şi a urmărit o cum bea. I-a admirat trăsăturile minunate şi părul, urechile delicate, nasul frumos cizelat, bărbia fermă şi pomeţii înalţi. Ar fi putut alege orice bărbat din Washington, începând cu membri ai cabinetului preşedintelui şi terminând cu senatori sau congresmeni, avocaţi sau susţinători bogaţi ai partidului de guvernământ, oameni de afaceri sau demnitari străini, însă timp de paisprezece ani, în ciuda câtorva relaţii de scurtă durată, ea nu iubise pe altcineva în afară de Pitt. Se lăsase dusă de simţuri, dar revenise la el de fiecare dată. Acum îmbătrânise şi ea, îi apăruseră riduri imperceptibile în jurul ochilor, iar silueta ei, deşi plăcută datorită exerciţiilor fizice, mai pierduse din rotunjimi. Şi totuşi, dacă ar fi apărut într o încăpere plină de tinere frumoase, ochii tuturor bărbaţilor tot spre ea s ar fi îndreptat. Nu trebuia să se teamă niciodată de competiţie.

— Da, aş putea sta mai mult pe acasă, a recunoscut el moale, fără să şi dezlipească ochii de la chipul ei. Dar trebuie să am un motiv temeinic.

Ca şi cum nici nu l ar fi auzit, ea a spus:

— Mandatul meu din congres se va încheia curând şi ştii că am anunţat deja că nu mai candidez.

— Te ai gândit ce o să faci când renunţi la mandat? Ea a clătinat uşor din cap.

— Am primit câteva oferte de a conduce nişte organizaţii, iar cel puţin patru susţinători ai partidului şi trei firme de avocatură mi au propus să colaborez. Dar aş prefera să mă retrag, să călătoresc, să scriu cartea aceea despre maşinaţiunile din cadrul congresului pe care o tot plănuiesc de câţiva ani şi să petrec mai mult timp pictând.

— Ţi ai ratat vocaţia, a spus Pitt, lăsându şi palma peste braţul ei. Peisajele tale sunt foarte frumoase.

— Dar tu ce gânduri ai? l a întrebat ea, crezând că ştie şi răspunsul. Tu şi Al o să plecaţi din nou în vreo aventură, să vă riscaţi viaţa în încercarea de a salva oceanele lumii?

— Nu pot vorbi în numele lui Al, dar eu m am săturat de războaie. Vreau să mi las barbă şi să mă joc cu maşinile mele de epocă înainte de a fi dus într un cărucior la o casă de bătrâni.

Ea a pufnit în râs.

— Nu mi pot imagina aşa ceva.

— Speram să mergi alături de mine.

Ea s a crispat şi l a privit cu ochi mari.

— La ce te referi?

El a prins o de mână şi i a strâns o.

— Loren Smith, voiam să spun că a sosit momentul să ţi cer mâna. Ea s a uitat la el bănuitoare.

— Nu se poate... Glumeşti, a zis ea, simţind că se îneacă.

— Vorbesc cât se poate de serios, a spus el, văzând lacrimi în ochii ei violeţi. Te iubesc, te iubesc de multă vreme şi vreau să mi fii soţie.

Ea a rămas tremurând, „fecioara de fier” a camerei reprezentanţilor, femeia care nu cedase, indiferent de presiunile politice, femeia care era la fel de tare, dacă nu chiar mai puternică decât orice bărbat din Washington. Apoi şi a retras mina, şi a pus o alături de cealaltă peste ochi şi a început să plângă, incapabilă să se oprească.

El s a ridicat şi, ocolind masa, a prins o pe după umeri.

— Iartă mă, n am vrut să te tulbur.

Cu ochii înlăcrimaţi, ea a ridicat capul.

— Nu fi ridicol, nu ştii de când aşteptam să aud vorbele astea!? Pitt a încremenit.

— Când am adus vorba despre asta, ai afirmat mereu că nici nu se punea problema căsătoriei, pentru că eram deja căsătoriţi cu munca noastră.

— Tu chiar crezi tot ce spun femeile?

Pitt a ridicat o cu delicateţe în picioare şi a sărutat o uşor pe buze.

— Iartă mă că am aşteptat atât şi m am dovedit un prostănac. Dar întrebarea rămâne în picioare: te măriţi cu mine sau nu?

Loren şi a aruncat braţele pe după gâtul lui şi i a acoperit obrajii cu sărutări.

— Da, nătângule, a zis ea parcă în extaz, da, da, da.