Planeta cu şapte măŞTI

Capitolul 43

Îmbrăcat cu pantaloni scurţi, cămaşă albă descheiată la gât şi şosete lungi până la genunchi, Moreau i a aşteptat pe Dirk şi pe Summer exact la ora nouă, când cei doi au ieşit din holul hotelului cu gentile mari din pânză în care aveau echipamentele de scufundare. Portarul le a aşezat în portbagaj, apoi s au îmbarcat în BMW ul 525 pe o ploicică măruntă ce cădea din singurul nor de pe cerul altfel albastru. Vântul adia, abia mişcând mănunchiurile de frunze ale palmierilor.

Drumul până la debarcaderul unde Moreau le amărase barca închiriată a fost scurt, de 3-4 kilometri, pe un drum şerpuit. Au luat o apoi pe un dig îngust din piatră, care ducea spre larg, şi cei doi au observat cum, pe măsură ce înaintau şi apa era tot mai adâncă, culoarea ei se schimbă din verde gălbui în verde albăstrui. Moreau a oprit lângă o ambarcaţiune adăpostită lângă doc. Brâiele de protecţie, uşoare ca nişte pene, fixate pe corpul micului vas din fibră de sticlă, se izbeau uşor de piatră, în ritmul valurilor slabe care se formau în lagună. Numele îi era înscris cu litere de aur pe prova: Dear Heart.

Era o navă cu pânze destul de mică şi agreabilă, un velier cu un arbore, având vela mare prova şi focul până în vârful catargului. Deşi lungă de aproape nouă metri şi lată de trei, pescajul ei depăşea cu puţin 1,3 metri. Suprafaţa pânzei era de 30 m² şi avea un motor auxiliar diesel de zece cai putere. În cabina ei puteau dormi confortabil două persoane, care se puteau folosi şi de un duş şi o mică bucătărie. Aşa cum le promisese Moreau, la bord erau montate un detector de metale Fisher şi un dispozitiv Klein de trasare a profilului fundului, care puteau fi puse în funcţiune din cabina de comandă. Dirk a coborât pe scara de frânghie până pe punte şi a prins genţile, după care le a cărat în cabină.

— Călătorie uşoară, i a urat Moreau lui Summer. O să port telefonul permanent asupra mea. Vă rog să mă sunaţi dacă daţi de necazuri.

— Aşa vom face, l a asigurat ea.

Apoi a coborât cu eleganţă pe scara de frânghie şi a ajuns lângă Dirk, care a pornit motorul. La semnalul lui, Moreau le a întins parâma de amarare şi a rămas pe chei cu o expresie de îngrijorare pe faţă, în timp ce ambarcaţiunea, propulsată de micul motor a traversat laguna şi a ieşit pe mare.

După ce au depăşit ultima geamandură, Dirk a ridicat pânza pe catarg, lăsând o pe Summer la timonă. Pânza de un roşu aprins se profila contrastant pe cerul albastru. A fluturat de câteva ori, apoi a prins vântul. S-a umflat, iar ambarcaţiunea a început să alunece peste valurile de hulă dinspre larg. Dirk a privit în lungul punţii. Totul strălucea de curăţenie. Dear Heart părea să aibă cel mult un an, alămurile şi părţile cromate sticleau în soare, iar puntea era imaculata.

Datorită siluetei sale zvelte şi echilibrate, barca aluneca prin apă trecând peste valurile de hulă cu eleganţa unei pisici care aleargă pe o pajişte. O rafală întâmplătoare de vânt a înfoiat apa, făcând valuri mici cu coamele presărate cu spumă. Apoi au ieşit din zona de vânt şi au ajuns în ape calme, unde aerul a devenit mai uscat. Dincolo de Horn Pres, marea se întindea în faţa lor ca un covor nesfârşit.

— Cât e până la Branwyn? a întrebat Summer, luând o bandă cu multă pricepere, ca să mai câştige un nod în viteză, făcând apa să fiarbă la bordul de sub vânt.

— Cam 37 de kilometri, i a răspuns Dirk. Pune o spre sud. Nu e nevoie de un curs de detaliu. La capătul estic al insulei există un istm cu far pe care nu ai cum să nu l vezi.

Dirk şi a scos cămaşa şi, rămas în şort, s a ocupat de aranjarea velei. Summer şi a scos rochia şi s a schimbat într un bikini verde cu motive florale. Apoi a rămas cu mâinile rezemate uşor, de timonă, manevrând barca peste şi pe sub crestele valurilor cu o eleganţă deosebită, cu un ochi la insulele ce apăreau la orizont şi cu celălalt la busolă.

Părul roşcat îi flutura în vânt, dându i înfăţişarea unui navigant oare face o călătorie de o zi de la Newport Beach până la insuliţa Catalina. După o oră, a dus binoclul la ochi şi a privit în depărtare.

— Cred că am văzut farul, a spus ea, făcând un semn cu mâna.

Dirk s a uitat în direcţia indicată. N-a reuşit să distingă turnul. Pata de pe linia orizontului s a materializat curând în forma unei insule.

— Cred că aceea e Branwyn. Ţine drept spre ea. Portul se află pe istmul dinspre sud.

Un banc de peşti zburători a explodat din apă chiar în faţa provei şi s a împrăştiat în toate părţile. Unii au sărit de a lungul bărcii de parcă ar fi aşteptat să le arunce cineva de mâncare. Apoi le au luat urma cinci delfini, care, ca nişte clovni care cerşesc aplauze, au făcut salturi în jurul bărcii. Curând, la aproximativ cinci kilometri depărtare, insula s a văzut iar farul era vizibil, la fel ca şi casa cu trei etaje din apropierea plajei. Dirk a luat binoclul şi s a uitat la ea. Nu se vedea nimeni, iar ferestrele păreau să aibă obloanele trase. De pe plajă pornea un doc, dar la el nu era amarată nici o barcă.

Curând au schimbat posturile. Dirk a trecut la timonă, iar Summer s a dus la prova, s a prins cu mâinile de greement şi a privit spre insulă. Era urâtă, atât cât poate fi o insulă. Nu se vedeau desişuri dese pline de flori tropicale, nici palmieri arcuiţi deasupra plajei. Majoritatea insulelor au un miros aparte. Aroma de vegetaţie în descompunere, de plante tropicale sau mirosul de oameni şi de animale, mirosul înţepător ridicându se de pe câmpiile unde sunt buruieni, amestecat cu acela al coprei sau al uleiului de cocos. Insula aceea arăta ca moartă, părând să degaje o duhoare a răului. Curând a perceput zgomotul valurilor îndepărtate care se spărgeau în jurul lagunei formate în faţa casei. Abia după aceea a văzut şi o clădire joasă la capătul unei piste lungi, probabil un hangar, însă, la fel ca Dirk, nu a zărit nici un semn de viaţă. Branwyn arăta ca un cimitir lăsat în paragină.

Urmărind cu atenţie peste copastie apa, care era cât se poate de limpede, Dirk a menţinut barca ferită de părţile ascuţite ale recifului. Curând a văzut şi fundul mării, neted şi nisipos, lipsit de corali. Îşi aruncă ochii la sonar la fiecare câteva secunde pentru a se asigura că fundul mării nu se ridică brusc, ceea ce ar fi primejduit chila bărcii. Ţinând timona cu o mână fermă, a ocolit insula până a ajuns la capătul ei sudic. Şi a consultat harta şi a schimbat puţin cursul, după care a intrat în canalul pe care i l indica sonarul. În acea zonă valurile de hulă deveneau scurte, făcând marea confuză, însă a reuşit să pătrundă cu barca prin deschiderea largă de aproape o sută de metri a recifului exterior.

Intrarea era riscantă. Curentul împingea ambarcaţiunea spre babord. S-a gândit că lui Ulise şi oamenilor de pe corăbiile lui, care traversaseră oceanul Atlantic, intrarea în port li se păruse o bagatelă. Atunci când navigau în ape greu de stăpânit, aveau avantajul că puteau apela la vâsle. El ar fi putut porni motorul, însă se simţea ca un pilot de avion care, deşi are posibilitatea de ateriza pe pilot automat, preferă să şi folosească propria pricepere şi să aducă singur aparatul la sol.

După ce a trecut de strâmtoare, apa s a liniştit şi Dirk a urmărit fundul care defila pe sub chilă. I-a predat timona lui Summer şi a coborât vela. Apoi a pornit micuţul motor şi a început să inspecteze interiorul portului.

Era mic, de cel mult opt sute de metri lungime şi cam de aceeaşi adâncime. Cât Summer a rămas aplecată peste bord pentru a descoperi vreo anomalie, Dirk a traversat în lung şi în lat portul, în încercarea de a simţi curenţii şi imaginându se pe puntea uneia dintre corăbiile lui Ulise, străduindu se să ghicească locul în care marinarii antici aruncaseră ancora cu atâtea secole în urmă.

În cele din urmă, a ales o zonă adăpostită de vânturi, sub o înălţime de pe insulă, o colină nisipoasă care se ridica la peste o sută de metri deasupra liniei ţărmului. A oprit motorul şi a aruncat ancora de la pupa doar apăsând pe un comutator din cabină care a acţionat un vinci de coborâre.

— Locul ăsta mi se pare foarte bun pentru a coborî din barcă şi a examina fundul.

— Arată neted ca podeaua unei sufragerii, a spus Summer. N-am observat cocoaşe sau denivelări. E limpede că lemnul corăbiilor celte care s au scufundat a putrezit cu mii de ani în urmă. Iar bucăţile rămase cred că au fost îngropate sub nisip.

— Hai să facem o scufundare. Vreau să testez consistenţa nisipului şi a aluviunilor. Tu înoţi prin jur şi faci o verificare din ochi.

După ce şi au pus buteliile de oxigen şi măştile, Dirk a verificat ancora pentru a se convinge că era ferm prinsă pe fund şi nu se va desprinde ca să permită bărcii să fie dusă de vreun curent, chiar dacă nu risca să ajungă prea departe în acel port. Întrucât nu aveau nevoie de costume ca să şi protejeze corpul de apă rece sau de ascuţişul coralilor, au intrat în apa care nu era mai adâncă de trei metri purtând doar costume de baie. Apa era limpede precum cristalul. O vizibilitate pe o rază până la şaizeci de metri şi temperatura apei în jur de 26 de grade ofereau condiţii excelente de scufundare.

Patruzeci de minute mai târziu, Dirk a urcat pe scara de frânghie şi, ajuns pe punte, şi a scos buteliile de oxigen şi balastul de la brâu. Înfipsese o sondă metalică trecând stratul superficial de nisip, căutând un strat de sedimente dedesubtul acestuia, dar nu descoperise decât nisip până la aproape patru metri şi jumătate, după care dăduse de rocă. A rămas acolo vreme de câteva minute, urmărind dârele de bule de aer lăsate de Summer, care indicau că fata se învârtea în jurul bărcii. Curând a urcat şi ea şi s a oprit o clipă pe scară pentru a aşeza pe punte un obiect acoperit de depuneri. Apoi s a ridicat, şi apa a şiroit de pe corpul ei pe puntea din lemn de tec. Summer s a debarasat de aparatul de scufundare.

— Ce ai acolo? a întrebat Dirk.

— Nu ştiu, dar e prea grea ca să fie o piatră. Am găsit o la o sută de metri spre larg, ieşind din nisip.

Dirk a măsurat din ochi linia coastei, care părea la fel de pustie. A avut totuşi o senzaţie ciudată în capul pieptului, ca şi cum ar fi fost supravegheat. A ridicat obiectul şi, cu grijă, a îndepărtat o parte dintre depuneri folosindu se de cuţitul de scufundător. Curând, obiectul a căpătat forma unei păsări cu aripile întinse în zbor.

— Pare un vultur sau o lebădă, a spus el. Apoi vârful cuţitului a lăsat o zgârietură care a strălucit ca argintul. Greutatea se explică prin faptul că e făcută din plumb.

Summer a ridicat o şi a privit aripile şi capul întors spre dreapta, cu un cioc ascuţit. Ar putea fi de origine celtă?

— Plumbul ar putea fi un semn bun. Doctorul Chisholm mi a spus că, în afară de staniu, minele de plumb din Cornwall constituiau o atracţie pentru năvălitori. Ai marcat locul în care ai găsit o?

Ea a răspuns cu un gest din cap.

— Mi am lăsat sonda în nisip, şi i am pus un steguleţ oranj.

— Cât de departe e locul?

— La vreo cincisprezece metri în direcţia aceea, a spus ea, arătând cu degetul.

— Bine, înainte de a spăla sonda cu un jet de apă, dăm o raită pe acolo cu detectorul de metale. Sonarul nu ne va folosi prea mult dacă toată epava e acoperită de nisip.

— Mai bine îi ceream lui Rudi să ne trimită un magnetometru. Dirk a zâmbit.

— Magnetometrul detectează câmpul magnetic al fierului sau al oţelului. Ulise a navigat înainte de apariţia fierului. Un detector de metale poate depista fierul pe lângă alte metale, inclusiv aur şi bronz.

Summer a pornit detectorul Fisher, iar Dirk a conectat cablul de la contor şi indicatorul audio de porţiunea în care era încastrat senzorul. Apoi a coborât senzorul peste bord, lăsând cablul liber cât să nu se târâie pe fund la viteză mică de deplasare. În cele din urmă, a ridicat ancora.

— Gata? a întrebat el.

— Totul e pregătit, i a răspuns Summer.

După ce a pornit motorul, Dirk a început să descrie ronduri la distanţă mică unele de altele pe deasupra zonei pe care o alesese, parcă maturând o, pentru a descoperi vreo anomalie. După doar un sfert de oră, acul contorului a început să tresară la unison cu bâzâitul tot mai intens pe care îl avea Summer în căşti.

— Am dat peste ceva, a anunţat ea.

Apoi s a auzit un ţiuit slab, iar acul a tresărit scurt, semn că trecuseră peste sonda metalică înfiptă de Summer în nisip.

— Ai semnal bun? a întrebat o Dirk.

Summer tocmai se pregătea să i răspundă, când acul a început să oscileze puternic înainte şi înapoi, indicând un obiect sau obiecte din metal care rămăseseră în urma chilei.

— Avem o mulţime de lucruri acolo. În ce direcţie te deplasezi?

— De la est la vest, a spus Dirk, marcând coordonatele locului pe receptorul GPS.

— Să trecem pe acolo încă o dată, dar acum de la nord la sud. Dirk a procedat întocmai, depăşind locul cu o sută de metri, apoi descriind cu barcă un viraj de 90 de grade şi deplasându se de la nord spre sud. Acul indicatorului a vibrat ca turbat, iar sunetul a fost pe măsură. Summer şi a notat într un blocnotes cifrele înregistrate de indicator, apoi s a uitat la Dirk, aflat la timonă.

— Obiectul este linear, de aproximativ cinci metri lungime, cu o semnătură bipolară largă. Pare să aibă o masă redusă, dar dispersată, similară cu aceea a unei corăbii fragmentate.

— S-ar părea că se găseşte în zona anticipată a unei epave. Hai să verificăm.

— Cât de adâncă este apa?

— Doar trei metri şi ceva.

Dirk a întors calm barca, a oprit motorul şi a lăsat o să meargă în voia curentului. Când cifrele de pe receptorul GPS au coincis cu cele ale anomaliei, a coborât ancora. După aceea, a pornit compresorul.

Şi au pus aparatele de respirat şi s au aruncat în apă, unul pe o parte, celălalt pe cealaltă parte a bărcii. Dirk a deschis supapa pentru a da drumul jetului de apă şi l a proiectat spre nisip, aşa cum procedează copiii care îndreaptă jetul furtunului spre pământ pentru a face o groapă. După cinci încercări fără a simţi ceva solid, a simţit deodată că vârful sondei loveşte un obiect dur la un metru sub nisip. După alte câteva încercări, desenase pe fund o grilă, cu sonda lui Summer într un colţ.

— Sigur există ceva acolo, a spus el, imediat ce a ajuns la suprafaţă şi şi a scos muştiucul din gură. Are dimensiunile aproximative ale unei corăbii antice.

— Ar putea fi orice, a spus Summer, păstrând o doză de bun simţ, începând cu epava unei bărci de pescuit şi terminând cu nişte gunoaie aruncate.

— Vom afla imediat ce săpăm o groapă cu draga de inducţie. Au înotat până la barcă, au conectat furtunul la dragă şi i au dat drumul în apă. Dirk s a oferit să facă neplăcuta treabă de excavare, iar Summer a rămas la bord să supravegheze compresorul.

Dirk a tras după el furtunul conectat la o ţeava de metal care aspira nisipul de pe fund şi îl arunca printr un alt furtun pe care Dirk îl aşezase la aproape un metru depărtare, pentru a împrăştia materialul excavat. Draga acţiona ca un aspirator. Nisipul era moale şi în mai puţin de douăzeci de minute a făcut o groapă cu diametrul de 1,5 metri şi adâncă de un metru. Apoi, la ceva mai puţin de doi metri adâncime, a scos la suprafaţă un obiect rotund, pe care l a identificat ca fiind un vas pentru ulei din teracotă, la fel ca acela pe care doctorul Boyd îl arătase într o fotografie la conferinţa de la sediul NUMA. Dirk a aspirat cu atenţie nisipul de pe el până l a putut ridica şi l a aşezat pe marginea craterului format. După care s a apucat din nou de treabă.

A găsit apoi o cupă din acelaşi material. Şi încă două. Au urmat un mâner şi lama foarte mâncată a unei spade. Tocmai se pregătea să se oprească şi să ducă vestigiile descoperite pe bord, când a îndepărtat nisipul de pe un alt obiect cu forme rotunjite, ce arăta ca o cupolă cu două proeminenţe. Imediat ce a scos la iveală jumătate din el, a simţit că inima îi bate mult mai repede. Recunoscuse ceea ce, în operele sale, Homer descrisese drept un coif cu coarne din epoca bronzului.

A terminat de extras obiectul antic din locul în care stătuse vreme de trei mii de ani şi l a aşezat cu grijă pe nisipul gălbui, alături de celelalte descoperiri. Îi era greu să stea în craterul aflat în mijlocul nisipului învârtejit şi să manevreze furtunul. Stătuse în apă mai bine de cincizeci de minute şi descoperise ceea ce sperase, dovada că flota lui Ulise îndurase o nenorocire în Indiile de vest, nu în Mediterana. Oxigenul era pe sfârşite şi, deşi l ar fi putut consuma pe tot, ca apoi să ajungă la suprafaţă dintr o mişcare, a socotit că sosise momentul să ia o pauză. Următoarea etapă era aducerea artefactelor în siguranţă la bordul lui Dear Heart. Ţinând coiful de parcă ar fi fost un copil abia născut, s a ridicat la suprafaţă.

Summer l a aşteptat lângă scară ca să i scoată lestul de la brâu şi tubul de oxigen. El a înălţat coiful din apă şi i l a înmânat cu atenţie.

— Ia l, a zis el. Dar să te porţi frumos cu el. E foarte erodat. Apoi, fără să mai asculte comentariile ei, s a aruncat pe spate şi s a scufundat ca să recupereze şi celelalte obiecte.

Când a urcat la bord, a constatat că Summer golise lada cu gheaţă pentru păstrarea băuturilor şi tocmai aşeza artefactele în apă sărată, pentru a se păstra mai bine.

— Grozav, a spus ea. Nici nu mi vine să cred. Un coif, un coif adevărat din bronz.

— Am avut mare noroc, a spus Dirk, să le găsim chiar de la început.

— Înseamnă că provin într adevăr de la flotă lui Ulise.

— Nu vom şti cu siguranţă decât după ce le identifică experţi ca Boyd şi Chisholm. Din fericire, au fost acoperite de aluviuni, iar ăsta le a conservat.

După ce au luat un prânz uşor şi s au odihnit o oră, în timp ce Summer s a apucat să cureţe depunerile de pe exteriorul artefactelor, fără a le avaria, Dirk a coborât din nou pentru a continua excavaţia.

De astă dată a găsit patru lingouri de cupru şi unul de staniu. Aveau o formă ciudată, cu margini concave, o indicaţie sigură că proveneau din epoca bronzului. Apoi a descoperit un ciocan din piatră. La un metru şi jumătate sub nisip a găsit scânduri şi grinzi din lemn. O porţiune de grindă era lungă de şaizeci de centimetri şi groasă de doisprezece. „Probabil, a gândit Dirk, un laborator de dendrologie ar putea stabili dată cu ajutorul inelelor de creştere ale copacului.” Până a ajuns cu toate obiectele la suprafaţă şi a dus şi draga aspiratoare la bord, aproape că se înserase. A găsit o pe Summer contemplând un apus de soare minunat, în care norii erau coloraţi în oranj spre roşu de globul mare al soarelui ce cobora spre linia orizontului. Ea l a ajutat să şi scoată aparatele de scufundare.

— O să pregătesc ceva de mâncare dacă desfaci o sticlă de vin.

— Nu bem un cocktail ca să sărbătorim? a zis Dirk, zâmbitor. Am cumpărat din hotel o sticlă de rom bun, făcut în Guadelupa. Avem bere cu ghimbir, aşa că o să fac un cocktail cu rom.

— Cred că toate au ajuns la temperatura camerei, pentru că am aruncat gheaţa când ai adus primele lucruri la bord şi am folosit lada ca vas cu apă de mare.

— Acum, dacă tot avem un şantier arheologic bogat, a spus Dirk, cred că mâine vom căuta şi alte corăbii din flota lui Ulise.

Summer a privit gânditoare apa care, pe măsură ce soarele dispărea la orizont, devenise de un albastru ultramarin.

— Mă întreb ce comori se mai află în adânc.

— S-ar putea să nu găsim nimic altceva. Ea a citit în ochii lui o umbră de îndoială.

— Ce te face să crezi asta?

— Nu sunt sigur, dar cred că locul în care am excavat a fost tulburat.

— Tulburat? s a mirat ea. De către cine? Mi s a părut că obiectele au fost aşezate acolo de mâna cuiva, nu de maree sau de migraţia nisipului de fund, a spus el, privind îngândurat spre clădirile de pe insulă. Arătau ca şi cum ar fi fost puse unul peste altul, într un mod nenatural.

— O să ne gândim mâine la asta, a spus Summer, întorcând spatele crepusculului magnific. Hai odată cu cocktailurile alea.

Se lăsase deja întunericul când Summer a terminat de încălzit supa de scoici şi de fiert doi homari pe care îi prinsese în timpul scufundării. Drept desert au avut banane prăjite. Apoi au stat întinşi pe punte, au admirat stelele până după miezul nopţii şi au ascultat lipăitul apei ce se lovea de corpul bărcii.

Gemeni fiind, Dirk şi Summer erau foarte apropiaţi, dar, spre deosebire de gemenii monozigoţi, când nu lucrau, fiecare avea propriul mod de a se distra. Summer se întâlnea cu un tânăr diplomat de carieră, angajat al departamentului de stat, pe care i l prezentase bunicul ei, care fusese senator. Dirk mergea din floare în floare, cum se spune, fără a se ataşa de cineva anume, preferind fete care se deosebeau ca înfăţişare, personalitate şi gusturi. Deşi croit din acelaşi aluat ca tatăl lui, Dirk nu i împărtăşea preferinţele. Adevărat, amândoi ţineau la avioane şi la maşini de epocă, dar asemănarea se încheia aici. Lui Dirk îi plăcea să participe la concursuri de motocros şi la curse de bărci cu motor. Simţea imboldul să concureze în domeniile în care avea aptitudini. Tatăl lui, în schimb, rareori intra în competiţie de unul singur, preferând să participe la sporturi de echipă. Dacă în perioada studiilor la Universitatea Hawaii tânărul Dirk se înscrisese în competiţii individuale de atletism, Dirk senior preferase fotbalul, devenind un fundaş de clasă la academia forţelor aeriene.

Într un târziu, după ce au epuizat subiectul călătoriilor şi aventurilor lui Ulise, au socotit că sosise momentul să se culce. Summer a coborât să doarmă într un pat, iar Dirk a preferat să rămână sub cerul liber, pe punte, folosind pernele din cabină.

La ora patru dimineaţa, apa mării era întunecată ca obsidianul. Se stârnise şi o ploaie măruntă, iar norii acoperiseră stelele. Era atât de întuneric, încât cineva ar fi putut călca de pe punte direct în apă fără să şi dea seama. Dirk a tras o prelată peste el şi a continuat să doarmă fără nici o grijă.

Nu s a trezit nici când umbrele au apărut din apă, ca nişte fantome care se vântura în jurul pietrelor de mormânt în noaptea de Halloween. Erau patru, trei bărbaţi şi o femeie. Dirk nu a auzit foşnetul scării din frânghie pe care uitase să o ridice. Fără să ştie, le uşurase celor patru urcarea pe punte.

Treziţi în plină noapte de intruşi, oamenii reacţionează în diferite moduri. Însă Dirk nu a apucat să facă vreun gest. Spre deosebire de tatăl lui, trebuia încă să înveţe să nu se încreadă în noroc sau în soartă, ci să respecte cu sfinţenie mottoul cercetaşilor: „fii întotdeauna pregătit”. Înainte de a şi da seama că la bordul lui Dear Heart pătrunseseră nişte străini, cineva i a înfăşurat prelata peste cap, iar altcineva l a lovit cu o măciucă - sau o bâtă de baseball, nu un baston de poliţist - în ceafă, aruncându l într o prăpastie întunecată ce părea să nu se mai sfârşească.