Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi

p.d.s. 28 – cu Seymour

Asa, deci as fi vrut sa scriu o gramada de chestii, intre timp insa mi-a trecut. Sa pun linkuri, sa povestesc ceva, sa pun citate. Nu mai zic insa nimic, uitati aici, la cei de la The Onion. Pana la urma au ei dreptate, a bunch of phonies care spun tot felul de lucruri, aceleasi pe care le-ar zice si daca s-ar duce, stiu si eu, Bret Easton Ellis (Doamne fereste, era doar un exemplu, un XY asa). Si apoi, cred ca domnului despre care am vrut eu sa scriu nu i-ar placea atata atentie.

Asa ca azi punem la p.d.s. doar o poezie care-mi place mie mult. E cu Seymour si cu Tarzan si e, desigur, de V. Leac:

seymour face o călătorie la ţară

.vremea e destul de întunecată dar nu întru totul rece
pentru plimbări
am citit cîteva cronici de-a dreptul greţoase – blah
totuşi nu m-am putut abţine să nu citesc memorii

marian a învăţat cîteva cuvinte noi în engleză

e de-a dreptul fascinant să-l auzi pronunţîndu-le
mă gîndeam că te-ar interesa să ştii şi tu cîte ceva
despre călătoria asta
s-a făcut frig cu toate că port trei pulovere
mihai m-a ajutat să tai cîteva lemne
au un miros tare plăcut
iar eu îi explicam că bulgării de zăpadă uneori sunt arme albe
am băut cîte un pahar de spirt fiecare
pînă la urmă un pulovăr a fost suficient de călduros
mama vorbea cu tarzan (nu mi se pare un nume tocmai
potrivit pentru un cîine ciobănesc)
a făcut un joc de cuvinte dar ţi-l voi spune altădată
am ascultat jazz şi am băut cîte un pahar de spirt
ne-am aprins cîte o ţigară
tu ai ascultat jazz la ţară?
seara s-a făcut frig
mamă ce frig era.

(De fapt chiar vreau sa va zic ca mi-e tare drag Salinger, ca mi-am cumparat pana si Dream Catcher si At Home in the World dar n-am putut si cred ca n-o sa pot vreodata sa le citesc, doar le deschid si mi se strange inima, imi sunt cele mai nesuferite carti din biblioteca, nici nu stiu ce sa va zic ca mi-a placut mai mult si mai mult, cele noua povestiri sau Franny sau Zooey, sau chiar Holden si ratele lui din Central Park si da, avea 91 de ani si nu auzeai nimic de el, dar asta nu inseamna ca nu e normal sa te intristezi, sa ti se stranga si mai tare inima, cred ca de fapt as fi vrut sa nu scrie nimeni nimic nici acum, sa ramana intre el si copiii lui si cine i-o mai fi fost prin preajma. Da, cam atat am vrut sa va zic.)

p.d.s. 29 – “Bruna rowena era o domnişoară care se chema Roxana, foarte preţioasă şi care se uita de sus la mine”

Desi l-a semnalat si Alexandru, pun si eu link la interviul cu Mircea Ivanescu aparut in ultimul numar din Observator cultural (nr. 517/2010, Nu stiam niciodata ce se va produce in poezie, interviu realizat de Doina Ioanid, Un Cristian, Cezar Gheorghe). Ar fi pacat sa nu-l cititi. Pentru mine e deocamdata aproape evenimentul literar al anului (zic “aproape” fiindca mi se pare pompos sa-l numesc asa, de fapt cam orice mi se pare pompos si strident pe langa discretia poetului). L-am citit de trei ori pana acum.

***

Nu ştiam niciodată ce se va produce în poezie. Plecam de la un text, de la replică, de la o amintire, de la o comandă şi scriam exact ce-mi venea în cap. Vorba lui Hamlet: „Dacă cap oi fi avînd“. Şi scriam. Cînd terminam, deschideam iar cartea sau mă uitam în jur şi vedeam sau ascultam doi indivizi care se certau sau discutau la o masă. În perioada aceea, scriam foarte mult la bufetul Mioriţa, pe bulevardul Carol, Republicii pe-atunci, la colţ cu Calea Moşilor şi cu strada Mântuleasa. Mă duceam acolo dimineaţa, la prînz şi seara. Chelnerii mă cunoşteau. Şi-mi aduceau votca. Ţin minte că am asistat la conversaţia unui tînăr cu un grup de admiratori, care spunea: „Ce dracu fac, că mi-am scrîntit glezna. Am să-i spun că mi-am scrîntit, c-am călcat pe pisică.“ Şi-am transcris chestia aia şi ştiu că a avut un oarecare succes. M-au şi întrebat: „Ce ţi-a venit?“. Or mie nu-mi venea nimic. Ca personajul lui Shakespeare, doamna neagră din Sonete. Acolo se dovedeşte că Shakespeare n-avea nici un fel de idee în cap. Şi că era şi-un tip complet lipsit de memorie. Umbla cu un carneţel şi transcria tot ce se discuta în jurul lui. Toate citatele celebre din Hamlet sînt schimburile de injurii dintre străjeri. Aşa mi s-a întîmplat şi mie. Şi n-am avut niciodată impresia că scriu literatură. Era chiar oarecum injuros.

***

Totuşi, dumneavoastră, care aţi tradus atîţia mari autori, cum se face că sînteţi atît de puţin tradus în alte limbi?

Păi, după valoare. Dacă-ar fi să judecăm pe fiecare după preţul lui, cine-ar scăpa nebătut cu biciul? De unde e această replică? Din discuţia dintre Hamlet şi actori.

***

explicaţii complexe

v înnopteanu a avut astăzi fericirea să stea
de vorbă cu bruna rowena. (mopete,
retras în colţuri lăuntrice, îl invidia
galben, în vremea asta) -. pe îndelete

v înnopteanu îi explica brunei rowena cum

vede el lucrurile. bruna rowena îl asculta
uimită. afară ploua liniştit, şi doar rar câte un
disonant mieunat din curtea interioară urca

până la camera unde v înnopteanu

discuta cu bruna rowena. (mopete
a şi deschis o dată uşa, dar nu

a îndrăznit să intre.) încet se

destrăma vremea. vorbele măsurate
ale lui v înnopteanu căpătau lumini minunate.

***

(Cititi si insemnarea asta a unuia dintre realizatorii interviului, Un Cristian. Cred si eu ca a fost emotionat, eu am tremurat doar citind.)

p.d.s. 30 – “patru excelenturi, doua amandine”

Era sa lenevesc iar si sa trec peste pds si peste toate chestiile pe care vreau sa le scriu aici, dar am vazut ce-a scris Radu si mi-am zis ca trebuie sa ma bag si eu. Deci ma enerveaza de moooor toti cititorii (Radu vorbea de scriitori, eu despre categoria astalalta, pe care-o stiu mai bine) – deci ma enerveaza toti cititorii care dau capul intr-o parte, ridica usor nasu-n sus si zic “Cartarescu ar putea fi bun, dar se cam repeta”. Cand ii intrebi ce carti de-ale lui Cartarescu au citit zic “ei, ce conteaza, is toate la fel”. De fapt nu, nu ma enerveaza – ma enervau mai demult, acum rad cu hohote cand aud asa ceva. Asa ca pentru toti oamenii astia, dar si pentru aia care stiu de ce ma enervez sau rad eu si pentru Alexandru care a pus odata un fragment din poezia asta aici, intr-un comentariu – un poem cu dulciuri de toate felurile:

Garofita

Teiul Doamnei pare zugravit in crida.
In cofetarie intra o gravida.
Astfel sta la coada intre musterii
Ca o garofita intre papadii.
Astfel intre brazii cu tulpini de ceara
Ling-un sipot dulce sade-o caprioara.
Checuri cu stafide doarme in vitrine.
E frigoriferul greu de savarine.
Eu la o masuta imi consum frucola
Si citesc cum Nica pleaca la Socola,
Ca-l predau pe Creanga astazi la amiaza.

Musterii merge, coada-nainteaza…

Rumeioara juna, cu burtica mare,
A ajuns in fata chiar la vinzatoare:
–Muma-mea, duduie, astazi m-a trimis
sa imi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelenturi, doua amandine
si ilone sase, glazurate bine,
cinci cutii de frisca alba ca zapada
si fursecuri unse gros cu socolada.

Vinzatoarea scoate un oftat adinc.

Pe la mese pruncii cremele-si maninc.
–Mergi si spune celei care te-a trimes
Ca i-am pus si nuga, un delicates,
Si ca totul face, socotit in lei,
Doar un fleac, o suta patruzeci si trei.

Lampile galbuie, de la fondul plastic,

Dau cofetariei un lucit fantastic,
Iar copila noastra, gales durdulie,
Vine la masuta-mi cu o sarailie.
Coamele ii trece dincolo de sale.
Are sub bluzita doua portocale
Iar sub gene lunge, ca de hurioara,
O privire dulce, ca de surioara
Si-un obraz ca luna, pal ii schinteiaza.

Musterii merge, coada-nainteaza…

Eu imi pun sepcuta si cu forte noua
Merg sa-l iau din strada pe 109.