Poezii alese de bloggerii zum, Alexandru, bughi

p.d.s. 31 – alcool

Pentru ca iar m-am lenevit si n-am mai scris nimic, ma folosesc de pedeseuri sa mai dau cate-un semn de viata. Am citit cam putin in ultima vreme, da’ asta n-ar fi o problema fiindca am un miliard de carti despre care vreau sa va zic si uite ca nu mai apuc. Si ziceam ca scriu despre poezie, acum mi-a facut si capricorn pofta, constat insa ca-mi vine sa scriu numai despre cartile care nu mi-au placut (poezie recenta, sa ne-ntelegem). Mi-e foarte greu sa leg ceva despre cele care-mi plac, e mai usor sa tuni si sa fulgeri. Si nu vreau sa dau senzatia ca nu-mi place nimic, ar fi cat se poate de fals. Ma mai gandesc pana saptamana viitoare.

Intre timp sa stiti ca m-am pus pe citit si recitit Calvino, ca mi-a placut Medgidia, orasul de apoi foarte mult (am mai zis asta?), ca-mi place cum suna Curcubeul gravitatiei in romana, ceea ce e o treaba grozava, de-abia astept s-apara si… cam atat. Deocamdata. Ah, da: au fost o gramada de scriitori romani prin Berlin in ultima vreme, n-am putut sa ajung la nici una dintre lecturile lor. Mi-a parut rau dar vad ca lecturile astea se inmultesc, asa ca sper ca urmatoarea va fi curand si c-o sa merg si eu.

Bun, acum pedeseul – astazi un poet chinez. Ati citit poeti chinezi? Chiar, exista vreo traducere in romana, o antologie de poezie chinezeasca, ceva? Ca mi-as lua. Asa am citit doar pe net si nu-mi place, vreau carte. Poetul asta de care va zic se numeste Li Po (sau Li Bai sau Li Bo) si cica ar fi celebru. Eu, evident, n-auzisem de el. Insa mi-a placut, asa ca l-am invitat la pds cu o poezie cu aburi de alcool (dar nu numai):

Drinking Alone by Moonlight

A cup of wine, under the flowering trees;
I drink alone, for no friend is near.
Raising my cup I beckon the bright moon,
For her, with my shadow, will make three men.
The moon, alas, is no drinker of wine;
Listless, my shadow creeps about at my side.
Yet with the moon as friend and the shadow as slave
I must make merry before the Spring is spent.
To the songs I sing the moon flickers her beams;
In the dance I weave my shadow tangles and breaks.
While we were sober, three shared the fun;
Now we are drunk, each goes their way.
May we long share our odd, inanimate feast,
And meet at last on the Cloudy River of the sky.

(asta vine cu multumirile de rigoare, desigur)

p.d.s. 32 – vraji

N-am apucat inca sa va spun ca mi-am cumparat in ultima vreme vreo trei carti de Nina Cassian (toate-n engleza). Nina Cassian era printre scriitorii mei preferati cand eram mica (o stiti pe Roscata-ca-arama si pe cei sapte soricari?), intre timp a intrat si in randul preferatilor de cand eram mare. O sa va zic mai multe despre cartile astea la un moment dat, deocamdata pun un poem, de gust.

Take My Word For It e o culegere de poezii scrise intre 1993 si 1996 direct in engleza sau traduse chiar de autoare (sunt cateva exceptii, dar despre asta vorbim mai mult cand va mai spun despre carte). Undeva pe la mijlocul volumului exista o sectiune numita Four Bilingual Untranslatble Poems si fix asta gasiti acolo – patru poeme in romana si in engleza, din alea de netradus. Cel mai frumos e cand citesti cartea ordonat, de la prima la ultima pagina, si dupa vreo 50 de pagini de poezie in engleza dai peste asta

Vrajă’n Vrajă

Scrie, scrie, scrie…
Scrie ciocârlie.
Cântă
vulpe blândă,
crapă,
crap de apă.
Scrie, scrie, scrie…

Lângă
partea stângă,

un rar
cărturar
peste
palimpseste
trece pana-i rece.
Scrie, scrie, scrie…

A-nghiţit

un chit,
cu-al lui bot,
socot,
mitul
nenumit
şi totemul
tot.
Cutie,
pustie,
scrie, scrie, scrie…

Joc
în soliloc.

Calfa
scrie Alfa.
Teta
scrie beta.
Mama
scrie Gama.
Papa
scrie Kapa.
Doi copii
scriu Pi.

Hârtie,
sicrie,

scrie, scrie, scrie…

V-as pune si varianta in engleza sa vedeti cat de bine ii reuseste traducerea intraductibilului. Si pe celelalte trei, dar nu azi, n-o sa copiez aici toata cartea. Unul dintre ele e Jabberwocky al lui Lewis Carroll, poate stiti deja varianta in romana a Ninei Cassian. Eu n-o stiam, e excelenta!

(Cu siguranta, va urma.)

Poezie seducatoare? (p.d.s. 33)

Claudiu Komartin – Circul domestic, Cartea Romaneasca 2005

(fragmente si aici)

Poezia care-mi place imi ramane in cap mult timp dupa ce-am citit-o. Vreau sa gasesc intr-o carte o lume ‘adevarata’, o voce credibila, care-mi spune lucruri esentiale chiar daca vorbeste despre o bucata de sapun. Nici macar nu e musai sa-mi placa din prima, uneori se intampla sa-mi placa de-abia la a doua sau a treia recitire, se poate si-asa. Apoi vin, desigur, cazurile cand nici macar nu-mi place insa sunt in stare sa inteleg ca e vorba despre ceva, cum sa zic, valoros.

Nimic din ce-am zis pana acum nu se poate aplica in cazul cartii de fata. Am citit-o prima data acum vreo doi ani, cand mi-am cumparat-o (de fapt nici nu-s sigura ca am dus-o pana la capat atunci). Venea cu tot felul de recomandari solide, pe unde-am citit despre poezia lui Komartin era numai de bine. Ba a luat chiar si premiul pentru poezie al Academiei in 2005. Am recitit-o saptamana trecuta, ca parte a programului meu incerc-sa-inteleg-ce-i-cu-poezia-lui-Komartin.

Cateva exemple din fragmentele de cronici gasite pe pagina editurii Cartea Romaneasca:

“Claudiu Komartin imi pare ca are exact acel dozaj de nebunie si calcul, agresivitate si retractilitate, expunere mediatica si reala interiorizare ce asigura, in timp, succesul unui autor. (…) A doua lui carte il reapropie de formula dominanta in poezia de azi, cu cele doua trepte –  realism si expresionism – parcurse de un subiect si o lume in criza.” (Daniel Cristea-Enache in Romania literara, nr. 43 / 2005)

“Precis ca un bisturiu si lipsit de orice veleitati ornamentale, discursul lui Claudiu Komartin e singurul antidot pe care poetul il poate opune acestui «desfriu colectiv» in care traim cu totii. (…) Nu a venit inca momentul pentru un bilant al douamiismului, dar e sigur ca Claudiu Komartin ramine in prima urna valorica a generatiei sale.” (Andrei Terian in Cultura, nr. 19 / 2006)

“A doua carte a lui Claudiu Komartin, Circul domestic, este una dintre cele mai dense si mai intense carti de poezie din ultimii ani. Nu mai poate incapea vorba ca sintem in fata unui mare poet. Nimeni, decit el singur, nu s-ar putea pune, de buna-credinta, impotriva.” (Al. Cistelecan in Cuvantul, nr. 1 / 2007).

Eu cred despre mine ca-s de buna-credinta, cu toate astea ma vad nevoita sa ma pun impotriva. Desi n-o sa incep sa zic despre Komartin ca nu-i un mare poet, nu-i treaba mea sa fac judecati de-astea. Dar trebuie sa zic ca nu gasesc nimic-nimicut in poezia lui, ca ma plictiseste teribil, ca m-am chinuit sa recitesc cartea asta si numai ce o incepeam ca dupa vreo 5 pagini deja uitasem cum suna poezia initiala si trebuia s-o iau de la capat. N-am gasit in ea o voce proprie, inca nu stiu ce il caracterizeaza pe poetul Komartin si ce il face sa fie diferit de o mie de alti oameni care scriu poezie. Dar sa presupunem ca nu mi-a placut mie, ca n-am “rezonat”, dar ca de fapt acolo e poezie de valoare pe care nu stiu s-o vad. Aici sper ca ma pot ajuta cei care stiu. Deocamdata, sa vedem ce-am gasit eu in Circul domestic.

Cea mai mare nemultumire pe care-o am e ca volumul nu se incheaga, ci seamana mai mult cu o antologie sau cu o pagina de internet pe care autorul pune cand si cand poeme asa, alandala. Eu ma gandeam ca o carte de-aia-i carte, de-aia are un titlu, o structura (si cartea lui Komartin are o structura – 4 parti, fiecare cu titlul ei) – te astepti sa insemne ceva toate astea, sa gasesti un fir care leaga totul, un sens, o directie. Sau, in fine, ceva. N-am gasit nimic. Sunt pur si simplu niste poeme lungute, cu (prea) multe cuvinte, cu (prea) multe metafore si comparatii, cu cheaguri si plante si “sensibilitate” de genul “Am în minte glezna aceea subţire (doar puţin înroşită / de bareta sandalei) / şi pulpa albă, aproape cântând, / înfiorată de vântul stârnit din senin” (din poemul Irina, care deschide culegerea).

Acolo unde multi critici vad stil eu vad, cum am zis mai sus, o ingramadeala de metafore si comparatii puse cu toptanul in poezii. O sa pun in incheiere un poem intreg (ca tot e pe post de pds postarea asta) unde sper ca o sa vedeti cam tot ce vreau sa zic. Nu-mi place, de exemplu, ca explica prea mult. Comparatiile sunt frecvente – “osemintele răbufnesc prin pereţi / ca lumina prin pleoapa subţiată de băutură şi de / nesomn”. Sau “carnea mâinii atârnă deja flască şi rece ca un şirag / de perle”. Imagini de tot felul navalesc din toate directiile, inecand orice schelet ok pe care l-ar avea poemele. Totul merge foarte incet spre mintea cititorului, pe cai intortocheate, trebuie sa iei fiecare vers in parte si sa te gandesti ce vrea sa zica (asta poate n-o fi rau in sine, dar cand prima impresie e doar o confuzie totala si trebuie sa diseci si sa scuturi balastul ca s-ajungi undeva, iti cam vine sa te lipsesti). Treaba aia cu less is more e uneori foarte, foarte adevarata.

Si mai rau e ca uneori imaginile astea, care se vor profunde, socante sau mai stiu eu cum nu reusesc sa fie decat amuzante:

“Neînchipuit de aproape eşti, pe chipul meu cu
reflexe arămii, în părul năclăit de sudoare, în sexul
meu
visător, neînchipuit de aproape.”

Probabil ca sensibilitatea mea a fost distrusa de toate imaginile sufocante la care-am fost supusa pret de aproape 70 de pagini (poemul din care e fragmentul de mai sus e spre sfarsitul cartii), cand am ajuns aici n-am putut decat sa rad. Pacat. Acum ceva vreme, scriind despre o carte a Liviei Rosca, il citam pe Claudiu Komartin si ma-ntrebam ce-ar zice el daca s-ar spune despre poezia lui ca e seducatoare. Atunci nu-l citisem inca, altfel n-as fi zis asta. Fiindca mi-as dori sa pot spune macar atat – ca poezia lui Claudiu Komartin e seducatoare. Nu pot.

Deci un mare stilist? Eu zic ca nu. Komartin scrie poezie ca la carte, din aia cum stie tot omul (mai ales cel necititor) ca trebuie sa fie poezia: grea (nu intelegi mare lucru, trebuie sa analizezi “ce-a vrut sa zica poetul”, nici atunci poate nu intelegi dar asta le da unora satisfactii), cu metafore multe, cu simtaminte, framantari, tot tacamul. Poezie poetica, nu cum fac unii azi, scriu proza si zic ca-i poezie sau mai stiu eu ce alte nazbatii. Mda.

Si acum, spre exemplificare, un poem. Nici prea lung, nici prea scurt, dar care sper ca-mi justifica toate afirmatiile si impresiile povestite mai sus. Este din partea intai (Reziduuri, reverii) a Circului domestic. Voila:

Prag III

“Tous ces désirs impossibles sont en nous comme une
marque de notre destination, et ils sont bons pour
nous dès que nous n’espérons plus les accomplir.”
(Simone Weil)

Fructe aspre, alungite ca nişte ţipete

s-au scuturat pe treptele de metal astă noapte

între noi distanţa s-a insinuat viermănoasă

adâncind ca printr-o coapsă in rut flama senzuală
a unei
înfricoşate atingeri

în curand la rădăcina copacului ars va cădea

semnul secerător al învinsului

în curând nici un semn nu va mai fi permis

doar lăuzele vor începe sa mângâie pe muteşte
cheagul cărnii noastre perfecte
prin care se aude trecând
mireasma celui ce fără grabă îşi construieşte lumina.

***

Chiar, bine ca mi-am adus aminte: o gramada de motto-uri, o gramada de dedicatii (lui Dan Coman, lui Eugen Suman, lui Mircea Ivanescu, lui Dan Sociu, plus ca intr-un poem apare fetita lui Sociu iar in altul Marius Ianus). Nu stiu ce sa va mai zic. A, ba da – ca am aflat si eu ce-i ala cimisir (revine si in urmatoarea carte a lui CK, se pare ca e o planta importanta ).

Am si Un anotimp in Berceni, am citit-o anul trecut, o sa scriu si despre ea, dar un pic mai incolo, dupa ce o recitesc. Si, poate, dupa ce vorbim un pic aici si ma ajutati sa ma lamuresc. Ca deocamdata doar ridic din umeri si zic mda. In fine.