Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

Plecarea din casa părintească. Pentru a fi ferit de contactul cu duritatea şi urâţenia vieţii, Suddhodana, tatăl lui, iar fi oferit în palat toate plăcerile de care s-ar fi putut bucura un om. Zilnic era înconjurat de muzică şi dansatoare, care îi întreţineau buna dispoziţie, tocmai pentru a nu observa răul existent.

La vârsta de 16 ani el se căsătoreşte¹⁹³ şi are ca fiu, pe Rahula, care ulterior îi va împărtăşi concepţiile religioase. Oricum era practica indiană hindusă după care fiecare bărbat are datoria de a naşte cel puţin un copil, după care, dacă dorea, se putea dedica ascezei.

Tatăl său face la rândul lui o serie de preziceri citind semnele de pe corpul copilului, arătând că el va fi „împărat al universului, suveran al rânduielii lumii”¹⁹⁴. De aceea, îi oferă plăcerile vieţii, considerând că linia ascetică nu este potrivită cu casta kshatriya din care provenea el. Cu toate acestea, tânărul are patru experienţe care îl marchează şi îl fac să renunţe definitiv la viaţa de plăcere: în patru ieşiri din palat el întâlneşte pe rând un bătrân, un bolnav, un mort şi în fine un ascet. Astfel se hotărăşte să părăsească palatul tatălui său şi să îmbrace haina de ascet în căutarea eliberării finale. Ultima privire aruncată în urma sa îi întăreşte această convingere de a nu renunţa la planul său: el vede trupurile dizgraţioase ale dansatoarelor care dormeau lasciv pe podelele palatului, fără nici o urmă din graţia şi frumuseţea lor din timpul zilei. Astfel la 29 de ani el intra în starea ascetismului indian. Acum îşi taie părul, se îmbracă în haine ponosite şi iese pe poarta dinspre răsărit a cetăţii.

5. 
   Supunerea demonilor. Ajuns la starea de ascet, Siddharta devine rând pe rând discipol al unor maeştri, care l-au învăţat cunoştinţele lor, fără însă a satisface căutarea lui. Ascetismul lui a atins în această perioadă¹⁹⁵ cotele extremismului, deoarece renunţarea la condiţiile vieţii a fost aproape totală. Cei cinci discipoli ai lui aveau în faţă chipul unui ascet scheletic, pe care arta picturală îl reprezintă cu ochii întorşi spre înăuntru din cauza lipsei de hrană, cu chipul foarte subţiat, ceea ce se vrea un avertisment pentru cei care consideră mortificarea ca o cale de desăvârşire. Ajunsese să consume, graţie exerciţiilor yoga, doar un grăunte de orez fiert pe săptămână. Evident nu aceasta era calea pe care o dorea Gautama. De aceea, atunci când renunţă la asceza extremă şi începe să mănânce normal, discipolii îl părăsesc ca pe unul care renunţase la calea ascetică. Legenda spune că din acel moment el aruncă bolul cu mâncare în râu şi urcă împotriva curentului pe râu în sus, până într-o peşteră, unde erau alte boluri aruncate de alţi asceţi care ajunseseră şi ei la starea de boddhisatva. Elementul care apare aici se poate traduce prin lipsa ideii de hapax a « mesianităţii » sau al personalităţii religioase a lui Gautama, aşa cum în concepţia iudeo-creştină vorbim despre personalitatea lui Hristos. Cu alte cuvinte, Buddha nu este singurul care realizează starea de boddhi, deci nu are originalitate în actul său sacru¹⁹⁶.
   
6. 
   Atingerea stării de «boddhi» (trezirea). Apoi el se aşează sub un smochin (ficus religiosus) hotărât de a nu se ma ridica până în momentul în care va atinge starea de boddhi (« iluminat »). Aceasta se petrecea în locul numit Bidh-Gaya, pe râul Nairaājanā, un afluent al Gangelui. Are loc acum lupta cu Māra¹⁹⁷, zeul care încearcă să îl ispitească cu plăcerile trupului, pentru a-l ademeni spre viaţa lumii. Insă Siddhartha nu renunţă şi ajunge astfel la starea de «iluminat». Demonul Māra îl tentează cu propunerea de a intra direct în parinirvana, fără a mai rămâne în lume ca să nu poată să îşi propovăduiască ideile. Dar şi acum el renunţă şi consideră că este mai de folos lumii să mai rămână în sânul ei pentru a o aduce şi pe ea la cunoaşterea adevărului. El caută să înţeleagă şi să facă lumea la rândul ei să înţeleagă cauza suferinţei din sânul ei şi posibilitatea de a ieşi din acest ciclu al durerii, pentru a ajunge la beatitudinea nirvanică.
   
7. 
   Punerea în mişcare a roţii Legii. Buddha nu a dorit să rămână deci un pratyeka-buddha, adică un trezit pentru sine, ci a vrut să propovăduiască oamenilor posibilitatea salvării. Astfel el îi caută pe cei cinci adepti ai săi pentru a le transmite mesajul eliberării, a noii legi (dharma). Ii găseşte la Benares, în parcul cu cerbi şi le propovăduieşte adevărul fundamental, care este în mare următorul :
   

« Iată, o, monahi adevărul sfânt despre suferinţă (dukkha): naşterea este suferinţă, bătrâneţea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă. Unirea cu ceea ce nu iubeşti este suferinţă, despărţirea de ceea ce iubeşti este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, cele cinci elemente (ale fiinţei omeneşti) care provoacă ataşarea de existenţă, sunt suferinţă.¹⁹⁸

Iată, o, monahi, adevărul sfânt despre originea suferinţei : este setea (de existenţă)¹⁹⁹, care duce din renaştere în renaştere (…).

Iată, o monahi, adevărul despre suprimarea suferinţei : stingerea acestei suferinţe prin nimicirea totală a dorinţei, părăsind dorinţa, renunţând la ea, eliberându-te de ea, nelăsându-i nici un loc.

Iată, o, monahi, adevărul sfânt despre calea care duce la suprimarea suferinţei : este acel drum sfânt cu opt cărări, care se numeşte : credinţă dreaptă, hotărâre dreaptă, cuvânt drept, faptă dreaptă, mijloace de existenţe drepte, sforţare dreaptă, cugetare dreaptă, meditaţie dreaptă ».²⁰⁰

Din acel moment el îşi recâştigă discipolii şi începe misiunea sa pentru conştientizarea oamenilor.

8. Intrarea în Nirvana. Au urmat apoi încă alţi 50 de ani de viaţă, în care Buddha a încercat să convertească lumea la gândirea lui. Printre primii care devin ucenicii lui Buddha amintim pe regele Magadha din Bimbisara, care i-ar fi dăruit o grădină pentru a-şi putea ţine predicile. De asemenea mai amintim pe Ananda, care va deveni cel mai apropiat discipol al maestrului, în vreme ce Devadatta, care asemenea unui Iuda va scinda comunitatea, formând prima sectă²⁰¹.

Se întemeiază acum samgha sau comunitatea monahală, care la început era formată doar din bărbaţi, fără acceptarea femeilor, însă ulterior şi ele sunt acceptate în monahismul buddhist. Intre alţi călugări s-a numărat şi fiul său, Rahula, care se călugăreşte la vârsta de 7 ani.²⁰²

Finalul vieţii sale este destul de prozaic, deoarece Buddha moare la 80 de ani, după ce consumase în satul Pāvā, în casa fierarului Cunda, o mâncare grea de ciuperci sau de carne de porc, care i-ar fi declanşat o diaree, în urma căreia el moare. Este, potrivit credinţei hinduse intrarea în stare de extincţie. Ultimele cuvinte ale lui Buddha au fost : «Da, eu vă spun : totul trece. Aveţi grijă de mîntuirea voastră». Trupul lui Buddha a fost apoi incinerat iar resturile de cenuşă sau oase au fost împărţite în foarte multe părţi, care au fost apoi depuse în aşa-numitele stupa, morminte în formă de tumuli, care astăzi împânzesc ţări ca India sau alte ţări unde buddhismul este majoritar.