Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

Cosmogonia japoneză prezintă lumea ca o apariţie din două principii: energia activă şi cea pasivă³²⁵, care au dat naştere masei haotice, din care ceea ce era curat şi uşor s-a ridicat formând cerul iar ceea ce era greu şi dens a format pământul.

Prima divinitate, Kuni - no - toko - tachi „Cel care locuieşte veşnic pământul”, a fost cel care conducea lumea în illo tempore. De la această divinitate vor apărea rând pe rând câte patru divinităţi, numiţi kami, fiecare cu câte o imo, soră-soţie. Ultima pereche divină este şi cea mai importantă pentru istoria japonezilor. Este vorba despre Izanagi şi Izanami, care au dat naştere zeilor naturii şi insulelor Japoniei. Această relatare merită să fie punctată pentru lirismul ei. Ca pentru sufletul subtil al acestui popor şi insulele arhipelagului nipon s-au format prin amestecarea cu lancea lui Izanagi în apele primordiale, iar picăturile, care s-au prelungit din vârful suliţei şi au căzut în ocean, au devenit fiecare o insuliţă.

Cei doi sunt demiurgii lumii văzute şi ai oamenilor. Creaţia lumii are loc în urma contaminării cu moartea. Mitul spune că Izanami, născând pe zeul focului este arsă şi deci ucisă şi trimisă în infern. Soţul său o caută în iad, dar găsindu-o într-o stare avansată de putrefacţie, fuge de teama de a nu se contamina de putreziciune. Ajuns pe pământ, el se spală în apa unui râu şi din fiecare veşmânt şi mădular spălat se naşte o entitate. Mai precis, din ochiul stâng se naşte zeiţa soarelui, Amaterasu, cea mai importantă divinitate a japonezilor, de vreme ce simbolul soarelui se găseşte pe steagul ţării. Din ochiul drept se naşte zeul lunii, Tsuki-yomi, din nas se naşte zeul vântului şi al furtunii, Susa-no-wo, care devine zeul oceanului şi apoi al morţilor, de vreme ce se credea că morţii merg peste ocean.

Un alt mit spune că Susa-no-wo îşi supără sora, pe Amaterasu, care se retrage într-o peşteră. Retragerea ei înseamnă lipsa soarelui şi de lipsa vegetaţiei pe pământ. Suferinţa naturii îi face pe zei să încerce să o scoată din peşteră. În cele din urmă i se aţâţă orgoliul deoarece zeii încep să o laude pe o altă zeiţă că ar fi mai frumoasă decât Ammaterasu şi că ar dansa mai bine. Doritoare de competiţie Ammaterasu a cerut o oglindă pentru a se găti şi iese la dans. Peştera este imediat astupată de zei iar soarele nu se va mai putea nicăieri ascunde. Oglinda şi beteala sunt elemente cultice. În celebrul templu de la Ise se pretinde că ar fi oglinda originală a lui Ammaterasu.

Între alte divinităţi mai amintim pe Ochonomachi, care este personificarea pământului. De asemenea, se mai pot aminti spiritele pădurilor, ale apelor şi munţilor. Tot din lumea divină fac parte şi eroii, dintre care pe primul loc se află Jimmu Teno, fondatorul familiei imperiale, care se pare că ar fi trăit prin secolul al VII-lea îHr. Un alt erou este Temmangu, protectorul literaţilor şi al caligrafilor. Acesta se pare că ar fi fost o personalitate istorică, un ministru, care ar fi suferit pe nedrept.

Împăratul este şi el divinizat de către vechii japonezi. Numele lui este Ara-hito-kami, care se traduce „zeul care acum este doar om”. Astfel împăratul a fost considerat zeul vizibil.

În ceea ce priveşte viaţa morală se poate afirma că japonezii nu au avut un cod de legi morale şi nici dogme religioase. Motoori Norinaga (+1801), un reformator al shintoismului, spunea că japonezii nu au nevoie de legi morale, ca şi celelalte popoare, deoarece ei sunt înclinaţi ontologic spre moral. Mai mult, considerau ei, că Japonia, fiind o ţară creată de zei, ea nu are nevoie de legi morale, deoarece ei sunt fiii zeilor. Principiile morale ale japonezilor sunt:

- Iubirea patriei, care exploatată în mod deliberat meschin a putut duce la sacrificarea a mii de tineri japonezi în cel de al doilea război mondial, sub forma aşa-numiţilor kamikadze. Codul Bushido, care este considerat codul samurailor a fost deformat exprimat prin aceşti sinucigaşi pentru cauza războiului. Ori dimpotrivă acest cod cerea din partea samuraiului respectarea a cinci regului de comportament: fidelitatea faţă de suveran, iubirea părinţilor şi a strămoşilor, onoarea trebuia să fie nepătată, stăpânirea de sine şi traiul în mare simplitate.