Pr. Emil Jurcan, Lumea religioasă contemporană

Buddhismul, adus în Japonia pe linia coreeană şi chineză, are un mod aparte de prezentare, mult diferit de cel indian. Această religie apare în Japonia în urma unui cadou, pe care regele corean, Syōng-Myōng, care îi trimite suveranului din Yamato, Kimmei (535 – 571 dHr.), o statuie a lui Buddha şi câteva suluri cu texte buddhiste pentru a-l convinge să treacă la buddhism şi să realizeze o coaliţie militară. Urmarea este că Japonia ia contact cu religia cea nouă, buddhismul, care se impune prin familia regală Soga, ce reuşeşte să înfrângă familia Manonobe. Buddhiştii au adus o viziune mai îndulcită asupra vieţii, deoarece au înfiinţat un spital în care bolnavii erau gratis îngrijiţi. Astfel prin anul 594 dHr, buddhismul devine religie de stat, fiind favorizat de prinţul Şo-toku-taishi, care apoi a fost divinizat. Şansa buddhismului a fost superioritatea morală, precum şi elementele de cultură şi civilizaţie chineză, pe care le aducea, care erau mult superioare celor japoneze. Amintim faptul că japonezii la acel moment nu aveau noţiunea scrisului, acesta fiind împrumutat de la chinezi.

Divinităţile pe care buddhismul japonez le oferă sunt: Amida, care provine de la numele Amithaba, de origine chineză, Kvanon, zeiţa îndurării, care ajută familiile împotriva sterilităţii; Binzuru, zeul care vindecă de boli, Guizo, protectorul copiilor, etc.

Între sectele buddhiste, care s-au dezvoltat în Japonia se numără în primul rând cea numită Tendai, care provine din China, pe numele ei adevărat, Tien-tai, care se impune prin pietismul ei sincretist.

O altă sectă, numită Shingon, de provenienţă tot chineză, propovăduia, ca şi Tendai, tantrismul, magia, formulele eficace („mantras”) şi gesturile sacre („mudras”). Mai putem aminti secta Nembutsu, care este o prescurtare a expresiei „Namu Amita Butsu” (O, Amida Buddha, salvează-mă!”)³³⁰, care socotea că este suficientă rostirea acestei rugăciuni pentru a atinge starea de eliberare.

Secta Nichiren, care vedea salvarea prin buddhism abia în urma săvârşirii faptelor bune faţă de aproapele. Între principiul boddheic şi sinele uman este o similitudine, care îl făcea pe Nichiren să vorbească despre rudenia dintre noi şi Buddha.

În fine Buddhismul Zen este cel mai des amintit în credinţele japoneze provenite din buddhism. Acest sistem este iniţiat de un călugăr chinez, Boddidharma, a cărui orientare era spre concentrare, spre dhyana sau de chan (cum se numeşte în limba chineză), adică energia divină. De fapt, acest călugăr încearcă să demonstreze că starea de moksha se poate realiza prin concentrala „în gol”, el însuşi reuşind să stea nouă ani în concentrare cu faţa la un perete. În realitate, zenul este ateu, afirmând că nu este nevoie de prezenţa lui Buddha pentru aflarea salvării. În ceea ce priveşte definirea exactă, se poate aplica principiul lui Lao Tse: „cei ce ştiu nu vorbesc; cei ce vorbesc nu ştiu”³³¹. Oricum în buddhismul zen se renunţă la cuvinte, la imagini, iar mantrele (koan-urile) care se dau spre meditare sunt de cele mai multe ori ilogice, sau zic ei supra-logice.

Zenul este adus în Japonia pe la anul 1192 dHr) de către călugărul Shinran. Scopul acestei noi doctrine este eliberarea de forţele interioare. Starea de eliberare, Satori, cum se numeşte în zen, este o stare de eliberare prin detaşarea de orice formă materială. Meditaţia se realizează cu faţa spre un … nimic, de fapt un perete, care nu oferă nici o imagine.

Prin secolul al XVIII.lea zenul devenise un sistem foarte complex auto-disciplinar, compus pentru şase etape, care dura cam 30 de ani. După sistemul zen viaţa trebuie să „curgă” firesc. „Aşa cum peştele înoată în apă, fără a cugeta despre apă, aşa cum pasărea zboară în aer, neştiind nimic despre aer, adeptul trebuie să îşi ducă existenţa, nestârnind valuri când nu e vânt”.

Zenul este, aşa cum am spus, ateu, deoarece el nu vede în Buddha starea maximă a eliberării. Doctrina zen afirmă că fiecare om este un buddha. Marele filosof zen, Daisetzt Teitaro Suzuki, spune: „atunci când spiritul devine integral eliberat de întinarea, acumulată din vremuri imemoriale, el rămâne gol, deci liber şi îşi redobândeşte autoritatea originară”.

O specifitate a sistemului zen este concentrarea şi repetarea koan-ului, adică a unui grup de cuvinte, care la o primă vedere nu au nici un sens, dar se cere o căutare a sensului prin meditaţie la aceste elemente ilogice la o primă vedere.

Pentru exigenţa sa, zenul a devenit religia samurailor, care erau tot aşa de intoleranţi ca şi starea de satori. Zenul se mai grefează şi pe percepţia frumosului, a ordinii şi a curăţeniei japonezilor.

În ceea ce priveşte cultul buddhist putem spune că el a impus o arhitectură impresionantă. Un exemplu în acest sens este templul cu 33.333 de divinităţi (San-ju-san-gen-do) din Kyoto, lung de 120 de metri şi lat de 7 metri, în care sunt peste 1000 de chipuri ale unei singure divinităţi, zeiţa Kvanon. În curtea templului este un atelier care repară zilnic mâinile care cad de la statui deoarece fiecare statuie are cel puţin 12 braţe de lemn.

Se mai poate aminti templul de pe muntele Fuji sau statuia imensă a lui Buddha de la Kamakura, din anul 749 dHr., de 15 metri înălţime, sculptată în bronz. Tot din sfera colosalului acestei religii, se mai pot aminti clopotele colosale de 74 de tone, de la Scionin de lângă Kyoto, care datează din anul 1633 dHr.

În urma unei epidemii de variolă din anul 735 dHr. japonezii au crezut că aceasta a avut loc deoarece kamii shintoişti s-au supărat, pentru faptul că poporul a acceptat o altă credinţă. Urmarea a fost o reîntoarcere masivă la credinţa shintoistă. Însă opresiunea mare la adresa buddhismului ar fi avut loc în momentul renaşterii ideii naţionale, din secolele XVIII – XIX. Acum shintoismul se impune nu ca valoare religioasă, evident inferioară buddhismului şi mai ales creştinismului, cât pentru faptul că era cea mai propice religie care favoriza naţionalismul extremist şi imperialismul nipon.

Actualmente în Japonia buddhiştii sunt în număr destul de mare, având nu mai puţin de 6000 de şcoli buddhiste, cu cel mai important centru de studii buddhologice din lume.