Pr prof dr. George remete curs de dogmatică

Ierarhia bisericească

De fiinţa Bisericii ţine în mod esenţial o ierarhie, fără ierarhie nu există Biserică. Homiakov scrie: “Dacă ar înceta hirotonia, ar înceta toate Tainele, afară de botez şi neamul omenesc ar fi rupt din har” (după H. Schultz, art.cit., p. 447-778).

Sf. Apostol Pavel a arătat că în trupul Domnului membrele - deşi sunt străbătute toate de acelaşi duh - sunt încredinţate cu diferite funcţii, dintre care unele cu funcţie de conducere. Apostolatul, în plenitudinea darurilor lui spirituale şi ca sinteză de diferite daruri harismatice extraordinare, nu s-a transmis mai departe. El a fost legat de anumite persoane chemate de Domnul. Dar Apostolii au transmis urmaşilor harul episcopatului, iar ca urmaşi ai celor 70, ei au instituit pe membrii preoţiei, ca treaptă a doua a hirotoniei (Fapte 14,23). În vremea Apostolilor, numele de episcop şi de preot se dădea încă amestecat membrilor acestor două trepte. De asemenea încă din vremea Apostolilor exista şi treapta a treia, a diaconatului (Fapte 6,1-6; I Tim. III,8). Harul hirotoniei nu cunoaşte decât aceste trei trepte; gradaţiile ivite ulterior în cuprinsul fiecăreia din cele trei trepte nu micşorează şi nu sporeşte cu nimic harul hirotoniei respectivei trepte, ci reprezintă numai deosebiri de funcţii administrative.

Prin episcop curg toate harurile tainelor şi propovăduirea învăţăturii corecte. Preoţii primesc de la el puterea de a săvârşi Tainele rezervate lor şi pe aceea de a propovădui şi de a conduce sufletele spre mântuire. Episcopul eparhiei îşi primeşte calitatea de suprem săvârşitor al Tainelor şi supraveghetor al învăţăturii de la totalitatea episcopatului. Totalitatea episcopilor întruniţi în sinod direct sau prin reprezentanţi se numeşte Sinod ecumenic.

O vie discuţie se poartă asupra puterii ierarhiei de a învăţa şi în special asupra infailibilităţii Sinodului ecumenic. Homiakov spune: “Tăria neclintită, adevărul nezdruncinat al dogmei ortodoxe nu atârnă de cinul ierarhiei; ea e păstrată de toată plenitudinea, de toată comunitatea poporului bisericesc care formează Biserica şi trupul Domnului. Nici puterea ierarhică, nici însemnătatea cinului duhovnicesc nu pot fi recunoscute ca garante ale adevărului”. Biserica a fost totdeauna o pleromă, o plenitudine, pentru că cuprinde în sine plenitudinea şi e călăuzită de Duhul Sfânt şi de aceea adevărul dogmelor atârnă în plenitudinea vieţii bisericeşti. De aceea, Ortodoxia nu cunoaşte un organ absolut şi nu ştie de o autoritate externă şi de o pars pro toto, ci cunoaşte numai o pars in toto. Bulgakov încearcă şi o explicare mai profundă a acestei doctrine: “Conştiinţa Bisericii este deasupra persoanelor, adevărul se descoperă nu unei raţiuni individuale, ci unităţii în iubire a Bisericii”. La Cincizecime, Duhul s-a coborât peste toţi Apostolii, stând împreună. Trebuie să se deosebească proclamarea adevărului, (care aparţine puterii bisericeşti supreme) de posesiunea adevărului (care aparţine întregului trup al Bisericii) în “catolicitatea” şi “infailibilitatea” lui.

Andrutsos spune: “Ierarhia reprezintă Biserica în sinoadele ecumenice nu din porunca credincioşilor, ci jure divino, potrivit cu chemarea ei de la Dumnezeu, iar definind credinţa îşi ia autoritatea sa de la Duhul Sfânt care călăuzeşte Biserica”.

Avem două accepţiuni ale caracterului reprezentativ al magisterului ierarhic: una după care ierarhia ar reprezenta trupul Domnului şi ar vorbi în numele Lui în virtutea unei delegaţii de la Hristos, primită prin hirotonie; şi alta după care ierarhia ar deţine magisterul învăţăturii, întrucât reprezintă corpul credincioşilor printr-o delegaţie imediată primită de la el. Faţă de acestea, noi observăm că nu se poate face separaţie între puterea de a săvârşi Tainele şi aceea de a învăţa. Amândouă funcţiunile au fost puse în lucrare, cu efect pentru mântuire, în ziua Cincizecimii, prin pogorârea Sf. Duh peste Apostoli. Cincizecimea reprezintă plenitudinea harurilor şi darurilor Sf. Duh date Bisericii. Dar haruri şi daruri nu s-au pogorât direct peste toţi cei ce credeau în Hristos, ci numai peste Apostoli. Felul cum se dă unui episcop totalitatea harurilor şi darurile Sf. Duh este semnificativ. Ele nu se dau prin coborâre de sus, ci prin doi sau trei episcopi, reprezentând episcopatul din trecut şi de pretutindeni, pentru a-l face solidar pe noul episcop cu Biserica din trecut nu atât în privinţa săvârşirii la fel a Tainelor, ci în privinţa propovăduirii la fel a învăţăturii.

Ierarhia e “în Biserică”, nu “deasupra Bisericii”. Enciclica Patriarhilor orientali de la 1848 a precizat: “La noi, păstrătorul adevărului e însuşi corpul Bisericii”. Dar a lucra în Biserică nu înseamnă a săvârşi fiecare act prin totalitatea credincioşilor; deşi e în Biserică, ierarhia are acest rol de supraveghetoare a corectitudinii învăţăturii, printr-un dar special dat ei de Duhul Sfânt, care dealtfel e în toată Biserica. Ierarhia are o trimitere specială de la Duhul Sfânt, iar acest rol ireductibil l-a arătat cel mai bine Pseudo Dionisie Areopagitul. Biserica e zidită organic în mod ierarhic, iubirea şi ascultarea ierarhică nu se exclud. Pe cât de mult accentuează Ortodoxia iubirea în comunitatea bisericească, pe atât de mult accentuează şi ascultarea în iubire.