Prima pagina


Analiza posibilelor alternative de gestionare a deşeurilor municipale



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə15/20
tarix18.04.2018
ölçüsü1,53 Mb.
#48540
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   20

3.3Analiza posibilelor alternative de gestionare a deşeurilor municipale




3.3.1Obiective şi ţinte operaţionale

O parte dintre obiectivele şi ţintele menţionate în Capitolul 3, se pot atinge prin măsuri practice şi instituţionale care ţin de modul de organizare a sistemului de gestionare a deşeurilor municipale.


Aceste obiective ar putea fi:


A. Creşterea gradului de acoperire cu servicii, în special în mediul rural (până la90%), în vederea creerii condiţiilor închiderii şi reabilitării gropilor săteşti până la 16.07.2009, inclusiv a depozitelor din localităţile din Pecica şi Sântana şi a depozitelor urbane Curtici şi Nădlac până în 2012.
B. Asigurarea reciclării/valorificării ambalajelor în proporţia impusă de ţintele naţionale pentru anii 2008-2013, prin colectarea selectivă a deşeurilor municipale de la un număr suficient de cetăţeni şi de la toate instituţiile şi unităţile comerciale şi industriale.
C. Asigurarea depozitării unei cantităţi de deşeuri biodegradabile reduse, în conformitate cu ţintele aferente anilor 2010 şi 2013 -prin creşterea gradului de reutilizare, compostare sau alte metode de tratare.
Fiecare localitate poate identifica pentru sine sau pentru un grup de localităţi şi alte obiective cu un grad sporit de importanţă, care odată atinse vor conduce la ameliorări semnificative ale nivelului serviciilor sau la mai buna protecţie a factorilor de mediu.

3.3.2Identificarea alternativelor pentru atingerea ţintelor

În vederea atingerii ţintelor propuse există o serie întreagă de măsuri operaţionale şi alternative tehnice.


Creşterea gradului de acoperire este un proces care, în condiţiile respectării cadrului legal actual, se realizează fără măsuri speciale. Este necesară doar o bună urmărire şi o permanentă impulsionare din partea autorităţilor responsabile şi a Consiliului judeţean. Condiţiile tehnice de realizare a serviciului sunt cuprinse în documentele cadru ale A.N.R.S.C.U.P. -dar alternativele tehnice trebuiesc avute în vedere în ceea ce priveşte modul de precolectare a deşeurilor şi modul de transport.

Acestea se pot realiza prin:



Alt. I -Pre-colectare individuală pe 2-4 fracţii (mat. reciclabile + deşeuri reziduale, respectiv hârtie/carton + alte materiale reciclabile + fracţia biodegradabilă + deşeuri reziduale); pre-colectarea individuală se poate realiza în recipienţi de plastic (pubele de 120/240 litri, fie în saci de plastic);

Alt. II -Pre-colectare individuală pentru deşeurile reziduale şi pre-colectare pe platforme de pre-colectare comune pentru celelalte fracţii; pre-colectarea se face pe baza unei combinaţii de pubele de 120/240 de litri sau saci de plastic pentru deşeurile reziduale şi a unor containere specializate de plastic/metal de 1100 de litri sau de dimensiuni şi forme specifice -pentru fracţia/fracţiile de materiale reciclabile- şi chiar a unor containere metalice de capacitate mai mare pentru fracţia de deşeuri biodegradabile;

Alt. III -Pre-colectare la platforme de pre-colectare comune, dotate cu containere de plastic/metal de 1100 de litri pentru fiecare fracţie;
În ceea ce priveşte colectarea şi transportul, aceste operaţiuni se pot realiza cu:

Alt. IV -Autogunoiere de mare capacitate (16-18 mc.);

Sau, acolo unde accesul este mai dificil cu:



Alt. V -Utilaje adaptate infrastructurii rutiere.

În cazul în care, din cauza drumurilor care nu permit accesul gunoierelor, sunt utilizate pentru colectare şi transport utilaje adaptate infrastructurii rutiere, este de evitat pre-colectarea în pubele sau containere, întrucât acestea nu pot fi descărcate manual.


În situaţia în care transportul nu se poate realiza direct, între punctele ori platformele de pre-colectare şi instalaţiile de procesare/eliminare, se pot utiliza mijloace de transport de mare capacitate (containere de 24-25 mc. şi transcontainiere de tip „hook lift”).
Pe de altă parte, închiderea şi reabilitarea depozitelor urbane şi gropilor săteşti impun proiecte, analize, avize şi autorizaţii din partea unor organizaţii de profil, iar lucrările propriu-zise impun existenţa unei dotări cu utilaje terasiere şi de transport. O abordare centralizată a acestei laturi a gestionării deşeurilor poate constitui o alternativă operaţional-instituţională (Alt. VI) ca de altfel şi rezolvarea pe plan local, în măsura existenţei capacităţii inginereşti şi a utilajelor (Alt. VII).
Pentru asigurarea reciclării/valorificării ambalajelor în proporţia impusă de ţintele naţionale pentru anii 2008-2013, sunt necesare măsuri de colectare selectivă şi ulterior de sortare în unităţii specializate, aplicate cu termen imediat. Colectarea selectivă, care este obligatorie în conformitate cu cadrul legal în vigoare, se poate realiza prin variantele descrise mai sus. Procesarea deşeurilor astfel colectate se realizează obligatoriu în staţii de sortare.
Pe teritoriul judeţului Arad, există deja o Staţie de sortare, o alta fiind prevăzută prin proiectul Phare „Colectarea selectivă a deşeurilor în partea de Nord-Vest a judeţului Arad”. Aceste două staţii ar asigura, în cazul în care sunt folosite la capacitatea instalată, procesarea unei cantităţi suficiente de deşeuri reciclabile pentru atingerea ţintelor. Trebuie avută însă în vedere necesitatea procesării (sortării) cantităţilor de deşeuri reciclabile colectate selectiv din celelalte zone ale judeţului, existând două alternative:

Alt. VIII -Transportul acestor deşeuri către Staţiile de sortare deja existente, sau,

Alt. IX -Amenajarea unor staţii de sortare suplimentare în apropierea arealului de generare.
Pentru asigurarea depozitării unei cantităţi de deşeuri biodegradabile reduse, în conformitate cu ţintele aferente anilor 2010 şi 2013, este necesară procesarea unei anumite cantităţi de deşeuri biodegradabile -pentru a fi utilizate în alte scopuri, evitându-se în acest fel depozitarea.

Pentru aceasta, există pe lanţul de gestiune mai multe alternative, şi anume: compostarea aerobă şi cea anaerobă, piroliza, incinerarea sau tratamentul mecano-biologic.


P.R.G.D. pentru Regiunea Vest recomandă cu fermitate utilizarea numai a două metode şi anume compostarea aerobă şi tratarea mecano-biologică, întrucât celelalte metode sunt fie foarte riguroase în privinţa calităţii materiei prime, fie sunt deosebit de scumpe -atât referitor la costurile de capital, cât şi pe timpul exploatării (incinerarea, piroliza).
Şi metodele de reducerea a componentei biodegradabile, din deşeuri recomandate în P.R.G.D. pentru Regiunea Vest -compostarea şi tratarea mecano-biologică- impun constrângeri şi anume:

  • compostarea se poate aplica doar unei fracţii de deşeuri verzi şi vegetale în general, cu un grad de puritate ridicat, numai astfel putându-se facilita utilizarea produsului final în agricultură;

  • compostarea nu este recomandată pentru deşeurile animaliere;

  • tratamentul mecano-biologic este recomandat pentru cantităţile mari de deşeuri menajere mixte (întrucât staţiile ating pragul de rentabilitate atunci când capacitatea nominală se află în jurul a 100 000 tone/an).

Pornind de la aceste constrângeri, alternativele care se identifică în privinţa procesării deşeurilor biodegradabile se diferenţiază numai în ceea ce priveşte momentul abordării uneia sau alteia dintre metode şi în ceea ce priveşte numărul şi amplasarea teritorială a instalaţiilor.
Astfel, se pot concepe următoarele alternative:

Alt. X -Amenajarea unor staţii de compostare de capacitate medie, în proximitatea zonelor de generare;

Alt. XI -Amenajarea unei staţii de compostare de capacitate mare într-o zonă aflată în centrul geografic al ariei de generare cu potenţial maxim;

Alt. XII -Construirea unei staţii de tratare mecano-biologica şi amplasarea ei astfel încât să se asigurare materia prima în cantitate suficientă.
Analizele intreprinse în cursul elaborării P.R.G.D. pentru Regiunea Vest au arătat că nu este posibil să se atingă ţintele de reducere a cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, stabilite pentru anii 2013 şi mai ales 2016 -fără construirea şi exploatarea unei Staţii de Tratare Mecano-Biologică a acestei fracţii de deşeuri sau a unui procedeu echivalent, prin care se poate procesa fracţia umedă din deşeurile municipale, mai ales cele menajere din mediul urban.

3.3.3Stabilirea criteriilor de evaluare a alternativelor



Prin stabilirea criteriilor de evaluare a alternativelor se doreşte a se ţine cont de impactul fiecărei alternative asupra mediului (şi anume în ce măsură este redus impactul asupra apei, aerului, solului) şi asupra modului de viaţă al cetăţenilor (din punct de vedere al practicilor curente, vis-a-vis de practicile corecte sau recomandate, al creerii de locuri de muncă, al dezvoltării de noi afaceri). Se ţine totodată cont de condiţii concrete de organizare a sistemului, de influenţele determinate de geografia judeţului, răspândirea şi dimensiunile localităţilor, starea căilor de acces (fiind determinantă în stabilirea modului de pre-colectare şi transport al deşeurilor).
Nu în ultimul rând, criteriul economic trebuie avut în vedere -întrucât soluţiile nu vor fi viabile decât în măsura în care costurile de operare şi eventual cele de investiţie nu vor putea fi suportate de generatorii de deşeuri deserviţi.
în continuare se analizează fiecare alternativă de gestionare din cele 12 enumerate mai sus, prin prisma criteriilor menţionate. Efectul pozitiv este notat cu „1”, efectul negativ cu „-1”, iar efectul neutru cu „0”.


Grupa de activităţi

Alternativa

Impact asupra mediului

Impact asupra practicilor curente

Aria judeţului şi răspândirea localităţilor

Starea căilor de acces

Influenţa asupra tarifelor

Total

Pre-Colectare

I

+1

-1

-1

-1

-1

-0,8

II

+1

0

0

0

-1

0,1

III

+1

0

0

0

0

0,4

Colectare şi Transport

IV

-1

+1

+1

-1

-1

-0,4

V

-1

+1

-1

+1

0

-0,1

Închidere depozite

VI

+1

+1

0

-1

-1

0,1

VII

0

0

0

-1

0

-0,3

Sortarea deşeurilor

VIII

-1

+1

-1

-1

-1

-1,0

IX

0

+1

0

0

-1

0,0

Gestionarea deşeurilor biodegradabile

X

+1

-1

+1

+1

0

0,7

XI

+1

-1

-1

-1

-1

-0,8

XII

+1

+1

-1

-1

-1

-0,2

Pentru criteriul legat de protecţia mediului s-a luat în considerare o pondere de 40%, pentru criteriile de natură socială şi infrastructurală 30%, iar pentru criteriul economic doar o pondere de 30%.
În susţinerea unei investiţii sau a unui proiect de dezvoltare a serviciilor de gestionare a deşeurilor, ponderea acordată criteriilor cât şi selecţia criteriilor însăşi nu trebuie considerate în sens limitativ, ci fiecare comunitate poate lua în considerare criterii suplimentare şi ponderi care îi definesc mai bine interesele, atâta vreme cât aceste interese particulare se înscriu în cadrul legal existent.
Rezultatele evaluării conduc la concluzia că sistemul de gestionare a deşeurilor municipale este alcătuit dintr-un mix de procedee şi tehnologii adecvate scopului principal propus, particularizate pentru nivelului de dezvoltare al infrastructurii şi capacităţii financiare din judeţ.
În judeţul Arad, acest mix de procedee şi tehnologii are în compunere următoarele:


  1. Pentru etapa de pre-colectare a deşeurilor de la populaţie şi ceilalţi generatori de deşeuri municipale.


A1. În localităţile unde starea drumurilor permite accesul autogunoierelor, pre-colectarea se va face în puncte de pre-colectare comune -dotate cu containere de 1100 de litri pentru cel puţin două fracţii (se poate opta şi pentru un număr mai mare de fracţii, fără a fi nevoie de fundamentări speciale):

  • umedă (conţinând deşeuri biodegradabile şi orice alte deşeuri nereciclabile nepericuloase);

şi

  • uscată (conţinând deşeuri din materiale reciclabile) -Alt. III.

Punctele de pre-colectare vor fi amplasate pe terenuri disponibile, de regulă în interiorul localităţilor, urmând a deservi un număr de cca. 100-300 de locuitori -dar această valoare nu este limitativă, autorităţile administraţiei publice locale având posibilitatea de a opta pentru o altă normă. Fiecare localitate, indiferent de numărul de locuitori, va avea cel puţin un punct de pre-colectare. Puncte de pre-colectare se vor amenaja, în măsura în care spaţiul liber o permite, în apropierea instituţiilor publice de interes local (primării, unităţi de învăţământ, secţii de poliţie, biserici, etc.). Punctele de pre-colectare vor fi dotate cu un număr suficient de containere care să asigure pre-colectarea deşeurilor din fiecare fracţie, generate de generatorii arondaţi, pe perioada dintre două colectări succesive. Containerele vor respecta codul culorilor, stabilit de legislaţia în vigoare.
În situaţia în care nu se poate identifica cel puţin un amplasament în vatra localităţii, punctul de pre-colectare se va amenaja în zona actualei gropi săteşti (după închidere şi reabilitare), autorităţile administraţiei publice locale luând măsuri pentru asigurarea accesului autovehiculelor de colectare şi transport deşeuri -în cât mai bune condiţiuni.
Localităţile care, la data intrării în vigoare a PJGD, au deja în operare un sistem de pre-colectare funcţional şi-l vor mentine, ameliorându-l în conformitate cu prevederile regulamentelor locale şi contractelor de delegare de gestiune.
În situaţia în care analize tehnico-economice demonstrează viabilitatea utilizării pe plan local a unui sistem de colectare şi transport bazat pe pre-colectare indiviuală, acesta poate fi implementat ca atare -Alt. I sau II.
A2. În localităţile în care starea drumurilor nu permite accesul autogunoierelor pe tot parcursul anului, se poate opta pentru:

  • dotarea cu saci de plastic a fiecărui generator de deşeuri şi asigurarea colectării şi transportului acestora, fie la un punct de pre-colectare situat pe raza localităţii, cu condiţia ca accesul autogunoierelor la acest punct de pre-colectare să fie posibil, fie la un punct de colectare zonal; sacii de plastic pot fi de mai multe culori, pentru a permite colectarea selectivă pe 2 sau mai multe fracţii -Alt. I;

  • în situaţia utilizării punctelor de pre-colectare se va asigura dotarea acestora cu un număr suficient de containere de 1100 de litri, care să asigure pre-colectarea deşeurilor din fiecare fracţie, generate de generatorii arondaţi, pe perioada dintre două colectări succesive;

  • amenajarea unor puncte de colectare pentru deservirea uneia sau mai multor localităţi în care accesul autogunoierelor nu este posibil din cauza stării drumurilor; aceste puncte vor fi amenajate de regulă în proximitatea unui drum accesibil autogunoierelor;

  • dotarea acestor puncte cu număr suficient de containere de mari dimensiuni -care să asigure pre-colectarea deşeurilor din fiecare fracţie, generate de generatorii arondaţi pe perioada dintre două colectări succesive.

Atât punctele de pre-colectare cât şi cele de colectare vor fi de regulă amenajate pe platforme betonate şi îngrădite, înconjurate de gard viu.




  1. Pentru etapa de colectare şi transport al deşeurilor

Frecvenţa de colectare luată în calcul trebuie să fie în conformitate cu prevederile legale şi anume:



    • pentru fracţiunea umedă, o dată la două zile în sezonul cald şi o dată la trei zile în sezonul rece; deşeurile generate de unităţile de alimentaţie publică, învăţământ sau spitaliceşti vor fi transportate zilnic, în sezonul cald, la punctele de pre-colectare;

    • pentru fracţiunea uscată, săptămânal sau atunci când este cazul, indiferent de anotimp.

În localităţile în care starea drumurilor permite accesul autogunoierelor, colectarea şi transportul deşeurilor pre-colectate în punctele de pre-colectare se va face cu autogunoiere cu capacităţi de regulă cuprinse intre 16 şi 18 mc, dar fără a exclude posibilitatea utilizării altor tipuri dimensionale -în măsura în care acestea sunt justificate din puncte de vedere economic sau funcţional -Alt. IV.


În localităţile în care starea drumurilor nu permite accesul autogunoierelor, transportul deşeurilor colectate în saci se va face cu utiliaje de transport adaptate situaţiei infrastructurii rutiere -Alt. V- sau individual, dar numai în situaţii excepţionale, de la generatori către punctele de pre-colectare sau punctul de colectare. Colectarea şi transportul deşeurilor de la acestea până la instalaţiile de gestionare a deşeurilor se va face:

- cu autogunoiere cu capacităţi de regulă cuprinse între 16 şi 18 mc -Alt. IV- dar fără a exclude posibilitatea utilizării altor tipuri dimensionale -în măsura în care acestea sunt justificate din puncte de vedere economic sau funcţional, respectiv;

- transportoare de mare capacitate.
Pentru localităţile rurale care îşi închid până la 16 Iulie 2009 gropile săteşti transportul se va efectua până la cel mai apropiat depozit urban aflat în folosinţă, direct sau prin punctul de colectare care le deserveşte.
Localităţile care, la data intrării în vigoare a P.J.G.D. au deja în operare un sistem funcţional de colectare şi transport şi-l vor menţine, îmbunătăţindu-l în conformitate cu prevederile regulamentelor locale şi ale contractelor de delegare de gestiune.
În prima parte a anului 2012 va trebui luată o decizie legată de oraşul Nădlac şi localităţile rurale situate între Nădlac şi Pecica (Peregu Mare, Şeitin, Semlac şi chiar Secusigu) şi anume construirea unui punct de colectare care să le deservească (caz în care zona aflată la intersecţia drumurilor de acces dinspre aceste localităţi ar fi cea mai indicată pentru amplasarea acestui punct) sau asigurarea unei suplimentări de capacitate de transport pentru a crea condiţiile transportului deşeurilor direct la instalaţiile din jurul municipiului Arad. Decizia va aparţine autorităţilor administraţiei publice din aceste localităţi, împreună cu operatorii serviciului de colectare şi transport al deşeurilor, în urma unui studiu de soluţie.
Ulterior anului 2013 vor fi necesare staţii de transfer, spre exemplu pentru a deservi aşezările urbane şi rurale dimprejurul localităţii Sebiş şi pentru a prelua deşeurile care nu mai pot fi depozitate în deşeurile urbane după anul de închidere al acestora.
Pentru localităţile din care accesul direct către proximul oraş în care funcţionează depozite de deşeuri este ne-economic, se recomandă înfiinţarea în prima jumatate a anului 2009 a minimum două staţii de colectare zonale -care să deservească comunele situate pe cursul superior al râului Crişul Alb şi respectiv la ieşirea din defileul râului Mureş. Selectarea amplasamentelor pentru staţiile de colectare zonale se va face în urma unor studii specifice.


  1. Staţii de sortare

În ceea ce priveşte sortarea deşeurilor, o primă opţiune -aplicabilă în perioada imediat următoare- este utilizarea intensivă a Staţiei de sortare existentă sau a celor care au perspective certe de punere în funcţiune, unde se vor procesa deşeurile colectate selectiv în zonă.


Ulterior, odată cu creşterea cantităţilor de deşeuri colectate selectiv pe toată raza judeţului, pentru evitarea transportului acestora pe distanţe lungi (de până la 100 km) se recomandă amenajarea unor noi staţii de sortare, spre exemplu pentru procesarea deşeurilor provenite din asezările urbane şi rurale dimprejurul localităţii Sebiş, dar fără a se limita doar la acest areal -Alt IX.



  1. Gestionarea deşeurilor biodegradabile

Pentru gestionarea deşeurilor biodegradabile, într-o primă etapă este necesar să se implementeze următoarele măsuri:



  • reducerea cantităţilor de deşeuri biodegradabile prin reciclarea unor cantităţi cât mai mari de deşeuri de hârtie/carton, lemn şi textile;

  • reducerea cantităţilor procesate de deşeuri biodegradabile, prin creşterea cantităţilor de deşeuri de alimente, vegetale şi animale, generate în mediul rural re-utilizate în interiorul gospodăriilor;

  • separarea fracţiei biodegradabile din unele categorii de deşeuri municipale, prin ameliorarea tehnologiilor de lucru: pre-colectarea deşeurilor biodegradabile de la întreţinerea spaţiilor verzi, din pieţe, de la curăţenia căilor publice;

  • separarea fracţiei biodegradabile generate în instituţii publice precum: spitale, creşe, cămine, cantine.

Prin colectarea selectivă a fracţiilor menţionate în ultimile două măsuri se poate genera o cantitate de deşeuri biodegradabile care să constituie materie primă pentru una sau mai multe staţii de compostare amplasate cât mai aproape de sursa de generare (de regulă, sursa de generare este în localităţi urbane) -Alt. X.


Pentru procesarea masei mari a deşeurilor menajere şi asimilate urbane care au un conţinut dominant de materiale biodegradabile (de până la 50% din masă) şi pentru care colectarea selectivă ori sortarea nu reprezintă soluţii tehnic eficace, dar nici economice, este necesară construirea unei staţii de tratare mecano-biologică pe un amplasament care să ducă la transportul deşeurilor-materie primă pe distanţe cât mai scurte (o locaţie între municipiile Arad şi Timisoara ar putea fi cea mai bună opţiune) -Alt. XII.
În prezent este aprobată realizarea -prin proiectul Phare Eco-Ineu- unei staţii de compostare. Funcţionarea la capacitate maximă a acestei staţii de compostare, promovarea compostării în mediul rural, precum şi reciclarea unei cantităţi cât mai mari de deşeuri de hârtie şi carton (în conformitate cu ţinta aferentă anului 2010, aşa cum este ea stabilită prin H.G. 1872/2006) pot asigura atingerea ţintei din 2010, privind reducerea deşeurilor biodegradabile municipale la depozitare.
În vederea atingerii ţintelor ulterioare (2013) nu mai sunt suficiente doar aceste măsuri ci este nevoie de:

  • menţinerea la acelaşi nivel, dacă nu creşterea cantităţii de deşeuri biodegradabile utilizată în gospodăriile rurale;

  • colectarea selectivă a unei cantităţi cât mai mari de deşeuri biodegradabile din mediul rural, până la 20000 de tone pe an;

  • amenajarea unor noi staţii de compostare cu o capacitate echivalentă sau utilizarea unei alte metode de tratare.



  1. Închiderea depozitelor urbane şi rurale


Pentru închiderea depozitelor urbane şi rurale, alternativa VI (Alt. VI) a obţinut un scor mai bun. Abordarea centralizată a închiderii şi reabilitării depozitelor neconforme are avantajul de a permite înglobarea tuturor măsurilor într-un proiect de anvergură mai mare, care permite accesarea unor fonduri de investiţie, permite obţinerea unor proiecte şi lucrări de calitate mai bună, omogenă, prin angajarea unor echipe de consultanţă-proiectare cu experienţă mare şi cu o bună cunoaştere a legislaţiei, procedeelor şi tehnicilor aplicabile în domeniu.


Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin