Proiect codul săNĂTĂŢii al republicii moldova parlamentul adoptă prezentul cod

Articolul 101. Împuterniciri speciale referitoare la persoane pe perioada stării de urgenţă în sănătatea publică

În perioada stării de urgenţă în sănătatea publică, autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei poate să dispună:

1) efectuarea examenelor medicale şi/sau a testărilor;

2) vaccinarea şi/sau tratamentul preventiv;

3) izolarea şi/sau carantina unei persoane sau a unui grup de persoane, inclusiv a acelora care nu au urmat prescripţiile privind efectuarea examenelor medicale, a testărilor, vaccinării ori a tratamentului preventiv sau a acelora care au intrat fără autorizaţie în zona supusă izolării/carantinei;

4) instituirea regulilor de intrare în/ieşire din zona supusă izolării sau carantinei.

Articolul 102. Informarea populaţiei privind urgenţa desănătate publică

După declararea stării de urgenţă în sănătatea publică, autoritatea competentă pentru supravegherea sănătăţii publice responsabilă de gestionarea urgenţei este obligată să asigure, prin orice mijloace disponibile şi rezonabile, informarea populaţiei din zona expusă urgenţei privind metodele de protecţie individuală şi măsurile de sănătate publică întreprinse pentru a controla situaţia.

Capitolul 9. Resursele sistemului de supraveghere de stat a sănătăţii publice
Articolul 103. Resursele umane ale Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

(1) Resursele umane din domeniul supravegherii sănătăţii publice sînt reprezentate de specialiştii cu studii medicale medii, superioare şi postuniversitare de rezidenţiat şi/sau masterat în domeniu, specialiştii cu studii medii şi superioare din domenii aferente sănătăţii publice şi cu specializări în domeniu, precum şi cei din personalul administrativ şi tehnic.

(2) Dezvoltarea resurselor umane în domeniul supravegherii sănătăţii publice este o prioritate şi responsabilitate a Ministerului Sănătăţii.

(3) Obligaţia de educaţie/formare continuă şi dezvoltare profesională a resurselor umane specializate în domeniul supravegherii sănătăţii publice se realizează prin reglementările legale în vigoare.

(4) Pornind de la prioritatea majoră a securităţii de stat, salarizarea resurselor umane din domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice se va efectua într-un mod care să asigure motivaţia şi să descurajeze corupţia în sistem.
Articolul 104. Finanţarea activităţilor de sănătate publică

(1) Finanţarea activităţilor de sănătate publică se efectuează din:

1) sursele de finanţare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice;

2) sursele de finanţare a programelor naţionale;

3) sursele de finanţare prevăzute pentru activităţi de profilaxie din cadrul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală;

4) sursele de finanţare a situaţiilor de urgenţă în sănătatea publică.

(2) Sursele de finanţare a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice includ:

1) mijloace din bugetul de stat, inclusiv mijloace din componenta de bază, mijloace speciale şi diverse proiecte investiţionale;

2) mijloace acordate pentru cercetările ştiinţifice fundamentale şi aplicative;

3) mijloace din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, obţinute în bază de contract încheiat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină;

4) mijloace ale fondului epidemiologic republican, alocate şi utilizate în modul stabilit de Guvern;

5) mijloace din granturi şi sponsorizări, obţinute de la donatorii internaţionali şi autohtoni în condiţiile legii.

Capitolul 10. Reglementarea sancţiunilor şi proceduri specifice

în cazul încălcării legislaţiei sanitare
Articolul 105. Suspendarea activităţii unităţii economice

(1) În cazul în care o unitate economică, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, încalcă prezenta lege şi/sau regulamentele sanitare, iar continuarea activităţii sale pune în pericol sănătatea publică, medicul–şef sanitar de stat de orice nivel suspendă activitatea acesteia sau, după caz, a uneia dintre subdiviziunile acesteia.

(2) Hotărîrea de suspendare a activităţii poate fi contestată în modul stabilit.
Articolul 106. Reclamarea acţiunilor/inacţiunilor factorilor de decizie şi ale specialiştilor din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

(1) Acţiunile/inacţiunile medicilor-şefi sanitari de stat, ale altor categorii de personal autorizat să aplice legislaţia sanitară din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pot fi reclamate medicului-şef sanitar de stat ierarhic superior, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul contravenţional. În caz de dezacord cu decizia adoptată, acţiunile/inacţiunile factorilor de decizie şi ale specialiştilor pot fi contestate în instanţa de judecată.

(2) Depunerea plîngerii nu sistează acţiunea reclamată.
Articolul 107. Statutul juridic al factorilor de decizie şi al specialiştilor din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

(1) Medicii–şefi sanitari de stat şi adjuncţii lor, alţi factori de decizie şi specialişti din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice care exercită supravegherea de stat a sănătăţii publice sînt reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice centrale şi se află sub ocrotirea statului.

(2) Factorii de decizie şi specialiştii menţionaţi la alin. (1) sînt independenţi în activitatea lor şi acţionează conform legii.

(3) Orice amestec în activitatea factorilor de decizie şi a specialiştilor care exercită supravegherea de stat a sănătăţii publice este interzis. Persoanele fizice şi juridice care exercită presiuni (sub orice formă) asupra factorilor de decizie şi a specialiştilor menţionaţi sînt trase la răspundere în modul stabilit de legislaţie.

Capitolul 11. Programele naţionale de sănătate
Articolul 108. Programele naţionale de sănătate

(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă un complex de acţiuni organizate în scopul prevenirii şi controlului bolilor cu impact major asupra sănătăţii publice.

(2) Elaborarea programelor naţionale de sănătate are la bază următoarele obiective:

1) soluţionarea cu prioritate a problemelor de sănătate în conformitate cu Politica naţională de sănătate;

2) utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru scopuri de sănătate;

3) orientarea programelor spre satisfacerea necesităţilor populaţiei şi depăşirea inechităţilor sociale;

4) asigurarea concordanţei cu politicile, strategiile şi recomandările instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale în domeniu.
Articolul 109. Evidenţa programelor naţionale

(1) Programele naţionale de sănătate sunt iniţiate, monitorizate şi evaluate de către Ministerul Sănătăţii.

(2) Managementul programelor naţionale de sănătate este realizat de către instituţiile de management din subordinea Ministerului Sănătăţii.

(3) Structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, lista instituţiilor responsabile, cheltuielile precum şi orice alte condiţii şi termene necesare derulării programelor se aprobă prin hotărîre de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

(4) Normele metodologice de realizare a programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al Ministerului Sănătăţii.
Articolul 110. Finanţarea programelor naţionale de sănătate

(1) Programele naţionale de sănătate sunt finanţate din bugetul de stat, bugetul fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, inclusiv din taxele pe viciu, din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, din venituri proprii, donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse, potrivit legislaţiei în vigoare.

(2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate multianuale sunt aprobate prin legea bugetului de stat.

(3) Sumele alocate pentru programele naţionale de sănătate, sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor de specialitate prin care acestea se derulează şi se utilizează potrivit destinaţiilor stabilite.

Articolul 111. Implementarea şi controlul executării programelor naţionale de sănătate

(1) Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii, stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică, elaborează programele naţionale de sănătate şi asigură realizează coordonarea, monitorizarea, evaluarea şi controlul implementării programelor naţionale de sănătate, derulate în baza contractelor încheiate cu instituţii publice în care ai calitatea de fondator.

(2) Programele naţionale de sănătate sunt iniţiate, monitorizate şi evaluate de către Ministerul Sănătăţii.

(3) Managementul programelor naţionale de sănătate este realizat de către instituţiile de management din subordinea Ministerului Sănătăţii.

(4) Structura programelor naţionale de sănătate, obiectivele acestora, lista instituţiilor responsabile, cheltuielile precum şi orice alte condiţii şi termene necesare derulării programelor se aprobă prin Hotărîre de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătăţii.

(5) Normele metodologice de realizare a programelor naţionale de sănătate se aprobă prin ordin al Ministerului Sănătăţii.

(6) Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi subdiviziunile acestora care deţin atribuţii în domeniul sănătăţii, au obligaţia să asigure implementarea programelor naţionale de sănătate publică derulate prin structurile proprii, precum şi coordonarea, monitorizarea şi controlul implementării programelor naţionale de sănătate publică derulate în baza contractelor încheiate cu instituţii publice în care ai calitatea de fondator.
Titlul IV. Asistenţa Medicală.

Forme de Asistenţă Medicală

Capitolul 1. Asistenţa Medicală Primară
Secţiunea 1. Dispoziţii generale
Articolul 112. Domeniul asistenței medicale primare

(1) Obiectul prezentului capitol îl constituie reglementarea domeniului asistenţei medicale primare.

(2) Asistenţa medicală primară reprezintă furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de prim–contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relaţii continue cu pacienţii, în prezenţa bolii sau în absenţa acesteia.

(3) Asistenţa medicală primară este asigurată prin serviciile de medicină de familie.

(4) Prestarea serviciilor specifice medicinii de familie este asigurată de către medicul de familie.
Articolul 113. Formele de organizare a prestării asistenţei medicale primare

(1) Organizarea prestării serviciilor de asistenţă medicală primară este asigurată în cadrul instituţiilor medico–sanitare publice sau private de asistenţă medicală primară, precum şi de către cabinele de medicină de familie individuale ale unor medici de familie.

(2) Preşcolarii, elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ mediu de specialitate pot beneficia de servicii de asistenţă medicală primară (şcolară) în cadrul instituţiilor de învăţămînt în care sunt înscrişi.
Secţiunea 2. Medicul de familie
Articolul 114. Medicul de familie

(1) Medicul de familie este prestatorul de servicii de sănătate care coordonează şi integrează serviciile medicale furnizate pacienţilor de către el însuşi sau de către alţi prestatori de servicii de sănătate.

(2) Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru pacienţii săi, la nivelurile de competenţă cele mai adecvate nevoilor acestora.

(3) Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei şi, respectiv, familiilor în cadrul comunităţii, fără discriminare şi cu respectarea tuturor normelor etice şi deontologice stabilite persoanelor care exercită profesiunea de medic.

(4) La exercitarea profesiunii de medic de familie sunt admise persoanele avînd toate competenţele din punct de vedere profesional să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.

(5) Medicul de familie prestează servicii de asistență medicală primară atît în cadrul unor instituţii medico–sanitare publice sau private, în baza unui contract individual de muncă, cît şi independent, în cadrul cabinetului medicului de familie individual.

Articolul 115. Caracteristicile asistenţei medicale acordate de către medicul de familie

Caracteristicile asistenţei medicale acordate de medicul de familie sunt următoarele:

1) constituirea punctului de prim–contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacienţilor şi ocupîndu–se de toate problemele de sănătate ale acestora;

2) asigurarea permanenţei serviciilor de asistenţă medicală primară

3) foloseşte eficient resursele sistemului de sănătate coordonînd asistenţa medicală;

4) colaborează cu ceilalţi reprezentanţi din asistenţa medicală primară şi asigură legătura pentru celelalte specialităţi;

5) este orientată către individ, familie şi comunitate;

6) se bazează pe comunicarea directă medic – pacient, care duce la stabilirea unei relaţii în timp;

7) asigură continuitatea actului medical şi îngrijirilor determinate de nevoile pacienţilor;

8) rezolvă problemele de sănătate acute şi cronice ale pacienţilor;

9) promovează sănătatea şi starea de bine a pacienţilor prin intervenţii adecvate şi eficiente;

10) urmăreşte rezolvarea problemelor de sănătate ale comunităţii;

11) se ocupă de probleme de sănătate în dimensiunea lor fizică, psihologică, socială şi culturală, în limita teritoriului administrativ determinat.
Secţiunea 3. Instituţiile de asistenţă medicală primară
Articolul 116. Prevederi generale

(1) Instituţiile de asistenţă medicală primară, pot fi atît publice cît şi private, se organizează şi funcţionează în localităţile urbane şi rurale în conformitate cu actele normative în vigoare.

(2) Instituţiile de asistenţă medicală primară, indiferent tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, sînt parte componentă a Nomenclatorului instituţiilor de asistenţă medicală primară, care se aprobă prin ordinul Ministerul Sănătăţii.

(3) Instituţiile de asistenţă medicală primară furnizează servicii medicale primare către pacienţii înscrişi pe lista proprie, în baza cererii depuse de aceştia potrivit principiului de liberă alegere, indiferent de statutul persoanei (asigurată sau neasigurată),

(4) Instituţiile de asistenţă medicală primară, indiferent tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, sunt obligate să acorde asistenţă medicală inclusiv unor pacienți înscrişi în alte instituţii în cazuri de urgenţe medico–chirurgicale, sau în alte situaţii justificate din punct de vedere medical.
Articolul 117. Instituţiile medico–sanitare publice de asistenţă medicală primară

(1) Instituţia medico–sanitară publică de asistenţă medicală primară se instituie prin decizie a fondatorului şi este contractată pentru întreg volumul de servicii prestate de către asigurătorul în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

(2) Calitatea de fondator al instituţiilor medico–sanitare publice de asistenţă medicală primară, de regulă, le deţin organele administraţiei publice locale de nivelul doi.
Articolul 118. Instituţiile medico–sanitare private de asistenţă medicală primară

Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat au dreptul să fondeze instituţii medico–sanitare private de asistenţă medicală primară şi poartă răspundere pentru asigurarea lor financiară şi tehnico–materială, pentru organizarea prestării serviciilor de asistenţă medicală şi pentru calitatea ei, conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 119. Cabinetul individual al medicului de familie

(1) Asistenţa medicală primară se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie în cadrul cabinetului individual al medicului de familie.

(2) Activitatea în cadrul cabinetelor individuale ale medicilor de familie se desfăşoară prin medicii titulari, personalul medical auxiliar angajat şi colaboratorii externi.

(3) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet indivudual.

(4) Cabinetul medicului de familie de familie îşi poate desfăşura activitatea:

1) cu listă proprie de pacienţi, indiferent de forma juridică de organizare, fiind contractat printru–un contract de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală;

2) fără listă de pacienţi şi fără o relaţie contractuala de prestare a serviciilor medicale cu un asigurator.

Secţiunea 4. Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare
Articolul 120. Serviciile furnizate în cadrul asistenţei medicale primare

(1) Serviciile de asistenţă medicale primară sînt prestate în instituţiile medicale de asistenţă medicală primară şi cabinetele medicilor de familie.

(2) Instituţiile de asistenţă medicală primară şi cabinetele medicilor de familie au dreptul să desfăşoare următoarele activităţi:

1) activităţi profilactice şi de promovare a sănătăţii, modului sănătos de viaţă;

2) activităţi medicale curative;

3) activităţi medicale speciale;

4) activități organizator–metodice şi de management;

5) activităţi de învăţămînt în specialitatea de medicină de familie, inclusiv în calitate de formatori;

6) activităţi de cercetare ştiinţifică;

7) alte activităţi medicale în conformitate cu actele de studii de competenţă complementare;

8) activităţi de suport;

9) activităţi de asigurare a asistenţei farmaceutice populaţiei, după caz.

(3) Instituţiile medicale de asistenţă medicală primară oferă servicii de asistență medicală primare de bază, precum şi servicii medicale extinse sau servicii medicale adiţionale, stabilite de actele normative în vigoare.

(4) Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistenţei medicale primare în mod opţional şi/sau în anumite condiţii de organizare, precum:

a) servicii speciale de consiliere;

b) planificare familială;

c) unele proceduri de mică chirurgie;

d) servicii medico–sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale.

Secţiunea 5. Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare

în cadrul Sistemului Naţional de Sănătate
Articolul 121. Rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare în cadrul Sistemului Naţional de Sănătate

(1) Rolul prestatorilor serviciilor medicale de asistenţă medicală primară este în asigurarea:

1) stabilirii primului contact cu pacienţii şi familiei lor şi a menţinerii unei relaţii directe cu aceştia;

2) aplicării măsurilor de profilaxie şi promovării sănătăţii populaţiei, conform actelor normative în vigoare;

3) acordării serviciilor medicale curative, conform competenţelor medicilor de familie;

4) prestării serviciilor medicale pentru situaţii de urgenţă, conform actelor normative în vigoare;

5) acordării activităţilor de suport.

(2) Obligaţiile personalului prestatorilor de servicii medicale din asistenţa medicală primară se reglementează prin:

1) obligaţiile de etică şi deontologie profesională;

2) obligaţiile referitoare la sănătatea publică şi la furnizarea datelor necesare pentru fundamentarea politicilor de sănătate – conform actelor normative în vigoare.

3) obligaţiile privind relaţiile de muncă – prin respectarea prevederilor legislaţiei muncii;

4) obligaţiile faţă de pacienţi – prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative în vigoare;

5) obligaţiile privind managementul evidenţei medicale primare şi a informaţiei medicale gestionate – conform actelor normative în vigoare;

6) obligaţiile privind protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală – conform actelor normative în vigoare;

7) obligaţia de educaţie/formare continuă şi de dezvoltare profesională a resurselor umane din asistenţa medicală primară – conform actelor normative în vigoare.
Capitolul 2. Asistenţa Medicală Urgentă
Secţiunea 1. Dispoziţii generale
Articolul 122. Asistenţa medicală urgentă

(1) Asistenţă medicală urgentă reprezintă un ansamblul de măsuri diagnostice şi terapeutice întreprinse de către personal medical calificat, acordată la diferite niveluri de către medici şi asistenţi medicali cu diferite grade de pregătire, în cazurile de urgenţe medicale.

(2) Sistemul naţional de servicii de asistenţă medicală urgentă asigură asistenţa medicală de urgenţă populaţiei în caz de urgenţe medico–chirurgicale prin structuri organizate pe principii şi reguli similare şi care utilizează în activitatea lor proceduri terapeutice şi manageriale standardizate şi etapizate, începând cu primul ajutor şi terminând cu ajutorul specializat şi/sau calificat în cazurile de urgenţă medicală.

(3) Urgenţa medicală reprezintă accidentare sau îmbolnăvire acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat şi/sau a asistenţei medicale urgente, la unul sau mai multe niveluri de competenţă, după caz. Ea poate fi urgenţă cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de intervenţie în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într–un spital raional, municipal, regional ori republican, sau urgenţă fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitaliceşti, la o instituţie medicală autorizată sau, după caz, la un spital.

Articolul 123. Garanţii fundamentale de asistenţă medicală urgentă

(1) Orice persoană este asigurate cu asistenţă medicală urgentă în caz de pericol pentru viaţă (accidente, îmbolnăviri acute grave etc.)

(2) Acordarea asistenţei medicale urgente populaţiei este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului şi nu poate fi efectuată în scop comercial. Acordarea asistenţei medicale urgente include atât misiunile terestre cât şi aeriene de acordare a asistenţei medicale de urgenţă.

(3) Se acordă asistenţă medicală urgentă prin servicii speciale (staţii şi secţii de salvare, aviaţia sanitară, spitale de urgenţă, alte unităţii de salvare) în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii.

(4) Asistenţa medicală urgentă se acordă inclusiv de unităţile medicale proxime, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare şi subordonarea juridică.

(3) Neacordarea de asistenţă medicală urgente fără motive întemeiate, ca şi chemare ei falsă, se pedepseşte conform legii.

(4) Personalul medical şi farmaceutic, în afara activităţilor la locul de muncă de bază, sînt obligaţi să acorde asistenţă medicală urgentă reieşind din posibilităţi şi circumstanţe şi să transmită pacientul unui serviciu de urgenţă prespitalicească, refuzul de acordare a asistenţei medicale urgente fără motive întemeiate este pedepsit conform legislaţiei.
Secţiunea 2. Sistemul naţional de asistenţă medicală urgentă
Articolul 124. Asistenţa medicală prespitalicească de urgenţă

Asistenţa medicală prespitalicească de urgenţă este asigurată de serviciul prespitalicesc de asistenţă medicală urgentă, reprezentat de către Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească, care include serviciul republican AVIASAN, precum şi de alte Departamente de Medicină Urgentă/Unităţi Primire Urgenţe, care în modul stabilit de Ministerul Sănătăţii asigură accesul populaţiei pe întreg teritoriu în regim non–stop la asistenţă medicală urgentă.

Articolul 125. Asistenţa medicală de urgenţă în situaţii de accidente colective, calamităţi şi dezastre

(1) Asistenţa medicală de urgenţă în situaţii de accidente colective şi calamităţi este acordată de orice instituţie medicală teritoriale şi de brigăzi speciale de mobilizare permanentă conform reglementărilor şi actelor normative a Ministerului Sănătăţii.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale sînt responsabile de crearea rezervelor de materiale, aparataj medical, consumabile şi medicamente necesare acordării asistenţei medicale în situaţii de accidente colective calamităţi.