Proiect codul săNĂTĂŢii al republicii moldova parlamentul adoptă prezentul cod
Articolul 150. Condiţiile asigurate de spital
Yüklə 1,62 Mb.
|
Articolul 150. Condiţiile asigurate de spital (1) Dotarea spitalelor cu dispozitive medicale şi medicamente va corespunde cu standardele minime aprobate de Ministerul Sănătăţii în funcție de tipurile de servicii medicale prestate şi categoria spitalelor. (2) Spitalul dispune de farmacie proprie şi asigură pacienţii spitalizaţi cu întreaga gamă de medicamente, conform protocoalelor şi formularului farmaco–terapeutic al spitalului. (3) Spitalul asigură condiţii pentru diagnosticarea medicală, tratamentul, cazarea, igiena şi alimentaţia pacienţilor, inclusiv, pentru prevenirea apariţiei cazurilor de boli iatrogene şi infecţii nozocomiale, în conformitate cu standardele, protocoalele şi normele sanitaro–antiepidemice aprobate de Ministerul Sănătăţii. (4) Spitalul asigură, în caz de necesitate, transportul obligatoriu medical asistat la un alt spital de nivel terţiar. (5) Spitalele, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, pot furniza servicii medicale rambursate din fondurile asigurării obligatorii medicale și/sau cu plată. (6) În scopul modernizării bazei tehnico–materiale, spitalele pot constitui un fond de rezervă în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
(1) Spitalele asigură un grad înalt şi permanent de pregătire pentru a activa în situaţii excepţionale (calamităţi naturale, avarii, incendii, dezastre, etc.) şi urgenţe de sănătate publică. (2) În cazul pericolului sau declanşării situaţiilor excepţionale spitalele vor asigura: a) protejarea vieţii şi sănătăţii pacienţilor, vizitatorilor şi a personalului; b) integritatea şi rezistenţa construcţiilor şi reţelelor infrastructurii; c) păstrarea şi menţinerea capacităţii de a funcţiona conform destinaţiei. (3) Cheltuielile efectuate de instituțiile medico–sanitare spitalicești în cazurile menționate în alin. (2), se rambursează de către stat prin Hotărîre de Guvern, în termen maxim de 30 zile de la data încetării situaţiei excepţionale care le–a generat.
(1) Spitalul are obligaţia de a crea, menţine şi dezvolta un sistem informaţional automatizat întru primirea, înregistrarea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor ce ţin de activitatea sa, conform actelor normative în vigoare. (2) Spitalul are obligaţia de a asigura interfeţe pentru interoperabilitate în acord cu standardele naţionale, europene şi internaţionale. (3) Sistemul informaţional spitalicesc automatizat trebuie să întrunească din punct de vederea al interoperabilităţii toate atributele unui serviciu electronic de tip deschis cu specificaţii prevăzute de legislaţia în vigoare. (4) Raportările se fac către Ministerul Sănătăţii, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi/sau instituţiile subordonate, sau către ministerele şi autorităţile în subordinea cărora se află, după caz, şi constituie baza de date, la nivel naţional, pentru decizii majore de politică sanitară şi pentru raportările necesare organismelor internaţionale. (5) Spitalul asigură accesul la informaţie a pacientului şi a altor persoane fizice şi juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare. Articolul 153. Evidenţa medicală statistică (1) Documentaţia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează, securizată şi asigurată sub formă de document scris şi electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare. (2) Informaţiile care constituie secrete de stat şi de serviciu vor fi accesate şi gestionate conform standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate.
(1) În scopul apărării drepturilor şi intereselor proprii, spitalele sînt în drept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei cu privire la organizaţiile necomerciale, în uniuni de spitale şi să se înregistreze în modul stabilit de legislaţie. (2) Uniunile de spitale pot avea structuri zonale (regionale). (3) Uniunile de spitale sînt în drept: a) să reprezinte interesele profesionale ale membrilor lor; b) să medieze, cu acordul tuturor părţilor, litigiile dintre membrii lor; c) să coordoneze activitatea membrilor lor prin supravegherea internă a activităţii conducătorilor de spitale şi respectarea legislaţiei în vigoare; d) să colaboreze cu alte asociaţii de profil din Republica Moldova şi din străinătate; e) să elaboreze şi să propună spre aprobare organelor competente proiecte de acte normative în domeniu, programe de instruire profesională continuă a personalului membrilor lor; f) să supravegheze instruirea profesională continuă a personalului membrilor lor; g) să elaboreze şi să implementeze reguli de bună practică proprii în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale şi ale Federaţiei Internaţionale a Spitalelor; h) să îndeplinească şi alte cerinţe prevăzute de statut. Articolul 155. Colaborarea intra - şi intersectorială (1) Spitalele colaborează cu toate instituţiile din domeniul ocrotirii sănătăţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică. (2) Spitalele, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, pot presta servicii medicale pentru pacienţii internaţi în alte spitale în bază de contract, inclusiv de parteneriat public–privat. (3) Spitalele colaborează în limitele legislaţiei şi în baza acordurilor de colaborare cu instituţiile medicale din străinătate. (4) Spitalele colaborează şi cu alte instituţii şi structuri din afara sistemului de sănătate întru asigurarea sănătăţii populaţiei.
(1) Activităţile medico-sanitare din spitale sînt reglementate şi supuse controlului Ministerului Sănătăţii. (2) Ministerul Sănătăţii asigură reglementarea de drept a spitalelor, în limitele şi în conformitate cu competenţele stabilite de prezentul cod.
(1) Condiţiile organizatorice şi formele exercitării profesiunii de medic, cerinţele faţă de persoana care doreşte să practice profesiunea de medic, drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile generale pentru a exercita această profesiune conform jurământului medicului sînt reglementate de prezentul cod. (2) Persoanele care exercită profesiunea de medic, cu vîrsta mai mare de 65 de ani nu pot participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de conducător şi nu pot fi numiţi în funcția de conducător de spital. (3) Conducătorii spitalelor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică al acestuia, trebuie să aibă studii superioare şi capacităţi manageriale. (4) Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic din spitalele/clinicele universitare se află în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
(1) Normativele de personal reprezintă baza minimă de încadrare a personalului în cadrul unui spital pentru furnizarea serviciilor de sănătate, indiferent de tipul de prorietate şi forma de organizare a spitalelor. (2) Normativele de personal se aprobă prin ordin al Ministerului Sănătăţii. (3) Normativele de personal pot fi revizuite de conducătorii spitalelor cel mult o dată pe an, normativele de personal noi fiind înaintate spre aprobare Ministerului Sănătăţii. Articolul 159. Resursele financiare şi patrimoniul (1) Sursele financiare şi patrimoniul spitalelor se formează din: a) fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală (în bază de contract de asistență medicală încheiat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină sau cu agențiile ei teritoriale); b) sursele bugetare; c) surse parvenite de la fondator; d) mijloacele financiare obţinute în urma prestării serviciilor medicale contra plată; e) venituri obţinute din arendarea echipamentului şi încăperilor; f) mijloacele provenite din donații, granturi și sponsorizări, precum şi din fondurile de binefacere; g) alte surse de venit permise de legislaţia în vigoare;
(1) Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nosocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor în cazurile de malpraxis, îmbolnăviri de boli iatrogene ori infecţii nosocomiale. (2) Pentru prejudicii cauzate pacienților din culpă medicală, răspunderea revine lucrătorului medical.
Nerespectarea prevederilor legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea spitalelor atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz, în condiţiile legii. Capitolul 4. Alte Forme de Asistenţa Medicală Secţiunea 1. Asistenţa medicală comunitară Articolul 162. Asistenţa medicală comunitară Obiectivele generale ale serviciilor şi activităţilor de asistenţă medicală comunitara sunt: 1) implicarea comunităţii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia; 2) definirea şi caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunităţii; 3) dezvoltarea programelor de intervenţie, privind asistenta medicala comunitara, adaptate nevoilor comunităţii; 4) monitorizarea şi evaluarea serviciilor şi activităţilor de asistenţă medicală comunitară; 5) asigurarea eficacităţii acţiunilor si a eficientei utilizării resurselor.
(1) Beneficiarii serviciilor medicale de asistenţă comunitară sunt membrii colectivităţilor locale dintr-o unitate administrativ teritoriala definita ca municipiu, oraş, comună, sat, iar în cadrul acestor comunităţi, în mod deosebit, categoriile de persoane vulnerabile. (2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situaţii: 1) nivel economic sub pragul sărăciei; 2) şomaj; 3) nivel educaţional scăzut; 4) diferite dezabilităţi, boli cronice; 5) boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative; 6) graviditate; 7) vîrsta a treia; 8) vîrstă sub 16 ani; 9) persoane din familii monoparentale; 10) risc de excluziune socială. (3) Serviciile şi activităţile de asistenţă comunitară sunt asigurate de asistenţi medicali comunitari, în raport cu necesităţile comunităţii. (4) Asistentul medical comunitar poate desfăşura activitate în următoarele domenii: îngrijiri la domiciliu, psihiatrie, social şi altele. (5) Statutul profesiei de asistent medical comunitar şi atribuţiile acestuia se stabilesc de către Guvern. Secţiunea 2. Asistenţa medicală stomatologică Articolul 163. Asistenţa medicală stomatologică (1) Asistenţa medicală stomatologică are drept scop asigurarea sănătăţii publice şi a individului prin activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament ale maladiilor şi anomaliilor oro–dento–maxilare şi ale ţesuturilor adiacente. (2) Asistenţa medicală stomatologică este acordată de către medicul stomatolog, licenţiat conform legii. Medicul stomatolog are drept de a desfăşura activităţi medico–dentare conform pregătirii profesionale, fie ca angajat, fie ca persoană fizică independentă. (3) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care cuprinde inclusiv asistenţa medicală stomatologică în volum deplin, cu excepţia protezării şi restaurării dentare, acordată copiilor cu vîrsta de pînă la 12 ani; Secţiunea 3. Asigurarea medico–socială a unor categorii ale populaţiei Articolul 164. Asistenţa medicală pentru persoanele care şi-au pierdut locul de muncă şi cîştigul (1) Persoanele care şi-au pierdut locul de muncă şi cîştigul au dreptul garantat de stat la minimul asigurării medicale gratuite pentru susţinerea sănătăţii lor şi a sănătăţii celor întreţinuţi de ele. (2) Acordarea minimului asigurării medicale gratuite persoanelor sus-numite se efectuează din fondurile respective de organizare a asistenţei medicale.
(1) Statul asigură persoanele de vîrstă înaintată cu asistenţă medico-socială, conform unor programe complexe. (2) Programele de recuperare medico-socială a persoanelor de vîrstă înaintată trebuie să fie orientate spre asigurarea necesităţilor fizice şi psihice, spre prelungirea perioadei de viaţă activă, inclusiv în condiţii casnice, spre asigurarea capacităţii de adaptare socio-psihologică la bătrîneţe, preîntîmpinării afecţiunilor cronice şi invalidităţii. (3) Realizarea acestor programe revine autorităţilor administraţiei publice locale, organelor şi unităţilor de ocrotire a sănătăţii şi de protecţie socială, care pot antrena asociaţii, organizaţii religioase şi obşteşti, cu consimţămîntul acestora, la deservirea medico-socială. (4) Asistenţa medicală persoanelor de vîrstă înaintată se acordă, conform legislaţiei în vigoare, de către instituţiile medico-sanitare şi instituţiile specializate de asistenţă socială.
(1) Dreptul la sănătate al persoanelor aflate în stare de arest sau detenţiune este asigurat prin interzicerea aplicării metodelor de urmărire penală, creării unor condiţii de viaţă care înjosesc demnitatea, pun în pericol viaţa şi sănătatea lor. (2) Persoanelor aflate în stare de arest sau detenţiune li se garantează asistenţă medico-sanitară conform prezentei legi, Codului de executare a sancţiunilor de drept penal şi altor acte legislative.
(1) Cînd un deţinut refuză hrana şi este considerat de către medic ca fiind capabil de raţionament lucid şi cu discernămîntul păstrat în legătură cu consecinţele refuzului voluntar de hrană, el nu va fi hrănit artificial. Decizia privind capacitatea de discernămînt a deţinutului va fi consemnată de cel puţin un medic. (2) Atitudinea din alin. (1) se va adopta şi faţă de orice altă persoană aflată în greva foamei. (3) Greva foamei, fiind o potenţială urgenţă medicală, statuează obligativitatea asistenţei medicale pe toată durata ei. (4) În momentul în care starea de sănătate şi viaţa celui aflat în greva foamei sînt grav ameninţate, medicul este obligat, în conformitate cu codul eticii medicale, să facă toate eforturile pentru susţinerea sănătăţii şi salvarea vieţii celui în cauză.
Persoanelor contaminate de virusul imunodeficitar uman (HIV) şi bolnave de SIDA li se asigură asistenţă medicală şi socială, conform legislaţiei în vigoare. Articolul 169. Asistenţa medicală pentru bolnavii cu maladii oncologice (1) Serviciile medicale de profilaxie, diagnostic, tratament şi supraveghere în domeniul oncologic sînt acordate de către instituţiile medico-sanitare publice acreditate, instituţiile medico-sanitare private licenţiate şi acreditate care activează în conformitate cu actele legislative şi normative în vigoare privind parteneriatul public-privat. (2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care cuprinde inclusiv: 1) acoperirea cheltuielilor pentru exoprotezele şi implanturile mamare necesare pentru reabilitarea pacientelor cu tumori maligne; 2) acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală şi protetică a pacienţilor cu tumori maligne ale capului, gîtului şi ale aparatului locomotor din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală gestionate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
(1) Tratamentul persoanelor care suferă de alcoolism cronic, narcomanie sau toxicomanie se efectuează, de regulă, pe principii benevole, ambulatoriu sau în staţionar, în instituţii curativ-profilactice (la dorinţă anonim). (2) Bolnavii care se eschivează de la tratament benevol vor fi trataţi conform legii.
(1) Bolnavii de tuberculoză sînt supravegheaţi prin dispensarizare şi tratament, asiguraţi cu preparate antituberculoase şi trataţi în staţionare, sanatorii şi preventorii în mod gratuit. (2) Bolnavii de tuberculoză în formă activă care se sustrag de la tratament benevol, încalcă regimul prescris ori abuzează de băuturi alcoolice sau folosesc substanţe narcotice sînt trimişi la tratament coercitiv, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare. (3) Măsurile de protecţie socială a bolnavilor de tuberculoză sînt stabilite de legislaţia în vigoare. Articolul 172. Asistenţa medicală pentru persoanele care suferă de boli venerice (1) Persoanele care suferă de boli venerice sînt supuse unui examen medical şi tratament obligatoriu în instituţiile curativ-profilactice respective, precum şi supravegherii prin despensarizare pînă la vindecare. (2) Persoanele în a căror privinţă există date suficiente de a presupune că suferă de boli venerice vor fi supuse unui examen medical obligatoriu. (3) Persoanele care au contactat cu bolnavii de boli venerice sînt supuse unui examen medical şi tratament profilactic obligatoriu. (4) În caz de sustragere de la examenul medical şi tratamentul benevol, persoanele vor fi supuse unui examen şi unui tratament coercitiv în staţionarul de boli venerice. (5) Persoanele care se sustrag de la examenul şi tratamentul coercitiv după avertizarea făcută de unităţile nedico-sanitare poartă răspundere, în modul stabilit de legislaţia în vigoare. (6) La solicitarea unităţilor medico-sanitare, organele de poliţie sînt obligate să aducă în unităţile curativ-profilactice respective persoanele care suferă de boli venerice, persoanele referitor la care există date suficiente de a presupune că sînt infectate sau că suferă de boli venerice, precum şi persoanele care au venit în contact cu astfel de bolnavi, şi să acorde acestor unităţi ajutor la identificarea sursei de infecţie.
(1) Medicina populară reprezintă un complex de metode de tratament practicate în popor, la baza cărora sunt folosite cunoştinţ , îndeletnicirii, capacităţii şi metode practice de apreciere şi restabilire a stării de sănătate a pacientului folosind metode fitoterapeutice. (2) Persoanele care practică medicina populară poartă responsabilitate personală pentru calitatea servciiilor oferite. (3) Medicina populară nu este finanţată de la stat. (4) Exercitarea medicinei populare fără a avea un nivel corepsunzător de cunoştinţe agravarea stării de sănătate a pacientului urmare a practicării medicinei populare se pedepseşte conform legislaţiei.
(1) Copiilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţămînt, pe lîngă asistenţa medicală acordată în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, programelor naţionale de sănătate şi programelor de sănătate cu destinaţie specială, li se acordă servicii de sănătate suplimentare. (2) Nomenclatorul serviciilor de sănătate suplimentare acordate copiilor, elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt se elaborează de Ministerul Sănătăţii, în comun cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Tineretului și Sportului, şi se aprobă de Guvern. (3) Serviciile de sănătate suplimentare se acordă copiilor, elevilor şi studenţilor de către personalul medical al instituţiilor de învăţămînt, conform normelor aprobate de Guvern, cu suportarea cheltuielilor din bugetele instituţiilor de învăţămînt. Titlul V. Asistenţa Medicală Psihiatrică Capitolul 1. Dispoziţii generale Articolul 175. Asistenţa psihiatrică şi principiile acordării ei (1) Asistenţa psihiatrică cuprinde examinarea sănătăţii psihice în temeiul şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte acte legislative, diagnosticarea tulburărilor psihice, tratarea, îngrijirea şi reabilitarea medico–socială a persoanelor suferinde de astfel de tulburări. (2) Statul garantează persoanelor suferinde de tulburări psihice asistenţă socială, care se acordă pe principiile legalităţii, umanismului şi respectării drepturilor fundamentale ale omului şi ale cetăţeanului.
(1) Legislaţia privind asistenţa medicală psihiatrică este reglementată de prezentul cod şi alte acte legislative. (2) Actele legislative şi alte acte juridice nu pot limita drepturile cetăţenilor şi garanţiile de respectare a lor, prevăzute de prezentul cod, la acordarea de asistenţă psihiatrică. (3) Dacă acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte reguli decît cele prevăzute de legislaţia Republicii Moldova privind asistenţa psihiatrică, se aplică regulile acordului internaţional. Articolul 177. Sfera de aplicare al prezentului titlu (1) Sub incidenţa reglementării prezentului titlu cad cetăţenii Republicii Moldova care primesc asistenţă psihiatrică, precum şi persoanele juridice şi fizice care acordă o astfel de asistenţă. (2) Cetăţenii străini şi apatrizii beneficiază, în cazul în care li se acordă asistenţă psihiatrică urgentă, de toate drepturile stabilite prin prezentul cod, ca şi cetăţenii Republicii Moldova.
(2) Persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani (minorilor), precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă asistenţă psihiatrică la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, în condiţiile prezentului cod. Articolul 179. Drepturile persoanelor suferinde de tulburări psihice (1) Persoanele suferinde de tulburări psihice beneficiază de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor prevăzute de Constituţie şi de alte legi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor din cauza tulburărilor psihice se face numai în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte acte normative. (2) În cazul acordării de asistenţă psihiatrică, persoana suferindă de tulburări psihice are dreptul: a) la atitudine umană şi cuviincioasă, care să excludă lezarea demnităţii umane; b) la informaţii privind drepturile sale, caracterul tulburărilor psihice şi metodele de tratament, expuse într–o formă accesibilă lui, ţinîndu–se cont de starea lui psihică; c) să fie spitalizat în staţionarul de psihiatrie numai pentru durata examenului medical şi a tratamentului; d) la toate tipurile de tratament (inclusiv balneo-sanatorial) conform indicaţiilor terapeutice; e) la asistenţă psihiatrică în condiţii conforme normelor de igienă şi sanitărie; f) să accepte în prealabil folosirea sa ca obiect al studiilor clinice, al cercetărilor ştiinţifice sau al procesului didactic, fotografierea, filmarea, videoimprimarea sa şi să renunţe oricînd la aceste acţiuni; g) să solicite invitarea oricărui specialist, cu consimţămîntul acestuia, care să participe la acordarea de asistenţă psihiatrică sau să conlucreze în comisia medicală pentru problemele reglementate de prezentul cod; h) la asistenţa avocatului, reprezentantului legal sau a unei alte persoane, în modul stabilit de lege. (3) Nu se admite limitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor suferinde de tulburări psihice numai în baza diagnosticului psihiatric, cazurilor de supraveghere prin dispensarizare, a faptului că se află ori s–au aflat în staţionarul de psihiatrie sau în o instituţie de psihoneurologie pentru asistenţă socială ori instruire specială. Factorii de decizie vinovaţi de atare încălcări poartă răspundere în conformitate cu legislaţia. Yüklə 1,62 Mb. Dostları ilə paylaş:
|