ttOŞU ŞI NEGRU
209
Iacă la tot pasul vreo faptă semnificativă, adică să-şi dove-il> ;iscă desăvârşirea creştinească. La seminar există un fel de a mînca oul fiert care vădeşte progresul întru cucernicie.
Cititorul, care poate zîmbeşte, să binevoiească a-şi «minţi toate greşelile săvîrşite de abatele*Delille1 în timp 11 inînca un ou, poftit fiind la masă de una dintre marile di >;unne de la curtea lui Ludovic al XVI-lea.
Julien căută să ajungă mai întîi la non culpa adică la ilurea tînărului seminarist al cărui mers, al cărui fel de |-!ji mişca mîinile, ochii etc. nu vădeşte la urma urmei nimic lumesc, dar nici nu vădeşte încă fiinţa stăpînită de Wcca vieţii de apoi, şi deşertăciunea deplină a vieţii pflmînteşti.
Julien găsea mereu, scrise cu tăciune pe zidurile cori-di tarelor, fraze ca acestea: „Ce însemnează şaizeci de ani ■ !■ încercări, dacă îi pui în cumpănă cu o veşnicie de plflccri sau cu o veşnicie de ulei clocotind în iad !" Şi nu le mu dispreţui; înţelese că trebuia să le ai mereu în faţa ochilor. „Ce-am să fac toată viaţa ? se întreba el; am să le vind credincioşilor un loc în cer. Şi cum să-i fac să vadă lo-Cul acesta? Prin deosebirea dintre înfăţişarea mea şi înfăţişarea unui mirean."
După mai multe luni de trudă neîntreruptă, Julien tot mu părea că gindeşte. Felul lui de a-şi roti ochii şi de a-şi mişca buzele nu arăta credinţa oarbă, gata să creadă şi să Îndure totul, chiar mucenicia. Şi vedea, cuprins de furie, 'mu i-o luau înainte, în privinţa aceasta, ţăranii cei mai ii-1 iopliţi. Dar existau pricini serioase ca ei să nu pară că Utiulcsc.
('Hă silinţă nu şi-a dat Julien ca să dobîndească şi el înfăţişarea aceea a credinţei înflăcărate şi oarbe, gata să
Dostları ilə paylaş: | 
