Pseudonimul literar al lui Henri Beyle (1783-1842), I i u r ui I i

l Sihlei Pellico (1789-1854), scriitor italian, autorul cunoscutei lucrări • 'iile inele.

320

STENDHAI.
glumind cu el despre decoraţia acordată lui Julien. Fra­tele meu ţi-a cerut-o timp de un an şi jumătate, şi doar < un La Mole!...

— Da, dar Julien e plin de surprize, ceea ce La Mole despre care îmi vorbeşti n-a dovedit-o niciodată.

Fu anunţată sosirea domnului duce de Retz.

Mathilde se simţi cuprinsă de o lehamite de neînvins; regăsea străvechile poleieli şi pe vechii oaspeţi ai salo nu lui părintesc. îşi făurea o imagine îngrozitor de plictisi toare despre viaţa pe care avea s-o ducă iarăşi la Paris. Si totuşi, la Hyeres, regretase Parisul.

„Cu toate astea, am nouăsprezece ani! gîndea ea; vîrsta fericirii, după cîte spun toţi proştii ăştia poleiţi aur." Şi privea cele opt sau zece volume de poezii noi adunate pe măsuţa din salon, cît timp fusese în Provenţ Avea nefericirea să fie mai inteligentă decît domnii Croisenois, de Caylus, de Luz şi decît ceilalţi prieteni. Şt dinainte tot ce aveau să-i vorbească despre frumosul cer i Provenţei, despre poezie, despre ţinuturile din sud et etc.

Ochii ei atît de frumoşi, în care se oglindea plictisu cel mai profund, ba mai mult, deznădejdea că găs. plăcerea, se opriră asupra lui Julien. „El, cel puţin, nu chiar la fel cu ceilalţi."

— Domnule Sorel, îi spuse ea cu vocea aceea tăioasă şi fără pic de feminitate, folosită de tinerele feme din lumea bună, domnule Sorel, dumneata vii deseară li balul domnului de Retz ?

— Domnişoară, n-am avut cinstea să-i fiu prezenţi domnului duce. (Ai fi zis că vorbele rostite şi titlul acest îi strîngeau gura provincialului orgolios.)

— I-a spus fratelui meu să te aducă la el; şi, dacă veni, mi-ai da unele amănunte asupra moşiei Villequier | e vorba să mergem acolo, la primăvară. Aş vrea să ştiu dacă e de locuit castelul şi dacă împrejurimile sînt atît i frumoase pe cît se spune. Atîtea lucruri sînt lăudate