184
STENDIIAI.
Doamna de Rgnal avu şi mai mult de furcă să-1 convingă pe Julien că, jertfind pentru bunul renume ii soţului ei o slujbă plătită cu opt sute de franci pe an, ofe rită în mod public de directorul Aşezămîntului penim săraci, putea, fără sfială, să primească o despăgubire.
— Dar nu m-am gîndit, spunea mereu Julien, nu m-am gîndit nici măcar o clipă să primesc oferta lui Vale-nod. M-aţi deprins prea mult cu viaţa elegantă, şi gi»> solănia oamenilor acelora m-ar ucide.
Dar cruda necesitate, cu mîna ei de fier, frînse voinţa lui Julien. Orgoliul îl făcea să-şi închipuie că nu primeşte decît cu titlu de împrumut suma oferită de primarul din Verrieres; voia chiar sâ-i dea o poliţă cu termen de plai.i peste cinci ani, cuprinzînd şi dobînzile.
Doamna de Renal mai avea cîteva mii de franci as cunşi în grota cea mică de-pe munte.
Ea i-i oferi tremurînd toată şi ştiind că va fi respinsă cu mînie.
— Vrei să pîngăreşti amintirea dragostei noastre ? II spuse Julien.
în sfîrşit, Julien plecă din Verrieres. Domnul de RCua se simţi fericit; în clipa cînd trebuise să primească bani tl< la el, lui Julien i se păruse de neîndurat această jertfă şi refuzase cu hotărîre. Domnul de Rfinal i se aruncase îi braţe, cu ochii în lacrimi. Şi cum tînărul îi ceruse un cerţi ficat de bună purtare, el nu ştiuse cum să găsească, în e: tu'ziasmul lui, cuvinte mai înflăcărate ca să-1 laude. Efo nostru avea cinci ludovici economisiţi şi trăgea nădejde capete cam tot atîţia, cu împrumut, de la Fouque.
Era foarte emoţionat. Dar, la o leghe de orăşelul m care lăsa atîta dragoste, nu se mai gîndi decît la fericirea de-a vedea o capitală, un mare oraş fortificat, ca Besa
Dostları ilə paylaş: |