Psihologia exercită o anumită fascinaţie şi generează o puternică motivaţie a cunoaşterii dimensiunilor

parte la deciziile grupului). Datele relevate de May au fost confirmate 
de, investigaţii cu durata de 5 ani (May, 1976). 
Fenotiazinele nu pot avea un efect de vindecare a schizofreniei; 
este necesară menţinerea unei doze care să prevină decompensările. 
Vaughn şi Leff (1976) au arătat că lipsa tratamentului medicamentos 
creşte foarte mult riscul decompensărilor la schizofreni. Efectele 
secundare ale fenotiazinelor pot fi neplăcute; gură uscată, privire 
înceţoşată, tremur asemănător celui din boala Parkinson (boală legată 
de tulburările metabolismului dopaminei la nivel cerebral). Aceste 
efecte motorii se datorează disfuncţiilor tracturilor nervoase descendente, 
de la creier către neuronii motori spinali. 
c) Stimulantele. Amfetamina şi piperidylul sunt prescrise în 
mod curent pentru copiii hiperactivi. Aceasta poate părea ciudat şi 
contradictoriu. Dar, aceşti derivaţi favorizează direcţionarea activităţii 
prin creşterea concentrării. Se pare că cele mai eficiente rezultate se 
obţin prin combinarea acestor derivaţi cu terapia comportamentală 
(Gittleman-Klein şi colab., 1976). 

---

208 
Diferenţe interindividuale 
Efectele secundare includ modificări în aparenţa fizică a 
pacienţilor (de exemplu, pacienţii sunt traşi la faţă şi au cearcăne), aşa 
cum remarcă Gittleman şi Mattes (1983); în doze mari, stimulantele 
pot interfera cu capacitatea de învăţare şi performanţele la teste 
cognitive (Sprague şi Sleator, 1977). Aceste medicamente pot fi prescrise, 
pentru perioade scurte, pentru a contracara letargia, pentru a 
intensifica, starea de altertă corticală şi sentimentele de încredere: 
desigur că, şi în cazul acestor medicamente, există riscul abuzului. 
d) Antidepresivele. Triciclicele şi inhibitorii MAO (inhibitorii 
oxidazei monoaminice) au efecte terapeutice de facilitare a 
transmiterii nervoase. Medicamentele triciclice s-au dovedit eficiente 
în tratarea depresiilor endogene (Stern şi colab. 1980). Klerman 
(1975) consideră inhibitorii MAO ca fiind mai puţin eficienţi decât 
triciclicele, dar ei sunt totuşi prescrişi pacienţilor care nu răspund la 
tratamentul cu triciclice. Trebuie luate măsuri pentru evitarea efectelor 
secundare ale inhibitorilor MAO, care pot fi severe; toxicitatea poate 
determina leziuni hepatice, cerebrale şi cardiovasculare. De asemenea, 
pot interfera cu alte medicamente sau alimente cu un conţinut ridicat 
de tyramină (de exemplu, brânză, ficat de pui, derivaţi ai drojdiei de 
bere), putând determina chiar decesul pacientului. 
Antidepresivele sunt folosite cu succes pentru tratarea 
tulburărilor obsesiv-compulsive (Insell şi colab, 1983), bulimiei 
(Walsh şi colab, 1984)'şi atacurilor de panică (Zitrin şi colab, 1983). 
e) Medicamentele împotriva tulburărilor bipolare. Aşa cum 
remarcam anterior, pacienţii maniaco-depresivi sunt dificil de tratat: 
tratamentul uneia dintre faze poate înclina balanţa către polul opus. 
Tratamentul cu carbonat de litiu (LiCO
3
) pare a rezolva această 
oscilare continuă între dispoziţiile extreme, deşi Shopsin şi colab. 
(1975) nu au relevat nici o diferenţă de eficacitate între neuroleptice şi 
această sare anorganică. Dar carbonatul de litiu are şi o acţiune 
profilactică - el previne posibilele episoade ulterioare depresive sau 
maniacale (Prien şi colab, 1984). 
Carbonatul de litiu cere o atentă monitorizare, deoarece 
supradoza este letală. 

---

Tratamente şi terapii 209