Psihologie pastorală

II. Responsabilitatea directivă a preotului

- funcţia psiho-directivă -
Precum orice alt om, preotul în dialogul pastoral pledează - cu fapta şi cu cuvântul - pentru anumite valori. Fără a avea pretenţia că reuşeşte întotdeauna în mod adecvat să depună mărturie cu propria viaţă, oricum, prin haina sa preoţească propune conştiinţelor adevăruri religioase şi imperative morale care solicită adeziunea credincioşilor: „Mergi, dar să nu mai păcătuieşti!” a spus Mântuitorul, fără să mai adauge vreo condamnare.

De o deosebită importanţă este deci dimensiunea spiritual-educativă (în plan moral şi religios) a dialogului pastoral. De altfel, aceasta este misiunea pe care preotul o realizează, în mod spontan, cel mai des şi pe care majoritatea credincioşilor o pretind de la el. Dificultatea esenţială în exercitarea acestei funcţii o constituie armonizarea ei cu celelalte două: acceptarea integrală şi intermedierea.

Funcţia directivă a dialogului pastoral nu trebuie nicidecum să prevaleze asupra celorlalte şi va trebui să ţină seama de următoarele principii:

1. 
   Dialogul pastoral nu se realizează niciodată între doi poli asimetrici dintre care unul este superiorul ce deţine puterea de a comanda, sau de decizie asupra comportamentului altora, în forţa unei pretinse exigenţe de obedienţă religioasă. Pe lângă aceasta, de cele mai multe ori dialogul pastoral (spre deosebire de spovedanie) nu ia în atenţie păcate şi nici probleme de conştiinţă a căror mod de soluţionare să fie evident. Dialogul pastoral presupune o căutare atentă şi o selecţie prudentă între multe şi diferite moduri a acţiona. În această căutare în doi, preotul trebuie să aplice strategia clarificărilor, examinând împreună cu credinciosul diferitele soluţii posibile şi acceptabile, oferindu-i curaj şi contribuind substanţial la maturizarea lui duhovnicească, fără a eroda autonomia deciziilor interlocutorului său. Păstorul care doreşte să fie un autentic păstor, în sensul spiritual şi religios al termenului, va trebui să se abţină de la a împărţi „sfaturi”.
   
2. 
   Dialogul pastoral nu trebuie nicidecum să se bazeze pe constrângere morală sau presiune psihologică, nici măcar acolo unde valorile morale par a impune o anumită linie de conduită. Păstorul propune, iar nu impune. El mizează pe farmecul irezistibil al Duhului Sfânt şi nicidecum pe violenţe mai mult sau mai puţin subtile. În cazuri rare (de exemplu când o persoană aduce în discuţie perspectiva suicidului sau face aluzie la vreo decizie personală care ar avea repercusiuni sociale catastrofale) este clar că păstorul va investi toate eforturile în vederea convingerii interlocutorului său. Este vorba de nişte „măsuri coercitive provizorii”. În nici un caz însă nu va putea apela la aceste măsuri în mod normal, în raport cu anumite persoane echilibrate ce recurg la ajutorul său. Subliniem deci încă o dată că rostul păstorului (graţie responsabilităţii lui directive) este nu doar acela de a-l feri pe credincios de comportamente externe pe care normele morale nu le permit, ci a reuşi să convingă pe credincios, graţie argumentelor spirituale solide pe care el le va pune în discuţie. A maturiza raţiunile de a crede şi de a acţiona în spirit creştin, a oferi o anumită „inteligenţă” credinţei, este tot atât de important cât a obţine un comportament exterior moral.
   
3. 
   În al treilea rând, funcţia psiho-directivă a dialogului pastoral nu trebuie nicidecum să dea naştere în credincios unei dependenţe, unei pasivităţi în luarea deciziilor, care la urma urmelor ar „aliena” conştiinţa morală şi ar compromite progresul religios al credinciosului. Pericolul îi pândeşte în special pe preoţii care sunt înclinaţi a avea o atitudine dominatoare, autoritară şi paternalistă; în jurul acestora va gravita mulţimea imensă a scrupuloşilor şi a temperamentelor slabe care de-abia aşteaptă o ocazie pentru a se elibera „de ei înşişi”, pentru a evita astfel „povara” responsabilităţii înaintea lui Dumnezeu („povară” ce trebuie să o simtă orice om devenit adult din punct de vedere psihologic). A treia exigenţă a funcţiei psiho-directive a dialogului pastoral este deci aceea de a dezvolta autonomia psihologică a credinciosului, dar în asemenea direcţie încât el să se supună tot mai mult planului divin şi să adopte ca punct de referinţă iubirea lui Dumnezeu. Scopurile care trebuiesc atinse prin această funcţie sunt: 1. Încurajarea credinciosului pentru ca să ia în mod liber deciziile necesare; 2. Să i se dea posibilitatea să se exprime într-un climat de armonie; 3. Instalarea unui raport de dependenţă spirituală nu faţă de păstor, ci faţă de valorile şi principiile creştine.⁴¹
   

Vom încerca acum să verificăm aplicarea pastorală a funcţiei psiho-directive analizând câteva extrase de dialog, alese la începutul, în timpul şi la sfârşitul unui colocviu pastoral obişnuit.
Analiză psihologică: cerere de sfat

Au fost alese aceste extrase de dialog pentru că cererea făcută: 1) este realmente complexă; 2) scapă unui criteriu moral coercitiv care să se impună în mod clar; 3) tinde să suscite în păstor o opinie personală favorabilă unei soluţii aparent mai bună în sine, dar care, în calitate de preot va trebui să evite a o impune; De altfel, nu vrem să spunem că în mod necesar păstorul nu trebuie să-şi exprime această opinie; el poate să şi-o manifeste în mod util în măsura în care autoritatea pe care credinciosul o atribuie păstorului nu este excesivă. În acest dialog, eforturile păstorului de a respecta motivaţiile credinciosului şi de a le lăsa să se maturizeze de la sine vor apărea în toată legitimitatea lor la sfârşitul colocviului, când interlocutorul, probabil fără să-şi dea seama în mod clar, va multiplica insistenţele pentru a obţine de la preot o părere clar exprimată, care să-l scutească de povara unei hotărâri proprii.

Domnul Traian, inginer de 36 de ani, este tată a trei copii. Merge să se consulte cu un preot bătrân, fost profesor de-al său de religie, părintele Vasile, într-o problemă arzătoare. După salutul iniţial şi formulele normale de curtoazie, înfruntă subiectul pentru care a venit.

- Nu ştiu dacă l-aţi văzut vreodată pe fiul meu Octavian. Are 14 ani şi în curând va începe liceul. Poate nu vă vine să credeţi dar din acest motiv am avut numeroase probleme cu părintele paroh de la noi din parohie. Eu aş vrea ca el să studieze la Liceul de Limbi Clasice, liceu aflat la cinci minute de casa noastră. Dar preotul o ţine morţiş că eu, un creştin ortodox practicant, trebuie să-mi dau fiul la Seminarul Teologic din Iaşi, adică la peste treizeci de minute de mers cu trenul, şi aceasta fără ca el să aibă certitudinea vocaţiei sale preoţeşti. Eu cred că această perspectivă nu îmi obligă deloc conştiinţa. Dumneavoastră, ce mă sfătuiţi?⁴²

Vom analiza deci diferite moduri de a răspunde la această întrebare.

1. 
   Nu cred că preotul dumneavoastră a vrut să facă din aceasta o obligaţie de conştiinţă.
   
2. 
   Nu sunt la curent cu problematica. Mai daţi-mi câteva informaţii referitoare la Seminarul de la Iaşi. Cunoaşteţi profesorii? Sau pe părintele director?
   
3. 
   Îmi dau seama. Este o problemă clasică când se vorbeşte de un viitor seminarist. Mulţi alţi elevi s-au găsit într­o situaţie asemănătoare. Pe baza experienţei lor vom putea rezolva problema.
   
4. 
   Ceea ce gândesc eu nu este cu adevărat important. Ceea ce contează este ceea ce gândiţi dumneavoastră şi soţia dumneavoastră!
   
5. 
   Dumneavoastră vă aflaţi deci în faţa unei decizii importante pe care trebuie s-o luaţi, iar părerea dumneavoastră nu coincide cu cea a parohului. Şi atunci v-aţi hotărât să cereţi sfatul bătrânului dumneavoastră profesor de religie!
   

Să încercăm deci să identificăm inspiraţia ascunsă (şi tehnica implicită) care pare să dinamizeze fiecare răspuns:

1. 
   Nu cred că preotul dumneavoastră a vrut să facă din aceasta o obligaţie de conştiinţă.
   

Păstorul gândeşte clar şi vorbeşte după cum gândeşte. El riscă să fie categoric fără să-şi dea seama. De fapt ce ştie el despre intenţiile parohului? Răspunsul său trădează dorinţa de a rezolva el însuşi problema. Credinciosului nu-i mai rămâne decât să-i expună detaliile problemei: răspunsurile vor veni! Ulterior, el va trebui să le pună în aplicare.

2. 
   Nu sunt la curent cu problematica. Mai daţi-mi câteva informaţii referitoare la seminarul de la Iaşi. Cunoaşteţi profesorii? Sau pe părintele Director?