Neîncrezătorul
Neîncrederea este convingerea greşită că toţi ne înşeală. Neîncrezător este omul care după ce şi-a trimis sclavul după târguieli trimite pe un altul pe urma lui, ca să controleze cât a plătit. În timpul călătoriei îşi păstrează banii la el (în mod obişnuit, banii erau încredinţaţi unui sclav), şi din când în când se opreşte să-i numere ca să vadă câţi sunt. După ce s-a suit în pat îşi întreabă nevasta dacă a încuiat lădiţa, dacă a pecetluit dulapul, dacă a tras zăvorul porţii de la ogradă. Chiar dacă femeia îl asigură că a încheiat peste tot, omul neîncrezător părăseşte aşternutul şi, aşa dezbrăcat şi desculţ, aprinde lampa, colindă şi cercetează fiecare locşor cu grijă. Şi cu toate acestea, abia-l prinde somnul.
Cere ca dobânda să i se plătească de faţă cu martori, pentru ca datornicii să nu poată tăgădui condiţiile. Nu dă haina la curăţat meseriaşului celui mai priceput, ci aceluia care îl poate despăgubi mai bine. Dacă vine cineva să-i ceară cu împrumut câteva pahare de argint, de obicei refuză; dacă este vorba de o rudă sau de un prieten apropiat, le împrumută, după ce a încercat mai întâi metalul în foc, după ce le-a pus pe cântar; parc-ar fi vrut şi o garanţie pentru ele. Porunceşte sclavului care duce paharele să nu meargă în urma lui, ci să treacă înainte, ca să fie cu ochii pe el, de teamă să nu fugă pe drum. Celor ce au cumpărat un obiect de la el şi-i cer să precizeze locul unde să depună banii, nedispunând în momentul acela de timp, le răspunde: „Nu fi îngrijorat de acesta, căci te voi urma până vei găsi răgazul necesar”.
Dostları ilə paylaş: |
