6. Culisele psihice ale sexualităţii
Perversiunile sexuale şi patologia familiei contemporane
Maturitatea psiho-afectivă
Capacitatea de a trăi o viaţă sexuală normală presupune o personalitate psihică matură, rezultat al echilibrării şi maturizării diferitelor instincte infantile elementare existente în omul în momentul venire sale pe lume. Maturitatea psiho-afectivă a individului este punctul de sosire al unei lente evoluţii marcată de mai multe etape.
Există în noi, începând de la naştere, tendinţe primitive fundamentale, de a căror existenţă şi manifestare putem să nu fim conştienţi. Ele se reduc, potrivit psihologiei, la două instincte fundamentale, Erosul – sau instinctul erotic-sexual şi Tanatos – sau instinctul de distrugere: de la o formă elementară, primitivă, explozivă, individul trece, prin mecanisme inconştiente de sublimare, la capacităţi constructive şi, drept urmare, pozitive.49
Interferenţe din interiorul, dar mai ales din exteriorul mediului familiar şi social, asupra normalei dezvoltări a copilului pot să întrerupă procesul de maturizare şi să facă astfel ca instinctele elementare ale copilului să nu se integreze în mod armonios într-o afectivitate şi o sexualitate matură. Când aceste impulsuri primitive infantile se descarcă în adult în forme izolate, devenind scopuri în ele însele, avem de-a face cu perversiunile50; pervers este deci adultul dezechilibrat, imatur, deoarece factori circumstanţiali – foarte adesea generaţi de mediu – au încetinit, blocat sau chiar făcut să regreseze la etape precedente, evoluţia sa.51
-
Dostları ilə paylaş: |