Publicatie realizata cu suportul ministerului comunitatii flamande, departamentul economiei
Yüklə 2,25 Mb.
|
Îmbãtrâneste el oare?Complexitatea Cele 4 surse ale cunoasterii Capacitatea de a retine. Cinci factori importanti în memorizare. Memorizarea. Memoria de lungã duratã. Reguli ale biologiei învãtãrii 1. Cunoaşterea obiectivelor: Cel care învatã trebuie sã cunoască permanent valoarea si importanta conţinutului, numai atunci vor fi trezite interesele si atenţia, numai atunci elevul va fi motivat. 2. Un curriculum cu sens: Un conţinut care nu are nici o legătura cu realitatea si nici cu ceea ce a învãtat mai înainte se însuseste greu, el se memorează izolat si nu devine operaţional si în alte situaţii de gândire. Succesiunea si construcţia unei tematici de curs trebuie sã fie ordonatã în funcţie de obiective realiste si de o succesiune logicã si nu în funcţie de puncte de vedere istorice si nici după sisteme copiate. 3. Curiozitatea este importantã: Unde lipseşte curiozitatea, fascinaţia si nerăbdarea, dorinţa de a învãta ceva nou nu va fi trezitã. 4. Noul îmbrăcat în hainã veche: Necunoscut = neprietenos = stres. Aceastã relaţie blochează gândirea si posibilitãtile combinatorii, împiedicând receptarea asociativã a conţinutului. “Haina veche” însă, îndulceşte reacţia de respingere fatã de nou si mijloceşte, prin senzaţia de recunoaştere, un sentiment de succes. 5. Structura de ansamblu înaintea detaliului: O structurã mai largã cuprinde oricând o relaţie cu viata cotidianã, deci un element cunoscut. O informaţie astfel transmisã este mai puţin străina decât un detaliu. Ea se poate ancora în mai multe sectoare ale gândirii si se poate constitui într-o reţea aptã sã recepteze mai târziu detalii. 6. Evitarea interferenţelor: Observaţiile suplimentare cu conţinut apropiat stânjenesc adesea rechemarea în memorie a informaţiei primare. Ele o lasă fãrã ancorare puternicã, împiedicând astfel o memorare de lungã duratã. Este mai bine ca informaţia primarã sã fie legatã de elemente deja cunoscute si sã fie integratã într-o structurã precisã. Abia după aceea sã apăra si informaţii secundare, un fel de “variatiuni pe aceeaşi temã”. 7. Explicarea înaintea conceptului: Prin explicarea de date si relaţii (fãrã a numi noţiunea) se stimulează modulul asociativ, corespunzător celei de-a cincea reguli expuse mai sus, în care va fi integrat noul concept. Astfel memorarea va fi mai uşoara din douã motive: pentru cã a fost trezitã curiozitatea si pentru cã noţiunea este introdusã într-un sistem de asociaţii deja existent. 8. Asociaţii suplimentare: Prin informaţii intuitive suplimentare si prin exemple, o informaţie nouã dobândeşte un semn pentru gândire. Reprezentarea intuitivã antrenează si alte canale de pătrundere a informaţiei în zonele gândirii, care altfel rămân nefolosite. Aceasta garantează trecerea informaţiei din memoria de scurtã duratã si oferă posibilitatea ca mai târziu informaţia sã fie reactualizatã pe multiple cãi. 9. Plăcerea de a învãta: Plăcerea de a învãta si succesul asigurã o atmosferã propice învãtãrii. Cu experienţe pozitive de învãtare, informaţiile vor fi foarte bine prelucrate si înţelese. 10. Multiple canale de pătrundere a informaţiei: Informaţia sã fie transmisã si prelucratã prin cât mai multe canale de penetraţie. Cu cât participã mai multe câmpuri de observaţie ale memoriei, cu atât se vor descoperi mai multe posibilitãti de asociere pentru o înţelegere mai profundã; ca urmare, atenţia si motivaţia învãtãrii vor fi mai mari, iar informaţia astfel însuşita va fi mai uşor de actualizat la nevoie. 11. Raportarea la realitate: Conţinutul învãtãrii sã fie, pe cât posibil, legat de realitate, astfel încât, aşa cum am menţionat la punctul 10, sã fie ancorat “în reţea”. Dacã se apelează la evenimente trăite, atunci, în ciuda informaţiei suplimentare, conţinutul învãtãrii devine accesibil. 12. Recapitularea noilor cunostinte: Fiecare informaţie trebuie recapitulatã la anumite intervale. Când o informaţie este însuşita repetat cu ajutorul memoriei intuitive, atunci se poate face legătura cu mai multe informaţii anterioare. 13. O îmbinare strânsã: O îmbinare strânsã între toţi factorii care sunt antrenaţi în procesul învãtãrii înlesneşte o memorare mai bunã si o combinare creatoare a informaţiei, fãrã consumuri inutile. (după F. Vester “Denken, lernen, vergessen, dtv-Taschenbuch”) Cum stimulãm cele douã emisfere ale creierului? Cei care predau profesionist încurajează participanţii sã utilizeze cele douã emisfere ale creierului. S-a demonstrat experimental cã:
Partea stângã controlează dreapta corpului si invers. La sase ani, fetele au cele douã emisfere egale. Bãietii le au la nouã ani. Celulele creierului Astăzi se ştie cã fiecare creier conţine 10 000 de milioane de celule. Fiecare celulã este ca o micã caracatiţa cu milioane de puncte de conexiune (sinapsã) situate pe numeroase braţe. Îmbãtrâneste el oare? Mitul care pretindea cã, odată cu vârsta, se diminuează capacitatea creierului a fost dărâmat de profesorul MARK ROSENZWEIG. Dacã este stimulat creierul, noi protuberante apar pe fiecare tentacul al celulelor creierului si creste numărul total al conexiunilor posibile. Deşi pierdem aproximativ 10 000 de celule zilnic, începând de la naştere, la vârsta de 80 de ani am pierdut numai 3% din numărul total de celule ale creierului. Este cunoscut cã oameni foarte creativi au fost prolifici si la vârste înaintate (Gauguin, Haydn, Picasso, Goethe, Thomas Mann , etc.). Textele clasice de anatomie susţin cã omul este înzestrat de la naştere cu un număr de celule nervoase care treptat mor si nu mai pot fi înlocuite. Atitudinea actualã a început sã se schimbe. În 1960, Geofrey Raisman de la Universitatea Cambridge (Anglia) a fost unul din cei care a identificat, printre primii, fenomenul cunoscut sub numele de înmugurire colateralã. El a fost cel care a demonstrat cã atunci când o arie a creierului este distrusã, din neuronii învecinaţi înmuguresc fibre care cresc în aria distrusã si îşi asumã unele din funcţiile celulelor distruse. Creşterea poate fi văzuta la microscopul electronic. Complexitatea Complexitatea în totalitate a sistemului mondial de telefonie echivalează cu o parte (cât un punct) a creierului. Cele patru surse ale cunoaşterii 1) INSTINCTUL O mişcare instinctivã este una automatã, fãrã intervenţia raţionala a mintii. Instinct au si animalele, ba mai mult, ceea ce fac ele este mai aproape de perfecţiunea instinctului. Instinctul, alături de simţuri, “pipăie” lumea si actioneazã întotdeauna pentru perpetuarea speciei, a vieţii. Pornirile instinctuale, dacã nu sunt alterate de constrângeri obiective sau subiective, nu fac rău nimănui. 2) RATIUNEA Raţiunea este superioarã instinctului si o remarcãm doar în cazul fiinţelor umane. Ea adunã fapte, generalizezã, stabileşte diferite legãturi de la cauzã la efect si de la efect la cauzã, de la premise la concluzii, de la teorie la practicã. Ea concluzionează, judecã si decide. 3) INTUITIA În procesul intuiţiei, raţiunea nu intervine deloc. Inspiraţia, revelaţia, introspecţia spiritualã sunt în egalã măsura percepute prin INTUITIE. Aceastã sursã a cunoaşterii transcede raţiunea, fãrã sã o contrazică. Mulţi specialişti considerã cã intuiţia este mai mult femininã decât masculinã, pentru cã naşterea ei se gãseste în relaţia mamã-copil, în timpul în care suntem foetusi. În acestã perioadã mama ia de la copil gândurile, emoţiile si sentimentele lui. Ea le va “digera” si le va restitui în cuvinte. Cum preia mama nevoile copilului, fãrã cuvinte? Prin INTUITIE! Este o comunicare intuitivã necesarã pentru copil. În acest fond al relaţiei nonverbale se gãseste originea facultãtilor noastre intuitive. Existã diferite mijloace care permit a pune sub ascultare inconştientul (tehnica extrem-orientalã “eliberarea”). Existã probleme care te preocupã mult, dar eşti incapabil sã le rezolvi. Este necesar ca, la un moment dat, sã renunţi brusc sã te mai gândeşti la problema respectivã. Aceasta va permite inconştientului sã-si facă munca, sã pună totul în ordine si sã ia o hotărâre. Iată un exemplu concret: căutarea unui obiect pierdut. Cãutati, cãutati ... zadarnic. Brusc, ziceţi: “Atâta pagubã!” si imediat vã duceţi direct la obiect sau obiectul vã apare în fatã. Acesta înseamnă a încredinţa problema subconştientului. Ideea cea mai vehiculatã este cã intuiţia face parte din iraţional. În realitate, intuiţia recurge la analizã si sintezã. Ea provine, în egalã măsura, din emisfera stângã a creierului (cea a limbajului logic), ca si din cea dreaptã (a imaginilor, a emoţiilor, a relaţiilor cu alţii).
Antonimul: Echivocul Efect: Ascultãtorul/cititorul poate sã repete ceea ce am spus noi
Antonimul: Absenta interdependentelor Efect: Cititorul / Ascultătorul poate sã se orienteze
Antonimul: Divagaţia Efect: Cititorul/Ascultãtorul nu-si pierde răbdarea
Antonimul: Plictiseala Efect: Ascultãtorul/Cititorul va fi motivat
Antonimul: Imposibilitatea de reprezentare Efect: Ascultãtorul/Cititorul poate sã-si facă o imagine
Este posibil ca creierul nostru sã retinã toate elementele informaţiilor pe care le-a totalizat: * În apropierea morţii - persoane care au fost în apropierea morii si-au revăzut toatã viata defilând în câteva clipe * Vise - noi revedem în vise evenimente care au avut loc si acum 50 de ani * Hipnoza - sub un control calificat, persoanele hipnotizate regăsesc o mare parte a amintirilor uitate * Stimularea - sentimentul cã încă de pe acum poţi sã realizezi ceea ce doreşti este provocat de observaţii, de sunete, de culori , etc. * Experienţa - numeroşi cercetători, utilizând electrozi, au observat cã pacienţii au retrăit experienţe uitate. * Acumulare - s-a calculat capacitatea de a realiza conexiuni cerebrale: cifra 1 urmatã de 10 milioane de zerouri bãtuti la maşina (scrişi cu maşina). * Mnemotehnicã - utilizând sisteme de memorizare speciale, tineri normali pot rivaliza cu marii magicieni. * Exemple celebre - existã oameni care au o memorie ieşita din comun (este celebru rusul care se numea “S” si care, fiind întrebat ce a făcut într-o anumitã zi în urmã cu 15 ani, a zis: “LA CE ORÃ?”) Cinci factori importanţi în memorizare 1. ÎNTÂIETATEA - începutul evenimentelor - primul eveniment dintr-o serie 2. ÎN APROPIEREA TIMPULUI PREZENT - o amintire se estompează rapid dacã Nu este reamintitã în 24 de ore. 3. ASOCIATIVE - alb - negru - Adam - Eva - bun - rău - etc.
4. ORIGINAL - noi reţinem ceea ce este frapant, străin, dar uitãm ceea ce este banal. 5. REACTIVÃRI - readucerile aminte, repetările periodice asigurã o bunã memorizare si asigurã transformarea informaţiei în memoria de lungã duratã. Memorizarea AXA TIMPULUI CANTITATEA DE INFORMATIE MEMORIZATÃ
O ZI
Memoria de lungã duratã REACTIVARE REACTIVARE REACTIVARE REACTIVARE 24 ore 1 săptămâna 1 lunã 6 luni
CANTITATEA DE Spre o INFORMATIE memorie de MEMORIZATÃ lungã duratã AXA TIMPULUI O zi
CAPITOLUL al II-lea
|