Publicatie realizata cu suportul ministerului comunitatii flamande, departamentul economiei
Yüklə 2,25 Mb.
|
FORMÃDURATÃmunca de scurtã duratã pe grupe 15-20 min.munca de lungã duratã pe grupe50 min.-1/2 zimunca de lungã duratã pe grupe la un subiect de sintezãpeste o zi Munca de scurtã duratã pe grupe trebuie organizatã rapid. De exemplu, profesorul împarte în grupe sau numãrã: 1-2-3-4, 1-2-3-4, 1-2-3-4 = 3 grupe de câte 4 cursanti. În orice caz, când se dau instructiuni pentru munca pe grupe, este necesar sã se precizeze: 1. Cine este în grupã cu cine? 2. Unde vor lucra grupele? 3. Tema de grupã. 4. Ce materiale sunt la dispozitie? Unde? 5. Profesorul vine la grupã de la sine? Poate fi chemat? Unde poate fi gãsit? 6. Cum trebuie sã fie prezentatã tema de grupã? Oral? În scris? Pe foi transparente pentru aparat de proiectie? Trebuie ales/numit un “purtãtor de cuvânt”? Un referent? Trebuie ca membrii grupei sã aibã aceeasi pãrere? Pot fi prezentate puncte de vedere divergente? Dacã trebuie jucate roluri, sunt costume? în ce ordine trebuie prezentate temele de grupã? s.a.m.d. Este important: Ca tema de grupã sã fie formulatã cât mai clar si mai explicit posibilc! (si ca tema sã activeze cu adevãrat o grupã. Când se dã un singur rãspuns corect, este vorba, aproape întotdeauna, despre o lucrare porastã). Puncul nr. 6 este exprem de important, printre altele pentru cã, aproape întotdeauna, uitãm sã-l includem în instructiuni sau îl prezentãm de mântuialã. De retinut! Munca de grupã nu este un concurs de “Cine stie, câstigã”, în care trebuie ghicit ce-a inventat vicleanul de profesor. 11. MUNCA DE LUNGÃ DURATÃ PE GRUPE, LA UN SUBIECT DE SINTEZÃ Înainte de a se creea confuzie în ceea ce priveste ordinea metodelor de predare, mã grãbesc sã spun cã munca de lungã duratã pe grupe la un subiect de sintezã apare aici înainte de munca de lungã duratã pe grupe, numai din motivul cã cea dintâi metodã este dirijatã de profesor ceva mai mult decât cea de-a doua. Munca de lungã duratã pe grupe la un subiect de sintezã se desfãsoarã în cursul unei etape de predare mai lungi si anume, de mai mult de o zi. Munca de lungã duratã pe grupe la un subiect de sintezã necesitã o formulare precisã a temei si este, probabil, metoda de predare care urmeazã în modul cel mai consecvent principiul inductiv. Aceastã metodã este folositã îndeosebi în universitãti si în alte institutii de învãtãmânt superior.
Este, fãrã îndoialã, cea mai dificilã din toate formele de predare. Într-o astfel de muncã pe grupe, apar probleme didactice care trebuie rezolvate: 1. Alcãtuirea grupei Cine poate colabora cu cine? Unde sunt posibilitãti de conflict? Existã tipuri de conducãtor? Existã persoane izolate? Cum se pozitioneazã membrii grupei unii fatã de altii? Cum sunt folosite cel mai bine “talentele”? 2. Tema de grupã Trebuie ca toti membrii grupei sã pregãteascã aceeasi temã? Sau trebuie ca fiecare din temele de grupã sa reprezinte o parte dintr-un întreg? De exemplu: Temã de grupã: Gãsiti noi formule de locuit alternative: Grupa 1: În zonã cu multe constructii. Grupa 2: Utilizarea unei constructii industriale scoase din folosintã în oras. Grupa 3: Formule de locuit la sat. Grupa 4: Formule de locuit în jurul unei zone cu lacuri în oras. Grupa 5: Coordonati cele patru planuri astfel încât sã formeze un întreg. Ceea ce se realizeazã lãsând grupele sã pregãteascã teme diferite, dar îndreptate cãtre o solutie de ansamblu, este faptul cã ele sunt obligate sã colaboreze. Se creeazã, astfel, premise pentru o prezentare mult mai interesantã a temelor de grupã. 3. Prezentarea temei de grupã Ce plictisitor - si lipsit de inventivitate - sã se înceapã cu: “Sã vedem, acum, la ce a ajuns grupa nr. 1...”. Tocmai prezentarea temelor de grupã ar trebui sã creeze zonele de tensiune pedagogice descrise mai sus. Ce ar fi sã folosim putinã fantezie? Mai ales, în cazul muncii de lungã duratã pe grupe, poate fi gãsit timp suficient pentru a face interesantã prezentarea temelor de grupã: a. Fiecare temã de grupã reprezintã un element al unui întreg cu sens. b. Existã posibilitatea de polarizare. Trebuie puse clar în evidentã opozitiile, dându-li-se, dacã se poate, o usoarã nuantã dramaticã. c. Lãsati membrii grupei sã prezinte tema sub formã de joc de roluri. d. Lãsati membrii grupei sã prezinte tema folosind un aparat video. Dacã sunt mai multi profesori care predau acelasi subiect, se poate organiza o zi de prezentare interdisciplinarã a subiectului, o searã în care se aprofundeazã un anumit aspect sub toate unghiurile, sau ceva asemãnãtor. Cu aceastã ocazie, prin muzicã, dans, o expozitie, un spectacol, prelegeri, film, video, o sedintã-dezbatere etc. se pun în luminã aspecte ale subiectului ca întreg. 13. CERCURILE DE STUDIU Vom descrie aici, în partea consacratã muncii în grupuri, cercul de studiu. Ideea dateazã de la sfârsitul secolului trecut, când muncitorii suedezi au conceput-o pentru clasa muncitoare, în scopul de a stratifica lipsa de educatie si de asistentã socialã. Este vorba de a forma educatori neprofesionisti care sã organizeze în continuare, la locul lor de muncã, grupuri de studiu. Acestã metodã, cu câteva variatiuni, este din ce în ce mai folositã în lumea întreagã pentru formarea (educarea) sindicalã. Ea este foarte utilã pentru aderentii care n-au participat, aproape niciodatã, la activitãti sindicale si pentru muncitorii care au fost defavorizati în plan scolar.
Viitorii conducãtori ai cercului de studiu învatã, în medie, în timpul a douã sãptãmâni, sã utilizeze tehnicile de educare. În general, ei dispun de o brosurã elaboratã, în functie de obiectivele vizate si adaptate nevoilor participantilor la cerc. Dupã ce au urmat cursul, sindicalistii se reîntorc la locul lor de muncã si creeazã grupe de cercuri de studiu compuse din 5-10 persoane, care se decid sã studieze împreunã subiectele tratate în brosurã. Aceste grupuri se vor reuni timp de 20-24 de ore, dupã un orar pe care l-au stabilit ei însisi. Se poate spune cã fiecare cerc de studii este un grup autotidact, care beneficiazã de ajutorul unui conducãtor de cerc, sau de ajutorul unei alte persoane la care pot face apel.
* Fiecare este acceptat de grup. * Fiecare ia parte activ la discutii. * Se respectã ideile si opiniile altora. * Conducãtorul apartine grupului; este pe picior de egalitate cu colegii lui. * Planificarea se face conjunctural. * Membrii îsi împart responsabilitãtile. * Membrii îsi rãspund singuri la întrebãrile care se pun. * Studiul se face prin discutii si analizã. * Evaluarea rezultatelor se face în comun. 14. BRAINSTORMING Este o metodã în care toti membrii grupului exprimã spontan idei la o temã datã. Toate ideile vor fi notate fãrã o analizã criticã, pânã la expirarea timpului planificat. Se urmãreste cantitatea, nu calitatea. În final, lista de idei poate fi discutatã si pot fi stabilite prioritãti pentru viitor. Reguli: 1. Toatã lumea emite idei. 2. Ideile se emit spontan. 3. Toate ideile se noteazã. 4. Nu existã critici. 5. Ideile apartin grupului. 6. La expirarea timpului afectat, “jocul” înceteazã.
1. Liderul/conducãtorul discutiei anuntã focarul sau chestiunea centralã a întrunirii, a conferintei - întrebarea cheie la care grupa va încerca sã rãspundã. 2. Cineva, o persoanã însãrcinatã sã înregistreze cele spuse, scrie sau noteazã aceastã întrebare cheie pe o tablã sau pe un panou de proiectie. 3. Toti participantii “scuipã” sau “aruncã afarã” din ei atât de multe idei, câte le vin în cap. 4. Toate ideile sunt acceptate, indiferent cât de nebunatice sau nepractice ar pãrea sã fie. 5. Persoana însãrcinatã sã înregistreze, afiseazã ideile în formã de listã pe tablã sau panou, astfel ca fiecare sã le poatã vedea. 6. Liderul/conducãtorul discutiei expune chestiunea sau întrebarea cheie fãrã sã schimbe sau sã modifice demersul procesului. 7. Nimãnui nu-i este permis sã critice vreo sugestie sau idee, nimeni nu are voie sã spunã ‘noi am mai încercat asta si înainte” sau “asta pute, duhneste a ...” sau “acesta este acum permis la legile noastre...”. Cu alte cuvinte, în acest sens nu se face nici o evaluare, nici o apreciere, nici o criticã, nici o stilizare sau prelucrare în formã finalã. 8. Participantii încercã sã se bazeze pe fiecare idee a altuia. O idee ar trebui sã impulsioneze si sã declanseze o alta, s.a.m.d., ca la jocul cu bulgãri de zãpadã. 9. Liderul/conducãtorul discutiei are grijã sã încurajeze pe fiecare spre a-si aduce aportul, contributia. 10. Liderul/conducãtorul discutie trebuie sã rãmânã strict neutru. Aminintiti-vã: ideea de a învinge, de a înfrânge sentimentele de zãdãrnicie, deznãdejede si desperare, sã stimuleze membrii sã vinã cu idei si, eventual, cu solutii.
Se vor înregistra, la inspiratie si spontan, toate aspectele negative care vã vin în minte, adicã mãsuri deranjante, însusiri neplãcute, dorinte care nu pot fi îndeplinite, reclamatii, lipsuri, avarii, puncte slabe, chiar nu numai lucruri minore neplãcute, cum ar fi mãrimea, culoarea, zgomotele sau înfãtisarea exteroarã. Cãutarea orientatã în acest sens face sã aparã anumite “blocaje” ale gândirii. În etapa a doua, vor fi analizate constient, punct cu punct, toate argumentele negative si participantii încearcã sã dovedeascã cã existã totusi solutii, care ar permite realizarea propunerii. Rãsturnarea poate reusi si cu alt grup de persoane!
II. Potentialul creativ este reprezentat de energii si capacitãti de depãsire a rutinei unui sistem, cu scopul: - de a formula noi obiective; - reformularea acelorasi obiective; - gãsirea de noi cãi pentru atingerea de obiective vechi; - utilizarea de cãi noi pentru descoperirea de obiective noi; - -
IV. O metodã de lucru care îsi propune sã elibereze energiile creeatoare trebuie sã se distingã, mai întâi, prin creearea unei atmosfere care nu numai sã permitã, ci si sã stimuleze exprimarea oricãrei idei legate cu o anumitã temã. 1. Cea mai importantã regulã a brainstormingului este, de aceea, evitarea oricãrei reactii negative în momentul în care cineva îsi exprimã o idee. De altfel, este interzisã si reactia de aprobare, ideile trebuie, în aceastã etapã, doar însumate. V. Aceasta se repercuteazã si asupra atingerii obiectivului brainstormingului. Acesta este menit sã stimuleze inovatiile, s-ar putea eventual adãuga ca singura observatie permisã sã respingã ideile care nu sunt noi, dar si acest lucru este gresit, pentru cã orice sanctiune a gândului exprimat distruge creativitatea. VI. Acest principiu ar trebui sã fie cunoscut de cãtre toti cei care iau parte la brainstorming. Pentru ca sã fie repede învãtat de cãtre toti, trebuie ca fiecare sã aibã grijã si sã-i respecte regulile. 2. În cazul brainstormingului nu este de dorit o conducere a discutiei. Fiecare trebuie sã învete sã se controleze pe sine însusi. VII. Rutina devine un element al subconstientului. De aceea, este necesar ca ea sã devinã constientã si treptat îndepãrtatã si, apoi abia, pas cu pas pot sã-si facã loc gânduri noi care sã fie si exprimate. Cel mai adesea se îndepãrteazã acele deprinderi care nu se aflã prea sus în ierarhia rutinei. VIII. Pentru ca brainstormingul sã semene unei furtuni de varã, care trece fãrã sã lase urme prea mari, este necesar ca fiecare idee exprimatã sã fie consemnatã sub forma unui cuvânt cheie, atârnat pe o tablã, astfel încât sã poatã fi vãzut de cãtre toti. 3. Eficienta unui brainstorming nu constã în aceea cã fiecare îsi expune propriile idei, ci în aceea cã membrii unui grup se sustin reciproc în solutionarea sarcinii care a fost pusã grupului. IX. Dacã pe aceastã cale, prin rãbdare si educatie traditionalã se creeazã, prin participarea mai multor membrii ai grupului, un lant de gândire, se va întâmpla ca un alt membru al grupului, care aduce o nouã contributie, sã întrerupã lantul si sã fie initiatorul unuia nou. 4. si în asemenea situatii, se recomandã sã accepti noua provocare si sã gândesti orientându-te spre directia nouã, pentru ca potentialul grupului sã nu fie prea repede blocat printr-un consens de grup. X. Deosebit de dificil este sã reformulezi lanturile asociative rezultate din brainstorming si sã le transmiti cuiva din afarã. Pentru cã acestea vor intra îndatã în contact cu reactiile initiale. De aceea este bine sã se pãstreze ceea ce a fost scris si, în functie de nevoi, sã fie din nou actualizat, pentru a nu se pierde din constiintã nici procesul care a dus la creearea acestora. 5. Chiar si rapoartele despre procesele brainstorming ar trebui sã fie organizate ca reconstituiri ale procesului. Permise sunt numai întrebãrile din curiozitate. Nici o apreciere desconsideratoare.
2. Scopul: - formularea unor noi obiective; - reformularea acelorasi obiective în contexte, împrejurãri si circumstante noi. 3. Creearea unei atmosfere în grup, care sã permitã si sã stimuleze exprimarea ideilor legate de rezolvarea unei anumite teme. Dar pentru aceasta: - trebuie sã se evite orice reactie negativã când “X” sau “Y” îsi exprimã o idee; - trebuie sã se evite si reactile de aprobare; - în aceastã etapã ideile trebuie doar însumate; este bine ca ele sã fie consemnate, pentru a ne se pierde nici una. 4. Nici o persoanã nu trebuie sã conducã discutia. Fiecare trebuie sã se autocontroleze în acest sens. 5. Sã-ti aduci rutina din planul inconstientului în planul constientului, pentru a o elimina treptat; 6. Ideile exprimate sã fie consemnate în cuvinte-cheie si vizualizate pe o tablã sau o plansetã; 7. La adresa ideilor exprimate, nu se fac exprimãri ironice sau de deconsiderare; 8. Membrii grupului se sustin reciproc în solutionarea sarcinii care a fost pusã; 9. Pe baza ideilor exprimate sã se formuleze lanturi asociative, astfel încât solutiile valabile pentru rezolvarea temei sã poatã fi exprimate inteligibil altor indivizi sau grupuri; 10. Respectarea regulilor de cãtre membrii grupului.
* Foloseste avantajele grupelor. * Regulile jocului trebuie respectate. * Dureazã numai câteva minute. Reguli de joc: * Critica interzisã. * Orice idee este permisã - cu cât mai fantasticã, cu atât mai bine. * Fiecare sã dezvolte atâtea idei câte poate. * Este permis sã dezvolti ideile altora. * Fiecare idee este creeatia grupei si nu a unui individ.
Cea mai cunoscutã dintre aceste metode se numeste 6-3-5. Regulile sunt urmãtoarele: - Se defineste problema. - 6 participanti alcãtuiesc o sedintã creativã. - Fiecare scrie, într-o ordine asupra cãreia s-a cãzut de acord la începutul sedintei si care va fi respectatã tot timpul, pe o hârtie, trei idei de fiecare rundã. - Se fac cinci runde de idei a câte trei idei pe rundã. Durata unei runde este, de regulã, 2-3 minute si, spre sfârsit, se poate prelungi la 3-5 minute. - Evaluarea este aceeasi ca la brainstorming. Ideea 1 Ideea 1 Ideea 2 Ideaa 2 Ideea 3 Ideea 3
Ideea 2 Ideea 2 Ideea 3 Ideea 3
Ideea 2 Ideea 2 Ideea 3 Ideea 3 Metoda 6-3-5 poate fi, evident, variatã, de exemplu 4-3-7 (4 participanti/ 3 idei de rundã/ 7 runde). Experienta a arãtat cã sunt necesari cel putin patru participanti pentru a putea sã aparã si idei contradictorii.
Ceea ce trebuie sã facã profesorul este sã decidã dacã doreste sã ia parte la discutie sau nu. Dacã decide sã ia parte la ea, este absolut necesar sã dea de înteles cã în aceastã situatie are acelasi statut ca si cursantii. Pozitia profesorului aici este aceea de “laisser faire”.
Se poate folosi însã si ca model de rezolvare a conflictelor, de exemplu, când apar clici rivale, tachinare, antipatie fatã de unul sau mai multi dintre cursanti. Adeseori, discutia se aprinde. În acest caz, este bine ca profesorul sã ia parte la ea, pentru a împiedica sã se ajungã la un impas sau pentru a proteja pe cei mai slabi. Aspecte pe care trebuie sã le luãm în considerare atunci când conducem o discutie O bunã discutie este determinatã de entuziasm. Ea oferã noi perspective la care ar trebui sã ne gândim sau ne dã idei în legãturã cu activitãtile pe care trebuie sã le desfãsurãm. Atunci când conduceti discutia, este responsabilitatea dumneavoastrã sã-i faceti pe ceilalti sã plece acasã cu sentimentul cã au câstigat cava în urma dezbaterilor. Care sunt elementele care fac ca o discutie sã fie eficientã? Deschiderea/curiozitatea Atmosfera în cadrul grupului este deschisã. Fiecare este interesat în a gãsi alte semnificatii si puncte de vedere. Simti cã esti liber sã-ti exprimi propria opinie, dar acest lucru nu este obligatoriu. Fiecare participã la discutie si toti participã în mod egal. Existã o atmosferã în care opinia altora este apreciatã. Siguranta Participantii au sentimentul cã nu vor avea de suferit în urma declaratiilor pe care le fac si în urma pãrerilor pe care le au. Este un sentiment de sigurantã. Cele spuse în timpul discutiei trebuie interpretate ca un material asupra cãruia esti rugat sã reflectezi. Spatiul pentru sentimente Participantii au senzatia cã pot sã-si exprime sentimentele. Oamenii dau atentie sensurilor si pãrerilor. Aceastã atentie este în afara cuvintelor si sentimentelor. Un loc de desfãsurare plãcut Discutia are loc într-un loc plãcut. Acest loc trebuie sã fie atrãgãtor si potrivit pentru activitatea pe care ne-am propus-o. Conducãtorul (moderatorul) discutiei trebuie sã fie cu câtva timp înainte la locul de desfãsurare, pentru a se asigura cã totul este în regulã. OPT REGULI PENTRU ACTIVITATEA sI DISCUTIA DE GRUP 1. Toate cuvintele utilizate în argumentare, importante pentru întelegere, trebuie exprimate inteligibil. Explicatie: Altfel, cei prezenti nu vor sti despre ce este vorba. Vorbitorul explicã termenii de specialitate, numele speciale sau alte cuvinte despre care crede cã nu sunt întelese de cãtre ceilalti. În cazul unor întrebãri sau neîntelegeri mai explicã încã o datã totul (obligatia de a explica). 2. Toate afirmatiile si explicatiile pentru afirmatiile fãcute trebuie sã fie sustinute de dovezi. Explicatie: Vorbitorul spune de ce crede cã un lucru este astfel. El aduce argumente în sprijinul afirmatiilor sale. De exemplu, vorbitorul nu spune numai cã dupã masã ne este scoalã, ci spune si de ce: pentru cã profesorul X este bolnav. 3. Nici unul din argumentele aduse de unul din cei doi parteneri de discutie nu au voie sã respingã vreun argument, fãrã o prealabilã verificare atentã. Explicatie: Chiar dacã un argument nu este de la început foarte clar, totusi trebuie acceptat, poate se va clarifica în timpul discutiei ulterioare. 4. Fiecare participant la o argumentatie trebuie sã fie pregãtit sã accepte, oricât de greu i s-ar pãrea, verificarea argumentelor sale si, în functie de situatie, sã poatã renunta. Explicatie: Cel care argumenteazã nu trebuie sã aibã idei preconcepute. El trebuie sã renunte sã-si sustinã cu încãpãtânare ideea si sã se arate dispus sã discute depre anumite lucruri. Urmãtoarele expresii sunt inaceptabile: “Oamenii din M. sunt si rãmân ...”; “Despre cresterea salariului lui A. nu se discutã ...”.
Explicatie: Participantii trebuie sã încerce sã evite sanctiunlie ascunse sau cele evidente. Acest lucru trebuie avut în vedere mai ales atunci când sefii discutã cu subalternii sau profesorii cu elevii, pentru cã sefii sau profesorii dispun de posibilitãti de sanctionare la nevoie, note proaste, aprecieri injuste. Elevii sau subalternii nu pot face, însã, acelasi lucru.
Explicatie: Vorbitorii trebuie sã fie atenti la prejudecãti, idei de bazã si lucruri care par de la sine întelese. Ar trebui sã discute si despre acestea, pentru cã astfel de gânduri neverificate si posibil incorecte vor fi transportate mai departe. Astfel de prejudecãti ar putea afecta negativ o discutie la obiect. Acest lucru trebuie avut în vedere mai ales în discutiile dintre egali, pentru cã, în aceleasi conditii, vor avea aproximativ aceeasi viziune, care, de multe ori, nu a fost discutatã nici de cãtre ei.
Aceastã regulã are douã semnificatii. Mai întâi, cei prezenti la discutie ar trebui sã-si exprime acordul. Apoi, ar trebui sã fie avut în vedere dacã cei implicati dar absenti de la discutie ar putea fi de acord cu argumentul, în cazul în care ar judeca rational. în cazul în care se tine cont de aceastã regulã, atunci rezultatul unei consilieri nu se bazeazã numai pe comunitatea celor prezenti. Argumentele nu se sprijinã numai pe cei prezenti, ci pe fiecare individ implicat în parte. 8. Participantilor la o argumentare se cer: a) Cunoasterea obiectului si b) Bunãvointã. Explicatie: Cunoasterea problemei poate fi sãvârsitã într-un interval de timp foarte scurt. Dacã unul dintre cei prezenti nu stie despre ce este vorba, acceptã sã fie informat si, dupã aceea, poate sã fie de acord sau nu (si din politete), ceea ce nu duce la o participare activã si lipsitã de prejudecatã la discutie.
Exprimarea impersonalã de tipul “noi credem ...”, “se spune ...”, “oricine stie ...” este totdeauna o încercare de a te ascunde. Vorbitorul nu-si ia rãspunderea pentru tot ce spune. 2. Când întrebi ceva, spune de ce întrebi si ce reprezintã pentru tine aceastã întrebare. Exprimã-te pe tine însuti si evitã interogarea celuilalt. Motivare: Întrebãrile reale cer informatii care sunt necesare pentru a întelege un lucru sau pentru a continua un proces. Întrebãrile cinstite devin mai limpezi prin numirea motivelor pentru informare. 3. Sã fii autentic si selectiv în situatiile tale. Sâ fii constient de ceea ce gândesti si de ceea ce simti si alege ceea ce urmeazã sã spui si ce urmeazã sã faci. Motivare: Dacã spun sau fac ceva pentru cã eu consider cã trebuie sã spun sau sã fac, atunci lipseste acestei actiuni verificarea mea personalã constientã si actionez de unul singur. Dacã, dimpotrivã, spun fãrã sã filtrez, nu tin cont nici de disponibilitatea mea si nici de a celuilalt de a avea încredere si nici de capacitatea lui de a întelege ce spun. 4. Tine cât mai departe de tine interpretãrile altora. Dã glas, mai degrabã, experientelor personale. Motivare: Reactiile personale directe neinfluentate de interpretãri sã fie enuntate primordial si sã fie în centrul atentiei. Cu totul altfel ar fi “Poftim, vorbeste acum”, “Eu as vrea sã mã gândesc” sau “As vrea sã spun si eu ceva”.
Exprimarea mea în legãturã cu celãlalt este totdeauna pãrerea mea personalã. Eu pot sã-mi exprim numai opinia personalã fãrã pretentie de generalizare. Dacã vorbitorul adaugã si ce importantã au pentru el întrebãrile si rãspunsurile, atunci se creeazã baza unui dialog real si favorabil. 7. Discutiile laterale au prioritate. Motivare: Dacã unul dintre participanti se adreseazã vecinului, înseamnã cã, foarte probabil, este interesat de discutie. Poate vrea sã spunã ceva care este important pentru el, dar se jeneazã; sau nu poate sã o facã din cauza celor care vorbesc mai repede si are nevoie sã fie ajutat pentru a se exprima în grup. 8. Numai unul o datã. Motivare: Pentru a te putea concentra asupra celor discutate, trebuie sã-i auzi vorbind pe rând. Unitatea grupei rezultã din interesul pe care fiecare îl are pentru celãlalt, atât pentru ceea ce spune, cât si pentru ceea ce face.
Motivare: Toate doleantele acelora care vorbesc cu plãcere vor fi exprimate pe scurt, înainte ca activitatea de grup sã continue. O scurtã cercetare a dorintelor celorlalti micsoreazã situatiile explozive si dã grupului posibilitatea sã aleagã. Dacã aceastã regulã nu este aplicatã, iese la ivealã un comporament dur în ceea ce priveste pãstrarea rolurilor: timidul se exprimã si mai putin, dominantul dominã si mai tare si conduce câmpul de discutie.
- Creearea unei baze de discutie; - Formarea mutualã a imaginii; -Transmiterea informatiilorFormarea imaginii / informare2. Discutie cu scopul de a forma o opinie.- Identificarea diferitelor opinii si puncte de vedere. -Recunoasterea conflictelor de interes si diferentelor de opinie. - Exprimarea propriei opinii, formularea si apãrarea propriilor argumente. - Ascultarea si combaterea, dacã este necesar, a argumentelor cuiva.Formarea logicii / Formarea opiniei3. Discutii cu scopul de a se lua decizii si de a se rezolva probleme.Consultarea altei persoane, cu scopul de: - a forma puncte de vedere comune; - a gãsi solutii si a face propuneri. Luarea deciziei.4. Luarea deciziilor în cadrul unei activitãti.- Alcãtuirea planurilor si aranjamentelor; - pregãtirea pasilor strategici si tactici; - împãrtirea sarcinilor.Planificarea strategiei si / sau planificarea. Pregãtirea unei discutii de grup, în cinci pasi Pasul 1: Determinarea obiectivului discutiei si selectarea tipului corespunzãtor de discutiei. Folositi capitolul “Discutia de grup”. Pasul 2: Studiati subiectul si determinati punctele posibile de discutie. Asigurati-vã cã stiti toate datele si cadrul. Faceti distinctia între problemele principale si cele secundare, subliniati aspectele importante ale unui subiect.
stiti cine sunt participantii. Sunt implicati personal în subiect? Ce asteaptã ei de la discutie? Existã diferente în ceea ce priveste interesul, cunostintele si experienta? Au o pãrere clarã despre subiect, sau este total altfel? Ce fel de diferente de opinie credeti cã vor interveni?
Faceti o selectie, pe baza consideratiilor din cadrul punctului 3 si 4. Pasul 5: Creeati un cadru clar în ceea ce priveste discutia. O discutie orientatã spre subiect va schimba discutia de la un punct cãtre altul. Formulati un numãr rezonabil de întrebãri si/sau puncte de vedere sau gânditi-vã la diverse cãi de a initia o discutie. Aranjati aceste lucruri în asa fel încât sã rezulte o discutie activã. Pornirea unei discutii Este important sã gãsim punctele de plecare potrivite pentru fiecare tip de discutie. Un punct de discutie este deseori prezentat ca fiind o problamã legatã de un punct de vedere. Un scurt text, narativ sau reflectiv, care va citit la momentul potrivit poate clarifica discutia ulterioarã. Exemplu: Continutul subiectului: participarea muncitorilor. Discutia în grup se va axa pe “influenta consiliului muncii”. Yüklə 2,25 Mb. Dostları ilə paylaş:
|