Raport de mediu
STAREA ACTUALĂ A MEDIULUI ÎN COMUNAL CHIBED
Yüklə 0,9 Mb.
|
STAREA ACTUALĂ A MEDIULUI ÎN COMUNAL CHIBEDDESCRIEREA STĂRII ACTUALE A MEDIULUI ÎN COMUNĂL CHIBEDSTAREA ACTUALĂ A MEDIULUI ÎN COMUNA CHIBED MEDIUL FIZIC: Starea calităţii apelor de suprafaţă şi subterane Comuna Chibed se situează în bazinul hidrografic al râului Mureş, zona cursului mijlociu al Râului Târnava Mică, administrată cantitativ şi calitativ de Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureş, subunitate teritorială a Direcţiei Apelor Mureş. Corpurile de apă de suprafaţă delimitate conform Planului de Management al Bazinului Hidrografic Mureş: Localitatea Chibed este străbătută în partea sudică-sud-vestică de râul Târnava Mică - afluent al râului Târnava Mare- Mureş. Deasemeni localitatea mai este străbătută de pârâurile Tabika, Szilas, Uron, Kokenyes şi Koves iar pe malul stâng Nagyaszo, Vaghelohat. Debitul râului este direct influenţat de factori climatici. Se înregistrează variaţii mari de debite din cauza scurgerilor nivo-pluviale, în timpul inundaţiilor din 1970 şi 1975 unele porţiuni din sat au fost inundate. Calitatea apei râului este de clasa I, periodic apar depăşiri de ioni de clor şi sodiu din cauza Salinei Praid şi domul de sare din Sovata. În prezent din cauza lipsei de canalizare în comună, o parte din apele uzate menajere se scurg în râu şi periclitează calitatea apei de suprafaţă. Deoarece delimitarea corpurilor de apă subterană s-a făcut în cadrul PMBH-lui numai pentru zonele în care există acvifere semnificative pentru alimentări cu apă potabilă cu debitul exploatabil mai mari de 10 mc/zi urmează ca în cadrul elaborării schemelor directoare ( până la 22 decembrie 2009) să fie delimitate şi corpurile de apă subterană existente pe teritoriul administrativ al Comunei Chibed de către Direcţia Apelor Mureş, respectiv Administraţia Naţională Apele Române. Presiuni semnificative identificate pe teritoriul administrativ al Comunei Chibed:
Pe teritoriul administrativ al Comunei Chibed nu sunt zone naturale amenajate pentru imbăiere conform prevederilor HG 459/2002. STAREA CALITĂŢII AERULUI Climă şi condiţii meteorologice In Câmpia Transilvaniei se evidenţiează un topoclimat specific, caracterizat prin diferenţe mari de temperatură între zi şi noapte , între vară şi iarnă. Îngheţul se produce în depresiunea intramontană pe timp de peste 160 zile anual, apare foarte frecvent iarna, dar se produce şi primăvara şi toamna. Durata de strălucire a soarelui este între 1400-1500 ore anual. Durata zilelor cu strat de zăpadă, în funcţie de altitudine şi expunere, este cuprinsă între 60-160 de zile.
Staţia meteorologică Chibed este situată la o altitudine aproape 700m. Calitatea aerului ambiental Conform Raportului privind starea mediului în judeţul Mureş reţeaua de monitorizare a calităţii aerului în Comuna Chibed nu există punct de prelevare a probelor pentru determinarea pulberilor sedimentabile. Atmosferadin zonă este poluată cu oxizi de azot şi monoxid de carbon din gazele de eşapament ale mijloacelor de transport, în primul rând a celor care circulă pe DN 13 A şi din sistemele de încălzire a locuitorilor, din coşurile caselor. Dioxidul de sulf este în scădere din cauza utilizării acestor două tipuri de combustibili utilizaţi şi datorită scăderii sulfului din carburanţi auto. Emisia de dioxid de sulf este minimă, acând în vedere că pentru încălzire se folosesc gaze naturale sau lemne de foc, care produc cantităţi minime de dioxid de sulf. Principalele surse de emisii de COV sunt:
Producerea ozonului troposferic (poluarea fotochimică). Nu au fost efectuate determinări ale ozonului troposferic în zona Chibed. Sodată cu schimbarea din cauza uzurii a instalaţiilor frigotehnice casnice şi industriale cu utilaje moderne sunt eliminate surse de poluare cu produse tip freon care contribuie la reducerea stratului de ozon. Scăderea emisiilor de oxizi de azot care de asemenea contribuie la distrugerea stratului de ozon şi prin aceasta la creşterea radiaţiilor ultraviolete cu multe efecte negative depăşeşte competenţa conducewrii comunei. Schimbări climatice Schimbarile climatice sunt un rezultat direct sau indirect al activităţilor umane care determină schimbarea compoziţei atmosferei globale şi care se adaugă la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioada de timp comparabilă. Pe teritoriul Comunei nu există activităţi care intră sub incidenţa Directivei 2003/87/CE, amendată prin Directiva 2004/101/CE, creşterea nivelului emisiilor anuale de gaze cu efect de seră datorându-se sectorului energetic cu capacităţi mai mici de 20 MW şi transportului, precum şi instalaţiilor de transport şi distribuţie de gaze naturale, unde există pierderi de metan, gaz cu influenţă mărită asupra efectului de seră. Pădurile situate pe teritoriul administrativ al Comunei Chibed joacă un rol important în absorbţia gazului cu efect de seră – dioxid de carbon. Starea calităţii solului Solul joacă un rol crucial pentru activităţile umane şi supravieţuirea ecosistemelor. O serie de procese de degradare reprezintă o ameninţare pentru sol, cum ar fi: eroziunea, reducerea materiei organice, contaminarile difuze şi locale, scoaterea din circuitul agricol, compactare, declinul biodiversităţii, salinizarea, inundatiile şi alunecările de teren. Repartiţia solurilor pe teritoriul administrativ al Comunei Chibed pe categorii de folosinţă:
În baza Rapoartelor anuale privind starea mediului în judeţul Mureş putem stabili că pe amplasamentul comunei nu există poluare potenţial semnificativă a solului, cu excepţia unui depozit de deşeuri menajere neconformă, utilizat în trecut, care va fi ecologizată pe baza unui proiect, conform Strategiei Judeţene de eliminare a deşeurilor menajere. Defrişările, în contact cu cantităţi mari de apă de ploaie, pot cauza alunecări de teren. Conform Planului Naţional de Amenajare a Teritoriului Naţional – Zone de risc natural, potenţialul de producere a alunecărilor de teren primare pe teritoriul administrativ al Comunei Chibed este mediu. S-au semnalat alunecări de teren de mici dimensiuni pe dealul unde sunt construite casele în trupul Jegverem. Peisajul Peisajul este definit de către Convenţia europeană pentru peisaje ca fiind " o suprafaţă, aşa cum percep oamenii , al cărei caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani " Această definiţie reflectă ideea că peisajele evoluează de –a lungul timpului şi subliniează faptul că peisajul formează un întreg, ale cărui componentele naturale şi culturale sunt luate împreună. Componentele naturale ale peisajului Comuna Chibed este situat în Depresiunea Transilvaniei. Componentele naturale majore, componente pe care nu le putem schimba sau le putem modifica foarte puţin sunt:
Peisaje naturale specifice unităţii teritorial administrative pot fi caracterizate prin prezenţa pădurilor de amestec (predomina molid şi fag). Componentele naturale ale peisajului urban Spaţiul verde al cărei specific este determinat de vegetaţie (lemnoasa, arborescenta, arbustiva, floricolă şi erbacee) este prezent în PUG-ul existent printr-o suprafaţă de 1,38 ha, iar în PUG-ul actualizat printr-o suprafaţă de 12,70 ha, din care 2,70 ha fiind zona verde extinsă la 2,70 ha şi 10 ha trup zonă agrement, asigurând cu mult peste suprafaţa minimă de spaţiu verde 20 mp/locuitori din terenul intravilanului. Transportul şi infrastructura de transport au un impact direct asupra peisajului urban. Infrastructura de transport neadministrată reduce atractivitatea localităţii, ţinând cont chiar şi de resursele naturale şi culturale bogate, ca exemple având drumurile de pământ, clădirile ce pot fi declarate monumente pot fi vizitate foarte greu. MEDIUL BIOLOGIC Biodiversitatea Biodiversitatea teritoriului administrativ al Comunei Chibed se regăseşte în regiunea biogeografică deluroasă acoperită de păduri foioase, cuprinsă în Reţeaua Natura 2000. Este foarte valoroasă fauna, în special numărul mare de specii de păsări, dar celelalte specii din flora şi fauna sunt tot atât de valoroase. În acestă zonă a rămas relativ mare suprafaţa împădurită şi păşunile, nefiind transformate în terenuri arabile. Ecosistemul original a rămas în mare parte neschimbată, nu au fost folosite chimicalele în cantităţi mari. Zona analizată în cadrul PUG Chibed se învecinează cu situl Natura 2000 ROSPA0028 Deaurile Tărnavelor – Valea Nirajului 28, declarată arie specială de protecţie ( spa) de O.M 739/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice Natura 2000 în Romania. Reţeaua "Natura 2000" reprezintă principalul instrumentul al Uniunii Europene pentru conservarea naturii în statele membre. Natura 2000 reprezintă o reţea de zone desemnate de pe teritoriul Uniunii Europene în cadrul căreia sunt conservate specii şi habitate vulnerabile la nivelul întregului continent. Programul Natura 2000 are la bază două Directive ale Uniunii Europene denumite generic Directiva Păsări şi Directiva Habitate, directive transpuse în legislaţia naţională prin OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Obiectivul principal al reţelei Europene de zone protejate NATURA 2000 - desemnate pe baza Directivei Păsări respectiv Directivei Habitate - este ca aceste zone să asigure pe termen lung „statutul de conservare favorabilă” a speciilor pentru fiecare sit în parte care a fost desemnat. Deşi termenul „statut de conservare favorabilă” nu este bine definit, România va trebui să raporteze periodic către Comunitatea Europeană cu privire la îndeplinirea acestui obiectiv. Singurul indicator obiectiv şi cantitativ cu privire la statutul unei specii într-o anumită zonă este mărimea populaţiei respectiv schimbarea mărimii populaţiilor. Este deci esenţial ca impactul unor investiţii asupra acelor specii pentru care zona a fost desemnată ca sit Natura 2000, să fie evaluat complet prin metode ştiinţifice. În majoritatea cazurilor impactul poate fi minimalizat sau sensibil micşorat prin selectarea atentă şi implementarea corectă a metodelor de diminuare a impactului. Situl Natura 2000 SPA “ROSPA0028 Dealurile Târnavelor - Valea Nirajului” a fost propus de către ONG “Milvus”, are suprafaţa de 85217,2 ha şi se întinde pe teritoriile administrative ale judeţelor Mureş şi Harghita. Aria este considerată ca fiind prioritatea nr. 2 dintre cele 68 de situri SPA propuse de către Grupul Milvus în 22 de judeţe ale ţării. Importanţa desemnării SPA „ROSPA0028 Dealurile Târnavelor - Valea Nirajului” constă în: existenţa unui număr de 39 de specii de păsări, dintre care C1 - efective importante pe plan global - 1 specie: cristel de câmp (Crex crex); C6 - populaţii importante din specii ameninţate la nivelul Uniunii Europene - 9 specii: acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), viesparul (Pernis apivorus), barză neagră (Ciconia nigra), huhurez mare (Strix uralensis), cristelul de câmp (Crex crex), caprimulg (Caprimulgus europaeus), ciocănitoare de stejar (Dendrocopos medius) sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio), ciocârlie de pădure (Lullula arborea), şoimul de iarnă (Falco columbarius) – iernat. Dintre speciile de păsări de interes comunitar au fost localizate două specii pe amplasament. Acest fapt nu este ceva ieşit din comun, având în vedere suprafaţa mică a acestuia, respectiv caracterul antropizat al amplasamentului (aşezare rurală). Una dintre aceste două specii (Ciconia ciconia) nu poate fi afectată în nici un fel, cuibărând pe stâlp electric, şi folosind pentru hrănire fânaţele din extravilanul satului. În apropierea amplasamentului au fost observate încă 9 specii de interes comunitar care apar în fişa standard a sitului „Dealurile Târnavelor şi Valea Nirajului” ROSPA0028. Dintre speciile menţionate, o singură specie poate fi direct afectată extinderea intravilanului şi construcţii de case, restul speciilor nefiind afectate în nici un fel. Mai jos vom descrie în detalii toate speciile observate, cu accent specific asupra speciilor posibil afectate, respectiv cu menţionarea a măsurilor de prevenire şi ameliorare a impactului la speciile posibil afectate. Specii observate în interiorul amplasamentului proiectului posibil afectate, pe baza studiului domnilor Domşa Cristian, ecolog şi Lészai István, biolog de la SC. NATURALNET SRL Ciocănitoare de grădină - Dendrocopos syriacus Habitat: Poate fi întâlnită într-o gamă largă de habitate, de la liziera pădurilor mature de foioase, până la pădurile de luncă, livezi, parcuri şi gospodării cu grădini din zona rurală. Ecologie: Pasăre sedentară. Se hrăneşte cu insecte şi larve, dar şi fructe de pădure pe care le extrage folosindu se de cioc şi limba lungă, lipicioasă. Caută hrana avansând de jos spre coronament, pe trunchiul copacului. Activitatea speciei o putem recunoaşte şi pe baza loviturilor intense repetate, cu care îşi semnalează prezenţa. Face chiar mai multe scorburi cu diametru de 4,5 cm în acelaşi copac. Ponta constă din 6 ouă pe care le depune în aprilie, de obicei într-o scorbură nouă. Juvenilii părăsesc cuibul în iunie. Distribuţie: Specie cu areal relativ restrâns, prezentă în sud-estul Europei. Are o distribuţie largă dar necontinuă în România, în unele zone poate fii considerată chiar comună iar în alte zone accidentală. A fost descrisă prima dată în Syria, actualmente arealul este în expansiune către Europa de Vest. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciat la 24000 - 32000 de perechi ( 37 % din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 0,2% din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl este nesemnificativ pe plan naţional din punct de vedere al speciei. Populaţia cuibăritoare din zonă nu este relevantă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona investiţiei: Specia este dispersată în sit în locurile unde găseşte habitatul caracteristic. Specia a fost observată în zona amplasamentului în mai multe regiuni (vezi fig sau în imediata vecinătate. Impactul extinderii intravilanului asupra populaţiilor speciei din sit: Specia foloseşte pentru cuibărit şi hrănire linia de arbori plantaţi de-a lungul drumului în anumite zone. De aceea poate exista un impact direct asupra populaţiei, din cauza deranjului produs de activitatea de construcţie, sau de lucrările propriu zise, în special în zona staţiei de epurare. Măsuri de prevenire a impactului/deranjului: Planificarea lucrărilor înafara perioadei de cuibărit a speciei (aprilie-iunie). Evitarea distrugerii vegetaţiei de arbori din vecinătatea drumurilor. Măsuri de reducere a impactului/deranjului: nu este cazul Măsuri de compensare a impactului/deranjului: nu este cazul A338 Sfrâncioc roşiatic – Lanius collurio Habitat: Specia ocupă o gamă largă de habitate preferând zonele deschise, adeseori cultivate, cu tufişuri cu spini şi luminişuri. Alege pentru cuibărit zone unde se întind fânaţe, păşuni, câmpii umede şi zone agricole, suficient de mari pentru procurarea hranei. Ecologie: Este o specie migratoare, iernând în zona tropicală a Africii, în estul şi sudul continentului. Primăvara ajunge în România în aprilie - mai. Îşi construieşte cuibul în desişuri la 0,5-2 m de sol în arbuşti de Rosa, Prunus, Crataegus, etc. Depune 5-6 ouă care variază foarte mult ca şi culoare: roz, brun, gălbui, verzui, roşcate stropite întotdeauna spre partea rotundă cu pete întunecate. Doar femela cloceşte. Perechea depune 2-3 ponte pe an. Ca şi celelalte specii de sfrâncioci, manifestă un pronunţat comportament de pasăre răpitoare, iar hrana este diversificată, constând din insecte de talie mijlocie şi mare (coleoptere), amfibieni, reptile (şopârle), chiar mamifere mici şi păsări. Distribuţie: Este o specie tipică stepei şi silvostepei. În România o găsim în locuri deschise cu arbuşti de Rosa, Prunus, şi Crataegus, de multe ori şi în preajma culturilor agricole. Niciodată nu poate fi găsit în interiorul pădurilor. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciat la 1.380.000 - 2.600.000 de perechi (43% din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 0,5% din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl nu este printre cele mai importante Arii de Protecţie Specială Avifaunistică pentru această specie. Populaţia cuibăritoare din zonă este nesemnificativă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia este dispersată în sit în locurile unde găseşte habitatul caracteristic. Două perechi au fost localizate marginea satului, în apropierea locaţiei staţiei de epurare, respectiv mai multe perechi au fost observate dea lungul străzii Mátyus Szoros, în apropierea unei zone acoperite de tufăriş, la o distanţă de ca. 200-400 m de la marginea drumului. Impactul lucrărilor de construcţie asupra populaţiilor speciei din sit: Nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie, nici de lucrările propriu zise. Impact indirect poate fi cauzat de către lucrări prin deranj. Măsuri de prevenire a impactului/deranjului: Planificarea lucrărilor înafara perioadei de cuibărit a speciei (mai-iulie). Evitarea distrugerii vegetaţiei de arbori şi arbuşti în imediata vecinătate a drumurilor. Măsuri de reducere a impactului/deranjului: nu este cazul Măsuri de compensare a impactului/deranjului: nu este cazul A246 - Ciocârlie de pădure - Lullula arborea Habitat: Preferă zone deschise cu arbuşti şi copaci răsfiraţi, liziere, crânguri şi dumbrăvi, apare regulat în zone cu microrelief caracteristic respectiv cu microclimat cald. Este prezentă în special în zone colinare şi depresiuni dar şi în zone muntoase de altitudine mică şi mijlocie. Larg răspândită în România, însă abundenţa locală diferă semnificativ între diferitele zone ale ţării. Ecologie: Perioada de reproducere începe odată ce păsările revin în ţară în luna aprilie. Masculul cântă în zbor, în timp ce descrie un zbor ondulat mai pronunţat decât ciocârlia de câmp. De asemenea, cântă şi stând pe stâlpi sau în vârful copacilor. Femela depune 3-5 ouă în cuiburi confecţionate în adâncituri săpate în pământ, de regulă în vegetaţia de la lizieră sau la baza arborilor. Se hrănesc pe sol, cu diverse specii de insecte şi cu seminţe. Distribuţie: Este o specie predominant europeană, cu o distribuţie până în Iran şi în sudul Turkmenistanului în Asia şi nord-vestul Africii. Preferă climatul temperat şi mediteranean, cuibărind la liziere şi în zonele împădurite. Specie migratoare, populaţiile nordice şi central Europene migrează şi cartierele lor de iernare in se suprapun cu arealul populaţiilor din sudul Europei, care sunt sedentare. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciată la 65000 - 87000 de perechi (7 % din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 6% din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl este printre cele mai importante Arii de Protecţie Specială Avifaunistică ca importanţă pentru această specie. Populaţia cuibăritoare din zonă este relevantă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia este dispersată în sit în locurile unde găseşte habitatul caracteristic. Specia a fost observată în zona amplasamentului la o distanţă de ca. 200-300 m de drum în mai multe porţiuni. Impactul investiţiei asupra populaţiilor speciei din sit: Având în vedere distanţele la care au fost observate exemplarele speciei, nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie de şantier, nici de lucrările propriu zise.
Habitat: Cuibăreşte mai ales în păduri de foioase înconjurate de zone umede sau terenuri agricole cultivate în mod tradiţional. În nordul şi estul arealului preferă zone umede mai întinse şi pădurile de câmpie, în Europa Centrală şi de Est însă o întâlnim şi la altitudini de până la 1800 m. Ecologie: Specie migratoare, o întâlnim în locurile de cuibărit între aprilie şi octombrie. Iernează în Africa, la sud de Sahara, în Etiopia şi regiunea Transvaal. În perioada de migraţie uneori se adună în grupuri de până la 20 indivizi în locaţii bogate în hrană. Perechile deseori sosesc împreună la locul de cuibărit, unde se comportă foarte teritorial. Îşi construiesc cuibul în copaci, la circa 14-15 m de sol. Cuibul este construit din crengi, şi camuflat cu frunze verzi. Îşi refolosesc cuibul în de la un an la altul, deseori având 2 cuiburi în teritoriu. Femela depune 2 ouă, incubaţia durează până la 41 zile. Puii sunt hrăniţi timp de 58 zile, apoi încă o lună după părăsirea cuibului. De obicei doar 1 pui supravieţuieşte. Acvila ţipătoare mică se hrăneşte mai ales cu mamifere, dar prinde amfibieni, reptile şi insecte, dar şi păsări mici şi de talie mijlocie. Caută hrana zburând şi planând, deseori stă la pândă sau coboară la sol, unde se plimbă şi pândeşte prada. Distribuţie: Această specie are o distribuţie destul de restrânsă în Centrul şi Estul Europei. După ultimele studii reiese că România găzduieşte o populaţie importantă pe plan global. Cele mai bune habitate sunt în centrul şi Estul Transilvaniei. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciat la 2500 -2800 (26 % din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 2% din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl este nesemnificativ pe plan naţional din punct de vedere al speciei. Populaţia cuibăritoare din zonă nu este relevantă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia este dispersată în sit în locurile unde găseşte habitatul caracteristic (păduri de foioase mărginite de fânaţe şi păşuni). Specia a fost observată în zona amplasamentului sau şi în imediata vecinătate numai în zbor, tranzitând spaţiul aerian în zbor de la locul cuibului (SE de la sat, aproximativ 4 km) spre zone de hrănire (aval de sat, zona inundabilă a Râului Târnava Mică). Impactul acţiunii locuitorilor asupra populaţiilor speciei din sit: Având în vedere distanţele la care au fost observate exemplarele speciei, nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie de şantier, nici de lucrările propriu zise.
Habitat: Cuibăreşte într-o gamă largă de habitate, în zonele temperate de la câmpie la munte, acolo unde condiţiile favorizează dezvoltarea Hymenopterelor. O întâlnim mai ales în păduri de foioase şi de conifere, unde există luminişuri multe, sau terenuri favorabile de hrănire în apropiere. Ecologie: Specie migratoare, la noi este oaspete de vară între mai şi septembrie, iernează în Africa ecvatorială şi subecvatorială, unde se hrăneşte mai ales cu locuste. Depune o singură pontă pe an începând cu luna mai. Deseori se foloseşte de cuiburile părăsite de alte specii răpitori sau ciori, dar poate construi şi cuib nou. Cuibul este alcătuit din crengi, şi de obicei la 10-20 m înălţime. Partea de sus a cuibului e mereu camuflată cu frunze verzi. Ambele sexe clocesc cele 2 ouă până la 37 zile. Masculul vânează, în timp ce femela împarte hrana puilor. Ambii pui se maturizează, şi sunt hrăniţi la cuib timp de circa 40 zile, şi încă 10 zile revin la cuib pentru hrană. Puii devin independenţi la vârsta de circa 75-100 zile. Se hrănesc mai ales cu insecte sociale din ordinul Hymenoptera, pe care le vânează fie stând la pândă, fie zburând după insecte şi astfel găsindu-le cuibul. Datorită unghiilor mai puţin îndoite ca şi celelalte specii de pradă, sapă până la 40 cm adâncime după cuiburi de insecte. Consumă atât larvele, pupele, cât şi insectele. Viespii nu le pot înţepa datorită penelor protectoare de pe cap şi piciorelor puternice, cu solzi tari. Mai consumă amfibieni, reptile, mamifere mici şi pui de păsări, chiar şi ouă sau fructe. Deseori vânează umblând pe sol. Viesparul, deşi foarte asemănător cu speciile de şorecari, mai ales cu şorecarul comun (juvenilii), nu este înrudit cu aceştia, ci mai degrabă cu speciile de gaie (Milvus). S-a sugerat că asemănarea ar fi de fapt un mimicri, o adaptare pentru a evita atacul uliilor porumbari, faţă de care şorecarii sunt mai protejaţi datorită ciocului şi ghearelor mai puternice. Distribuţie: Aproape pe toată suprafaţa Europei, mai puţin în regiunile nordice. Deseori e greu de observat datorită faptului ca nu zboară mult. În România destul de comună. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciat la 2000- 2600 de perechi ( 5 % din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 4,5% din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl este printre Ariile de Protecţie Specială Avifaunistică cele mai importante pentru această specie. Populaţia cuibăritoare din zonă este relevantă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia este dispersată în sit în locurile unde găseşte habitatul caracteristic. în zbor, tranzitând spaţiul aerian în zbor de la locul cuibului (SE de la sat, aproximativ 4 km) spre zone de hrănire (aval de sat, zona inundabilă a Râului Târnava Mică). Impactul acivităţii locuitorilor asupra populaţiilor speciei din sit: Având în vedere distanţele la care au fost observate exemplarele speciei, nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie de şantier, nici de lucrările propriu zise. A122 Cristel de câmp - Crex crex Habitat: Cuibăreşte în pajişti umede, fânaţe, în jurul zonelor umede şi uneori în culturi de cereale păioase. Înafara sezonului de cuibărit deseori intră pe terenurile agricole. Niciodată în pădure sau în stuf, dar nici în zone descoperite. Preferă vegetaţia ierboasă de până la 50 cm înălţime. Periclitat de introducerea tehnicilor moderne în agricultură, mai ales a cositului mecanizat. Ecologie: Specie migratoare de noapte, însă se ştie puţin despre căile de migraţie şi locurile de iernare. Probabil ca şi majoritatea păsărilor din Europa iernează în Africa sub-sahariană. Părăseşte locurile de cuibărit începând cu luna august, dar exista mai multe date despre iernarea unor păsări în vestul şi sudul Europei. În România revine pe la mijlocul lunii aprilie. Masculul îşi marcheză teritoriul în timpul nopţilor de vară prin strigătul crre-cree foarte puternic, cel mai frecvent în luna iunie. Se deplasează în desişul vegetaţiei şi nu zboară aproape deloc. Foarte greu de zărit. Cuibul este construit la sol din vegetaţie ierboasă, şi adesea periclitat de cosit sau alte practici din agricultură. O singură pontă pe an de 8-12 ouă. Există dovezi asupra poligyniei (un mascul se împerechează cu mai multe femele) şi de regulă puii sunt hrăniţi doar de femelă. Puii râmân în cuib doar 2 zile, timp în care sunt hrăniţi, apoi se hrănesc independent. Au nevoie de circa 34 zile pentru a dobândi capacitatea de zbor, timp în care devin independenţi. Sunt păsări omnivore, se hrănesc cu insecte şi seminţe. Distribuţie: Europa şi Asia Centrală şi de Nord, până la 120 grade Est. În Europa de Vest s-a împuţinat ca număr în secolul 20. În România specia este distribuită mai ales în interiorul Bazinului Transilvaniei, Moldova de Nord şi Est şi în Bucovina. Preferă fânaţele umede, şi apare mai ales pe văile secţiunilor montane ale râurilor mai mari (Mureş, Olt, Someş), sau pe terasele adiacente zonelor rurale din bazine montane şi de şes. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciat la 44000 – 60000 de perechi (28 % din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 0,68 % din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl este nesemnificativ pe plan naţional din punct de vedere al speciei. Populaţia cuibăritoare din zonă nu este relevantă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia este dispersată în sit în locurile unde găseşte habitatul caracteristic. Exemplare ale speciei au fost observate amonte de sat, la o distanţă de cca. 1500 m pe păşunile comunale ale satului Sărăţeni. A031 Barză albă - Ciconia ciconia Habitat: O pasăre a terenurilor deschise, în Europa cuibăreşte aproape exclusiv în interiorul aşezărilor omeneşti, pe case, clădiri ale gospodăriei, sau pe copaci, dar la noi mai ales pe stâlpii electrice. Este considerată o specie care trăieşte în comensualism cu omul, formându-se o strânsă legătură istorică în schimbările peisagistice şi în structura habitatelor de către om şi distribuţia berzei albe. Astfel, o găsim în zonele mediteraneene şi temperate ale Europei, acolo unde în jurul aşezărilor omeneşti există pajişti umede, păşuni şi terenuri agricole. De regulă nu cuibăreşte peste 500 m altitudine. Ecologie: Barza albă este oaspete de vară, revine la cuib la sfârşitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Masculul adult se întoarce de regulă la acelaşi cuib, şi se va împerechea cu prima femelă sosită. masculul este cel care renovează cuibul, care este construit de-alungul anilor din crengi, rădăcini, pământ şi este căptuşit cu paie, fân, iarbă, bălegar, uneori şi cu hârtie şi cârpe. În cursul anilor, în urma reparaţilor, poate să ajungă la mărimi impresionante atingând un diametru de 1-1,5 m, o înălţime de până la 2 m şi o greutate de 1-2 tone. Un cuib nou poate fi construit de perechea de berze în jur de 8 zile. Femela depune 2-7 ouă. Masculul şi femela clocesc alternativ, iar schimbul acestora la cuib este precedat de o ceremonie însoţită de clămpănit. La noi, puii ies din ouă în iunie, după aproximativ 32 de zile de clocit. Numărul mediu al puilor este în general 3. În unii ani, acesta poate să ajungă în mod excepţional şi la 6. Dacă cantitatea necesară de hrană nu poate fi asigurată pentru toţi puii, puiul cel mai mic este aruncat din cuib de către adulţi. Puii rămân la cuib până la sfârşitul lunii iulie. La vârsta de trei luni pot să se hrănească singuri. Încep să se asocieze cu alţi pui zburători de la alte cuiburi. Juvenilii pleacă primii către Africa, urmat apoi de adulţi. Se formează grupuri mari de berze, care migrează folosind curenţii ascendenţi de aer (termice), rotindu-e la înălţimi de circa 800 m, apoi planând până la un alt termic. pentru berzele din Europa există 2 coridoare principale de migraţie, prin strâmtorile Gibraltar respectiv Bosfor. Ajung până în partea de sud al Africii, unde formează grupuri mari şi urmăresc stolurile de locuste migratoare. Juvenilii rămân în primii 2-3 ani al vieţii în Africa, unde hoinăresc de-alungul căii de migraţie, apoi se întorc în zona unde au ieşit din ou (rareori ajung să cuibărească la distanţe mai mari faţă locul natal). Berzele se hrănesc cu insecte, râme, broaşte, şopârle şi rozători. Puii sunt hrăniţi la început cu insecte, apoi cu rozătoare - o familie de berze consumă aproape 6 kg de hrană pe zi. Distribuţie: Aria de răspândire a berzei albe cuprinde Europa, Africa de Nord, partea vestică a Asiei şi o parte a Orientului Mijlociu. În Europa lipseşte din Marea Britanie, Scandinavia, Italia, puţine fiind - cu excepţia Peninsulei Iberice - şi în Europa Occidentală. La noi, berzele albe preferă în general câmpiile joase şi zonele umede de-a lungul marilor râuri. Evită zonele împădurite întinse. Cele mai multe berze se găsesc în nord-vestul şi sud-vestul ţării (în judeţele Satu Mare şi Timiş), în depresiunile intramontane din estul şi sudul Transilvaniei (în judeţele Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov) şi în Lunca Dunării. Relativ puţine berze trăiesc în centrul ţării (Câmpia Transilvaniei, judeţele Cluj şi Alba), în Dobrogea şi în Moldova. Cea mai mare altitudine la care cuibăreşte barza albă în România este în zona Bilborului, la peste 900 de metri. Cele mai multe perechi (între 28-30) cuibăresc în localităţile Cristian (jud. Sibiu) şi Sânsimion (jud. Harghita). Se pare că tendinţa descrescătoare a speciei a fost oprită. Viitorul acestor păsări depinde în mare măsură de protejarea zonelor umede şi a pajiştilor unde îşi procură hrana. Populaţia din România: în prezent efectivul cuibăritor naţional este apreciat la 4000 - 5000 de perechi ( 4% din populaţia UE). Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Aproximativ 1% din populaţia naţională cuibăreşte în acest sit, astfel situl este nesemnificativ pe plan naţional din punct de vedere al speciei. Populaţia cuibăritoare din zonă nu este relevantă pe plan naţional. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia este distribuită punctiform în localităţile umane în jurul cărora găseşte locuri de hrănire. Specia cuibăreşte în satul Chibed )1 cuib amplasat pe stâlp electric în centrul satului, lângă Biserica Reformată). Impactul activităţii locuitorilor asupra populaţiilor speciei din sit: Specia este antropofilă şi beneficiează de prezenţa omului (suport pentru cuib, zone de hrănire), folosind mai toate terenurile agricole din regiune. Este ataşată omului şi nu este sensibiăl deloc la deranj. Având în vedere că prin proiect nici unul dintre habiotatele speciei nu vor fi afectate în nici un fel, nu exista impact direct sau indirect asupra populaţiei.
Habitat: Este specia de şoim care se aventurează în regiunile cele mai nordice. Preferă zonele cu dealuri şi mult teren neîmpădurit, gura văilor şi zonele umede. Nu apare acolo unde peisajul este dominat de păduri sau de suprafeţe întinse de ape. Cuibăreşte în copaci, pe stânci sau chiar pe sol. Ecologie: La noi oaspete de iarnă. Se reîntoarce în regiunile la limita zonei temperate şi în zonele boreale în lunile aprilie – mai. Femela depune o singură pontă pe an, alcătuită din 3-5 ouă, perioada de incubaţie ţine 28-32 zile, ambele sexe participă. Puii zboară la circa 30 zile, şi devin independenţi după încă o lună. Şoimul de iarnă se hrăneşte cu păsări pe care le prinde din zbor, pornind de obicei de la avanpost şi urmărind prada deasupra solului. Uneori urmăreşte prada până acesta oboseşte. Poate vâna şi în grupuri mici. Distribuţie: Nordul şi Nord-Estul Europei, Nordul Asiei şi părţile de nord al continentului Nord American. Populaţia din România: Nu cuibăreşte în ţară. Circa 400-1500 păsări vizitează teritoriul ţării în timpul iernii. Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Specia nu cuibăreşte în România, dar situl este între primii 10 Arii de Protecţie Specială Avifaunistică ca importanţă pentru această specie. Distribuţia speciei în zona localităţii: Specia apare sporadic în timpul iernii în regiune, folosind zone deschise pentru vânătoare. Specia nu a fost observată în zona amplasamentului sau în imediata vecinătate, cea mai apropiată observaţie fiind la o distanţă de cca. 1500 m. Impactul ac tivităţii locuitorilor asupra populaţiilor speciei din sit: Având în vedere distanţele la care au fost observate exemplarele speciei, nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie de şantier, nici de lucrările propriu zise. A081 Erete de stuf - Circus aeruginosus Habitat: Are nevoie de zone umede unde vegetaţia de stuf acoperă suprafeţe întinse. Se stabileşte lângă eleştee, lacuri, ape curgătoare sau mlaştini, acolo unde este suficientă vegetaţie de apă, dar nu sunt mulţi copaci. Ocoleşte zonele împădurite, regiunile muntoase, deşertele şi regiunile aride unde nu sunt zone umede. Totuşi adesea se hrăneşte în habitate de uscat, mai pe ales terenurile agricole şi pajiştile din jurul stufărişului unde cuibăreşte. Deseori nu are suficient spaţiu şi perechile se concentrează în stufărişuri mici, şi se hrănesc pe terenurile agricole din jur. Ecologie: Specie migratoare în afara populaţiilor rezidente în ţările cu climat mediteranean sau tropic. Deseori păsările din Europa de Vest iernează în apropierea lacurilor car nu îngheaţă, mai ales în iernile mai calde. Migraţia de toamnă între august şi noiembrie. Iernează în Africa, de unde se întoarce în martie – aprilie. Cuibăreşte în stuf, la nivelul solului construieşte un cuib destul de mare din crengi, stuf şi vegetaţie ierboasă. Cuibul e construit de femelă, pe când masculul construieşte mai multe cuiburi false. O singură pontă pe an alcătuită din 3-8 ouă, clocite de către femelă timp de circa 38 zile, timp în care masculul aduce hrana la cuib. Capacitatea de zbor se dezvoltă după circa 35 zile, dar puii părăsesc cuibul cu câteva zile înainte. Femela mai îngrijeşte juvenilii timp de 2 săptămâni. Ereţii de stuf se hrănesc cu mamifere şi păsări de talie mică, ouă, insecte şi ocazional amfibieni sau reptile. Vânează mai ales din zbor lent, cu bătăi de aripi tipice, la mică înălţime deasupra vegetaţiei. Uneori ataca prada aflată în apă. De obicei va vâna cea mai abundentă pradă. Distribuţie: Larg răspândit în Palearcticul de Vest, Asia inclusiv Japonia între latitudinile 40-60 grade, respectiv Australia şi insulele învecinate, şi în insulele din Oceanul Indian. Nu ocupă regiunile nordice. În România mai ales în stufărişurile din zonele umede. Populaţia din România: estimată la 1700 – 2000 perechi. Distribuţia speciei în zona intravilanului: Specia apare sporadic în regiune în timpul migraţiei, folosind zone deschise pentru vânătoare. Specia nu a fost observată în zona amplasamentului sau în imediata vecinătate, cea mai apropiată observaţie fiind amonte de sat, la o distanţă de cca. 1500 m. Impactul activităţii populaţiei asupra populaţiilor speciei din sit: Având în vedere distanţele la care au fost observate exemplarele speciei, nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie de şantier, nici de lucrările propriu zise.
Habitat: Evită zonele împădurite, regiunile muntoase, chiar şi zonele umede acoperite cu vegetaţie înaltă. Preferă o multitudine de habitate deschise, acoperite cu vegetaţie joasă, dar şi zone umede, habitate nisipoase şi stepe. Alege habitatul în funcţie de abundenţa pradei. Iernează pe terenuri agricole şi păşuni. Ecologie: Specie parţial migratoare, iernează în Centrul şi Sudul Europei, Asia Mică şi Ţările Arabe. Migrează în fronturi largi, traversează suprafeţele de apă şi nu depinde de coridoarele clasice de migraţie. Migraţia de toamnă începe în august, dar mai ales în octombrie. Păsările se reîntorc în februarie - martie. Cuibăreşte începând cu luna aprilie, o singură pontă de 4-6 ouă, depuse într-un cuibul clădit la nivelul solului în vegetaţie densă, de regulă în zone mai umede, rareori în câmp deschis. Deseori cuibăreşte în colonii, cuiburile aflându se la circa 200 m unul de celălalt. Clocitul durează timp de circa 29 - 39 zile, de către femelă timp în care masculul aduce hrana la cuib. Puii părăsesc cuibul la vârsta de circa 32 zile, şi dezvoltă capacitatea de zbor la circa 32-42 zile. Devin independenţi după câteva săptămâni. Vânează mai ales păsări de talie mică, prin metoda atacului surpriză, la marginea habitatelor, zburând activ şi cu viteză mai mare. Atunci când caută rozătoare, zboară jos şi lent. Distribuţie: Larg răspândit în Palearcticul de Vest, parte de nord al Asiei la sud până la China, America de Nord, Partea de Vest al Americii de Sud. În România mai ales în pasaj şi iernat. Populaţia din România: nu există date recente despre cuibăritul speciei Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Specia nu cuibăreşte în România, dar situl este între primii 10 Arii de Protecţie Specială Avifaunistică ca importanţă pentru această specie. Distribuţia speciei în zona intravilanului: Specia apare sporadic în regiune în timpul migraţiei, folosind zone deschise pentru vânătoare. Specia nu a fost observată în zona amplasamentului sau în imediata vecinătate, cea mai apropiată observaţie fiind la o distanţă de cca. 1500 m. Impactul activităţii locuitorilor asupra populaţiilor speciei din sit: Având în vedere distanţele la care au fost observate exemplarele speciei, nu exista impact direct asupra populaţiei, nefiind deranjate nici de activitatea de construcţie de şantier, nici de lucrările propriu zise. A229 Alcedo atthis Pescăraş albastru Habitat: Pescărelul albastru se stabileşte oriunde găseşte un luciu de apă curat, bogat în peşti de mărime mică, şi are suficiente locuri unde poate sta la pândă. Pentru reproducere are nevoie de maluri nisipoase, unde poate săpa o vizuină. De obicei preferă cursurile de apă şi canalele cu apă curată de adâncimi mici înaintea suprafeţelor mari de apă cum ar fi lacurile de acumulare, dar locurile de pândă şi de cuibărit sunt considerentele pe baza căruia alege. Ecologie: Populaţiile din estul Europei migrează, cele din Centrul şi Vestul continentului nu parcurg distanţe mari, şi sunt adesea decimate de iernile mai grele. Masculii sunt mai fideli locurilor de cuibărit. Ouăle sunt depuse în capătul lărgit al unei vizuine săpată în malul apei de către mascul. Vizuinele sunt deseori refolosite de-alungul anilor. Ponta alcătuită din 6-7 ouă este depusă la începutul lunii mai, ambele sexe le clocesc timp de 19-21 zile. Puii sunt hrăniţi aproape o lună după ieşirea din ou, iar după ieşirea din cuib devin repede independenţi. Produce 1-2 ponte pe an, ocazional 3. Hrana constă din peşti de apă dulce, dar şi insecte şi larve de apă. De obicei prinde hrana plonjând în apă direct din locul de pândă, sau uneori din zbor statornic deasupra apei. Distribuţie: Palearcticul de vest şi în părţile centrale, estice şi de sud ale Asiei. La noi o întâlnim în zonele de deal şi câmpie unde îsi găseşte habitatul. Uneori şi în lacurile de acumulare din munţi. Relevanţa sitului pentru conservarea speciei: Situl nu este între primele Arii de Protecţie Specială Avifaunistică ca importanţă pentru această specie, astfel populaţia cuibăritoare din zonă nu este semnificativă pe plan European. Distribuţia speciei în zona intravilanului: Specia preferă cursuri de apă cu mal abrupt, cuibărând în găuri săpate în mal. Apare regulat dea lungul râului Târnava Mică, cuibărând şi amonte şi aval de Chibed. Păsările sunt teritoriale în perioada cuibăritului, dar se mişcă mult în afara sezonului estival. Impactul activităţii populaţiei asupra populaţiilor speciei din sit: Fiindcă caracterul investiţiei nu se vor implementa activităţi la malul sau în albia râului, nu exista nici un impact asupra acestei specii. Pentru a proteja biodiversitatea caracteristică zonei, sunt necesare câteva măsuri:
MEDIUL SOCIAL Sănătatea umană Evaluarea stării de sănătate a populaţiei în raport cu calitatea mediului constă în identificarea factorilor de risc, care ţin de:
Intrucât nu s-a obţinut suficiente informaţii la nivelul comunei cu privire la datele stării de sănătate a populaţiei, se aşteaptă publicarea rezultatelor ce vor fi obţinute în cadrul Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, care derulează în perioada 2007 – 2008 fiind prelungit şi în 2009, şi care are printre obiective şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei şi a factorilor de risc, în vederea păstrării şi promovării sănătăţii, precum şi a prevenirii îmbolnăvirilor şi complicaţiilor acestora , inclusiv cunoaşterea ponderii factorilor de risc pentru bolile cu impact major asupra sănătăţii populaţiei. Yüklə 0,9 Mb. Dostları ilə paylaş:
|