Echilibrând, sau cel puţin propunându-şi să facă acest lucru, subiectivismul experţilor solicitaţi pe bază individuală, cu aproape inevitabila “părerea şefului” care afectează judecata de grup, Metoda Delphi conţine suficente elemente care o fac deosebit de interesantă într-o încercare de prospecţie în domeniul ştiinţelor.
Prospecţia în ştiinţă – între anamneză şi profilaxie
(Este mult mai important să previi o boală decât să o vindeci)
Poate părea şocant, dar viitorul poate fi privit şi ca o boală. Prezentul este acceptabil în măsura în care are un grad suficient de stabilitate, adică ne permite o existenţă previzibilă şi, în consecinţă, calculabilă. „Viitor” este, într-un fel, termenul acceptabil pentru bătrâneţea noastră – este o „vârsta a patra”. Pe care o contemplăm cu sentimente amestecate, de la aşteptări şi speranţe la temeri uneori necontrolabile. În sensul acesta, este o patologie. „Tratamentul” presupune, după cum se ştie, în primul rând o anamneză, o trecere în revistă a istoriei „bolnavului” – ceea ce numim aici „retrospecţie”. Exploatând însă pănă la capăt analogia, ceea ce vom încerca în studiul pe care îl vom prezenta va fi să vedeem în ce măsură şi cum se poate realiza şi o profilaxie. ŞTIM că viitorul va veni, la fel cum ştim că în anumite condiţii ne aşteptăm la anumite boli. A neglija incidenţa lor ne pune într-o situaţie defavorizată. A adopta o situaţie pasivă faţă de viitor are în mod evident acelaşi efect. „Profilaxia viitorului” se poate face recurgând la două lucruri care ne stau la îndemână şi se numesc educaţie şi un bun sistem de legi. În felul acesta, chiar dacă maladia numită Viitor nu poate fi evitată, ea poate fi cel puţin ţinută sub control.
Mitologia viitorului (Ştiinţă şi SF)
În acest moment al dezvoltării ştiinţei, a vorbi despre modul în care SF-ul a influenţat (şi uneori determinat) descoperirile ştiinţifice de mai mare sau mai mică amploare este un lucru care nu mai este privit nici cu îngăduitoare ironie, nici cu civilizată reticenţă şi nici nu îl mai pune într-o poziţie delicată pe un cercetător profesionist care îşi permite să o facă. Este clar că dintr-o frumoasă mitologie a viitorului, SF-ul s-a transformat într-o „promisiune” de destul de multe ori împlinită. Mai mult, noi considerăm că lucrurile trebuie reformulate: Ştiinţa (cu majusculă, subliniem) a ajuns la un nivel de suficientă maturitate pentru a-şi permite să abordeze orice subiect, indiferent de unde provine sau cine i-l sugerează, să-l judece (cu metodele şi respectând principiile care îi sunt specifice şi o definesc) şi să adopte o decizie în ceea ce îl priveşte sau cel puţin un punct de vedere. Şi, în orice caz, să folosească sau să stocheze informaţia pe care oricum a câştigat-o.
Includem aici un singur exemplu, fără nici un alt comentariu: viziunea de acum 50 de ani asupra întregului secol 21 aparţinând unuia dintre cele mai mari nume ale SF-ului din toate timpurile - Arthur Clarke. Studiul va include însă la acest capitol o prezentare comentată a Top-urilor ştiinţei ultimilor cinci ani. Chiar şi la o examinare superficială, amândouă se dovedesc extrem de interesante şi mai ales instructive.
