Raportul stiintific si tehnic (în extenso) responsabilitatea sociala corporativa. Stimularea firmelor romanesti pentru cresterea performantelor de mediu in contextul integrarii romaniei in uniunea europeana director proiect: prof univ dr

2.Taxele/subventiile Pigoviene
În cartea sa “The Economics of Welfare” A. Pigou a dezvoltat conceptul de externalitate, definit prin costurile impuse sau avantajele conferite altor agenţi care nu au fost luaţi în considerare de către persoana care efectează acţiunea. Tradiţia Pigouviană, criticată de Coase, este una în care există o parte identificabilă, care generează un efect extern, si o altă parte identificabilă care este afectată de efectul extern, oferind raţiunea pentru o intervenţie publică ca răspuns la această externalitate negativa. Contribuţia lui Pigou constă în faptul că el a propus internalizarea acestor efecte printr-o intervenţie de natura economica, cum ar fi impunerea unei taxe de poluare a cărei rata (în mod ideal) este egală cu costul marginal extern al poluării. O taxa Pigouviana este o taxa perceputa pentru a corecta externalităţile negative ale unei activităţi din piaţă. De exemplu, o taxa Pigouvian poate fi perceputa producătorilor care poluează mediul înconjurător pe de o parte pentru a-i încuraja să reducă poluarea şi pe de alta parte pentru a furniza venituri care pot fi folosite pentru a contracara efectele negative ale poluării. Acest abordare a devenit mai târziu cunoscuta sub numele de principiul "Poluatorul plăteşte", care este menţionat în Article174, alineatul 2, din Tratatul UE, consacrând in politicile actuale ca operaţională aceasta veche paradigma Pigouviană. Pe de altă parte, pentru o activitate care creează externalităţi pozitive, Pigou propune introducerea unui sistem de subvenţii. Acestea sunt numite astăzi taxe şi subvenţii Pigouviene.

Abordarea Pigouviană plasează responsabilitatea pentru externalităţi exclusiv pe generator (poluatorul) şi îi impune acestuia o taxă în conformitate cu prevederile legale. Determinarea nivelului optim al acesteia se bazează pe un set de presupuneri de natură neoclasică. Cel mai important, lucru de reţinut în abordarea Pigouviană este că aceasta nu consideră externalităţile de natură reciprocă. Mai mult decât atât, tradiţia Pigouviană se bazează pe presupunerea, oarecum problematică, că regulatorul este capabil să discearnă forma şi nivelul de taxare corect care are ca rol doar compensarea externalităţilor negative. Dacă autoritatea de reglementare se înşeală cu privire la structura sau la nivelul costurilor sociale, atunci ajustarea pieţei prin taxele Pigouviene este compromisă inducând ineficienţa acestora.

Manualele de economie prezinta conceptul de externalităţi negative prin-un exemplu în care producţia pe fiecare unitate de produs degaja o anumită valoare de daune externe. (A se vedea, de exemplu, Mankiw, pp.206-7, Frank şi Bernanke, pp.. 349-51, Tietenberg, pp.67-8, Kahn, pp.. 47-8, Keohane şi Olmstead, pp.. 67-70, precum şi Callan şi de Thomas, pp.. 86-95, Besanko / Braeutigan, pp.. 638-647.) Exemplu, de obicei arată Curba ofertei pe piaţă concurenţială (Costului Marginal Privat), curba cererii (Beneficiul Marginal Privat egal cu Beneficiul Marginal Social, în cazul în care nu există nici o externalitate în consum), precum şi Costul Marginal Social egal cu suma Costului Marginal Privat şi Distrugerea Marginala Externa. Cantitatea de daune externe optima din punct de vedere social este în cazul în care Costul Marginal Social intersectează Beneficiul Marginal Social, dar cantitate aferenta echilibrului intr-o piaţă competitivă va fi punctul in care Beneficiul Marginal Privat (şi Beneficiul Marginal Social) intersectează Costului Marginal Privat. In aceste condiţii se observa că piaţa concurenţială produce "prea mult" output rezultând o pierdere nerecuperabilă. Pentru a elimina aceasta pierdere nerecuperabilă trebuie impusa o taxa Pigouviana egala cu Distrugerea Marginala Externa.

O analiză grafică atentă a taxei Pigouviene arată că veniturile fiscale colectate, plus câştigul pentru victimele poluării, în cazul în care taxa este impusa, sunt mai mari decât pierderile consumatorilor şi producătorilor cu valoarea pierderii nerecuperabile care a existat la echilibrul de piaţă nereglementată. (A se vedea Keohane şi Olmstead, pp.134-136, Frank şi Bernanke, pp.. 358-9, Mankiw, pp.. 206-7, şi Kahn, pp.. 47-8.)



Principiul Poluatorul Plateste rezultat al abordarii Pigouviene, este pus în aplicare în mod normal, prin intermediul a două tipuri de instrumente diferite: comandă şi control şi bazata pe piaţă. Comandă şi de control includ abordări de performanţă şi standarde de tehnologie. Instrumentele de piaţă includ taxe de poluare, permise de poluare negociabile şi etichetarea produsului. Astăzi Principiul este un principiu general recunoscut Dreptul internaţional al mediului, şi este un principiu fundamental al politicii de mediu atât a Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE) cat şi pentru Comunitatea Europeană.