Realism şi simbolism liturgic în mystagogia sfântului maxim mărturisitorul

I. Consideraţii asupra editării textului Mystagogiei.

Textul acestui frumos comentariu liturgic s-a păstrat în 48 de manuscrise¹³ descoperite până în prezent care toate derivă de la un arhetip comun.¹⁴ O primă editare a Mystagogiei a făcut-o D. Hoeschel în 1599,¹⁵ bazându-se doar pe două manuscrise. Munca de cercetare a fost continuată de J. Combefis, care a scos în 1675 o nouă editare a acestui comentariu liturgic, bazându-se pe textul lui D. Hoeschel şi adăugând informaţii din alte două manuscrise descoperite.¹⁶ J.P. Migne a preluat textul lui J. Combefis şi l-a re-editat în tomul 91 al colecţiei sale, de la coloanele 658 la 717¹⁷. Textul lui J.P. Migne a fost normativ pentru o lungă perioadă de timp, fiind folosit în primele traduceri ale Mystagogiei în limbile moderne. Astfel, o primă editare bilingvă, greacă şi italiană, a fost făcută în 1931 de R. Cantarella¹⁸ iar în 1973 textul lui J.P.Migne a fost re-editat în colecţia greacă “ΕΠΙ ΤΑΣ ΠΗΓΑΣ” cu o traducere în greaca modernă de I. Sakalis şi cu introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, pentru a determina o adevărată renaştere patristică, cum se precizează în prologul acestei traduceri.¹⁹

Prima editare critică a textului Mystagogiei a fost făcută de C. Sotiropoulos în 1978²⁰, însoţind textul grec de o traducere în neogreacă, în prima ediţie din 1978, şi în plus şi cu o traducere în limba franceză în cea de a doua ediţie din 1993.

C. Christian Boudignon a corectat scăpările şi insuficienţele ediţiei lui Sotiropoulos în teza sa de doctorat susţinută în anul 2000 la Université de Provence (Aix-Marseille I), iar textul critic stabilit de el urmează în a fi publicat în curând în colecţia Corpus Christianorum. Series Graeca.

Textul propus în lucrarea de faţă redă textul grec al Patrologiei Migne cu corecturile propuse în cele două ediţii critice amintite, iar traducerea în limba română urmează acestui original grec, diferind în câteva locuri în mod semnificativ de traducerea Părintelui Stăniloae.²¹

II. Textul Mystagogiei

AICI VINE INSERATĂ TRADUCEREA

III. CONSIDERAŢII METODOLOGICE; DIMENSIUNILE PROBLEMEI ABORDATE

Înainte de a aborda comentariul liturgic al Sfântului Maxim, am socotit ca necesară elucidarea unor probleme pe care le suscită orice mistagogie bizantină.

1. O problemă de istorie literară

În ansamblul lor, toate comentariile bizantine ale Sfintei Liturghii pun, pentru început, o problemă de istorie literară. Dependenţa comentariilor de izvoarele-surse este adesea obscură şi autenticitatea lor pusă la îndoială. În abordarea oricărui comentariu al Sfintei Liturghii trebuie precizate, pe baza studiilor de specialitate existente, autorul, locul, timpul şi autenticitatea fiecărei lucrări. Dacă Mystagogia Sfântului Maxim Mărturisitorul (580-662), Explicarea Sfintei Liturghii a lui Nicolae Cabasila şi tratatele Despre Sfânta Liturghie şi Interpretarea Bisericii şi a Liturghiei ale Sfântului Simion al Tesalonicului nu pun probleme din punct de vedere literar, totuşi cazul renumitei Historia Ecclesiastica, atribuită patriarhului Gherman al Constantinopolului şi al Protothéoriei lui Theodor de Andida sau Nicolae de Andida suscită numeroase probleme de istorie literară.²²

2. O problemă de istorie liturgică

Comentariile bizantine trebuie integrate în întreaga istorie de dezvoltare a Sfintei Liturghii neputând fi înţelese în afara acesteia.

Cele două anaforale pe care le posedă ritul bizantin sunt anterioare primelor comentarii. În lumina ultimelor cercetări, anafora atribuită Sfântului Vasile apare efectiv ca opera marelui ierarh din Cezareea (†379), dar, pentru că ne-a parvenit în două recenzii, una scurtă şi una lungă, cercetătorii au încercat să stabilească aportul Sfântului Vasile în stabilirea ambelor formulări.²³

Critica a demonstrat că atribuirea Liturghiei, zise a Sfântului Ioan Hrisostom, acestui celebru orator, este lipsită de garanţii serioase.²⁴

Epoca în care a apărut Mystagogia maximiană se întinde între secolele VI-XV și nu este pentru Liturghia bizantină o perioadă de formare, ci o epocă de fixare. În secolul VI formularele utilizate în celebrare existau deja bine precizate. Secolele următoare aduc unele inovaţii care impun transformări. Acestea, în secolul XV, dau Liturghiei aspectul ei definitiv. Schimbările se referă îndeosebi la slujba Proscomidiei.²⁵

Comentariul mistagogic a păstrat o legătură foarte strânsă cu textul liturgic. El reprezintă, prin urmare, un punct de reper care vorbeşte despre evoluţia riturilor liturgice. Astfel, ansamblul tuturor comentariilor constituie o documentare principală pentru studiul Liturghiei în cultul bizantin.

3. O problemă de teologie liturgică

Despre dezvoltarea Sfintei Liturghii, dar şi despre progresul în comentariile mistagogice bizantine nu se poate vorbi în afara cadrului teologiei bizantine, căci catehezele patristice au dat naştere comentariilor Sfintei Liturghii. Biserica a trăit de la bun început evenimentul euharistic plenar, fără a simţi nevoia unei explicări de ordin liturgic sau teologic-mistic. Dezvoltarea mai apoi a cultului, conturarea unei învăţături a Bisericii, apoi a unei teologii, necesitatea catehezei, toate acestea au dus la apariţia comentariilor liturgice. În fapt, unitare în diversitatea lor, ele afirmă că actul liturgic este purtător al unei semnificaţii spirituale. Chiar mai mult, misterul celebrat în Liturghie şi misterul descris de Scriptură sunt identice: „Credinţa creştină nu are decât un obiect: misterul lui Hristos Cel răstignit şi înviat. Dar această taină unică subzistă în două moduri diferite: ea este prefigurată în Vechiul Testament şi este împlinită în viaţa istorică a Mântuitorului şi devine apoi conţinutul de mister al Sfintelor Taine, ea este trăită mistic în sufletele noastre şi ea se va împlini eshatologic în Împărăţia cerurilor. Creştinul dispune astfel, pentru a exprima această unică realitate de numeroase registre, de un simbolism la diferite dimensiuni. Aplicarea acestei metode Sfintei Scripturi se numeşte exegeză spirituală şi aplicată Liturghiei se numeşte mystagogie.”²⁶

Doctrina Sfinţilor Părinţi despre cele patru sensuri nu a fost aplicată doar Scripturii, ci ea a fost extinsă şi asupra Sfintei Liturghii.²⁷ Ca şi scrierile autorilor biblici, celebrarea liturgică este un memorial al unui eveniment trecut, imaginea unei realităţi prezente şi anunţă împlinirea unui eveniment viitor. Misterul liturgic se inserează în istoria mântuirii, relevând, prin adâncimea, bogăţia şi puterea lui de exprimare, diferitele ei faze de realizare. Aceste lucruri sunt ascunse privirilor profane. Ele sunt descoperite în lumina credinţei şi prin inspiraţia Sfântului Duh, iar mistagogia încearcă să le expună.²⁸

Înţelegerea corectă a comentariilor liturgice bizantine impune şi cunoaşterea consecinţelor pe care le-a avut în Biserica bizantină combinarea filosofiei greceşti cu tipologia biblică. Termenii de imagine, simbol, figură, tip au o importanţă capitală în explicarea Scripturii şi a Liturghiei. Gândirea Sfinților Părinţi a preluat terminologia bogată a filosofiei antice, însă adaptând-o într-un mod cu totul unic necesităţilor şi formulărilor Tradiţiei bisericeşti anterioare. Astfel, exegeza şi mistagogia vor avea o orientare specifică, după termenii curentului filosofic în care au fost definite. Două tradiţii rivale îşi propun soluţia: pentru aristotelism - imaginea este transpunerea unei realităţi sensibile în ordinea inteligibilă care îi serveşte ca expresie. Pentru platonism însă, imaginea este o manifestare a unei realităţi inteligibile în această lume sensibilă care îi constituie un suport indisponibil. Astfel, din idealismul platonic mistagogia va cere, cel mai des, definirea imaginii şi a simbolului, iar aristotelismul va rămâne cu o influenţă secundară.