Realism şi simbolism liturgic în mystagogia sfântului maxim mărturisitorul

III. MYSTAGOGIA SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL

Mystagogia⁷¹ Sfântului Maxim este prima, ca datare, dar şi ca importanţă, dintre comentariile Sfintei Liturghii, pe care le-a păstrat istoria. În acest tratat Sfântul Maxim îşi propune să explice ce simbolizează cele ce se săvârşesc în sfânta biserică în timpul Liturghiei.⁷² Cu toată această promisiune angajantă, primul contact cu scrierea ne descoperă, în locul unei explicaţii a Liturghiei, o dezvoltare tematică asupra vieţii mistice, care ne surprinde într-un comentariu liturgic. Integrată însă, în ansamblul operei Sfântului Maxim, Mystagogia ne va deveni mult mai accesibilă.

1. Locul Mystagogiei în viaţa şi opera Sfântului Maxim Mărturisitorul

Mystagogia este un comentariu liturgic atât original, cât şi tradiţional, găsind rezonanţe profunde atât aspiraţiile personale, cât şi în opera literară şi reflecţiile doctrinare ale Sfântului Maxim. Dar, în acelaşi timp, ea reliefează teme pe care tradiţia patristică i le-a transmis. Viziunea Sfântului Maxim asupra lumii-sintetizată magistral în Mystagogia, este culmea şi matura finalizare a gândirii elenice, a celei teologice şi mistice, ca şi filosofice⁷³.

1.1. Autorul

Maxim de Chrysopolis, numit şi Mărturisitorul, s-a născut la 580 într-o familie aristocrată din Bizanţ⁷⁴. Având ocazia să efectueze serioase studii de retorică şi filosofie şi folosindu-şi atât educaţia cât şi aptitudinile naturale a atras atenţia împăratului Heraclius care-l face primul său secretar.

În anul 613 sau 614, el părăseşte curtea imperială, pentru a îmbrăţişa viaţă monahală în mănăstirea Philippicus, la Crysopolis, situată într-o suburbie asiatică a Constantinopolului. Mai târziu, spre anul 624-625, el se mută la o altă mănăstire, cea a Sfântului Gheorghe din Cyzic. Datorită invaziei persane din 626, este silit să plece spre Creta, apoi spre Cipru, ajungând în cele din urmă în Africa, aşezându-se într-o mănăstire din Cartagina unde trăia Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului şi însoţitorul Sfântul Maxim în lupta împotriva ereziei monotelite.

Noua erezie hristologică impune Sfântului Maxim un nou program de viaţă. Scos din liniştea vieţii monahale de nevoile presante ale Bisericii, el se opune monoenergismului, apoi monotelismului, purtând în 646 celebra dispută cu fostul şi viitorul patriarh Serghie al Constantinopolului. La 649 îl vedem la Roma, unde joacă un rol important în pregătirea şi desfăşurarea sinodului de la Latran, care, sub papa Martin I, condamnă monotelismul.

În anul 653, Sfântul Maxim şi papa Martin sunt aduşi cu forţa la Constantinopol şi sunt condamnaţi de un sinod pentru opoziţia faţă de monotelismul susţinut de politica imperială. Cerându-i-se să adere la Typosul publicat în 648, Sfântul Maxim refuză şi este exilat la Bizya, în Thracia. După un al doilea interogatoriu (septembrie 656), el cunoaşte o a doua deportare la Perpera. Adus la Constantinopol în 662, i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, fiind trimis din nou în exil la Lazica pe coasta orientală a Mării Negre, unde moare la 13 august 662, la vârsta de 82 de ani, epuizat de torturi şi bătrâneţe.

Biografii Sfântului Maxim subliniază că el a fost, în primul rând, un isihast, dorind mai mult dialogul cu Dumnezeu decât discursurile apologetice şi polemice, dar circumstanţele istorice au făcut din el un apărător al Ortodoxiei. Astfel, el leagă problemele unirii mistice a sufletului cu Dumnezeu de problemele hristologice: el considera unirea celor două naturi şi a celor două voinţe în Hristos ca modelul perfect al unirii sufletului cu Dumnezeu. Acesta a fost meritul Sfântului Maxim, de a fi aşezat mistica creştină pe misterul Întrupării lui Hristos. Mai mult chiar, luând drept cadru, în Mystagogia, Sfânta Liturghie, impune o deschidere liturgică tradiţiei ascetice şi mistice venită din singurătatea deşertului.

1.2. Mystagogia

În lucrarea Ambigua, Sfântul Maxim, printr-o gândire profund teologică şi filosofică, explică o serie de probleme de ontologie sau aspecte esenţiale ale realităţii, arătând caracterul ontologic al mişcării de desăvârşire în Dumnezeu prin dezvoltarea vieţii spirituale, dar nu găsim o prezentare unitară, ca un tot sistematizat.

În Capete gnostice (Capita theologica et ecconomica) (P.G. 90, col. 1083-1176), Sfântul Maxim prezintă o bună parte din materialul conţinut în Ambigua, sub forma unor scurte sentinţe. Dar nici în această lucrare nu găsim o continuitate reală şi logică.

Sfântul Maxim se străduieşte să prezinte viaţa spirituală conştientă şi premisele teologice aplicate în Ambigua în Orationes Dominicae brevis expositio (PG 90, 871-911), dar, mai ales, în Quaestiones ed Thalassium unde viaţa creştină este prezentată ca un tot, dar nu numai cu implicaţii personale individuale, ci şi cosmice - vorbind despre dinamismul universal ce îndreaptă tot cosmosul spre unirea cu Dumnezeu.

Sfântul Maxim face aceeaşi expunere sistematică a înălţării individului şi cosmosului spre Dumnezeu în Mystagogia. Într-o formă concentrată, se evidenţiază succesiunea etapelor acestei înălţări şi se insistă mai puţin asupra modului în care omul poate obţine fiecare treaptă spirituală. În această operă avem întreagă viziunea antropologică şi cosmică a Sfântului Maxim, schiţată în forma cea mai concentrată ca un tot clar în trăsăturile generale. Prin această lucrare Sfântul Maxim obţine un dublu rezultat: el dă ascezei monastice o deschidere liturgică,⁷⁵ propunând monahilor cultul Bisericii ca bază a ascensiunii mistice; iar Mystagogia realizează, de asemenea, sinteza dintre isihasmul evagrian şi sacramentalismul dionisian, interpretarea sa fiind mai puţin o iniţiere în misterul Liturghiei, cât o introducere în mister, plecând de la Sfânta Liturghie.⁷⁶

Cronologic, Mystagogia a fost scrisă în Africa, aproximativ între anii 628-630⁷⁷ şi ea este rodul unei perioade de primă maturitate a autorului: Sfântul Maxim se arată în plină posesie a principalelor idei ale sintezei sale. În momentul scrierii acestei lucrări disputele hristologice nu-l siliseră să ia atitudine, căci Mystagogia nu poartă în ea nici o urmă de opoziţie faţă de monotelism.

Opera este împărţită în 24 de capitole de mărime şi valoare inegală, precedate de o introducere, sub formă de scrisoare, adresată unui venerabil părinte duhovnicesc.⁷⁸ Folosind un artificiu literar, frecvent în vremea sa, Sfântul Maxim pretinde că reproduce în scris ceea ce auzise el de la un bătrân învăţat care avea duhul luminat de strălucirile divine.

Lucrarea se compune din două părţi:

-prima (capitolele 1-7) expune semnificaţia simbolică a Bisericii, fiind o „theoria” a lăcaşului de cult şi a analogiilor: cosmos-om-suflet-Scriptură-Biserică;

-a doua parte (capitolele 8-21) este o „theoria” a principalelor rituri liturgice. Aceasta culminează în capitolele 22-24, care aplică întreaga „theoretizare” liturgică la sufletul contemplatorului, ca o icoană a urcuşului lui pe scara virtuţilor şi descrie misterele săvârşite de harul Sfântului Duh în credincioşii care contemplă Synaxa euharistică.

Analizând şi punând la îndoială autenticitatea acestei ultime părţi, R. Bornert arată: stricta fidelitate literară şi tematică vorbeşte mai curând de arta servilă a unui discipol decât de geniul creator al maestrului.⁷⁹

1.3. Apartenenţa la genul literar: o  liturgică⁸⁰

Titlul, destul de general, de Mystagogia, nu defineşte prin sine genul literar în care această lucrare se încadrează. Dacă termenul de „Mystagogia” este o noţiune foarte precisă, ea se întinde pe un domeniu mai vast, rezumându-se la o iniţiere în misterul Bisericii şi al Sfintei Liturghii. Putem vorbi, mai curând, de o theoria liturgică. Cele două noţiuni sunt echivalente la Sfântul Maxim.

Termenul de  este rar folosit în această lucrare, însă el apare în alte scrieri: Răspunsuri către Talasie şi Ambigua, scopul Mystagogiei fiind de a introduce în cunoaşterea () misterului. Ea aduce o înţelegere a misterului în toate dimensiunile lui și comunică o înţelegere spirituală a misterului liturgic, dar şi o experiere a acestuia.

Apropierea de mister poate fi făcută atât pe cale liturgică, cât şi pe alte două căi:

- prima descoperă misterul divin plecând de la contemplarea naturii create;

- a doua porneşte, în descoperirea misterului, de la Sfânta Scriptură, iniţierea scripturistică” (. Deci Sfântul Maxim cunoaşte o triplă iniţiere în mister: Mystagogia liturgică, cosmică şi a Sfintei Scripturi, care conduc pe căi diferite la unul şi acelaşi mister, prezent şi manifestat în lume prin „raţiunile divine” prezente în orice lucru, în orice fiinţă. Aceste raţiuni pot fi descoperite contemplând natura, studiind Sfânta Scriptură şi participând la sinaxa euharistică.

Dacă termenul de ,,Mystagogia” este rar folosit, dimpotrivă cel de „Theoria” este foarte frecvent. Ritualul liturgic şi părţile componente ale bisericii (conţin) au mai multe semnificaţii: sufletul le descoperă prin „intuiţii contemplative” pe calea anagogiei. Aceasta aduce mereu o depăşire a înţelegerii dobândite despre mister, care, fiind infinit prin natură, nu poate fi niciodată epuizat. Dacă Mystagogia indică calea de apropiere de mister, theoria constituie, în mod special, demersul care duce la mister. Dar cele două noţiuni se acoperă în mare parte: iniţierea în mister () se operează prin contemplaţie (), astfel se înţelege de ce Sfântul Maxim a putut intitula lucrarea Mystagogia folosindu-se însă de metoda theoriei. Aşa cum am identificat o triplă mystagogie, tot astfel avem trei moduri de : O theoria naturală (), care descoperă raţiunile lucrurilor din creaţie; theoria scripturistică (), care descoperă sensul spiritual al Sfintei Scripturi; theoria liturgică care penetrează în simbolismul ritualului.