Redactor şef al publicației: Fabrizio Boldrini Autor capitolului Studiu despre violența între copii la şcoala: Mauro Luciani

Cyber-violența: o noua forma de agresiune

Internetul, ca si celelalte mijloace media, prezinta probleme legate de cyber-violenta. Fie ca se vrea sau nu acest lucru, expunerea la continuturi neadecvate – imagini violente, propaganda rasista sau pornografie – este considerata o forma de violenta. Un fapt ingrijorator este expunerea copiilor la emisiuni de televiziune fara ca un adult sa ii supravegheze.

Un studiu francez (http://www.webdlambert.com/violence-tv.html) estimeaza ca un copil, inainte de adolescenta, are ocazia de a fi martor la 20.000 crime prezentate la televizor.

O analiza comparativa permite descoperirea efectului direct al violentei televizate asupra comportamentului agresiv. Un grup de copii francezi (12 ani) care isi agreseaza colegii atunci cand au fost interogati in timpul unui proces au afirmat ca emisiunile preferate la televizor erau seriale ca prezentau acte de violenta.

Studiile efectuate de cativa psihologi americani (Eron et al.) au permis verificarea relatiei dintre comportamente agresive si televiziune. Elementul relevant este ca copiii (de la 6 la 10 ani) cred ca ce vad la televizor este real iar eroii lor preferati sunt cei care au un comportament agresiv.

Organizatia e-enfance a stabilit urmatoarele zone de risc pentru copiii care navigheaza pe Internet:

Expunerea involuntara la imagini socante 3 copii din 10 sunt expusi, voluntar sau nu, la imagini socante pe internet, in general este vorba de site-uri unde se pot descarca, desi este ilegal, melodii sau filme. Sursa: Etude Ipsos/e-enfance 2009

Presiune psihologica copiii vulnerabili pot fi influentati de internauti minori sau adulti rau-intentionati (agresiuni sexuale, incitare la anorexie, la suicid...) cu care intra in contact folosind serviciile de chat. Mai mult, copiii accepta intalniri cu acesti „noi prieteni”ceea ce poate fi periculos.

Bloguri defaimatoare libertatea de exprimare pe internet implica anumite reguli pe care parintii si copiii trebui sa le ia in calcul. Orice copil care publica pe internet trebuie sa fie constient ca isi asuma responsabilitatea a tot ceea ce a scris.

Divulgarea datelor personale pe bloguri si prin serviciile de chat copiii nu isi dau seama de vulnerabilitatea publicarii datelor lor personale pe internet (numele scolii, numarul de telefon, etc.).

Expunere excesiva: in special, jocurile de consola sau pe internet. Copiii care se expun excesiv unor astfel de jocuri ajung in cazuri extreme si la comportament de desocializare.

6. Studiu cu privire la violența între copii la şcoala. Introducere.

Studiile in acest domeniu au aratat ca actele de violenta fizica, verbala sau emotionala se intampla rar in prezenta profesorilor. Agresorii se poarta „frumos” in clasa sau, cel putin, atunci cand sunt in prezenta unui adult (Pellegrini & Bartini 2000). Henry (2006) evidentiaza ca profesorii nu sunt informatori de incredere cum sunt copiii in detectarea unui astfel de comportament din moment ce, asa cum arata cercetarea Whitney & Smith (1993), mai mult de jumatate dintre copiii cu varsta intre 8 si 16 ani care au fost victimele agresiunilor la scoala nu isi informeaza profesorii. Faptul ca ascund de adulti este un motiv bun sa fie intrebati copiii ce stiu despre fenomen, cum il resimt si ce simt in legatura cu el.

Comportamentul violent si agresiv intre egali in scoala este un fenomen raspandit in toata lumea (Berger,2007).

Scopul agresorul este mereu acela de a rani victima (Olweus, 1991, 1993). Actiunile unui agresor se repeta in timp si includ violenta fizica si/sau verbala (Boulton & Underwood, 1992; Olweus, 1993) si relationala (Bjorkqvist et al, 1992;. Crick & Grotpeter, 1995; Wolke et al, 2000), cazuri in care semenii ii ranesc pe ceilalti prin manipularea si distrugerea relatiilor pe care colegii lor le au.

De obicei, exista un dezechilibru intre agresor si victima: fapta se intampla in anumite circumstante si nu este vazuta de profesori, altii copii asista si fiecare are un rol definit (complice, aparator al victimei, privitor, etc.).

Salmivalli et al. (1996) sugereaza faptul ca in cazul actelor de violenta repetate, intreaga clasa este responsabila. Chiar si cei care privesc sau stiu si nu intervin si nici nu informeaza un adult. Literatura de specialitate arata ca baietii sunt mai implicati decat fetele in acte de violenta. Fetele „protejeaza” victimele (Andreou & Mettalidou, 2004; Boulton & Underwood, 1992;. Lagerspetz et al, 1982; Menesini et al, 2003;. O'Moore & Hillery, 1989; Salmivalli et al, 1996;. Sutton & Smith, 1999). De asemenea, baietii sunt implicati mai mult in acte de violenta fizica, pe cand fetele in cele de violenta relationala (Andreou & Metallidou, 2004; Bjorkqvist et al., 1992; Crick & Grotpeter, 1995; Eagly, 1987; Olweus, 1993).

Multi cercetatori sunt de acord cu implicarea intregii clase in programele de combatere a violentei (Andreou et al, 2007;. Salmivalli, 1999, 2001; Salmivalli et al, 1996.; Sutton & Smith, 1999) explicand copiilor care le este rolul si in ce masura asistenta fara interventie poate duce la repetarea acestor acte de violenta. Majoritatea studiilor realizate au folosit instrumente anonime de informare (chestionare, desene) pentru a-i ajuta pe copii sa ofere date exacte depre aceste acte de violenta. Se pare ca agresorii nu isi dau seama de consecintele actelor lor (Castro et al., 2002), iar copiii care stau si privesc nu isi dau seama ca atitudinea lor provoaca repetarea actiunilor de violenta (Stevens et al., 2000; Comodeca si Goossens, 2005; Salmivalli, 2001) si nici nu doresc sa-si schimbe atitudinea (Junoven et al, 2003). Violenta verbala si sociala (ridiculizarea) nu sunt mereu considerate acte de violenta (Benbenishty & Astor, 2005;. Craig et al, 2001).

Studiul actelor de violenta din scoli arata adesea un numar de dificultati intampinate in colectarea datelor. Prin urmare, iata o lista cu metode ce pot fi folosite:

1. 
   Informari facute de profesori si parinti, desi utilitatea lor este limitata din moment ce adesea nici parintii nic profesorii nu au informatii despre acest fenomen.
   
2. 
   Descrieri ale copiilor care au fost victime sau care au fost implicati in acte de violenta. In formatiile provin din chestionare anonime. Cele mai folosite chestionare sunt Olweus (Olweus, 1993), Life in Schools (Arora, 1994), Rigby si Slee (1991) si Salmivalli (1996).
   
3. 
   Desene: care vor fi examinate ulterior.
   
4. 
   Observarea directa a comportamentului (de ex., in pauze). Pepler si Craig (1995) de exemplu, folosesc microfoane radio si camere video cu obiectiv lung. Acest tip de observare este eficieb=nt desi este scump si necesita timp pentru organizare.
   
5. 
   Interviuri directe, focus grupuri cu 4-8 elevi despre acte de violenta petrecute in scoala.