Redactor şef al publicației: Fabrizio Boldrini Autor capitolului Studiu despre violența între copii la şcoala: Mauro Luciani

3. Grupul ținta

Grupul tinta a fost compus din elevi, parinti, profesori, personal auxiliar iar cercetarea s-a desfasurat in 7 tari: Italia, Bulgaria, Spania, Malta, Romania, Grecia si Slovenia. Chestionarele au fost traduse in engleza si trimise partenerilor care le-a tradus in limba lor materna.

4. Administrarea

Chestionarele au fost aplicate in perioada mai-iunie 2011, la sfarsitul semestrului deoarece elevii de clasa intai au deja dezvoltate competentele de citit si scris permitandu-le sa raspunda la intrebari.

5. Evaluarea rezultatelor

Pentru procesarea datelor am foslosit statistici descriptive pentru a putea sintetiza atat caracteristicile cantitative cat si cele calitative ale respondentilor. Apoi am analizat variatiile si frecventa lor si le-am transpus in grafice.

Cand am selectat desenele din chestionarele copiilor, in afara de violenta si de parametrii implicati in interpretarea desenului ( varsta, sex, aranjarea in spatiul paginii), am tinut cont si de vavariabile specifice precum numarul personajelor, rolul lor (agresor, victima, complice, spectator), sexul victimei si al agresorului, tipul de agresiune (fizica sau verbala), intentia agresorului (de a exclude, a umili), raspunsul emotional al agresorului (satisfactie, furie), raspunsul victimei (acceptare, reactie, calm), raspunsul emotional al victimei (tristete, furie, rusine, frica, supriza). (

Interpretarea noastra s-a bazat pe acest tip de procesare si a fost urmata de comentarii ce permit intelegerea sensului tuturor figurilor si calculelor.

6. Prezentare

Prezentarea rezultatelor s-a facut prin grafice cu scurte comentarii adaugate.

Desenele sunt recunoscute ca fiind un instrument valid de afla sentimentele copiilor deoarece reprezinta unul dintre cele mai importante moduri de a se exprima (Malchiodi 1998). Desenul face parte din procesul de dezvoltare a copilui(Kleprch & Irvin, 1982; Hammer 1997). De fapt, incepand cu varsta de 1 an, copilul poate folosi deja hartie si creioane colorate pentru a face mazgaleli. Ei pot folosi desenul pentru a-si exprima sentimentele si gandurile chiar inainte de a vorbi. (Godnan 1979; Leibowitz 1999; Moschini 2005). Malchiodi (1998) considera ca desenele reprezinta lumea interioara a copilui si stilul lui interpersonal. Desenul este un limbaj liber de orice limitare rationala; este folosit atat in psihoterapia copiilor cat si a adultilor (Leibowitz 1999) si s-a dovedit a fi un intrument de diagnosticare foarte eficient (Cordell & Bergman-Meador 1991).

Prin desen, copiii arata modul in care percep lumea (Burns, 1982; Hammer 1997; Moschini 2005). Acesta este un motiv valid pentru a folosi desenul si in studiul de cercetare al proiectului ProSAVE: copiilor le este greu sa identifice si sa exprime verbal emotii si sentimente deoarece nu cunosc toate cuvintele si nu au toate competentele de procesare cognitiva pentru a se exprima. Prin desen, copiii depsasesc aceste limitari (Hammer 1997).

Moschini (2005) crede ca folosirea artei in locul limbajului nu este influentata din exterior si e mai de incredere atunci cand este vorba despre sentimentele copiilor.

Acest lucru nu inseamna ca interpretarea unui desen este o operatie simpla. Orice persoana analizeaza desenele trebuie sa aiba grija sa nu foloseasca propria viziune despre lume sau prorpiile valori in explicarea formelor si culorilor. Pentru a evita astfel de interpretari si pentru a analiza corect, ave nevoie de cateva indicatii si cativa parametri de urmat: figura umana, casa, coapacii si familia. Acesti parametri sunt folositi des in diagnosticele medicale (Berger 1994), tinand cont de faptul ca un desen in sine este un instrument imprecis care trebuie folosit impreuna cu alte instrumente precum interviurile, chestionarele etc. (Thomas & Jolley, 1998).

Cand analizam un desen trebuie sa luam in considerare: pozitia desenului (centru-dreapta-stanga-sus-jos), marimea lui, tipul de linii (usoare, apasate, continui, intrerupte), culorile (Sherry & Klein, 1975; Leibowitz, 1999; Moschini, 2005; Schilkrout et al., 1972; Ronen & Ayelet, 2001). In ceea ce priveste continutul, copiii, de obicei, isi prezinta propriul univers sau modul lor de a concepe si conceptualiza reliatatea (Ronen 2003). Din modul de exprimare al personajelor putem determina informatii despre sentimentele copilui (Knell 1993). Atunci cand este posibil, este important ca desenul sa fie urmat de o scurta conversatie cu copilul pentru a afla informatii importante ce ajuta la evitarea erorilor de interpretare (Kelly, 1955).

Grupul ținta

I – Copiii

La acest studiu au participat 1.464 copii impartiti in 3 grupe de varsta (au fost 3 chestionare diferite): 6-7 ani (450), 8-9 ani (463), 10 – peste 10 ani (551).

61% din grupul tinta au fost fete. Copiii provin din 7 tari diferite, dupa cum se paote vedea din graficul de mai jos.

1

II – Parintii

La chestionar au raspuns 294 parinti din care 77% au fost mame (varsta medie 39, nivel de educatie: liceu/licenta, numar de membri in familie: 3-4). Urmatorul grafic se refera la aceste date.

III – Profesorii

Au fost 402 profesori participanti din care 84% au fost femei (varsta medie 42 ani cu 17 ani de experienta didactica). A se vedea graficul de mai jos.

IV – Personal auxiliar

227 respondenti din care 72% femei (varsta medie de 41 cu 12 ani de experienta). A se vedea garficul de mai jos pentru impartirea pe tari.

Rezultate şi comentarii

Dupa adunarea datelor din chestionarele pentru copii am codificat si am organizat raspunsurile untr-un fisier Excel tinand cont de Tara, Varsta, Sex si Clasa.

Am facut acelasi lucru si in cazul chestionarelor pentru profesori si personalul auxiliar adaugand date cu privire la experienta didactica, clasele la acre se preda si obiectul predat. Datele cu privire la chestionarele parintilor includeau Tara, Varsta, Sex, Nivel de instruire, Numarul membrilor familiei, Varsta si Sexul copilului.

I – Copiii

Primul lucru care iese in evidenta din datele adunate este ca majoritatea copiilor au spus ca au asistat sau au luat parte la un act de violenta in scoala. Datele arata mici variatii in cadrul grupelor de varsta.

	6-7	8-9	10 – si peste 10
Au asistat/participat	86%	89%	92%
Nu au asistat/participat	14%	11%	8%

Este interesant de observat ca procentul celor care spun ca nu au asistat sau participat niciodata la acte de violenta scade cu varsta. Ar fi fost interesant de evaluat si daca aceasta tendinta se pastreaza si incategotiile de varsta neincluse in studiu (sub 6 ani si peste 12 ani).

Chestionarul a avut si o serie de desene ce aratau episoade de violenta intre egali. Copiii trebuiau sa aleaga intre 3 optiuni (indiferenta, reactie, suferinta pasiva) si sa precizeze care ar putea fi comportamentul victimei. Rezultatele sunt prezentate grafic mai jos.

%

Putem observa diferente intre grupele de varste: variabila „Sufera” (adica „suferinta pasiva”) tinde sa se diminueze cuc resterea varstei si sa fie inlocuita de „Actioneaza”, adica exista o reactie activa la violenta din partea celuilalt. Optiunile de reactie erau de a deveni violent (imaginile 1 si 4) sau de a cere o explicatie agresorului pentru comportamentul sau (imaginile 2 si 3).

Chestionarele ofereau si 3 posibile situatii de violenta iar copilul trebuia sa aleaga dintre cele 6 optiuni ce ar fi simtit victima dupa agresiune. Raspunsurile emotionale dintre care trebuiau sa aleaga erau: fericire, tristete, furie, indiferenta, frica, rusine. A se vedea graficul de mai jos pentru rezultatele generale.


%

Cele mai frecvente alegeri au fost ‘tristete’, urmata de ‘furie’ si ‘rusine’. Frica are un procentaj mic, insa este mai ridicat in cazul copiilor mici.

Este important sa observam numarul mic al celor care au ales ‘indiferenta’. Acest lucru confirma faptul ca episoadele de violenta nu sunt subevaluate de catre copii. Este interesanta si interactiunea dintre variabilele ‘trist’, ‘furios’, si ‘rusinat’: primul scade in timp ce celelalte doua cresc odata cu varsta. Acest lucru inseamna ca cu cat e mai mare copilul cu atat e mai probabila reactia lui agresiva ca victima si aparitia sentimentului de rusine intr-o astfel de situatie. Tristetea ramane cel mai important raspuns emotional valabil pentru toate categoriile de varste.

Urmatorul grafic arata o comparatie intre tari cu privire la alegerea celor 3 desene din chestionar. Iata cateva diferente marcante intre tari. Raspunsul ‘Sufera’, de exemplu, apare mai des in Slovenia si Romania in comparatie cu Grecia si Spania. Cele 7 tari arata ca variabila ‘sufera’ este cea mai aleasa de catre respondenti.

Acest rezultat evidentiaza trasaturaemotioanala pe care copilul o are in fata violentei: prima lor reactie este suferinta neputincioasa si descurajarea. Desenele din chestionare arata situatii ‚zilnice’ din scoala, considerate, in general, a nu fi grave. Insa, respondentii au subliniat importanta lor alegand alte raspunsuri decat ‚indiferent’ ca raspuns emotional al victimei.


%

Urmatorul grafic arata rezultatele comparative intre tari ale celor 4 situatii descrise in chestionar.

%

Ce s-a spus mai devreme despre ‘sufera’ se confirma acum si pentru ‘trist’: acest raspuns emotional este primul toate tarile desi cu cateva diferente. Dupa tristete s-a ales furie si rusine. Indiferenta are un procentaj scazut, la fael si fericirea. Am explicat deja de ce a fost introdus ultimul.

Combinatia celor doua grafice arata clar ca raspunsul agresiv emotional al victimei stabileste sentimentele de neputinta si tristete. Acest lucru este valabil pentru majoritatea copiilor din tarile participante. Fenomenul nu este subestimat ci luat serios in considerare.

Comparatia dintre perceptia baietilor si cea a fetelor arata ca:

Nu exista diferente remarcabile intre baieti si fete in ceea ce priveste cele 4 desene unde li se cerea sa aleaga raspunsul emotional al victimei. Acest lucru este valabil pentru toti respondentii. Acelasi lucru poate fi spus si despre analiza celor 3 grupe de varsta (clasele intai si a doua; a treia si a patra; si clasa a cincea si dupa clasa a cincea) si despre ‘Situatiile’ propuse in chestionar: there seem pentru a nu exista diferente intre baieti si fete cand aleg raspunsul emotional al victimei:

II – Parintii

Chestionarul aplicat parintilor a aratat o serie de situatii de agresivitate: 1 – copilul a fost doar martor al scenei; 2 – copilul a fost victima; 3 – copilul a fost agresor.

P

3,1
arintii au fost rugati sa evalueze nivelul de gravitate folosind scara Likert cu 4 niveluri de la „nu este grav deloc” la „foarte grav”. Comparat cu o medie generala de 3,1 atunci cand copilul doar asista la scena, rezultatele au fost urmatoarele:

Putem vedea clar diferente semnificative de la o tara la alta, in special intre Spania si Italia si intre Romania si Bulgaria. Pe o scara de la 1 la 4, grupul tinta italian a ales in special „destul de grav” sau „foarte grav” in timp ce in Romania aceleasi situatii au fost percepute ca „destul de grav” si „nu foarte grav”.

S
3,2

a observam cum se schimba situatia cand copilul este victima:

Tendinta generala creste dela 3,1 la 3,2 si arata ca pentru parinti perceptia violentei creste atunci cand este implicat propriul copil. In cazul tuturor tarilor participante, pozitiile extreme raman stabile. Italia si Romania se afla la extreme. Toate tarile arata o crestere a gravitatii cu exceptia Spaniei unde se remarca o scadere de la 3,3 la 3,2.

3,3

Tendinta generala creste la 3,3, Italia si Romania ramanand la extremitati. Datele in acest caz arata cresterea nivelului de gravitate; perceptia se schimba in functie de rolul copilului in ciuda faptului ca se intampla in aceleasi situatii.

Perceptia creste constant atunci cand pozitia copilului trece de la spectator la victima si apoi la agresor. De ce? Pe de o parte, acest lucru este unul pozitiv: faptul ca un parinte considera grava situatia in care copilul sau agreseaza pe altul poate fi citit ca o atitudine „de pedeapsa” fata de astfel de cazuri si prin urmare se favorizeaza o actiune educationala menita sa previna comportamentul agresiv al propriului copil.

Pe de alta parte, este inregistrat faptul ca un parinte sustine neinterventia copilului sau cand este martor si nu protagonist al unui episod violent. Faptul ca ei considera ca nu este grava aceasta atitudine doar pentru ca nu este implicat copilul lor nu este altceva decat o sustinere indirecta a atitudinii „nu vreau sa ma implic”.

Aceste consideratii merita sa fie supuse unei dezbateri ulterioare.

Urmatorul grafic prezinta situatia:

Aici putem vedea clar tendinta similara in fiecare tara cu privire la fiecare rol: spectator/victima/agresor. Numarul de deasupra fiecarei coloane arata tendinta de crestere a nivelului general de gravitate.

Un alt fapt interesant este analiza episoadelor violente aratate parintilor. Acestea se refereau la: excluderea, batjocorirea unei persoane din cauza aspectului, enervarea unei persoane, furtul, agresarea unei persoane pentru a obtine ceva si defaimarea. Acest al saselea episod prezenta de fapt cum un profesor ridiculizeaza un elev.

Rezultatele obtinute au fost urmatoarele:

Cel mai grav episod a fost al saselea in care un profesor ridiculizeaza un elev spunandu-i in fata intregii clase ca nu invata si evidentiindu-i greselile facute. Grave au fost considerate si episoadele legate de barfa/calomnie si de obtinerea de lucruri sau favoruri prin amenintare. Contrar asteptarilor, parintii nu au considerat grav faptul ca un copil poate fi exclus ( de ex., sa nu fie invitat la o petrecere).

Putem observa din grafic ca atunci cand copilul este personajul negativ, perceptia gravitatii creste.

In concluzie, putem spune ca parintii sunt extrem de atenti la episoadele de violenta ce au loc in scoala. Desi exista diferente intre tari, tipuri de episoade sau rolul copilului in situatie, tendinta generala pare sa fie mereu de gravitate (3 si 4) si nu lipsit de gravitate ( 1 si 2).

III . Profesorii

Chestionarele pentru profesori au fost identice cu cele pentru parinti. Cum am precizat deja, au existat niste diferente in datele cerute deoarece le-am cerut sa precizeze si vechimea in invatamant, obiectele predate si clasele la care predau.

Episoadele de violenta propuse au fost aceleasi. Iata rezultatele:


3,2

Rezultatele generale sunt similare celor prezentate in cazul parintilor: intre cele 7 tari implicate in cercetare am gasit iar evaluari diferite in Italia si Spania fata de Romania si Bulgaria. Acest lucru este interesant din moment ce aceste tari sunt apropiate din punct de vedere geografic si cultural (Italia cu Spania si Romania cu Bulgaria).

Analizand fiecare raspuns (nivelul de gravitate a fost evaluat pe o scara de la 1 la 4), profesoruii spanioli au oferit un nivel mai mare de perceptie urmati de cei din Malta.


2,9

Scena numarul 1 descrie un episod in care un copil (agresorul) strica anume desenul unui coleg de clasa. De obicei, acest episod nu este considerat ca fiind foarte grav, desi profesorii il considera „destul de grav” (medie de 2,9). Insa, tinem sa evidentiem diferenta de perceptie intre profesorii bulgari care ii dau media 2 (nu foarte grav) si cei spanioli care il catalogheaza cu media 4 (foarte grav).

A doua scena a aratat episodul de excludere de la o petrecere (copilul nu este invitat): presupusei victime nu i s-a oferit niciun motiv pentru excludere. Urmatorul grafic arata ca media creste la 3, prin urmare, acest episod este considerat mai grav decat precedentul.


3,0

Putem observa ca diferenta intre cele doua grupe geografice (Italia-Spania si Romania-Bulgaria) se mareste. In primul grup, acest episod este perceput ca fiind „destul de grav” in timp ce al doilea grup il catalogheaza ca fiind „nu foarte grav”.

Perceptia diferita nu ramane stabila intre tari nici in cazul episodului de furt al penarului (un obiect folosit zilnic in clasa este pierdut fapt ce deranjeaza victima). Profesorii considera ca acest episod este mai grav decat precedentele (3,3) si in tari precum Bulgaria, care nu sunt stricte in evaluare, considera acest episod ca fiind „destul de grav”. Rezultatele sunt prezentate in graficul de mai jos:


3,3

Iata rezultatele referitoare la scena 4.

3,0

Scena 4 descrie un episod in care o fata este ridiculizata din cauza aspectului. In ciuda diferentelor obisnuite dintre tari, media generala scade fata de precedentul episod (3).

Aceste date sunt discutabile: daca un adult considera furtul mai grav decat insultele, nu este neaparat valabil si pentru un copil.

Scena 5 prezenta un episod tipic de violenta (un copil isi asteapta un coleg ca ii dea gustarea lui). Iata rezultatele:

3,4

Tendinta generala arata multe medii de 3 si 4 demonstrand astfel ca subiectul este important. Descrierea scenei nu preciza care este raspunsul emotional al victimei dar putea fi subinteles din repetatele cereri satisfacute pentru a primi gustarile.

Cand au citit scena, respondentii au dedus raspunsul supus al victimei si prin urmare au simtit furie fata de agresor. Acest lucru explica o perceptie mai accentuata a violentei.

Gasim aceeasi perceptie de gravitate si in scena 6. Acest episod se referea la o fata ridiculizata si care era de fapt izolata in clasa.

3,4

Rezultatele confirma perceptia accentuata a gravitatii situatiei de catre profesorii italieni si spanioli fata de ceilalti profesori. In general, toti profesorii considera aceste episoade ca fiind „destul de grave” si le evalueaza corect tinand cont de importanta lor.

Scena 7 prezinta comportamentul incorect al unui profesor. Exasperat de lipsa de progres a unui elev, profesorul il ridiculizeaza in fata intregii clase.


3,5

Aici este evident ca aceste episoade au efecte similare episoadelor de ridiculizare intre elevi iar profesorii, in general, considera ca sunt grave. Media este mai mare decat precedentele, 3,5; destul de mare pentru un grup tinta atat de variat. Toate tarile au media peste 3 prezentand o tendinta generala spre gravitate.

In concluzie, cele mai importante date sunt urmatoarele:

1. 
   Exista diferente intre tari de perceptie a aceluiasi episod violent. Analiza variatiilor confirma importanta acestor diferente intre tarile aflate la extremitati: Spania-Italia si Romania-Bulgaria.
   
2. 
   Exista atentie din partea profesorilor in ceea ce priveste violenta in scoli, indiferent de forma in care o fac. In ciuda diferentelor prezentate in graficele de mai sus, este clar ca profesorii nu subestimeaza episoade similare celor prezentate in chestionar.
   
3. 
   Atat profesorii cat si parintii cred ca episoadele de violenta ale adultului (in cazul prezentat, profesorul) sunt cele mai grave. Acest lucru este previzibil si literatura de specialitate arata ca episoade similare nu sunt rare.
   

IV – Personalul auxiliar

Chestionarul pentru personalul auxiliar le cerea date personale si clasificarea a 4 episoade de violenta folosind scara Likert cu 4 niveluri. Rezultatele sunt prezentate in graficul d emai jos.

3,1

Putem observa iarasi o diferenta evidenta intre cele doua extremitati: personalul auxiliar din Italia si Spania cu o medie de 3,5, iar cel din Bulgaria cu medii intre 2 si 3.

Scena 1 nu este considerata grava (2,8) desi cad analizam datele in profunzime observam ca exista o diferenta de perceptie intre tari: Spania prezinta o medie de 3,7 adica mai aproape de 4 decat de 3, Bulgaria are o medie de 2, 4 adica mai aproape de 2 decat de 3.


2,8

Nu trebuie sa uitam ca scena aceasta prezenta un copil de alta etnie fiind ridiculizat (victima) de catre ceilalti colegi. Scena este ambigua cu un scop anume: este evident ca tratarea acestei scene ca un episod de ridiculizare este diferita de tratarea ei ca pe un caz de rasism.

Evaluand raspunsurile din fiecare tara trebuie sa observam o variabila importanta care rezulta din interpretarea diferita a respondentilor. In schimb, nu este vorba despre asa ceva. Revenind la media generala, faptul poate fi explicat in doua feluri: ori episodul a fost considerat rasist si prin urmare este o alta evaluare in privinta gravitatii, ori unele tari l-au considerat rasist si l-a notat cu un punctaj mai mare iar altele l-au considerat doar un caz de ridiculizare si l-au notat cu punctaj mai mic. Cea de-a doua ipoteza pare a fi improbabila. Interpretarea unui astfel de episod este mereu individuala si nu poate fi intr-o directie sau alta in prezenta a mai multor evaluatori.

Este deci rezonabil sa credem ca rezultatul apare dintr-o diferenta in evaluare de la o tara la alta indiferent de rezultatul real.

Urmatoarele grafice prezinta episodul 2 (furtul penarului), episodul 3 (obtinerea unei gustari prin amenintari)
3,1
si episodul 4 (ridiculizarea unui coleg).

Putem observa diferenta medie in perceptie a violentei (de la 3,1 la 3,3). In episodul 3, de exemplu, evaluarea unui italian (4) este complet diferita de cea aunui maltez (media 2). De asemenea, trebuie avute in vedere si datele conform carora 65% dintre respondenti au fost martorii unui episod de violenta sau li s-a spus despre un astfel de episod petrecut in scoala unde lucreaza.

3,1



3,3

Perceptia violentei este diferit la cele 4 grupuri tinta (copii/parinti/profesori/personal auxiliar) si la fiecare tara participanta. Desi fac parte din viata scolara zilnica, scenele si situatiile prezentate sunt percepute ca exemple de violenta si agresiune.

Interpretarile copiilor mici sunt orientate mai mult spre tristete, frica si rusine; copiii mai mari, desi confirma datele, prezinta un interes pentru reactie, furie si neacceptare.

Evaluarea ulterioara va studia comparatia intre baieti si fete in cele 4 grupe tinta, dar si contextul social specific in care opereaza scolile participante.