CAPITOLUL V DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSONALULUI GĂRZII Şeful gărzii şi obligaţiile generale ale acestuia
114. Şeful gărzii este răspunzător de paza şi apărarea obiectivelor de către gardă, de capacitatea de luptă a personalului gărzii, de executarea corectă a serviciului, de integritatea şi starea bună de funcţionare a mijloacelor tehnice de pază, a împrejmuirilor, a mijloacelor de legătură şi de stingere a incendiilor la posturi şi în încăperea pentru gardă, a mijloacelor de transport, precum şi a armelor aflate în încăperea pentru gardă, a muniţiilor şi altor materiale, conform listei.
115. Şeful gărzii are dreptul să aplice arma personal sau recurgînd la personalul gărzii în caz de atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor, schimbului de santinele (echipei de control-pază), asupra încăperii pentru gardă sau asupra persoanei arestate care a evadat.
Aplicarea armei va urma după somarea de uz de armă. Fără somare, se poate face uz de armă în caz de atac prin surprindere sau armat, atac cu utilizarea tehnicii de luptă, mijloacelor de transport, aparatelor de zbor, precum şi în caz de evadare a persoanelor arestate cu arme şi din mijloacele de transport în timpul deplasării.
116. Şeful gărzii are următoarele obligaţii:
-
să cunoască misiunea gărzii, instrucţiunile pentru şeful gărzii şi obligaţiile personalului gărzii;
-
să ceară de la personalul gărzii cunoaşterea şi executarea întocmai a obligaţiilor sale, vigilenţă şi disciplină înaltă;
-
să primească, conform listei, de la şeful gărzii vechi documentele, lăzile cu muniţii, cheile de la ele şi sigiliile, precum şi mijloacele tehnice de pază, mijloacele de legătură şi de stingere a incendiilor;
-
să efectueze personal, împreună cu şeful gărzii vechi, controlul exterior al stării celor mai importante obiective păzite, indicate în instrucţiune, funcţionalitatea sistemului de iluminare, împrejmuirilor şi tranşeelor, precum şi starea încăperii pentru gardă şi a arestului, iar prin caporalii de schimb sau ajutorul său – starea celorlalte obiective păzite. Despre toate neajunsurile la posturi şi în împrejmuirile obiectivelor păzite, va face însemnări în foaia de stare a gărzii;
-
să trimită la timp schimburile la posturi, să controleze dacă caporalii de schimb şi militarii de gardă cunosc obligaţiile personale şi să le amintească particularităţile executării serviciului la fiecare post;
-
să ţină sub control pregătirea permanentă de luptă a echipelor de rezervă (de control-pază), funcţionalitatea mijloacelor de transport şi mijloacelor de legătură, starea bună a armelor şi cartuşelor de luptă ale personalului gărzii, respectarea regulilor de încărcare şi descărcare a armei şi respectarea cerinţelor privind securitatea, precum şi să urmărească ca întreg personalul gărzii ce pleacă la posturi să lase în încăperea pentru gardă accesoriile de aprindere şi de fumat;
-
să menţină ordinea interioară în încăperea pentru gardă (Capitolul 7);
-
să stabilească, la întoarcerea de la posturi a fiecărui schimb, ordinea de bătaie de luptă a personalului gărzii pe grupe de rezervă, să le dea misiunea pentru caz de atac asupra obiectivelor păzite sau asupra încăperii pentru gardă şi pentru caz de stingere a incendiului în conformitate cu indicaţiile expuse în instrucţiuni;
-
să controleze personal nu mai rar decît de patru ori în 24 ore (două ori noaptea) executarea serviciului de către santinele, starea obiectivelor păzite, a împrejmuirilor, funcţionalitatea mijloacelor de legătură şi de stingere a incendiilor, făcînd însemnările respective în foaia de stare a gărzii; să-i trimită periodic în acest scop pe ajutorul său şi pe caporalii de schimb;
-
în caz de chemare de către santinelă sau de neprezentare de către aceasta în timpul indicat a raportului, să trimită la post caporalul de schimb (ajutorul său) sau să plece personal la post;
-
să nu permită nici unei persoane străine accesul în încăperea pentru gardă, în afară de persoanele care au acest drept conform prevederilor pct. 124 şi 125;
-
să identifice persoanele reţinute, să le supună unui mic interogatoriu, iar dacă este necesar, să şi percheziţioneze persoanele suspecte reţinute şi cele care au încercat să pătrundă la obiectiv, încălcînd regimul de acces; să raporteze despre acestea ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară);
-
să stabilească cauza declanşării nesancţionate a semnalizării de pază a dulapului cu armele personale ale ofiţerilor, care se află în camera ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară), iar în caz de necesitate să-l trimită într-acolo pe ajutorul său (caporalul de schimb);
-
să trimită, cu permisiunea ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) sau a ajutorului acestuia, în unitatea (subunitatea) militară sau la cea mai apropiată instituţie medico-militară militarii din personalul gărzii, care s-au îmbolnăvit, şi să ceară prin ofiţerul de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) schimbarea lor; să ia măsuri de prevenire a degerării personalului pe timp de iarnă;
-
să investigheze la faţa locului fiecare caz de aplicare a armei de către santinelă şi să raporteze fără întîrziere despre aceasta ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
117. Dacă la schimbarea santinelei s-a constatat vreun neajuns la post, şeful gărzii va veni la chemare la post şi stabilind caracterul şi cauzele neajunsului, va ordona santinelei să execute schimbul. Despre neajunsul depistat la post, va raporta fără întîrziere ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
118. In caz de neexecutare de către un militar din personalul gărzii a obligaţiilor de serviciu sau de depistare a altor abateri, şeful gărzii va lua măsurile necesare şi va raporta despre aceasta ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
Dacă, în funcţie de caracterul încălcării (abaterilor) comise, militarul nu poate fi admis în continuare la serviciu, la ordinul ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) el este trimis în unitatea (subunitatea) militară fără armă şi muniţii pentru a fi schimbat cu alt militar. El este însoţit de ajutorul şefului gărzii (caporalul de schimb) sau de persoana chemată special în acest scop din unitatea (subunitatea) militară. Analiza şi aprecierea încălcării se efectuează în subunitate.
119. Dacă şeful gărzii s-a îmbolnăvit, el raportează despre aceasta ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi acţionează conform indicaţiilor acestuia.
În caz de îmbolnăvire a unuia dintre caporalii de schimb, şeful gărzii pune obligaţiile acestuia în sarcina ajutorului său sau le execută personal şi raportează despre aceasta ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
120. Şeful gărzii este obligat să ridice garda „La arme” în cazurile:
-
atacului asupra obiectivelor păzite, santinelelor, schimbului de santinele (echipei de control-pază) sau asupra încăperii pentru gardă;
-
declanşării nesancţionate a mijloacelor tehnice de pază;
-
dezordinilor între persoanele arestate, pentru prevenirea evadării lor;
-
izbucnirii incendiului la obiectivul păzit sau în încăperea pentru gardă, al pericolului unei calamităţi naturale;
-
alarmării garnizoanei (unităţii militare);
-
la ordinul persoanelor care exercită controlul gărzilor (pct. 230- 233).
Pentru ridicarea „La arme”, şeful gărzii dă comanda „GARDĂ, LA ARME!”. La această comandă, personalul gărzii acţionează după cum este indicat în pct. 224.
121. În caz de atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau asupra încăperii pentru gardă, şeful gărzii acţionează în conformitate cu instrucţiunile şi în dependenţă de circumstanţe, ia măsuri pentru respingerea atacului; despre atac, raportează fără întîrziere ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
În caz de necesitate, şeful gărzii deschide lăzile cu rezerve de cartuşe de luptă, grenade şi amorsoare. Despre ridicarea muniţiilor din lăzi, se va întocmi actul respectiv.
122. Dacă în apropierea obiectivului păzit sau a încăperii pentru gardă se încalcă ordinea publică, astfel apărînd pericolul de reducere a siguranţei de executare a serviciului de către gardă, şeful gărzii ia măsuri pentru reinstaurarea ordinii cu forţele gărzii şi raportează fără întîrziere ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
123. Stingerea incendiului la obiectivul păzit sau în încăperea pentru gardă este organizată de şeful gărzii cu forţele gărzii, totodată, el cheamă echipa de pompieri şi ia măsuri pentru salvarea bunurilor materiale. Despre cele întîmplate, raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
Dacă incendiul a izbucnit pe teritoriul tehnic al obiectivului păzit sau la obiectivul ce are împrejmuire exterioară şi interioară, precum şi în apropierea lui, şeful gărzii raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi acţionează conform indicaţiilor lui.
Dacă obiectivul păzit este ameninţat de consecinţele unei calamităţi naturale, şeful gărzii raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi ia măsuri de salvare a bunurilor materiale aflate sub pază.
Santinelelor a căror viaţă este ameninţată de incendiu sau inundaţii, şeful gărzii le ordonă să treacă într-un loc fără pericol, de unde să poată continua observarea obiectivului păzit, iar cînd pericolul va trece, să revină la locurile vechi.
124. Şeful gărzii admite în încăperea pentru gardă doar persoanele, cărora garda le este subordonată (pct. 75) şi cele care le însoţesc, precum şi comandantul de companie (baterie) care a numit personalul gărzii, locţiitorii săi şi toţi şefii nemijlociţi ai comandantului de companie (baterie), dacă îi cunoaşte personal. Despre sosirea acestor persoane în încăperea pentru gardă, şeful gărzii raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
Alte persoane pot fi admise de către şeful gărzii în încăperea pentru gardă doar după ce constată scopul sosirii lor, le identifică după documente şi controlează permisul de acces.
Persoanele sosite pentru controlul gărzii la ordinul şefilor (pct. 231) sînt admise în încăperea pentru gardă doar fiind însoţite de ofiţerul de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) sau de ajutorul acestuia (ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitatea militară, dacă garda e în subordinea lui).
Ofiţerii din unitatea militară care a numit garda, sosiţi pentru controlul gărzii interioare, sînt admişi de către şeful gărzii în încăperea pentru gardă la prezentarea actului de identitate şi a legitimaţiei pentru controlul gărzii, valabile o singură dată.
Persoanele sosite pentru controlul gărzii cu documente imperfecte sînt reţinute de şeful gărzii, care raportează fără întîrziere despre acestea ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi acţionează conform indicaţiilor acestuia.
Despre accesul în încăperea pentru gardă, în afară de cel al persoanelor sosite pentru controlul gărzii, şeful gărzii face însemnările respective în foaia de stare a gărzii.
În timpul schimbului gărzilor, accesul în încăperea pentru gardă şi la obiectivele păzite nu este permis, excepţie fac doar persoanele sosite pentru controlul gărzilor.
125. La sosirea în gardă a persoanelor în a căror subordine se află garda sau a şefilor lor nemijlociţi, precum şi la sosirea în garda de garnizoană a comandantului unităţii, şeful gărzii le raportează. De exemplu: „Domnule colonel, în timpul serviciului meu nu s-a întîmplat nimic deosebit (sau s-a întîmplat ...). Sînt şeful gărzii, locotenent Mihalache”. Dacă şeful gărzii raportează în încăperea pentru gardă, schimbul de veghe ia poziţia „drepţi” fără comandă.
În caz de sosire în încăperea pentru gardă a altor persoane în grad militar echivalent cu cel al şefului gărzii sau în grad mai înalt, şeful gărzii se apropie şi se prezintă. De exemplu: „Domnule maior, sînt şeful gărzii, locotenent Pîntea”, apoi acţionează după cum este indicat în pct.124.
126. La primirea ordinului şefilor, cărora li se subordonează garda, prin alte persoane, şeful gărzii este obligat să ceară ca acestea să spună parola. Dacă are îndoieli în privinţa corectitudinii ordinului primit, şeful gărzii este în drept să se convingă de aceasta prin orice mijloc pe care îl va găsi potrivit.
127. La darea alarmei, şeful gărzii cheamă garda „la arme”; dă (precizează) misiunea caporalilor de schimb şi militarilor de gardă, întăreşte paza posturilor şi a încăperii pentru gardă; asigură deschiderea rapidă a obiectivelor păzite de către şefii de magazii (depozite); raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) despre măsurile întreprinse, despre starea gata de schimb a gărzii şi acţionează în continuare conform indicaţiilor lui.
128. Şefului gărzii i se interzice:
-
să părăsească încăperea pentru gardă, cu excepţia cazurilor cînd efectuează schimbul santinelelor, controlul asupra executării serviciului de către santinele sau dacă este chemat de acestea, precum şi în caz de incidente sau calamităţi naturale în raionul obiectivului păzit. Plecînd din încăperea pentru gardă, el îl lasă în locul său pe ajutor, iar dacă acesta este absent, pe caporalul de schimb sau pe un militar de gardă;
-
să întreţină personal la telefon alte discuţii decît cele de serviciu sau să permită aceasta altor militari din gardă;
-
să acorde permisiune vreunui militar din gardă, fără permisiunea ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară);
-
să schimbe fără permisiunea ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) ordinea de schimb al santinelelor, prevăzută în foaia de stare a gărzii;
-
să utilizeze în alt scop decît cel cuvenit mijloacele de transport rezervate pentru gardă.
Obligaţiile speciale ale şefului gărzii privind paza
obiectivelor utilate cu mijloace tehnice de pază
129. Şeful gărzii care păzeşte obiectivele utilate cu mijloace tehnice de pază, în afară de exercitarea obligaţiilor generale, prevăzute de (pct.114-118), are următoarele obligaţii:
-
să elaboreze graficul executării serviciului la aparatajul de recepţie a semnalelor de la mijloacele tehnice de pază şi să ţină evidenţa în foaia de stare a gărzii;
-
să controleze executarea de către ajutorul şefului gărzii (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază a serviciului la aparatajul de recepţie a semnalelor;
-
să controleze personal funcţionarea mijloacelor tehnice de pază în conformitate cu graficul şi să-l trimită în acest scop pe ajutorul şefului gărzii (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază;
-
să exercite controlul asupra funcţionării aparatajului de recepţie a semnalelor de la mijloacele tehnice de pază în procesul de pază şi apărare a obiectivelor utilate cu aceste mijloace, cu instalarea de santinele.
130. La schimbul gărzilor care păzesc obiectivul prin metoda executării serviciului de către echipe de control-pază, şeful gărzii noi, în afară de cele expuse în pct. 193 şi 194, elaborează ordinea de bătaie, primeşte personal obiectivul şi împreună cu ajutorul şefului gărzii (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază, controlează funcţionarea mijloacelor tehnice de pază.
Dacă în componenţa gărzii este numit un schimb de operatori, şeful gărzii elaborează ordinea de bătaie, numeşte operatorul care să primească documentaţia şi aparatajul de recepţie a semnalelor de la mijloacele tehnice de pază, apoi, împreună cu alt operator şi cu şeful gărzii vechi, primeşte obiectivul pentru pază. În timpul primirii obiectivului, şeful gărzii noi soluţionează, împreună cu operatorul care primeşte aparatajul, toate problemele legate de funcţionarea mijloacelor tehnice de pază.
131. La primirea sub pază a obiectivului utilat cu mijloace de descoperire, şeful gărzii (ajutorul acestuia sau caporalul de schimb) primeşte obiectivul şi, împreună cu ajutorul şefului gărzii (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază, controlează funcţionalitatea mijloacelor de pază. Apoi sînt acţionate mijloacele de pază, iar şeful gărzii face însemnarea respectivă în foaia de stare a gărzii în conformitate cu pct.137. După ce a fost deschis obiectivul şi făcută însemnarea respectivă în foaia de stare a gărzii, mijloacele de descoperire pot fi deconectate.
Mijloacele tehnice de semnalizare antiincendiară funcţionează în permanenţă, fapt ce se confirmă prin însemnările făcute la schimbul gărzilor.
132. În caz de declanşare nesancţionată a mijloacelor tehnice de pază, şeful gărzii cheamă garda „La arme”, informează despre aceasta ofiţerul de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi pleacă imediat într-acolo împreună cu echipa de control-pază (de rezervă) sau îi trimite pe caporalul de schimb şi pe ajutorul (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază pentru a elucida situaţia şi a lua măsurile necesare asigurării pazei obiectivului.
La primirea semnalului de incendiu prin mijloacele tehnice de semnalizare antiincendiară, şeful gărzii cheamă garda „La arme” şi acţionează conform pct. 123.
133. În caz de defectare a mijloacelor tehnice de pază, şeful gărzii raportează fără întîrziere ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi întăreşte paza obiectivului în conformitate cu indicaţiile din instrucţiunile pentru şeful gărzii.
Obligaţiile speciale ale şefului gărzii privind paza
statelor majore, punctelor de comandă şi a instituţiilor
134. În afară de obligaţiile generale pe care le exercită conform pct.114-118, şeful gărzii are următoarele obligaţii privind paza statelor majore, punctelor de comandă şi a instituţiilor:
-
să cunoască sistemul de permise, semnalmentele şi valabilitatea lor, actele de identitate ale persoanei, modul de trecere prin posturi a militarilor, personalului civil, vizitatorilor şi a mijloacelor de transport;
-
să cheme garda „La arme” în caz de pătrundere a infractorilor sau a trecerii postului fără permis;
-
să ia măsuri pentru reţinerea persoanelor care încearcă să pătrundă la obiectiv (de la obiectiv) încălcînd regimul de permise.
Obligaţiile speciale ale şefului gărzii privind accesul
în magazii (depozite, parcuri) şi luarea lor sub pază
135. La permiterea accesului în magazii (depozite, parcuri) aflate sub pază, şeful gărzii este obligat:
-
să compare permisul prezentat cu modelul respectiv aflat în încăperea pentru gardă şi să controleze actul de identitate al persoanei sosite;
-
să verifice dacă numele şi funcţia persoanei sosite corespund cu cele din lista ce se află în încăperea pentru gardă (pct. 88);
-
să compare sigiliul prezentat cu modelul mulajului sigiliului ce se află în încăperea pentru gardă.
Pînă la sosirea caporalului de schimb (şefului gărzii, ajutorului acestuia) care predă (primeşte) obiectivul, persoana sosită pentru deschiderea (închiderea) magaziei (depozitului, parcului) se află în anticamera încăperii pentru gardă.
136. Dacă toate documentele prezentate, precum şi sigiliul (cleştele pentru sigilat) sînt perfecte, şeful gărzii ordonă caporalului de schimb să permită accesul persoanei sosite pentru deschiderea magaziei (depozitului). Permisul prezentat se va afla la şeful gărzii.
După schimbarea gărzilor, permisul valabil o singură dată este predat împreună cu foaia de stare a gărzii, iar permisul permanent se restituie persoanei care 1-a prezentat, după închiderea obiectivului păzit.
Şeful gărzii permite accesul în magazie (depozit), parc respectînd cu stricteţe cerinţele indicate în tabelele de posturi. Şeful gărzii permite accesul în magaziile (depozitele) ce prezintă pericol de incendiu doar celor care poartă încălţămintea indicată în tabelele de posturi, fără lămpi cu petrol, arme de foc sau albe şi fără accesoriile de fumat şi de aprindere. Despre toate acestea se indică în tabelele de posturi.
Şeful gărzii poate primi sub pază magazia (depozitul) doar dacă persoana sosită pentru închidere prezintă fişa de control antiincendiar.
137. La deschiderea şi închiderea magaziei (depozitului), parcului şeful gărzii face înscrierea respectivă în foaia de stare a gărzii, de exemplu: „Pe data... luna, anul..., la ora... magazia (depozitul, casa cu bani) a fost deschisă (închisă), mijloacele tehnice de pază au fost deconectate (conectate)” şi, împreună cu persoana sosită pentru deschiderea (închiderea) magaziei (depozitului), semnează sub această înscriere.
În cazul în care o magazie (un depozit) nu este predată sub pază pînă la schimbul gărzii, despre aceasta se face înscrierea respectivă în noua foaie de stare a gărzii, sub înscriere semnează noul şi vechiul şef al gărzii, iar permisul se transmite noului şef al gărzii.
138. În cazul în care magazia (depozitul) este deschisă pentru cel mult o oră, şeful gărzii lasă santinela la postul său, iar dacă magazia (depozitul) este deschisă pentru mai mult de o oră, acţionează în conformitate cu indicaţiile din tabelele de posturi.
Despre ridicarea din post a santinelei în timpul deschiderii magaziei (depozitului) şi despre instalarea ei din nou la acest post, şeful gărzii face înscrierea respectivă în foaia de stare a gărzii.
139. Şeful gărzii nu permite accesul în magazie (depozit) în cazurile în care:
-
persoana numită în permis soseşte în alte zi şi oră decît celea indicate sau fără documentele respective;
-
în locul persoanei indicate în listă sau în permis soseşte altă persoană;
-
permisul sau actul de identitate nu este perfect, precum şi în caz de necorespundere a sigiliului cu mulajul (a cleştelor pentru sigilare cu plumb cu amprentele plumburilor) sau a permisului cu modelul.
În toate cazurile enumerate, şeful gărzii reţine persoana sosită, face despre aceasta însemnări în foaia de stare a gărzii, raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi acţionează în continuare conform indicaţiilor acestuia.
140. Accesul în parcuri sau în locurile de staţionare a maşinilor de luptă (a altui armament şi a tehnicii militare) ce se află sub paza gărzii se permite în conformitate cu prevederile pct. 135-139.
Obligaţiile speciale ale şefului gărzii pentru paza arestului
141. Şeful gărzii pentru paza arestului are următoarele obligaţii:
-
să primească, la indicaţia şefului arestului (ofiţerului de serviciu pe unitatea militară), sub pază persoanele arestate, în baza notei de arest, procesului-verbal de reţinere, încheierii instanţei de judecată şi mandatului de arest;
-
să primească, la indicaţia comandantului comenduirii militare (ofiţerului de serviciu pe gărzi, pe unitatea militară), sub pază militarii deţinuţi în camera pentru persoanele reţinute temporar, militarii reţinuţi pentru încălcarea disciplinei militare în stare de ebrietate, precum şi pe cei care n-au prezentat actele de identitate sau au prezentat acte de identitate imperfecte;
-
la schimbul gărzii vechi, să primească personal persoanele arestate pe camere, conform listei nominale, semnate de şeful arestului (ofiţerul de serviciu pe unitatea militară);
-
să controleze starea camerelor în timpul schimbului gărzilor şi în timpul serviciului, acordînd atenţie integrităţii pereţilor, tavanului, podelei, geamurilor, zăbrelelor, siguranţei zăvoarelor şi lacătelor la uşi, funcţionalităţii mijloacelor tehnice de pază; în caz de declanşare nesancţionată a mijloacelor tehnice de pază ale camerelor cu persoane arestate, să constate personal cauza declanşării lor;
-
să examineze dimineaţa şi seara persoanele arestate în camere, verificînd dacă acestea n-au obiecte interzise; să raporteze şefului arestului (ofiţerului de serviciu pe unitatea militară) despre arestaţii bolnavi;
-
să supravegheze respectarea cu exactitate a regimului zilei, stabilit pentru persoanele din arest, a modului de deţinere a acestora (Anexa nr.14);
-
să păstreze cheile de la camere;
-
să numească, în caz de necesitate, ajutori ai însoţitorului dintre militarii schimbului de veghe;
-
să trimită persoanele arestate la lucrări, baie etc., doar la ordinul în scris al şefului arestului (ofiţerului de serviciu pe unitatea militară); la întoarcerea persoanelor arestate, să verifice prezenţa lor, precum şi dacă nu au obiecte interzise; în afara arestului, paza persoanelor arestate (sancţionate disciplinar) se va efectua cu armele neîncărcate, iar a persoanelor arestate şi reţinute de către ofiţerul de urmărire penală sau de organul de urmărire penală, precum şi a celor reţinute, care sînt suspectare de comitere de crimă – cu armele încărcate (pct. 83); să controleze personal încărcarea armelor de către însoţitori (militarii de gardă);
-
să controleze aducerea şi distribuirea la timp a hranei pentru persoanele arestate;
-
să primească cererile şi plîngerile persoanelor arestate şi să le transmită şefului arestului (ofiţerului de serviciu pe unitatea militară).
142. În caz de dezordine în rîndurile persoanelor arestate şi de prevenire a evadării lor, şeful gărzii cheamă garda „La arme”, raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară), ia măsuri pentru încetarea dezordinilor. Dacă prevenirea nu are efectul scontat, el este în drept să aplice forţa, iar în cazuri extreme, să facă uz de armă.
143. În caz de incendiu în arest sau de calamitate naturală în zona arestului, şeful gărzii este obligat să cheme garda „La arme”, să înştiinţeze echipa de pompieri, să scoată persoanele arestate şi reţinute într-un loc fără pericol şi să organizeze paza lor. Persoanele arestate şi reţinute pentru încălcări disciplinare vor fi mobilizate la stingerea incendiului (la lichidarea consecinţelor calamităţii naturale) şi la salvarea bunurilor materiale; să raporteze ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară) şi şefului arestului despre cele întîmplate.
Ajutorul şefului gărzii
144. Ajutorul şefului gărzii se află în subordinea şefului gărzii.
Ajutorul şefului gărzii are următoarele obligaţii:
-
să cunoască sarcinile gărzii, instrucţiunile pentru şeful gărzii şi obligaţiile tuturor militarilor din gardă;
-
să primească, la schimbul gărzilor, încăperea pentru gardă, utilajul, inventarul şi bunurile materiale, conform listei;
-
în absenţa sau în timpul odihnei şefului gărzii, să exercite obligaţiile acestuia;
-
să trimită, la ordinul şefului gărzii, schimburile la posturi şi să efectueze controlul asupra executării serviciului de către santinele;
-
să întocmească graficul pentru schimbul santinelelor de la intrarea în încăperea pentru gardă şi să execute schimbul lor;
-
să aibă grijă de alimentarea la timp a personalului gărzii; de întreţinerea în stare bună a utilajului, inventarului şi bunurilor materiale, de întreţinere a curăţeniei şi ordinii în încăperea pentru gardă şi pe teritoriul adiacent, precum şi de încălzirea la timp a sobelor şi de iluminare;
-
să însoţească, la ordinul şefului gărzii, persoanele care execută controlul privind executarea serviciului de către santinele.
145. Ajutorul şefului gărzii pentru paza arestului este obligat să controleze de cel puţin patru ori în 24 de ore (de două ori noaptea) starea camerelor, funcţionarea mijloacelor tehnice de pază şi respectarea de către persoanele arestate a regulilor stabilite (Anexa nr.14).
146. În caz de îmbolnăvire gravă (rănire gravă) sau de deces al şefului gărzii, ajutorul şefului gărzii exercită obligaţiile acestuia şi raportează despre acest fapt ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
Ajutorul şefului gărzii
(operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază
147. Ajutorul şefului gărzii (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază se află în subordinea şefului gărzii (operatorul – şi în subordinea ajutorului şefului gărzii) şi este răspunzător de asigurarea regimului de funcţionare a mijloacelor tehnice de pază, de prezentarea la timp şefului gărzii a informaţiei despre funcţionarea mijloacelor tehnice de pază, de primirea corectă sub pază a obiectivelor utilate cu mijloace tehnice de pază, de integritatea aparatajului aflat în încăperea pentru gardă.
Ajutorul şefului gărzii (operatorul) pentru mijloacele tehnice de pază are următoarele obligaţii:
-
să cunoască particularităţile de pază a obiectivelor utilate cu mijloace tehnice de pază, să asigure regimul de funcţionare a acestor mijloace;
-
să primească, în timpul schimbului gărzilor, documentaţia, să controleze starea şi funcţionarea mijloacelor tehnice de pază şi să raporteze despre aceasta şefului gărzii;
-
în timpul serviciului, să ţină sub control permanent aparatajul de recepţie a semnalelor de la mijloacele tehnice de pază şi să ţină registrul de control al funcţionării lor; în caz de declanşare a mijloacelor tehnice de pază sau de ieşire a acestora din funcţie, să raporteze fără întîrziere şefului gărzii;
-
să controleze, conform graficului stabilit şi cu permisiunea şefului gărzii starea mijloacelor tehnice de pază pe perimetrul obiectivului; în timpul pazei obiectivelor la care sînt instalate santinele, să exercite controlul, fiind însoţit de ajutorul şefului gărzii sau de caporalul de schimb respectiv;
-
să raporteze, la întoarcerea grupei de control-pază, despre starea posturilor, mijloacelor tehnice de pază, despre neajunsuri şi măsurile luate pentru lichidarea lor;
-
să respecte regulile tehnicii de securitate.
148. Serviciul ajutorului şefului gărzii (operatorului) pentru mijloacele tehnice de pază la aparatajul de recepţie a semnalelor, după importanţa şi gradul de răspundere pe care îl comportă, este asimilat celui al santinelei la post. În timpul serviciului, acestuia i se interzice să lase aparatajul fără supraveghere şi să se distragă de la executarea serviciului.
Caporalul de schimb
149. Caporalul de schimb este răspunzător de executarea corectă şi vigilentă a serviciului de către santinelele din subordine, de schimbul şi instalarea lor la post la timp, de predarea şi primirea corectă a posturilor. El se subordonează şefului gărzii şi ajutorului acestuia şi execută doar ordinele lor.
150. Caporalul de schimb are dreptul să facă uz de armă personal sau să permită aceasta personalului de schimb al gărzii, pentru respingerea atacului asupra obiectivului păzit şi santinelei, asupra schimbului gărzii în timpul plecării la post sau la întoarcerea în încăperea pentru gardă.
151. Caporalul de schimb are următoarele obligaţii:
-
să cunoască posturile sale, amplasarea şi hotarele lor, itinerarele, condiţiile de pază şi apărare (observarea, cîmpul de tragere, împrejmuirile) şi obligaţiile speciale ale santinelei la fiecare post;
-
să primească de la caporalul de schimb al gărzii vechi mulajele ştampilelor (amprentele plumburilor pentru sigilat), iar la instalarea santinelelor la posturi, să primească obiectivele pentru pază conform tabelelor de posturi şi să raporteze despre aceasta şefului gărzii;
-
să controleze înainte de plecarea militarilor de gardă la posturi cunoaşterea de către aceştia a obligaţiilor lor, precum şi dacă au lăsat în încăperea pentru gardă accesoriile de fumat şi de aprindere;
-
să urmărească corectitudinea încărcării armelor înainte de plecarea la posturi şi descărcarea lor după sosirea de la posturi (pct. 82 şi 83);
-
să raporteze, la întoarcerea fiecărui schimb, şefului gărzii despre executarea schimbului, starea posturilor, despre toate neajunsurile şi măsurile luate pentru lichidarea lor;
-
să controleze, cu permisiunea şefului gărzii, executarea serviciului de către santinelele din subordine.
Caporalul de schimb al gărzii pentru paza arestului, în afară de aceasta, trebuie să cunoască numărul persoanelor arestate, aflate sub paza santinelelor din subordinea lui.
152. La instalarea santinelelor la posturi sau la schimbarea lor, caporalul de schimb are următoarele obligaţii:
-
să respecte cu stricteţe itinerarul de deplasare a schimbului la posturi şi de la posturi, indicat în schema de amplasare a posturilor;
-
să controleze ca santinela şi militarul de gardă ce ia în primire postul, să execute corect predarea şi primirea postului; să controleze personal, împreună cu santinela şi cu militarul de gardă, care ia în primire postul, iluminarea, împrejmuirile, uşile (porţile), geamurile şi gratiile, pereţii magaziilor (depozitelor), existenţa şi starea lacătelor, şnururilor, sigiliilor (plumburilor) şi corespunderea lor mulajelor (amprentelor) sau numărul de maşini de luptă (de alt armament şi tehnică militară) aflate sub pază, precum şi starea mijloacelor tehnice de pază şi a mijloacelor de legătură, de stingere a incendiilor şi îmbrăcămintea pentru post;
-
să indice santinelei, care ia în primire postul, momentele cărora trebuie să le acorde o atenţie deosebită, unde se află posturile vecine, cele mai periculoase căi de acces la obiectivul păzit; să indice pe teren hotarele postului şi hotarul de interdicţie, marcat pe teren în conformitate cu distanţele indicate în tabelele de posturi, pînă la care santinela poate permite accesul la post al persoanelor străine; să controleze dacă santinela ştie cum să procedeze în caz de atac asupra ei, asupra obiectivului păzit sau asupra postului vecin, precum şi în caz de incendiu;
-
să controleze dacă santinela cunoaşte modul de prezentare a raportului şi de legătură cu încăperea pentru gardă.
153. La deschiderea magaziei (depozitului, parcului), caporalul de schimb soseşte la post, avînd mulajele sigiliilor (amprentele plumburilor pentru sigilat) şi, împreună cu persoana sosită pentru deschidere, examinează magazia (depozitul, parcul). Dacă conform tabelului de post santinela trebuie să se afle la post, caporalul de schimb îi va aminti obligaţiile speciale prevăzute de tabelul de post pentru acest timp. Caporalul de schimb permite accesul în magazie (depozit, parc), respectînd cu exactitate cerinţele indicate în tabelul de posturi.
154. În timpul schimbării santinelei la magazia (depozitul, parcul) deschisă, caporalul de schimb indică santinelei, care a luat în primire postul, cine a deschis-o sau cine are acces la locul de staţionare a maşinilor de luptă (a altui armament şi a tehnicii militare).
La închiderea magaziei (depozitului, parcului), caporalul de schimb este obligat să sosească la post cu mulajele de sigilii (amprentele plumburilor pentru sigilat) şi personal, în prezenţa santinelei şi a persoanei care predă magazia (depozitul, parcul) sub pază, să controleze sigiliile (plumburile) şi starea geamurilor, zăbrelelor, uşilor, pereţilor; la primirea sub pază a maşinilor de luptă (a altui armament şi a tehnicii militare) în locurile de staţionare, să verifice numărul lor, iar dacă sînt sigilii (plumburi), să le confrunte cu mulajele (amprentele).
155. În caz de îmbolnăvire gravă (rănire gravă) sau de deces al şefului gărzii şi al ajutorului său, exercitarea provizorie a obligaţiilor şefului gărzii revine caporalului de schimb. Despre cele întîmplate, el raportează ofiţerului de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară).
Santinela
156. Santinela este o persoană inviolabilă.
Inviolabilitatea santinelei constă în următoarele:
-
apărarea deosebită prin lege a drepturilor şi demnităţii ei;
-
subordonarea ei persoanelor concret stabilite – şefului gărzii, ajutorului şefului gărzii şi caporalului de schimb;
-
executarea necondiţionată de către toate persoanele a cerinţelor legate de serviciu ale santinelei;
-
dreptul ei de a face uz de armă în cazurile indicate în prezentul regulament.
157. Santinela poate fi schimbată sau scoasă din post doar de către şeful gărzii, de către ajutorul şefului gărzii şi de către caporalul de schimb în subordinea căruia se află.
În caz de deces al şefului gărzii, al ajutorului acestuia şi al caporalului de schimb sau în cazul în care aceste persoane sînt în imposibilitate de a-şi exercita obligaţiile, santinela poate fi scoasă din post sau schimbată de către ofiţerul de serviciu pe gărzi (pe unitatea militară), în prezenţa comandantului său de companie (baterie) sau batalion (divizion).
158. Primind postul, militarul de gardă, în prezenţa caporalului de schimb (şefului gărzii sau ajutorului acestuia) şi a santinelei care se schimbă, trebuie să examineze şi să controleze personal existenţa şi funcţionalitatea a tot ce trebuie luat sub pază conform tabelelor de posturi; la primirea postului de pază a persoanelor arestate, el trebuie să controleze funcţionalitatea zăvoarelor, zăbrelelor, precum şi numărul de persoane arestate aflate în camere.
159. Santinela are următoarele obligaţii:
-
să păzească cu vigilenţă şi stoicism postul său;
-
să execute serviciul vioi, să nu se distragă, să nu lase din mîini arma şi să nu o dea nimănui, inclusiv persoanelor în subordinea cărora se află;
-
deplasîndu-se pe itinerarul indicat sau aflîndu-se în foişorul de observare, să ţină sub observare căile de acces la post, împrejmuirile şi să raporteze prin mijloacele de legătură despre executarea serviciului în termenele indicate în tabelele de posturi;
-
să nu părăsească postul pînă nu va fi schimbată sau scoasă din post, chiar dacă viaţa sa se află în pericol; părăsirea fără permisiune a postului constituie crimă militară;
-
să aibă la post arma încărcată conform regulilor indicate în pct. 83, întotdeauna gata de uz;
-
să nu permită la post, mai aproape de distanţa indicată în tabelele de posturi şi marcată pe teren cu indicatoare de limită interzisă, accesul nimănui, cu excepţia şefului gărzii, ajutorului şefului gărzii, caporalului de schimb şi a persoanelor pe care ei le însoţesc;
-
să cunoască itinerarul şi graficul de deplasare a mijloacelor de transport, precum şi semnele de recunoaştere şi semnalele lor;
-
să poată aplica la post mijloacele de stingere a incendiului;
-
să cheme şeful gărzii în caz de depistare a defectelor în împrejmuirile obiectivului (la post) şi de încălcare a ordinii în apropierea postului său ori a postului vecin;
-
auzind lătratul cîinelui de pază, să comunice fără întîrziere despre aceasta în încăperea pentru gardă.
160. La post, santinela trebuie să aibă arma cu baioneta pusă (pistolul-mitralieră cu pat pliabil – fără baionetă-cuţit; baioneta-cuţit în teacă la centură): pe timp de noapte – în poziţia de tragere în picioare; ziua – în poziţia „Arma la umăr” sau în poziţia de tragere în picioare (Anexa nr. 9); la posturile interioare, pistoalele-mitralieră cu pat din lemn – în poziţia „Arma la umăr”, cu pat pliabil – în poziţia „La piept”, carabina - „La picior”, portîncărcătorul cu încărcătorul plin va fi închis. Pistoalele vor fi în tocuri închise, la centură.
In caz de stingere a incendiului sau de lichidare a consecinţelor calamităţii naturale, santinela poate să ţină arma în poziţia „La spate”.
161. Santinelei i se interzice: să doarmă, să şadă, să se sprijine de ceva, să scrie, să citească, să cînte, să vorbească, să mănînce, să bea, să fumeze, să-şi satisfacă necesităţile fiziologice, să se distragă în alt mod de la exercitarea obligaţiilor, să primească de la cineva sau să transmită cuiva vreun obiect; să împingă cartuşul în camera cartuşului, dacă nu este nevoie.
Santinela trebuie să răspundă doar la întrebările şefului gărzii, ajutorului acestuia, caporalului de schimb şi persoanelor sosite pentru control.
162. Santinela este obligată să facă uz de armă fără somaţie în caz de atac evident asupra sa sau asupra obiectivului păzit.
163. Santinela va opri prin somaţia „Stai, înapoi” sau „Stai, ocoleşte la dreapta (stingă)” toate persoanele care se apropie de post sau de limita interzisă a postului, în afară de şeful gărzii, ajutorul acestuia, caporalul de schimb şi persoanele pe care aceştia le însoţesc.
Dacă persoana care se apropie de post sau de limita interzisă nu execută cerinţele santinelei, aceasta o va soma prin „Stai, că trag” şi va chema imediat şeful gărzii sau caporalul de schimb. Dacă infractorul continuă să se apropie de post sau de limita interzisă, santinela împinge cartuşul în camera cartuşului şi trage un foc de avertizare în sus. Dacă infractorul nu se supune nici în acest caz somaţiei şi încearcă să pătrundă la post (să treacă limita interzisă) sau o ia la fugă, santinela face uz de armă.
164. În condiţii de vizibilitate redusă, cînd de la distanţa indicată în tabelele de posturi santinela nu poate identifica persoanele ce se apropie de post sau de limita interzisă, ea le va opri prin somaţia „Stai, cine vine ?”. Dacă nu primeşte răspuns, urmează somaţia „Stai, că trag” – şi îl reţine pe infractor. Despre persoanele reţinute, santinela raportează în încăperea pentru gardă, ţine sub control comportamentul lor şi fără a întrerupe supravegherea lor, continuă paza postului.
Dacă infractorul continuă să se apropie de post sau de limita interzisă, santinela execută un foc de avertizare în sus. Iar dacă infractorul nu se supune nici acestei somaţii şi încearcă să pătrundă la post (să treacă limita interzisă) sau o ia la fugă după aceasta, santinela face uz de armă.
Dacă la somaţia santinelei urmează răspunsul: „Şeful gărzii (ajutorul şefului gărzii, caporalul de schimb)”, santinela ordonă: „Şeful gărzii (ajutorul şefului gărzii, caporalul de schimb), la mine, ceilalţi - pe loc”. Dacă este necesar, santinela cere ca persoana ce se apropie să-şi lumineze faţa şi însoţitorii. Convingîndu-se că persoana ce se apropie este într-adevăr şeful gărzii (ajutorul şefului gărzii, caporalul de schimb), santinela permite accesul la post tuturor persoanelor sosite.
Iar dacă persoana care s-a prezentat ca şef al gărzii (ajutor al şefului gărzii, caporal de schimb) este un necunoscut, iar persoanele care îl însoţesc nu execută somaţia santinelei să stea pe loc, santinela le va avertiza prin somaţia „Stai, că trag”. Dacă infractorii nu execută nici această somaţie, santinela face uz de armă.
165. În caz de necesitate de a intra în lupta corp la corp pentru paza şi apărarea sa sau a obiectivului păzit, santinela va acţiona curajos cu baioneta şi cu patul armei.
166. În caz de incendiu la post, santinela comunică imediat despre aceasta în încăperea pentru gardă şi fără a întrerupe supravegherea obiectivului păzit, întreprinde măsuri de stingere a incendiului. În caz de incendiu pe teritoriul tehnic al obiectivului păzit sau al obiectivului cu împrejmuiri externă şi internă, precum şi în apropierea postului, santinela comunică despre aceasta în încăperea pentru gardă, continuînd exercitarea serviciului la post.
167. În caz de îmbolnăvire (rănire) a santinelei, aceasta cheamă caporalul de schimb sau şeful gărzii, continuînd exercitarea serviciului la post.
168. În cazuri extreme ce nu suportă amînare sau în caz de ieşire din funcţiune a mijloacelor de legătură, santinela poate să cheme la post pe şeful gărzii sau pe caporalul de schimb, trăgînd un foc în sus.
169. Santinela salută şefii în a căror subordine se află şi alţi şefi sosiţi la post însoţiţi de aceştia, conform regulilor expuse în Regulamentul privind instrucţia de front al Forţelor Armate ale Republicii Moldova. Totodată, pistolul-mitralieră din poziţia de tragere în picioare este pus, în prealabil, în poziţia „La umăr”, iar carabina – în poziţia „La picior”.
170. Santinela la punctul de control, în afară de obligaţiile expuse în pct. 156-169, are următoarele obligaţii:
-
să cunoască semnalmentele şi perioada de valabilitate a permiselor, a actelor de identitate, precum şi obligaţiile expuse în tabelele de posturi;
-
să permită trecerea persoanelor prin post doar la prezentarea permiselor ce corespund modelelor respective de la post, permisul fiind în mod obligatoriu luat în mînă;
-
în caz de scoatere (aducere) a bunurilor materiale, inclusiv cu mijloace de transport, să controleze după permisul pentru materiale (foaia de parcurs) ce bunuri şi în ce cantitate (număr de locuri) se permite de a scoate (aduce); să permită accesul maşinilor ai căror conducători prezintă foaia de parcurs;
-
să reţină persoanele care încearcă să pătrundă la obiectiv (de la obiectiv), încălcînd regimul de acces, precum şi pe cele care prezintă permise (documente) nevalabile, şi să cheme şeful gărzii.
Santinelei de la punctul de control i se interzice: să dea informaţii privind permisele şi cifrurile la ele, să intre în discuţii nelegate de controlul permiselor, să permită aflarea la post a persoanelor şi obiectelor străine.
171. Santinela la magazia (depozitul, parcul) deschisă sau în timpul executării lucrărilor în locul de staţionare a maşinilor de luptă (a altui armament şi a tehnicii militare) exercită obligaţiile indicate în tabelele de posturi.
Santinela la magazia (depozitul) ce prezintă pericol de incendiu, în afară de aceasta, are următoarele obligaţii:
-
să nu permită ca cineva să fumeze, să aprindă focul, să tragă din arme, precum şi să folosească aparate de iluminat neprevăzute în tabelele de posturi la o distanţă mai mică de obiectivul păzit decît cea prevăzută în tabele;
-
să nu permită accesul în magazie (depozit) în încălţămintea şi cu lanterne neprevăzute în tabelele de posturi; precum şi cu arme albe şi de foc.
172. Santinela care păzeşte persoanele deţinute în arest are următoarele obligaţii:
-
să cunoască numărul persoanelor arestate aflate sub paza ei;
-
să se afle în exterior lîngă uşile camerelor şi să urmărească prin fereastra de observaţie ca persoanele arestate să nu încalce regulile stabilite, să urmărească acţiunile şi comportamentul lor, să nu admită deteriorarea de către acestea a ramelor, zăbrelelor de la geamuri, podelelor şi pereţilor;
-
să urmărească ca pe timp de noapte camerele cu persoane arestate să fie iluminate;
-
să nu permită ieşirea persoanelor arestate din camere şi accesul la ele fără ordinul personal al şefului gărzii, ajutorului şefului gărzii şi caporalului de schimb;
-
să nu intre în discuţie cu persoanele arestate, să nu le transmită şi să nu ia nimic de la ele;
-
să nu permită ca persoanele arestate să primească de la cineva colete, să arunce prin geam în stradă obiecte sau scrisorele, precum şi să discute cu persoane străine;
-
primind rugămintea persoanei din arest privind chemarea însoţitorului, să raporteze despre aceasta caporalului de schimb (şefului gărzii sau ajutorului acestuia);
-
să cheme imediat şeful gărzii, ajutorul acestuia sau caporalul de schimb în caz de neexecutare de către persoanele arestate a cerinţelor lui;
-
să prevină persoanele arestate care evadează prin somaţia „Stai, că trag”, iar dacă somaţia nu este executată, să facă uz de armă.
La transportarea persoanelor arestate dintr-un punct în altul, precum şi la deplasarea lor în afara teritoriului arestului, obligaţiile santinelei pentru paza arestaţilor le exercită militarul de gardă numit. Obligaţiile speciale şi modul de pază în aceste cazuri a persoanelor arestate sînt expuse în anexa nr.14.
173. Santinela de la intrarea în încăperea pentru gardă are următoarele obligaţii:
-
să păzească şi să apere încăperea pentru gardă;
-
să nu permită nimănui accesul în încăperea pentru gardă, în afară de persoanele cărora li se subordonează garda, dacă le cunoaşte, şi de persoanele care le însoţesc. Despre apropierea acestor persoane, santinela raportează, prin semnalul stabilit, şefului gărzii şi permite acestor persoane accesul în încăpere;
-
să oprească la distanţa indicată în tabelele de posturi toate persoanele care s-au apropiat de încăperea pentru gardă şi să cheme şeful gărzii sau ajutorul acestuia;
-
să oprească prin somaţia „Stai” persoana care se apropie de încăperea pentru gardă, dacă din cauza vizibilităţii reduse, ea nu poate fi recunoscută de la distanţa indicată în tabelele de posturi şi să cheme şeful gărzii sau ajutorul acestuia;
-
să anunţe imediat şeful gărzii sau ajutorul acestuia despre toate incidentele din vecinătatea încăperii pentru gardă şi despre tot ce poate împiedica executarea misiunii de către gardă, precum şi despre semnalele auzite de la posturile din vecinătate.
174. Obligaţiile speciale ale santinelelor, în funcţie de condiţiile de apărare a fiecărui obiectiv, sînt indicate în tabelele de posturi.
Dostları ilə paylaş: |