Religiei muhammedane



Yüklə 1,69 Mb.
səhifə19/19
tarix01.11.2017
ölçüsü1,69 Mb.
#25998
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   19

Se mai spune că regulile şi canoanele acestei ştiinţe sînt precise şi nemincinoase şi că toată dificultatea ei constă în judecata şi demonstraţia stupidă a celui ce este învăţat. Şi spre a-şi lămuri părerea, dau ca exemplu o poveste hazlie pe care, din dragoste faţă de cititorul nostru, nu ne vom lenevi s-o prezentăm aici.


Istorie

Spun că a fost odată un împărat persan şi avea un singur fiu pe care se silea să-1 instruiască în toate artele liberale şi în ştiinţe. Şi astfel, a chemat cu mare cheltuială de pretutindeni bărbaţi foarte pricepuţi în toată ştiinţa, pentru instruirea fiului său, printre care era şi unul care cunoştea la perfecţie ştiinţa rasad şi remel (despre care vezi mai jos). Aşadar împăratul a poruncit ca fiul lui să fie învăţat în ştiinţa răsad, iar dascălul acela s-a ostenit cinci ani, predînd în chip desăvîrşit fiului de împărat toate canoanele şi regulile pe care le cunoştea. Fiul de împărat aşa de tare le-a învăţat pe de rost, încît îi venea mai uşor să le rostească, decît altcuiva rugăciunile cele de toate zilele.Dar dascălul a observat că tînărul e foarte prost la minte şi că nu e apt pentru nici o judecată, căci din propoziţiile cerute, precise, cunoscute şi evidente pe care i le dădea după placul lui nu putea scoate nici o concluzie şi nici o descriere precisă şi potrivită.



După cinci ani de muncă stăruitoare, împăratul a întrebat pe dascăl dacă fiul lui a învăţat ştiinţa zisă răsad. Răspuns-a dascălul: „O, împărate, fiul tău a învăţat într-adevăr toate cele ce i-au fost predate de mine, dar el însuşi nu ştie nimic», împăratul mai întîi s-a mirat, apoi aprinzîndu-se de mînie asupra dascălului a zis: „Cum le-a învăţat pe toate şi zici că el însuşi nu ştie nimic ?» Răspuns-a dascălul, zicînd: „Dacă binevoieşte măria-ta împărătească, cheamă înaintea ta pe fiul tău / şi în trei cuvinte îţi voi arăta că, precum am zis, toate cele predate de mine le-a învăţat, însă de la sine nu ştie ceva”. Cînd a fost chemat deci fiul de împărat, dascălul 1-a rugat pe împărat să bine-voiască să ţină inelul în pumn şi să-1 întrebe pe fiul său ce are ascuns în pumnul mîinii sale. Cînd s-a făcut acestea, fiul de împărat, prin ştiinţa indicaţiilor şi a regulilor artei ce i se predase a aflat că tatăl său ţine închis în mînă ceva rotund şi avînd o gaură. Cînd a aflat el aceasta, dascălul a zis : „Iată, împărate, pînă aici se întinde ingeniozitatea la care l-am învăţat eu ; rămîne acum să tragă o concluzie după judecata sa proprie. De aceea întreabă-l ce poate fi acest lucru rotund şi cu gaură”. Şi fiind întrebat de tatăl său, mult s-a frămîntat în mintea sa şi a izbucnit zicînd: „Nu poate fi nimic altceva, tată, decît o piatră de moară». Atunci dascălul a zis : „Acesta este produsul minţii fiului tău care, prin instrucţia primită de la mine a aflat că e vorba de un lucru rotund şi avînd o gaură, însă din cauza unei atît de uimitoare lipse de inteligenţă şi judecată n-a putut socoti că o piatră de moară nu poate să se ascundă în pumnul mîinii”. Dar să mergem mai departe.
Remel

Remel este un fel de aruncare a zarului şi un fel de ghicire sau prezicere, prin anume puncte şi caractere, foarte asemănătoare geomanciei greceşti (un fel de vrăjire cu pămînt) ; este vorba de nişte grămăjoare [de pămînt] separate de la care, trăgînd linii prin puncte şi de la puncte la puncte, desenează figuri şi caractere (despre care spun că sînt potrivite cu necu­noscutul, aşadar lucrării şi alcătuirii cereşti), din care desene prezic cu măsura şi cu numărul, ghicind întîmplările oamenilor.
Sîhr

Sîhr înseamnă în mod propriu magie şi zic că aceasta este o ştiinţă alcătuită din principii şi reguli precise şi naturale, al cărei prim inventator a fost împăratul Solomon, ştiinţă prin care putea să înţeleagă nu numai dialectele animalelor, ci putea preface şi toate în chipurile dorite de el. Astfel, spun ei că omul priceput în această dibăcie poate preface pe oricare altul în măgar, în cal, în stîlp de piatră, de lemn etc. şi iarăşi, dacă vrea, îi poate întoarce în starea cea dintîi. Prin această dibăcie se poate face ca focul şi ploaia, fulgerele şi tunetele să se coboare, să fulgere şi să tune, să se producă şi alte înfricoşări şi minunăţii. Prin această iscusinţă spun ei că a opus Faraon minunilor lui Moise / pe ale sale şi a arătat oamenilor faraoniţi că el este Dumnezeu . într-un cuvînt, ei afirmă că această dibăcie e la fel de puternică, pe cît era la greci, în fabulele lor, toiagul lui Circe .
Tîlsîm

Tîlsîm sau ceea ce printr-un cuvînt corupt europenii noştri au obişnuit a numi talasman, afirmă că este produsul acelei vrăjitorii care rămîne neapărat şi veşnic, pînă ce se va dezlega şi desface de un altul iscusit în acea dibăcie. Aşadar, dacă cineva vrea să ascundă o comoară mare sub vreun semn, sau să apere împărăţia împăratului, şi altele ce se află în grea cumpănă, pentru ca nu cumva aflînd altul, acesta să fie învins sau depăşit, trebuie să se închidă şi să se lege prin tîlsîm

Despre această şiretenie am citit unele uimitoare şi abia verosimile la scriitorii greci vrednici de toată crezarea, precum despre stîlpul cel de aramă în chip de şarpe triplu de pe Hipodromul din Constantinopol, ridicat pe timpul lui Leon împăratul de un mag cu acelaşi nume, cu care i-a împiedecat să mai intre în cetate şi să facă stricăciuni oamenilor pe şerpii care mai înainte erau foarte mulţi şi vătămători oamenilor, aşa încît nimeni nu putea să se odihnească în casa lui fără primejdie. Iar după ce s-a construit stîlpul acela, afirmă cu tărie că toţi şerpii au fost izgoniţi din cetate şi alungaţi, în vremea sultanului Murad, al treilea împărat otoman cu acest nume, cînd s-au sfărîmat fălcile unui şarpe, iarăşi au început să apară în cetate şerpii, însă nu atît de mulţi, şi fără a vătăma pe cineva .

Dar socotesc că acestea pot fi luate drept fabule ; de aceea, din cunoscutul istoric voi aduce un argument de neînvins al acestei şiretenii (Chedrin, dacă ţin .bine minte, tomul II, nota 311) : O statuie de marmură cu chip de om a fost pusă deasupra porţilor cetăţii Constantinopol (care acum se numesc porţile de Adrianopol) şi pe baza ei (care se numeşte de obicei piedestal) s-a scris : „Nenorocire tribalilor», în zilele lui Vasile Macedoneanul, împăratul grecesc, Simeon stă-pînul Bulgariei a adus Imperiul roman la o asemenea strîmtorare, încît nimeni nu putea să iasă fără primejdie dincolo de zidurile cetăţii, bulgarii distrugînd şi robind toate cele din jur. Deci Vasile, nemaiavînd nădejde în nimic, printr-o mare sumă de bir anual a silit poporul, care striga că Simeon şi neamul bulgăresc este neînvins, să cumpere pacea de la inamic. Cînd se afla împăratul într-o asemenea strîmtorare / şi făcea sfat cu sfetnicii săi pentru o mai bună întocmire a lucrurilor, i s-a înfăţişat un oarecare priceput în această dibăcie, al cărui nume era Ioan, şi i-a spus împăratului că el poate într-o clipă să-1 nimicească din viaţă pe Simeon cneazul Bulgariei, iar cînd va pieri el tot neamul bulgăresc îşi va supune împăratului grumazul său ; dar împăratul să-i îngăduie lui să facă ce va vrea el şi fără nici o pierdere pentru împărăţie şi vistierie, împăratul a socotit la început că omul acela este ieşit din minţi şi mincinos dar pe urmă (silindu-1 nevoia), i-a îngăduit să facă ce va vrea. Acela, luînd zidari şi venind cu ei la statuia care era pusă deasupra Xerolofului (un deal în Constantinopol) privind spre apus, le-a poruncit să taie capul acelei statui. Pietrarii însă, fără porunca împăratului, au refuzat să facă acest lucru, căci era statuia aceea de o artă veche şi frumoasă. Cînd s-a dat împăratului de ştire despre aceasta a venit el însuşi la locul unde era statuia şi a întrebat pe magul acela ce rezultat se cuvine să aştepte de la tăierea capului unei statui atît de vechi şi de o artă aleasă. El a răspuns că în chiar clipa cînd va fi tăiat capul statuii, Simeon, cneazul Bulgariei, îşi va sfîrşi viaţa. Iar dacă nu se va întîmpla acest lucru, să i se taie lui însuşi capul, împăratul, deşi n-a dat cu desăvîrşire crezare acestui lucru, a îngăduit să i se taie capul statuiei. Cînd s-a făcut aceasta, după puţine zile i s-a vestit împăratului că Simeon cneazul în aceeaşi zi şi în acelaşi ceas şi-a sfîr-şit viaţa sa cuprins de o boală cumplită şi nesuferită a pîntecelui.

În suburbia Constantinopolului, pe ţărmul asiatic al Bosforului, aproape de satul zis Vallî, la poalele muntelui , se văd ruinele unei clădiri foarte vechi, iar în coasta muntelui aceluia o uşă foarte mică. Unii dintre sultani au încercat să trimită acolo bostangii ca să intre înăuntru, vrînd să cunoască ce este acolo. Dar bostangiii, silindu-se să intre acolo şi întinzînd mîinile să sfărîme zăvorul uşii, au murit toţi pe loc printr-o întîmplare necunoscută. Astfel, ceilalţi sultani au încetat să mai încerce acel lucru, zicînd că este sub semnul tîlsîm, sau că acolo e pusă şi păstrată o comoară sau altceva socotit de oameni foarte preţios. Noi însă, lă-sînd crezarea cititorului, ne întoarcem la cele ce ne stau înainte.


Okumak

Okumak pe limba simplă turceasca înseamnă descîntec, care le este îngăduit muhammedanilor (deşi / există şi un alt fel de descîntec numit djeazulîk, vezi mai jos, care este neîngăduit şi interzis). Cu acest meşteşug se îndeletnicesc unii bărbaţi şi femei, foarte bă-trîni, care cred că, prin oarecari cuvinte şi şoptiri vindecă paralizia, hidropica, ftizia şi alte boli îndelungate sau de toate zilele şi că alungă din grădini şi de la pomii fructiferi insectele ierbivore, lăcusta şi insectele care în felul acesta aduc daune. Din curiozitate am încercat lucrul acesta o dată, însă n-am obţinut cele dorite, pentru care 1-am ocărît pe descîntător, dar el, dimpotrivă, ocăra necredinţa mea zicînd că .pentru acest fel de descîntece se cere nu numai puterea descîritecu-lui, ci şi credinţa celui ce doreşte.
Tabirname

Tabirname este ştiinţa ghicirii si a tîlcuirii viselor; la muhammedani e foarte slăvită şi folosită. De acest fel de nebuneală n-a fost lipsită în vechime şi înţeleaptă Grecie, şi nu se lipsesc nici acum capetele foarte deştepte ale unora dintre ai noştri, însă cînd visele şi vedeniile din somn le auzim lăudate în Sfînta Scriptură şi la alţi istorici vrednici de crezare, ne convingem să acordăm o oarecare întîietate prezicerii ce se face în acest fel. Ei socotesc că fiecare vis (pe care-1 numesc rula) preînchipuie ceva, de aceea au cărţi mari scrise despre tîlcuirea viselor. Mai departe zic că împlinirea visului nu depinde de cel care visează, ci de tîlcuirea visului, aşadar că după tîlcuirea lui bună sau rea se întîmplă lucrul. După părerea mea toate visele (afară de revelaţiile dumnezeieşti) nu sînt altceva decît fermentarea stomacului şi o nălucire provocată de mişcarea simţurilor din afară spre cele dinăuntru, ceva ce corespunde cu cele din afară. Astfel morarul, cînd vede în vis că s-a împuţinat apa la moară sau că e spartă iezitura, tîlcuieşte că are să i se întîmple ceva rău, alţii tîlcuiesc însăşi moara şi lucrarea ei ca moarte sau boală. Dacă cineva se vede în vis şezînd pe cal, turcii socotesc ca are să primească o cinste sau o demnitate oarecare, pe cînd aici în Rusia cred că va veni o nenorocire etc. /

CAPITOLUL PATRUZECI ŞI UNU


Despre ştiinţele „fal, djeazulîk”

şi altele neîngăduite


Djeazulîk

Dacă trebuie să primească numele de ştiinţă şiretenia aşa de absurdă şi cu totul diavolească numită îndeobşte djeazulîk nu văd cu ce cuvînt latinesc sau grecesc s-ar fi cuvenit s-o chemăm ca să se potrivească la o mai bună definiţie a ei ; căci este cel mai nelegiuit fel de vrăjitorie şi o crimă a celor mai destrăbălaţi oameni, cum am spune necromancie (vrăjire cu trupurile de morţi) şi lecanomancie (vrăjire cu lighenele de spălat), o invocare înspăimîntătoare şi abia verosimilă a diavolului însuşi. Se spune că cele săvîrşite de cei ce se îndeletnicesc cu ele depăşesc modul şi rînduiala firească ; dar mai cu seamă că această şiretenie are multă putere în cazurile de dragoste necurată şi absurdă, în vînarea, împrietenirea şi împerecherea şi invers în stingerea dragostei curate dintre soţi, în arătarea şi săvîrşirea siluirii adusă cu minciună curăţiei şi pudoarei feciorelnice şi patului neîntinat. Am văzut chiar pe cei care au pătimit un astfel de lucru şi i-am auzit pe cei ce le spuneau şi le mărturiseau (deşi n-aş fi crezut niciodată că poate să se întîmple aşa ceva decît dacă consimte voinţa liberă, căreia însuşi Dumnezeu cel atotputernic nu voieşte să-i facă siluire şi cu atît mai mult nu poate săvîrşi aceasta diavolul sau un fermecător sau un descîntător asemenea lui). Dar ca să spunem adevărul, la turci nu se prea găsesc mulţi adepţi ai acestei nelegiuiri, în schimb la tătari sînt foarte numeroşi cei care prin cuvinte şi şop-tiri diavoleşti împiedică, leagă şi curmă în fel şi chip calea lupului ca să nu răpească oile fără păstor, hoţului ca să nu le fure cAli din herghelia lăsată fără pază, prizonierilor evadaţi ca să nu afle calea pe care să fugă.



Şi în această împărăţie, după cum aud, sînt unii foarte pricepuţi în această şiretenie, din minunăţiile cărora voi adăuga aici una şi alta, pe care le-am auzit de la un om vrednic de crezare. Nu cu mulţi ani mai înainte a fost un şleahtic cu numele Alexei, fiul lui Dmitrie Koltovski care, vrînd să se însoare şi să-şi petreacă veselia nunţii fără de grijă, a năimit un ţăran 6 făcînd cu el învoială, după obicei, / să dezlege farmecele cu care îl ameninţau (pe mire) alţii ; căci cineva îl ameninţa ca de nu va lua de nevastă pe cutare femeie căreia îi dăduse mai înainte cuvântul, nu-şi va putea îndeplini treaba de bărbat şi se va lipsi cu totul de plăcerea firească. Deci, cu ajutorul vrăjitorului, mirele a avut sfîrşit bun al solemnităţii nunţii şi a scăpat fără nici o greutate de nevoia de care se temea. Dar ţăranul care cu vrăjile sale alungase vrăjile altora, nu numai că n-a primit de la şleahtic plata făgăduită după învoială şi a fost silit să iasă din curtea lui cu mîinile goale, dar în loc de plată a luat şi bătăi grele şi ast­fel, amestecînd lacrimile cu ameninţări, a plecat la ale sale. Iar mirele şi logodnica sa nici trei zile n-au pe­trecut întru desfătări, şi iată că nu numai lui, ci şi la toată slugărimea lui li s-a întîmplat un rău foarte greu de crezut. Mai întîi, a simţit el însuşi o durere foarte cumplită în testicule şi a fost cuprins de boala spasmelor vinelor, organele genitale i s-au umflat aşa de tare încît a devenit cu totul inapt şi impotent pentru actul împreunării trupeşti. Dar aceasta nu e de mirare ; mai de mirare este ceea ce urmează, anume că toate slu­gile care lucrau în curtea lui şi toţi rîndaşii, armăsarii, ogarii, cocoşii, gînsacii, răţoii şi toate vietăţile şi dobi­toacele casei lui care erau de parte bărbătească, au suferit la fel ca şi stăpînul lor. Şi aşa au rămas întru ne­norocirea lor pînă cînd au plătit de două ori preţul învoit cu ţăranul. Căci după plata aceea într-o clipă au căpătat toţi sănătatea de mai înainte şi lucrarea firească. Acelaşi sau alt ţăran, nu-mi mai amintesc, obosit de cale lungă şi trecînd peste iezitura unui heleşteu, a cîrmit-o spre moară şi a cerut de la morar să-i dea de băut cvas. Morarul însă, uitîndu-se la el cu o faţă aspră şi arătîndu-i cu o înjurătură heleşteul, i-a spus să bea de acolo cît vrea. Săteanul acela a răspuns : „Am vrut să beau apă pentru că mă chinuie o sete de nepotolit, dar de azi înainte moara ta nu se va mai alimenta cu apă din heleşteul acesta”. Şi s-au împlinit cele zise, căci cînd a plecat ţăranul de la moară pe drumul lui, după ce a băut apă, într-un ceas sau doua toată apa din heleşteul acela a dispărut şi, răbufnind prin nişte canale subterane, a izbucnit în alt loc. Acestea vi le înfăţişez precum mi-au fost spuse, iar crezarea să rămînă la cititor.
Fal

Fal înseamnă un fel de preziceri felurite cum ar fi, de va pierde cineva / ceva, dacă va mai găsi, sau de va dori ceva, dacă va căpăta, şi alte urzeli mincinoase asemenea acestora, pe care născocindu-le cu mintea lor slabă turcii muhammedani neînvăţaţi şi de rînd se duc la oamenii foarte bătrîni [ca să le ghicească], între cei ce povesteau am auzit pe unii cu evlavie şi cu rugăciune că au aflat două bătrîne care preziceau drept, dar eu, de cîte ori am dorit să cunosc acest lucru, n-am putut niciodată primi cele dorite, n-am aflat niciodată un asemenea faldji (prezicător) care să-mi înapoieze lucrul meu sau al altuia, pierdut sau furat. De unde deduc că, dacă i se întîmplă ceva numai unuia şi nu fiecăruia este minciună, hazard şi accident, pentru că abia după ce s-a produs lucrul este el cunoscut, iar nu fapta se cunoaşte mai înainte după anumite cauze.
Bughi

Există şi un alt fel al acestei şiretenii, pe care turcii îl numesc în limbajul de rînd bughi şi buhu . Zic că prin acest meşteşug este cu putinţă a-i lua omului fo­losirea raţiunii şi a-1 face nebun şi lipsit de minte. Sau, de a se va proceda mai cu milă, se poate face ca orice va zice el, altul să creadă şi să-1 ia drept lucru adevărat şi precis. Acest vicleşug, după cum se spune, îl pun în aplicare mai cu seamă vizirii cei mari prin fermecătorii lor, care-1 scot din minte pe sultan şi-1 fac lipsit de judecată, pentru ca toate faptele şi vorbele vizirului să le socotească totdeauna drept bune, adevărate, cinstite şi folositoare. Eu însumi am cunoscut un asemenea vizir care întrebuinţa foarte mult astfel de şiretlicuri magice, şi cum astfel de buhudji erau în mare respect, după obiceiul notoriu al sultanilor turci, vizirul acela a fost lipsit mai curînd decît alţii nu numai de cinste, ci şi de cap. Se spune că acelaşi lucru 1-a făcut şi slăvitul muftiu Feizullah effendi sultanului său Mustafa, dar mai pe urmă el însuşi fiind prins de poporul răsculat, a fost chinuit mult, omorît şi aruncat în rîul vecin Tumdje (care curge pe lîngă Adrianopol şi în vechime se numea de greci [T¨nsîV]).


Ghiozbaidjilîk
Ghiozbaidjilîk în mod propriu înseamnă o vrăjitorie de legat. Turcii sînt foarte cufundaţi şi mult încrezători în aceasta, dar cum nu se deosebeşte cu nimic sau prea puţin de buhi, ne-am plictisit să ne pierdem timpul cu explicarea acestei şiretenii şi să tîlcuim cuvîntul cu care e numită, care înseamnă, după cum pare, legarea ochilor, aşa încît cineva n-ar mai putea vedea şi cunoaşte faptele şi cuvintele rele şi nelegiuite ale altuia /.
Daavai şeiatîn

Unii dintre muhammedani au şi practică o ultimă şiretenie, cea mai de seamă şi după însuşi numele ei cea mai nelegiuită, pe care o numesc adecvai şeiatîn , adică invocarea diavolului. Indienii şi arabii s-au abătut întru această nebunie mai mult decît turcii şi persanii. Martor pentru acest lucru îmi este un domn oarecare, de neam iliric, adică slav, care cîndva a povestit înaintea însăşi măriei-sale imperiale ceva aşa de uimitor : Cînd era el în Pera Constantinopolului, unde au obiceiul să locuiască foarte mulţi negustori străini, a iubit o femeie frumoasă ce locuia în vecinătate ; darcum nu putea spori deloc nici prin promisiuni, nici prin daruri (căci femeia aceea îşi păzea cu grijă neprihăni-rea sa şi patul legitim), îndemnat de pofta lui nesăbuită, a aflat un arab care se lăuda că prin invocarea diavolului poate face orice va pofti cineva. Deci domnul acela 1-a rugat stăruitor pe arab (cum spunea el sin­gur), ca prin mijlocirea sa către diavol să facă aşa în-cît să poată îndupleca igîndul femeii spre voia şi pofta sa. Iar arabul i-a zis : „Voi face cu plăcere şi foarte eficace, dacă şi tu mi te vei supune în toate cîte-ţi voi porunci”. Şi cînd a promis acel domn aceasta, arabul a început să-1 înveţe să scrie cu mîna lui un zapis şi, iscălindu-şi numele, să confirme că de atunci înainte va sluji veşnic diavolului şi-1 va recunoaşte drept stapînul şi protectorul său, iar acel zapis să-1 arunce într-o fîntînă fără apă şi uscată. La aceasta domnul a răspuns mai întîi arabului că nu se cuvine să facă aşa ceva, fiind creştin, dar şi arabul i-a răspuns că nu va putea obţine cele dorite dacă nu va face ceea ce i-a poruncit lui. Şi astfel, domnul, nemaisuportînd săgeţile copilăreşti (ale lui Cupidon), sau (ceea ce este mai de­grabă de crezut) din curiozitate, după povaţa arabului a scris zapisul către diavol în felul zis mai sus şi, iscă-lindu-1 cu propria-i raînă, 1-a aruncat în fîntînă pe care i-a arătat-o arabul. Iar cînd s-a făcut aceasta, deşi arabul a şoptit necontenit cîteva zile şi a aruncat în zadar icoanele din casa în care dormea (domnul acela), n-a aflat nici o împlinire şi nici o putere a diavolului asupra inimii curate şi nepîngărite a femeii evlavioase, după cum a spus el însuşi şi / mă conving să-1 cred. Pentru că un asemenea bărbat, grijuliu pentru cinstea lui, nu spunea că a săvîrşit aceasta dacă n-ar fi comis realmente ceva, şi mai cu seamă n-ar fi putut în nici un caz să spună ceea ce n-a fost în realitate înaintea însăşi măriei-sale imperiale. De unde trag concluzia că denumirea acestei şiretenii este deşartă, întrucît voinţa sufletului poate şi lui Dumnezeu însuşi să i se împotrivească şi poate face împotriva lui, deşi numai din îngăduinţă. Dar despre acestea ajungă cele spuse pînă aici.






Yüklə 1,69 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin