Republica moldova


SITUAŢIA ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ A REPUBLICII MOLDOVA



Yüklə 0,87 Mb.
səhifə2/14
tarix15.09.2018
ölçüsü0,87 Mb.
#82177
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   14

SITUAŢIA ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ A REPUBLICII MOLDOVA
CONSIDERAŢII GENERALE
Existenţa unui regim secesionist, instaurat la începutul anilor ’90 pe căi şi prin mijloace neconstituţionale în partea de Est a Republicii Moldova – regiunea transnistreană cu o suprafaţă de 4163 km2 şi o populaţie de circa 555 de mii de persoane – a generat dificultăţi serioase în ce priveşte punerea în aplicare pe întreg teritoriul ţării a prevederilor Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi ale altor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. În acest context, autorităţile moldoveneşti au luat act cu satisfacţie de înţelegerea exprimată de către Comitetul pentru drepturile omului în obiecţiile sale formulate pe marginea raportului iniţial al Republicii Moldova, prezentat la 18 şi 19 iulie 2002, cu privire la incapacitatea Moldovei de a exercita un control efectiv asupra regiunii transnistrene din cauza structurilor paralele care au uzurpat puterea locală în această parte a ţării.
În perioada care a urmat după anul 2002, autorităţile moldoveneşti, sprijinite de comunitatea internaţională, îndeosebi de OSCE, UE, Ucraina şi SUA, au depus eforturi susţinute în vederea soluţionării cît mai grabnice a problemei transnistrene care constituie cel mai serios obstacol în dezvoltarea ţării şi avansării ei pe calea integrării europene. Promiţătoare în acest sens a fost implicarea directă în procesul de negocieri, în anul 2005, a UE şi SUA în calitate de observatori şi constituirea aşa-zisului format de negocieri „5+2”, precum şi desfăşurarea Misiunii UE de asistenţă la frontiera de stat moldo-ucraineană. În acelaşi context, vom menţiona faptul că în ultimii ani în Republica Moldova (se are în vedere teritoriul din partea dreaptă a Nistrului şi localităţile aflate în jurisdicţia Chişinăului) s-a format un anumit consens politic – între putere, opoziţie şi societatea civilă – cu privire la modalităţile şi căile de soluţionare a problemei transnistrene. O manifestare elocventă a unei atare coeziuni o constituie adoptarea în unanimitate de către Parlamentul Republicii Moldova, în iunie-iulie anul 2005, a unor documente de importanţă majoră, precum sunt „Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)” şi cele două Apeluri cu privire la criteriile de democratizare, principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene a Republicii Moldova. Noi iniţiative de anvergură au fost avansate de către autorităţile moldoveneşti la sfârşitul anului 2006 care au deschis noi perspective în procesul de reglementare a conflictului transnistrean în baza unor abordări complexe în cadrul formatului „5+2”.
Cu regret, suntem nevoiţi să constatăm faptul că, în pofida eforturilor întreprinse, inclusiv a extinderii formatului de negocieri (ultima reuniune în formatul „5+2” a avut loc în februarie 2006) şi multiplelor iniţiative promiţătoare, până în prezent nu au fost înregistrate progrese substanţiale în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. Problema principală a conflictului – elaborarea şi adoptarea statutului juridic special al regiunii transnistrene (Transnistriei) în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova - continuă să rămână nesoluţionată. Potrivit unor convingeri generale, cauza principală a lipsei de progres în procesul de reglementare a conflictului o constituie poziţia obstrucţionistă şi intransigentă a liderilor separatişti de la Tiraspol, centrul administrativ al regiunii transnistrene, care se bucură în continuare de sprijinul substanţial direct (politic, economic, financiar etc.) din partea Federaţiei Ruse. Perpetuarea prezenţei militare ruse în regiunea transnistreană şi atitudinea părtinitoare a Federaţiei Ruse în calitatea sa de mediator au un impact negativ asupra procesului de negocieri vizând soluţionarea cît mai grabnică a problemei transnistrene şi, implicit, restabilirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
În aceste circumstanţe bine cunoscute, aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol a împiedicat permanent, ostentativ şi cu înverşunare autorităţile moldoveneşti să-şi exercite prerogativele constituţionale în regiunea transnistreană, inclusiv angajamentele ce decurg din convenţiile internaţionale cu privire la protecţia drepturilor omului la care Republica Moldova este parte. Mai mult, structurile regimului secesionist au violat în mod sistematic şi deliberat drepturile omului şi libertăţile fundamentale în această regiune, manifestând un comportament sfidător şi dispreţuitor la adresa autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova şi organismelor internaţionale abilitate în această materie. Un exemplu elocvent în acest sens poate servi refuzul categoric al autoproclamatei administraţii de la Tiraspol de a se conforma şi de a executa întocmai decizia din 8 iulie 2004 a Curţii Europene a Drepturilor Omului în „Cazul Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei” privind punerea imediată şi necondiţionată în libertate a reclamanţilor Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, condamnaţi în mod arbitrar în 1992 la privaţiune de libertate pe un termen de 15 ani de către o instanţă de judecată ilegală de la Tiraspol.
Neavînd practic posibilităţi reale de a-şi exercita prerogativele suverane asupra regiunii transnistrene, autorităţile Republicii Moldova au urmărit îndeaproape evoluţia situaţiei în acest teritoriu al ţării, inclusiv la capitolul respectării drepturilor omului, străduindu-se, totodată, în măsura posibilităţilor, să influenţeze în sens pozitiv starea de lucruri în acest domeniu. Vom remarca, în particular, acţiunile de informare şi sensibilizare a organizaţiilor internaţionale asupra cazurilor de încălcare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale de către regimul totalitar transnistrean pentru a-l determina să se conformeze rigorilor şi standardelor internaţionale în materie. În acelaşi timp, în contextul procesului de soluţionare a problemei transnistrene au fost depuse eforturi concertate ale Guvernului, societăţii civile şi organizaţiilor internaţionale abilitate, în particular, ONU, OSCE şi Consiliul Europei, în scopul democratizării regiunii în cauză, în special prin extinderea valorilor şi principiilor democratice asupra acestui teritoriu - „europenizării” lui, dezvoltării instituţiilor democratice, creării condiţiilor necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor libere şi democratice, respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
În cele ce urmează vom încerca să prezentăm informaţii pertinente, inclusiv unele exemple relevante, pentru perioada de referinţă cu privire la situaţia reală în domeniul drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, privită prin prisma Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Conştientizând faptul că informaţiile în cauză nu sunt exhaustive, considerăm, totodată, că acestea demonstrează elocvent caracterul autoritar şi antidemocratic al regimului secesionist de la Tiraspol care încalcă în mod flagrant drepturile omului şi libertăţile fundamentale.
DREPTUL LA VIAŢĂ (Articolul 6)
Persoanele care s-au opus deschis forţelor separatiste în perioada anilor 1989-1992, sau care au luptat cu arma în mână în timpul ostilităţilor din anul 1992 pentru apărarea ordinei constituţionale şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova au fost acuzate de „terorism” şi condamnate la privaţiune de libertate de către instanţe de judecată ilegale, create de regimul secesionist. Aceste persoane sunt concediate, persecutate, arestate; cei care au reuşit să plece din regiune sunt daţi în urmărire generală. Pentru a-şi salva viaţa, aceste persoane sunt nevoite să-şi abandoneze casele şi toate bunurile agonisite o viaţă întreagă, să se strămute împreună cu familiile în localităţile de pe malul drept al Nistrului şi să înceapă totul de la zero (cazul fraţilor Mîrca, fenomenul persoanelor intern deplasate).
Organele de drept ale Republicii Moldova au reacţionat prompt la cazurile de încălcare a drepturilor omului de către regimul secesionist. Asfel, din anul 1992 pînă în anul 2004 au fost pornite 110 cauze penale pe fapte de omoruri în regiunea transnistreană ale cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv:
Cauza penală nr.2004058010, pornită de Procuratura Generală a Republicii Moldova pe data de 23.09.2004, în temeiul art. 89 Cod penal. S-a stabilit că Dimitri Soin, membru al unei grupări extremiste din regiunea transnistreană, în noiembrie 1994, aflându-se în or. Tiraspol, în urma unui conflict între acesta şi cetăţeanul S. Bogoroş, folosind o armă de foc neidentificată de către organele de urmărire penală, l-a împuşcat în mod premeditat pe ultimul, rănindu-1 mortal, după care a dispărut de la faţa locului;
Cauza penală nr. 2004058011, pornită de Procuratura Generală a Republicii Moldova tot pe data de 23.09.2004 în temeiul art. 88 pct. 1) şi 7) Cod penal. S-a stabilit că acelaşi Dimitri Soin la 14 martie 1995, în interes de acaparare, folosind o armă de foc neidentificată de către organele de urmărire penală, a tras intenţionat câteva focuri de armă în cet. I. Maico şi în ruda acestuia, locuitori ai or. Tiraspol, rănindu-i mortal.
La 16.11.2004 a fost pornit un dosar penal împotriva lui Dimitri Soin, cu anunţarea ulterioară a acestuia în urmărire internaţională. Anterior, la 20 octombrie 2004, Dimitri Soin a fost dat în urmărire, pe numele lui fiind emis la 20.08.2004 de către instanţa de judecată un mandat de arestare.
INTERZICEREA TORTURII (Articolul 7)
Din cauza lipsei posibilităţilor reale de a controla structurile de forţă şi penitenciarele din regiunea transnistreană, autorităţile moldoveneşti nu cunosc pe deplin care este starea de lucruri reală referitoare la neadmiterea torturii, tratamentelor crude, inumane sau degradante. Astfel de cazuri, însă, au fost înregistrate. Un exemplu în acest sens poate servi cauza penală nr. 2006058005 pornită de către Procuratura Generală a Republicii Moldova pe data de 22.06.2006, în temeiul art. 309/1 alin. (3) lit. c), d), e) Cod penal, pe faptul aplicării forţei la 14.06.2006 de către angajaţii aşa-numitului „minister al securităţii de stat” al autoproclamatei „republici moldoveneşti nistrene” („rmn”) faţă de colaboratorii poliţiei Ştefan Mangîr şi Constantin Condrea, răpiţi şi torturaţi cu folosirea unor instrumente speciale.
DREPTUL LA LIBERATATEA ŞI SECURITATEA PERSOANEI (Articolul 9)
Au fost înregistrate mai multe cazuri de reţinere şi arestare arbitrară a cetăţenilor de către organele de drept neconstituţionale din regiunea transnistreană. Pe astfel de cazuri, Procuratura Generală a Republicii Moldova a intentat mai multe cauze penale, inclusiv:
Cauza penală nr. 2004638003 pornită pe data de 06.09.2004, în temeiul art. 166 alin.(2) lit. a), d) Cod penal, pe faptul privării de libertate de la data de 06.09.2004 pe un termen de 15 zile de către reprezentanţii forţelor de menţinere a ordinii publice din autoproclamata republică a angajaţilor companiei TV „Moldova 1” D.Mija şi V.Magaleas;
Cauza penală nr. 2005058005 pornită pe data de 30.03.2005 în baza art. 166 alin. (2) lit. b) şi d) Cod penal. S-a stabilit că la data de 29.03.2005 lucrătorii structurilor de forţă ilegale din regiunea transnistreană, sub pretextul existenţei unei cauze penale, fără prezentarea unor acte legale, l-au privat de libertate pe inspectorul poliţie judiciare a Comisariatului de poliţie Bender, Denis Solonenco. In aceeaşi zi, în acelaşi mod a fost privat ilegal de libertate şi inspectorul poliţiei judiciare a Comisariatului de poliţie Bender, Vasile Kiriacov.
Cauza nr. 2006058004, pornită pe data de 15.06.2006, conform elementelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute de art. 164 alin. (2) lit. b), e) Cod penal, pe faptul răpirii la 14.06.2006, de către reprezentanţii aşa-numitului minister al securităţii al autoproclamatei republici, a colaboratorilor de poliţie Ştefan Mangîr, Alexandru Pohilă, Constantin Condrea, Igor Daţco şi Vitalie Vasiliev.
Cauza penală nr.2006018046, pornită la 22.03.2006, în baza art. 164 alin. (2) lit. e), g) Cod penal, pe faptul răpirii la 13.03.2006, de către colaboratorii aşa-numitului „minister al securităţii de stat” al autoproclamatei „rmn”, a cetăţeanului Republicii Moldova, Vladimir Gorbov. La începutul anului 2007 V.Gorbov a fost elibertat din detenţie din or. Tiraspol.
Cauza penală nr. 2004638005 pornită pe data de 06.09.2004, în temeiul art. 272 alin.(2) lit. b) Cod penal, pe faptul constrângerii de către reprezentanţii autorităţilor din regiunea transnistreană la 06.09.2004 a lucrătorilor transportului feroviar de la staţia „Bender” de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţarea cu vătămarea corporală şi a sănătăţii.
CONDIŢIILE DE DETENŢIE ŞI REGIMUL PENITENCIAR (Articolul 10)
În închisorile create de către regimul neconstituţional transnistrean, îndeosebi în cele de la Tiraspol şi Bender, nu se respectă condiţiile de detenţie şi regimul penitenciar prevăzute de convenţiile internaţionale în materie. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie aşa-zisul „Cazul Ilaşcu” despre care vom relata mai desfăşurat la art. 14 al prezentului raport.
În acelaşi context, vom menţiona faptul că Procuratura Generală a Republicii Moldova a pornit la 28.07.2005 cauza penală nr.2005018094, conform elementelor infracţiunii prevăzute de art. 339 alin. (2) lit. c) şi 352 alin. (3) lit. b), c), e) Cod penal. S-a stabilit că angajaţii Penitenciarului ITK-2 din or.Tiraspol pe parcursul anului 2005 au tratat inuman persoanele deţinute acolo, prin aplicarea forţei fizice, a armelor de foc, ameninţărilor cu răfuiala fizică şi aplicarea constrângerii psihice, i-au privat de dreptul la condiţii sanitare, acţiuni în urma cărora deţinuţii se află în stare gravă, unii dintre ei fiind spitalizaţi.
Autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova întâlnesc dificultăţi serioase în asigurarea funcţionării normale a Coloniei de corecţie nr. 8 şi Închisorii nr. 2 aflate în subordine Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, dar situate în mun.Bender controlat de autoproclamata administraţia de la Tiraspol. Penitenciarele în cauză au constituit obiectul unei dispute dintre Chişinău şi Tiraspol. Începând cu primăvara anului 2002 aşa-zisele autorităţi transnistrene au întreprins mai multe acţiuni, având drept scop de a obstrucţiona activitatea şi, în cele din urmă, lichidarea sau „evacuarea” acestor instituţii.
Astfel, printr-o dispoziţie specială a autoproclamatei administraţii a mun. Bender, sub pretextul că deţinuţii din aceste penitenciare reprezintă un pericol de contaminare a populaţiei locale cu tuberculoză, instituţiile în cauză au fost debranşate de la reţelele de energie electrică şi de aprovizionare cu apă potabilă; a fost blocată, de asemenea, aprovizionarea pe timp de iarnă cu cărbune, lemne, produse alimentare. Închisoarea nr.2 a fost supusă unui asediu de miliţia transnistreană, interzicându-se orice acces spre aceasta.
Autorităţile moldoveneşti au propus administraţiei mun. Bender diferite soluţii de compromis, inclusiv: 1) păstrarea coloniei, iar în locul spitalului de tuberculoză de a crea o colonie de tip-aşezare sau o colonie pentru detenţia deţinuţilor din raioanele situate în apropierea mun. Bender; 2) crearea unui spital cu profil general, inclusiv pentru tratarea condamnaţilor transnistreni. Aceste propuneri, însă, nu au fost acceptate. Despre situaţia creată şi despre încălcarea drepturilor persoanelor private de libertate de la aceste două instituţii penitenciare, amplasate pe teritoriul necontrolat de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, au fost informate misiunile diplomatice şi reprezentanţele organizaţiilor internaţionale, acreditate în Republica Moldova, inclusiv OSCE, Crucea Roşie, Consiliul Europei şi alte foruri internaţionale.
În situaţia critică ce s-a creat, autorităţile moldoveneşti au făcut tot posibilul pentru asigurarea funcţionării normale a Penitenciarului nr.8-Bender. Astfel, în prezent, printr-un generator de tip Diesel timp de 2-3 ore pe zi se livrează energie electrică, zilnic se transportă apă potabilă pentru necesităţile personale ale deţinuţilor. A fost reparat capital un bloc locativ, ceea ce a permis asigurarea condamnaţilor cu spaţiu mai mult de 4 m2 pentru o persoană. S-a trecut la încălzirea fiecărei încăperi locative cu sobe şi cărbuni. Se întreprind măsuri pentru îmbunătăţirea raţiei alimentare şi deservirii medicale a deţinuţilor.
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, prin intermediul Misiunii OSCE în Moldova, a solicitat monitorizarea activităţii Penitenciarului nr.8-Bender de către experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Conform concluziilor din Raportul expertului OMS Jerold Skolten, coordonator tehnic al Biroului European OMS, instituţia dată este absolut inofensivă în ceea ce priveşte răspândirea tuberculozei şi nu prezintă pericol. Despre acest fapt Misiunea OSCE în Moldova a informat administraţia locală a mun.Bender care, ignorând concluziile experţilor OMS, insistă în continuare asupra evacuării complete în termen de o lună a condamnaţilor din instituţia menţionată.
În ciuda demersurilor autorităţilor Republicii Moldova, OSCE, Crucii Roşii şi ale altor organizaţi internaţionale faţă de autoproclamata administraţie a mun.Bender de a se abţine de la orice acţiuni de natură să perturbeze activitatea normală a acestor instituţii, situaţia penitenciarelor din mun. Bender şi a deţinuţilor acestora a continuat să se agraveze. La finele anului 2006 în închisoarea nr.2 erau deţinute 104 persoane, iar în Penitenciarul nr.8 - 109 persoane.
RĂSPUNDEREA PENALĂ ŞI CIVILĂ (Articolul 11)
În condiţiile în care autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova nu au acces în regiunea transnistreană, în procesul instrumentării cauzelor penale şi civile aflate în procedura procurorilor Republicii Moldova sunt efectuate toate acţiunile posibile pentru examinarea adresărilor cetăţenilor din localităţile controlate de către regimul separatist de la Tiraspol şi tragerii efective la răspundere penală a persoanelor vinovate de comiterea infracţiunilor în această regiune.
Vom menţiona, de asemenea, faptul că în situaţia creată Procuratura Generală a Republicii Moldova se află în imposibilitatea de a participa la rezolvarea litigiilor din regiunea transnistreană. Drept exemplu în acest sens poate servi cazul cetăţeanului Vasile Spirivac din orăşelul Dnestrovsk (Transnistria), care s-a adresat la Procuratura Generală a Republicii Moldova cu cererea de a interveni în litigiul său cu administraţia Centralei Electrice Moldoveneşti pentru a-şi recupera dividendele ce îi revin ca acţionar în urma privatizării acestei întreprinderi.
În acelaşi context, Procuratura Generală a Republicii Moldova a instrumentat o serie întreagă de alte cauze penale printre care vom menţiona:
Cauza penală nr.2005018105 pornită pe data de 20.09.2005, în baza elementelor infracţiunii prevăzute de art. 352 alin. (3) lit. d) Cod penal, pe faptul exploatării neautorizate de către aşa-zisele autorităţi ale regiunii transnistrene a 143,6 km. de cale ferată cu toate bunurile acesteia, care constituie patrimoniul public al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, în rezultatul căreia întreprinderii în cauză i-au fost pricinuite daune în proporţii deosebit de mari, în sumă de 500130,4 mii lei;
Cauza penală nr. 2005138018 pornită pe data de 07.06.2005, pe semnele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.336 alin. (l) Cod penal, pe faptul utilizării ilegale de către conducerea SA „Interdnestrcom” din regiunea transnistreană a bandei de frecvenţă 450 MHz la prestarea serviciului de telefonie mobilă;
Cauza nr.2005138008 pornită pe data de 11.03.2005, în temeiul art.278 alin.2 lit. b), c) şi e) Cod penal, pe faptul demontării prin uz de forţă de către un grup de 10 miliţieni înarmaţi cu pistoale automate de model „AKSU”, conduşi de către şeful aşa-zisei miliţii rutiere Mihail Smîntînă şi alţi reprezentanţi ai administraţiei neconstituţionale a or.Dubăsari, a staţiei de telecomunicaţii instalate în s.Vasilevca, com.Cocieri, r-nu1 Dubăsari, de către Ministerul Transportului şi Telecomunicaţilor al Republicii Moldova;
Cauza nr.2005138016, conexată la 20.06.2005 cu cauza nr.2005138008 din 11.03.2005, pornită pe data de 17.06.2005, în temeiul art.187 alin.2 lit. b), c), e) şi t) Cod penal, pe faptul săvârşirii, în noaptea de 10 spre 11 martie 2005, a atacului armat de către un grup de miliţieni şi colaboratori ai batalionului cu destinaţie specială înarmaţi cu pistoalele-automat model „AKSU” şi mascaţi, însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei neconstituţionale din or.Dubăsari, asupra casei de cultură din s.Vasilevca, com.Cocieri, r-nu1 Dubăsari, şi asupra colaboratorilor Comisariatului de poliţie al r-lui Dubăsari (Republica Moldova), V.Prodan şi A.Cojuhari, cărora le-au fost cauzate leziuni corporale şi pagube materiale în proporţie considerabilă şi care au fost ameninţaţi cu moartea. În cauza penală menţionată, la 25.07.2005 au fost puşi sub învinuire Vladislav Finaghin, şef al pretinsei administraţii a oraşului şi raionului Dubăsari, Fiodor Palcinschi, şef şi Alexei Maliutin, şef-adjunct al aşa-zisei miliţii a r-lui Dubăsari, Mihail Smîntînă, şef al aşa-zisei miliţii rutiere a r-lui Dubăsari. Toate persoanele nominalizate au fost date în căutare interstatală la 04.08.2005;
Cauza nr. 2006058003, pornită pe data de 21.04.2006, de către procuratura mun. Bender, conform elementelor constitutive de infracţiune prevăzute de art. 275 alin. (1) Cod penal, pe faptul ocupării abuzive la 21.04.2006 a portului fluvial din s.Varniţa şi capturării a trei nave fluviale de către un grup de colaboratori ai miliţiei autoproclamatei republici şi funcţionari ai portului fluvial Bender.
DREPTUL LA LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR (Articolul 12)
Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol încalcă în mod sistematic şi deliberat dreptul la libera circulaţie a persoanelor pe întreg teritoriul ţării, îngrădind în mod abuziv accesul în regiunea transnistreană a unor anumite categorii de cetăţeni, inclusiv a conducătorilor ţării şi membrilor Guvernului. Astfel, este ignorat în mod sfidător dreptul la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, prevăzut de art. 5 al „Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, semnat la 21 iulie 1992, la Moscova, de către preşedinţii Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse.
Începând cu anul 1992, structurile transnistrene au instalat în mod arbitrar pe întreg perimetrul aşa-zisei Zone de Securitate (o fâşie cu lungimea de 225 km şi lăţimea de 12-20 km pe ambele maluri ale rîului Nistru, de la r-nul Floreşti - la Nord, până la r-nul Ştefan-Vodă - la Sud, „posturi vamale, de grăniceri, de migraţiune şi de miliţie” dotate cu toate atributele unor puncte „interstatale” de trecere a frontierei. În aceste „puncte de control”, de la cetăţenii moldoveni sunt percepute în mod abuziv „taxe de migraţiune” pentru a permite accesul pe teritoriul regiunii transnistrene, aceştea urmând să se „înregistreze” în instanţele administraţiei locale, în cazul în care vor „şedea” mai mult de 24 de ore. De remarcat faptul că taxele în cauză şi „înregistrarea şederii” sunt percepute şi cerute discriminatoriu doar de la cetăţenii moldoveni care locuiesc pe malul drept al Nistrului, cei din alte state, cum ar fi bunăoară Federaţia Rusă şi Ucraina, fiind scutiţi de la asemenea plăţi. Este evident că o atare politică are drept scop de a umili o anumită categorie de cetăţeni, de a provoca nemulţumiri, de a îngreuna contactele dintre persoane şi de a separa în mod artificial populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.
Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă cazul vizând darea în exploatare a podului de la Gura-Bîcului. Podul în cauză, distrus de structurile separatiste în timpul conflictului armat din 1992, a fost reconstruit acum câţiva ani cu suport financiar internaţional, dar autorităţile de facto de la Tiraspol, fără a invoca careva argumente plauzibile, nu permite în nici un mod redeschiderea şi utilizarea acestuia. Ele se opun chiar şi iniţiativei locuitorilor din localităţile Bîcioc şi Gura-Bîcului (sate învecinate situate pe un mal şi pe celălalt al Nistrului), de a sfinţi acest pod după cum o cere tradiţia locală.
Administraţia de la Tiraspol a introdus „restricţii de circulaţie” în regiunea transnistreană şi pentru reprezentanţii unor misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova cărora, practic, li se interzice accesul în acest teritoriu, sub pretextul formal de a nu fi coordonat astfel de vizite cu aşa-zisul „minister al afacerilor externe” de la Tiraspol. Un exemplu elocvent în acest sens servesc cazurile când colaboratorii Ambasadei SUA, Ambasadei Lituaniei şi ai Misiunii OSCE în Moldova au fost împiedicaţi în repetate rânduri de structurile separatiste să intre în regiune. De remarcat faptul că astfel de condiţii nu sunt cerute de la alte misiuni diplomatice cum ar fi, bunăoară, Ambasada Federaţiei Ruse.
Autorităţile separatiste ridică obstacole şi limitează dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în regiunea transnistreană care deţin mijloace de transport cu numere de înmatriculare eliberate de către instituţiile de stat abilitate. Persoanele vizate sunt obligate să-şi înregistreze mijloacele de transport şi să plătească taxe periodice în structurile „vamale” şi de „miliţie” ca „bunuri importate provizoriu pe teritoriul vamal al Transnistriei”. Cei care refuză să se conformeze acestor proceduri ilegale sunt hărţuiţi de către diferite instanţe neconstituţionale, inclusiv prin sechestrarea mijloacelor de transport ce le aparţin.
Direcţia investigaţii generale a Procuraturii Generale, în comun cu Procuratura raionului Dubăsari , în anul 2005 au examinat cazuri de reţinere a automobilelor cu numere de înmatriculare de stat ale Republicii Moldova, proprietate personală a cetăţenilor domiciliaţi în regiunea transnistreană. La 27.01.2005 cet. Iurie Turturică, locuitor al s. Lunga, raionul Dubăsari, aflându-se la volanul automobilului propriu „Volkswagen Golf-2", cu numărul de înmatriculare C EF-052, a fost reţinut la aşa-zisul post vamal al regimului secesionist sub pretext că acesta ar fi încălcat „legislaţia vamală” transnistreană, după care a fost deposedat de automobil.
Printre persoanele care au avut de suferit de pe urma acţiunilor nelegitime ale structurilor „vamale şi de miliţie” neconstituţionale din or.Dubăsari, se numără şi dl Mihail Dîrul, domiciliat în raionul Dubăsari, satul Lunga, str. Ştefan cel Mare, nr.9, care, la 22 decembrie 2006, la postul de control instalat nelegitim lângă s.Lunga a fost deposedat de automobilul său personal care i-a fost restituit după câteva zile doar după achitarea unei amenzi arbitrare. Dl M.Dîrul a fost avertizat de către structurile neconstituţionale din or.Dubăsari că i se va sechestra mijlocul de transport în cazul în care va încerca din nou să „intre” cu acesta pe teritoriul regiunii transnistrene.
Administraţia de facto de la Tiraspol ridică obstacole serioase în calea dezvoltării contactelor fireşti dintre agenţii economici de pe cele două maluri ale Nistrului. Producătorii moldoveni de pe malul drept al Nistrului sunt nevoiţi să plătească o „taxă vamală” de 100% din valoarea mărfurilor introduse în regiunea transnistreană. Evident că impunerea unor astfel de „taxe” a condus la diminuarea dramatică a schimburilor comerciale dintre cele două maluri ale Nistrului.
În acelaşi context se înscriu şi acţiunile de zădărnicire a accesului ţăranilor/fermierilor din unele sate ale raionului Dubăsari, aflate în jurisdicţia autorităţilor constituţionale moldoveneşti, la terenurile agricole care constituie proprietatea lor privată. Astfel, pentru a se deplasa spre/de la loturile lor de pământ cetăţenii vizaţi trebuie să traverseze traseul Rîbniţa-Dubăsari-Tiraspol pe care sunt instalate în mod arbitrar „puncte de control vamal” unde aceştia sunt hărţuiţi de către angajaţii structurilor de forţă ale regimului separatist şi obligaţi să plătească diverse taxe.
În repetate rânduri a fost interzis accesul în regiune al unor cetăţeni străini şi misiuni naţionale şi internaţionale filantropice şi de caritate.
Acest tip de violare flagrantă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale este, de asemenea, instrumentat de către Procuratura Generală a Republicii Moldova. Astfel au fost intentate mai multe cauze penale, inclusiv:
Cauza penală nr. 2004058006 pornită pe data de 05.08.2004, în baza art. 271 lit. b) Cod penal, pe faptul blocării intenţionate pe data de 05.08.2004 de către forţele de menţinere a ordinii publice, subordonate administraţiei transnistrene, a arterelor de transport feroviar din or. Bender;
Cauza penală nr. 2004138020 pornită pe data de 03.09.2004 de Procuratura raionului Dubăsari (Republica Moldova) în temeiul art. 358 alin. (1) Cod penal, pe faptul blocării la 21.08.2004 de către colaboratorii miliţiei din regiunea transnistreană a circulaţiei transportului pe traseul Dubăsari-Tiraspol la intersecţia drumului spre/din s. Pohrebea;
Cauza penală nr.2005058011 pornită pe data de 17.11.2005, în temeiul art.352 alin. (2) lit. b), d) Cod penal, pe faptul acţiunilor samavolnice ale miliţienilor din regiunea transnistreană, manifestate prin reţinerea ilegală la 21.10.2005 în mun.Bender a judecătorului de instrucţie Pavel Todică;
Cauza penală nr. 2006138003 pornită pe data de 08.02.2006, în temeiul art. 352 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe faptul blocării la 31.01.2006, prin instalarea unui gard metalic cu o portiţă încuiată, de către colaboratorii miliţiei din regiunea transnistreană a trecerii persoanelor peste barajul de acumulare a Hidrocentralei din r-nul Dubăsari.
DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL (Articolul 14) „CAZUL ILAŞCU”
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de violare brutală a drepturilor civile şi politice ale omului în regiunea transnistreană, inclusiv a dreptului la un proces echitabil instrumentat de către un tribunal competent stabilit prin lege, care a avut o puternică rezonanţă internaţională, îl constituie „cazul Ilaşcu”.
În anul 1993 patru cetăţeni ai Republicii Moldova, dnii Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, cunoscuţi şi ca „grupul Ilaşcu”, au fost condamnaţi de către o instanţă de judecată neconstituţională din regiunea transnistreană la termene de 12-15 ani de privaţiune de libertate, dl I.Ilaşcu fiind condamnat în cadrul aceluiaşi proces la pedeapsa capitală.
La 5 aprilie 1999, cei patru cetăţeni menţionaţi au depus, prin intermediul soţiilor lor, o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) care le-a fost acceptată spre examinare. În cererea lor, care se referea în general la acţiunile comise de către aşa-zisele autorităţi ale autoproclamatei „republici moldoveneşti nistrene”, reclamaţii au revendicat, în particular, faptul că arestarea lor nu a fost legală, că au fost condamnaţi de către o instanţă de judecată transnistreană care nu era competentă şi că nu au avut parte de un proces echitabil. Ei au considerat autorităţile moldoveneşti, dar, îndeosebi, Federaţia Rusă responsabile de violarea drepturilor lor, invocând, în special, faptul că „teritoriul Transnistriei era şi continuă să fie de facto sub controlul Rusiei, din cauza trupelor şi echipamentului militar rusesc care staţionează pe acest teritoriu şi a sprijinului acordat de către această ţară regimului separatist”.

Între timp, în anul 2001 dl I.Ilaşcu a fost eliberat, fiind „graţiat”, iar dl A.Leşco a fost eliberat în 2004, la „expirarea termenului de detenţie”.


La 8 iulie 2004 CEDO a adoptat o hotărâre asupra cazului „Ilaşcu şi alţii contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse” în care detenţia reclamanţilor în închisorile autoproclamatei „rmn”, în baza unei sentinţe pronunţate de o instanţă de judecată necompetentă, a fost calificată ca fiind una ilegală, inumană şi degradantă şi a cerut punerea imediată în libertate a persoanelor vizate.
Deşi hotărârea respectivă a fost executată în partea vizând achitarea către reclamanţi a tuturor sumelor stabilite de Curte cu titlu de prejudiciu material, moral, costuri şi cheltuieli de reprezentare, în partea referitoare la eliberarea imediată a acestora ea nu a fost executată în totalitate. După pronunţarea deciziei în cauză, ultimii doi reclamanţi din „grupul Ilaşcu” - Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa, au fost ţinuţi în continuare în detenţie în penitenciarele autoproclamatei republici.
În toată această perioadă de timp, începând cu anul 1993, dar îndeosebi după pronunţarea la 8 iulie 2004 a Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în „cazul Ilaşcu”, autorităţile moldoveneşti au depus toate eforturile posibile pentru a-i determina pe factorii vizaţi să execute întocmai prevederile hotărârii Curţii, în special în partea privind punerea imediată şi necondiţionată în libertate a condamnaţilor politici în „cazul Ilaşcu”, inclusiv a dlor A.Ivanţoc şi T.Petrov-Popa. Problema executării Hotărârii în cauză a fost abordată în mod constant de către autorităţile moldoveneşti atât în cadrul contactelor şi a dialogului bilateral cu alte state, cât şi în cadrul unor forurilor internaţionale. Au fost făcute mai multe declaraţii şi prezentate informaţii periodice despre situaţia privind asigurarea şi respectarea drepturilor omului în raioanele de est ale Republicii Moldova care au fost expediate pentru informare şi acordare de asistenţă în soluţionarea problemelor atestate în acest domeniu diferitelor organizaţii internaţionale, inclusiv OSCE, CE, Reprezentantului Special al Republicii Moldova la Consiliul Europei, Reprezentanţei Republicii Moldova la OSCE de la Viena etc.
Astfel, în scopul asigurării executării întocmai a Hotărîrii nominalizate, autorităţile moldoveneşti au adresat autorităţilor Federaţiei Ruse un număr impunător de scrisori, având în vedere responsabilităţile care îi revin acestei ţări, inclusiv pentru respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, de facto controlată de Rusia.
Demersuri similare i-au fost adresate, de asemenea, dlui Valerii Liţkai, „reprezentantul pentru problemele politice în reglementarea transnistreană din partea Transnistriei” în formatul „5+2”, care au rămas fără răspunsuri adecvate.
Mesaje cu rugămintea de a contribui la executarea Hotărîrii menţionate a CEDO au fost adresate în repetate rânduri Şefilor Misiunii OSCE în Moldova, dlor William. Hill şi Louis O’Neill, Reprezentanţilor speciali ai Secretarului general al Consiliului Europei în Republica Moldova, dlor Vladimir Philipov şi Vladimir Ristovski, precum şi dlui Adriaan Iacobovits de Szeged, Reprezentant al Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
Autorităţile Federaţiei Ruse s-au conformat doar parţial prevederilor Hotărârii din 8 iulie 2004 a CEDO, achitând reclamanţilor sumele indicate, dar eschivându-se, totodată, de responsabilităţile ce-i reveneau în partea vizând punerea imediată în liberate a dlor A. Ivanţoc şi T. Petrov-Popa. Întru-un „non paper” prezentat, la 8 noiembrie 2004, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova de către dl Iurii Mordvinţev, Însărcinat cu afaceri a.i. al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, se menţiona că în ce priveşte Hotărârea CEDO în „cazul Ilaşcu” autorităţile Federaţiei Ruse consideră că „şi-au îndeplinit integral şi definitiv angajamentele ce le revin potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât ... partea rusă a achitat reclamanţilor suma stabilită în calitate de compensaţie bănească. Toate chestiunile privind eliberarea celor doi reclamanţi sunt considerate de către partea rusă ca ţinând în totalitate de competenţa autorităţilor Republicii Moldova, pe al cărei teritoriu se află aceste persoane”. În acelaşi „non paper” se mai sublinia că „insistenţa Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei asupra executării „cu orice preţ” de către Federaţia Rusă a Deciziei CEDO în această parte, cu atât mai mult, discuţiile privind aplicarea unor eventuale sancţiuni nu se vor solda cu rezultatele scontate, oricare ar fi argumentele în acest sens. Dimpotrivă, în mod inevitabil ele se vor răsfrînge negativ nu numai asupra relaţiilor Rusiei cu CoE, ci vor implica şi alte consecinţe negative pentru participarea plenară a Rusiei la construcţia europeană”.
După pronunţarea de către Curtea Europeană a Hotărârii din 8 iulie 2004, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat patru Rezoluţii interimare referitoare la „cazul Ilaşcu”, în care a insistat asupra caracterului obligatoriu al executării hotărârilor CEDO, subliniind, în particular, faptul că continuarea detenţiei ilegale şi arbitrare a deţinuţilor A.Ivanţoc şi T.Petrov-Popa constituie o încălcare a art.46 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a chemat „părţile vizate, în special Federaţia Rusă să întreprindă toate măsurile necesare în vederea eliberării imediate a reclamanţilor Ivanţoc şi Popa”. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei avertiza că neexecutarea deciziei respective a CEDO subminează credibilitatea Consiliului Europei şi a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.
Cu regret, acţiunile întreprinse de către autorităţile Republicii Moldova şi apelurile insistente ale comunităţii internaţionale, inclusiv ale Consiliului Europei, OSCE şi Uniunii Europene, nu au condus, în ultimă instanţă, la realizarea deciziei respective a CEDO în volum deplin şi în termenele stabilite. Ignorarea făţişă şi ostentativă a deciziei acestei Înalte Instanţe europene constituie o desconsiderare cinică a mecanismului european de protecţie a drepturilor omului şi o sfidare directă la adresa comunităţii internaţionale.
Dnii Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa (fostul Petrov-Popa) au fost eliberaţi din închisoare de către regimul separatist de la Tiraspol doar la „expirarea termenelor de detenţie” stabilite în mod arbitrar, respectiv la 2 şi 4 iunie 2007. Vom menţiona aici faptul că la momentul eliberării tuturor celor 4 cetăţeni - membri ai aşa-zisului „grup Ilaşcu”, prin deciziile instanţelor nelegale de la Tiraspol, ei toţi au fost „expulzaţi de pe teritoriul republicii moldoveneşti nistrene”, refuzânduli-se, totodată, dreptul de a intra din nou în această regiune. În aceste circumstanţe, dnii A.Ivanţoc şi T.Popa au depus o nouă cerere la CEDO, „contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse”, în legătură cu prelungirea după 8 iulie 2004 a detenţiei lor arbitrare, care a fost acceptată pentru examinare.
INTERZICEREA PROPAGANDEI ÎN FAVOAREA RĂZBOIULUI, UREI NAŢIONALE (Articolul 20)
În perioada care a urmat după semnarea la 21 iulie 1992, la Moscova, a „Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, care a pus capăt ostilităţilor care s-au desfăşurat în localităţile de pe malul r. Nistru în martie – iulie 1992, regimul separatist de la Tiraspol, utilizând mijloacele mass-media - electronice şi scrise - şi o serie de „organizaţii nonguvernamentale”, create şi controlate de către acesta, a declanşat un adevărat război informaţional împotriva Republicii Moldova şi a poporului său.
Maşina propagandistică a autoproclamatei „rmn” propagă în mod metodic, ostentativ şi deliberat ideile războiului, duşmăniei, xenofobiei şi urei naţionale, inclusiv prin cultivarea imaginei duşmanului în persoana „Republicii Moldova”, a autorităţilor de la Chişinău şi a unor comunităţi etnice (moldovenii, românii), deseori calificate drept „naţionaliste” şi „fasciste”, care, chipurile, uneltesc „o nouă agresiune asupra poporului transnistrean pentru a-l deposeda de bunuri, întreprinderi etc.”.
În regiunea transnistreană activează mişcări, organizaţii şi mijloace de presă cu caracter extremist şi şovin care îndeamnă la ură naţională şi incită la discriminare, la ostilitate şi la violenţă, precum sunt mişcarea „Pyccкий марш” şi organul său de presă „Днестровский курьер” (iniţial „Молодёжный марш”), Corporaţia internaţională de tineret „Prorîv!”, „Приднестровский патриотический союз молодёжи”, „uniunile căzăceşti” etc. În regiune există, de asemenea, structuri care se ocupă de producerea şi comercializarea armamentului despre care s-a relatat în mass-media şi în investigaţii jurnalistice. În vederea contracarării acestui fenomen negativ, Procuratura Generală a Republicii Moldova a pornit o serie de cauze penale, inclusiv:
Cauza penală nr. 2004058008 pornită pe data de 23.09.2004, în baza art. 282 alin. (1) Cod penal, pe faptul organizării şi conducerii pe teritoriul din dreapta Nistrului de către Dimitri Soin a unor acţiuni ce au ca scop subminarea activităţii instituţiilor şi organizaţiilor legale. În anul 1994, D.Soin a înfiinţat în or. Tiraspol o organizaţie cu caracter extremist „Pyccкий марш”, membrii căreia sub conducerea lui, în octombrie al aceluiaşi an au devastat şcoala moldovenească cu predare în grafie latină din or. Tiraspol;
Cauza penală nr. 2004058009 pornită pe data de 23.09.2004, în baza art. 346 Cod penal, pe faptul creării de către Dimitri Soin a organizaţiei extremiste „Pyccкий марш” şi a organului său de presă „Молодёжный марш”, ulterior „Днестровский курьер”, care urmăreau scopul de a defăima onoarea şi demnitatea naţională, aţâţării vrajbei naţionale, umilirii cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională;
Cauza penală nr.2004058012 pornită pe data de 23.09.2004, în temeiul art. 323 alin (1) Cod penal, în privinţa aşa-numitului „ministru al securităţii de stat” al „rmn”, Vladimir Antiufeev, pe faptul favorizării unei infracţiuni deosebit de grave. În noiembrie 1994 V.Antiufeev 1-a declarat nevinovat pe Dimitri Soin fără a proceda la anchetarea cazului şi a dispune tragerea la răspundere penală a acestuia. La 10.11.2004, V.Antiufeev a fost anunţat în căutare, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în contumacie pe un termen de 30 zile. La 16.11.2004 a fost pornit dosar de urmărire cu anunţarea lui V.Antiufeev în urmărire interstatală;
Cauza penală nr.2005018057 pornită pe data de 11.05.2005, în temeiul art. 27, 279, 292 alin. (1) Cod penal, pe faptul tentativei întreprinse în primăvara anului 2005 de către colaboratori ai aşa-numitului „minister al securităţii de stat” al autoproclamatei republici de a comercializa către o persoană, care s-a prezentat drept membru al unei grupări armate din Algeria, a trei rachete de model „Alazan”, dotate cu ogive cu Stronţiu şi Cesiu radioactive, rachete care, în cazul utilizării lor, pot emana radiaţie pe o raza de 32 km;
Cauza penală nr.2005058009 pornită pe data de 23.05.2005, în temeiul art.285 alin.4 şi 348 Cod penal, pe faptul chemării de către conducerea administraţiei publice locale a mun. Bender, prin intermediul unor articole publicate la 04.10.2003, 24.06.2004 şi 09.09.2004 în ziarul local „Hoвoe Bpemя”, la nesupunere activă a populaţiei şi a autorităţilor publice cerinţelor legitime ale colaboratorilor de poliţie ai Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova care activează în mun.Bender. În cauza penală menţionată, la 12.07.2005 au fost puşi sub învinuire Alexandru Posudnevskii, şef al pretinsei administraţii a mun.Bender, Victor Fiodorov şi Igor Lanico, funcţionari ai aceleiaşi instituţii. La 19.07.2005 toate persoanele nominalizate au fost anunţate în căutare interstatală;
Cauza penală nr. 2006018120, pornită pe data de 04.09.2006, conform elementelor infracţiunii prevăzute de art. 347 alin. (2) lit. b) Cod penal, pe faptul profanării de către membrii partidului popular-democrat „Prorîv” şi ai „Corporaţiei internaţionale de tineret” cu aceiaşi denumire din regiunea transnistreană, conduşi de Dimitri Soin, a drapelului şi stemei Republicii Moldova, scandării de lozinci antimoldoveneşti (drapelul şi stema Republicii Moldova au fost stropite cu benzină, aprinse şi lăsate să plutească pe apa rîului Nistru).
DREPTUL LA OPINII ŞI LA LIBERTATEA DE EXPRIMARE (Articolul 19)
Autorităţile neconstituţionale din regiunea transnistreană încalcă în mod sistematic şi deliberat dreptul persoanelor la opinie şi la libertatea de exprimare, inclusiv libertatea de a căuta, de a primi şi de răspândi informaţii, aceste libertăţi fiind considerate de natură să „submineze statalitatea transnistreană”. În scopul suprimării şi anihilării dreptului persoanelor la opinie şi la libertatea de exprimare, regimul separatist de la Tiraspol a inspirat crearea unor „organizaţii neguvernamentale”, diverse mişcări şi formaţiuni „obşteşti”, „patriotice”, „uniuni ale apărătorilor Transnistriei”, „circumscripţii căzăceşti” etc.
Astfel, regimul transnistrean pune obstacole serioase în calea difuzării libere pe malul stâng al Nistrului a programelor şi informaţiilor de către canalele de televiziune de la Chişinău, inclusiv de către Postul naţional de radio şi TV publică „Moldova 1”. În localităţile din regiunea transnistreană, de pe blocurile de locuit sunt demontate antenele colective care puteau recepţiona TV moldovenească, iar compania transnistreană „Sheriff”, care efectiv a monopolizat televiziunea prin cablu din regiune, nu include în „pachetele” sale posturile TV de la Chişinău.
Practic, este îngrădită difuzarea liberă în regiune a ziarelor şi presei scrise care apare la Chişinău, fiind limitat, totodată, accesul liber în regiune al ziariştilor din dreapta Nistrului, precum şi a celor străini. De exemplu, în septembrie 2004, la Bender a fost arestat şi ţinut închisoare mai bine de o săptămână operatorul Companiei publice „Teleradio - Moldova”, Dinu Mija, în timpul când acesta filma operaţiunea de luare prin asalt de către structurile de forţă ale regimului separatist a depoului din or.Bender al Întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”. În momentul reţinerii, jurnalistului i-au fost sechestrate materialele filmate, iar camera de luat vederi – distrusă. În vara aceluiaşi an, în Transnistria a fost reţinut un grup de jurnalişti ai biroului regional al companiei britanice „BBC” căruia, de asemenea, le-au fost sechestrate materiale filmate.
Vom remarca, între altele, şi faptul că în anul 2003-2004, în rezultatul aşa-zisului „război telefonic”, regimul de la Tiraspol a „rupt” practic legătura telefonică, fixă şi mobilă, dintre cele două maluri ale Nistrului, creând un sistem „propriu” de telecomunicaţii care a generat mai multe dificultăţi şi limitări în comunicarea dintre oameni pe întreg teritoriul ţării, inclusiv vizând răspândirea diferitor informaţii.
În acelaşi timp, vom remarca faptul că mai multe canale TV, posturi de radio, ziare şi agenţii de presă ruseşti, sunt favorizate şi încurajate în difuzarea programelor şi colectarea materialelor în regiunea transnistreană, unul din scopurile urmărite fiind de a menţine această regiune „în spaţiul informaţional” al Federaţiei Ruse. Pentru a facilita recepţionarea informaţiilor, cu diferite prilejuri („alegeri”, sărbători etc.), populaţiei din acest teritoriu i-au fost distribuite de către diferite organizaţii, cu titlu de cadouri, cîteva zeci de mii de aparate de radio.
Structurile administrative şi represive transnistrene, cu antrenarea unor „activişti” (Dmitri Soin, Dmitri Kaluţki, Aлена Аршинова etc.), organizaţii „obşteşti” („Prorîv”, „Russkii marş” etc) şi site-uri electronice „oficiale”, hărţuiesc, persecută, intimidează, ameninţă cu moartea şi supun represiunilor persoanele, mijloacele mass-media şi formaţiunile social-politice care împărtăşesc alte convingeri, opinii şi idei, decât cele propagate de regimul secesionist. Printre cei care au avut de suferit mai mult în acest, putem menţiona pe Alexandr Radcenko, Nicolai Buceaţki, Andrei Safonov şi Grigori Valovoi, precum şi ziarele de expresie rusă „Человек и его права” şi „Новая Газета”, postul de radio ”Новая волна”, care s-au plasat în opoziţie faţă de regim, formulând şi exprimând opinii critice la adresa administraţiei şi liderilor de la Tiraspol, pronunţându-se în favoarea soluţionării problemei transnistrene şi reintegrării Republicii Moldova, apărând drepturilor omului şi libertăţile fundamentale, dezvăluind cazurile de corupţie şi delapidări de bunuri publice etc. De remarcat faptul că, în afară de ediţiile menţionate, în regiunea transnistreană nu există mijloace independente de informare în masă.
Au fost înregistrate mai multe cazuri de intimidare şi exercitare de presiuni psihologice de către aşa-zisul „minister al securităţii de stat” de la Tiraspol asupra liderilor şi reprezentanţilor unor ONG-uri activitatea cărora „nu corespundea” ideologiei regimului separatist transnistrean. Printre „invitaţii” de către această instituţie odioasă au fost Oxana Alistratova („Interaction”), Roman Sandu („Пилигрим Демо”), Veaceslav Popescul („Stels - Terra”) şi alţii cărora, între altele, li s-a cerut „să se dezică de activităţile antistatale”.
DREPTUL LA ÎNTRUNIRE PAŞNICĂ (Articolul 21)
Printre drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului suprimate de către regimul separatist de la Tiraspol se numără şi dreptul la întrunire paşnică. Un exemplu relevant în acest sens serveşte refuzul aşa-ziselor autorităţi orăşeneşti de a autoriza desfăşurarea la iniţiativa unui grup de cetăţeni, reprezentanţi ai „Partidului Comunist al Transnistriei” pe data de 13 martie 2007 în faţa clădirii „Sovietului Suprem” al aşa-zisei „rmn”, în preajma monumentului lui Lenin, a unui miting paşnic de protest în legătură cu agravarea situaţiei social-economice în regiune, majorarea preţurilor şi tarifelor etc. Pentru a zădărnici organizarea şi desfăşurarea acestei întruniri paşnice, pe data de 11 martie, colaboratorii aşa-zisului „minister al afacerilor interne” au reţinut un grup de persoane care agita lumea să vină la miting, printre care erau Oleg Horjan, liderul partidului comuniştilor, şi Nadejda Bondarenko, redactorul ziarului „Правда Приднестровья”, care au fost condamnaţi în aceeaşi zi de către o instanţă de judecată ilegală la 3 zile de arest administrativ.
Vom remarca, între altele, faptul că, în pofida problemelor şi dificultăţilor cu care populaţia din regiunea transnistreană se confruntă de mai mulţi ani acţiuni paşnice de protest de felul celei menţionate mai sus se întâmplă foarte rar, fenomen care se explică prin caracterul profund nedemocratic al regimului separatist transnistrean. Mai frecvente sunt manifestările „solemne” organizate de către autorităţile neconstituţionale cu prilejul unor „aniversări” sau sărbători „oficiale” cu antrenarea unui număr mare de oameni, iar uneori, cu desfăşurarea unor „parade militare” pentru a demonstra forţa de care dispune regimul.
DREPTUL COPILULUI LA OCROTIRE ŞI LA DOBÎNDIREA CETĂŢENIEI (Articolul 24)
Regimul neconstituţional din regiunea transnistreană promovează o politică de discriminare a copiilor în deosebi pe motive de limbă şi origine naţională, neglijând cu obstinaţie drepturile lor de a fi ocrotiţi din partea familiei, societăţii şi statului pe care o cere condiţia de minor. Acest fel de discriminare şi de încălcare a drepturilor fundamentale ale copilului se manifestă cu pregnanţă în sistemul educaţiei despre care vom relata la articolul 27 al prezentului raport.
O problemă serioasă generată de regimul secesionist transnistrean este şi cea legată de asigurarea dreptului de a dobândi o cetăţenie nu doar de către copii, ci şi de către cei maturi. Astfel, în scopul „afirmării statalităţii transnistrene” pe toate căile, aşa zisele autorităţi de la Tiraspol constrâng prin diferite mijloace, inclusiv administrative, persoanele, inclusiv copii de la vârsta de 16 ani, domiciliate în localităţile controlate de către acestea pentru ai determina să adopte „cetăţenia” aşa-zisei „rmn”. În astfel de circumstanţe, mai multe persoane sunt nevoite să accepte aşa-zisă „cetăţenie a rmn” şi să primească un „paşaport” asemănător cu cel sovietic, care este folosit doar pe teritoriul regiunii transnistrene ca „buletin de identitate”, fără a putea călători cu acesta în străinătate, având în vedere că nu este recunoscut de către nici un stat.
În acelaşi timp, pentru a beneficia de dreptul şi de posibilitatea de a fi sprijinit, ocrotit şi apărat de statul moldovenesc, precum şi pentru a călători peste hotarele Republicii Moldova, majoritatea absolută a populaţiei din regiunea transnistreană a dobândit (confirmat) cetăţenia Republicii Moldova şi altor state, având în vedere că legislaţia naţională moldovenească prevede dreptul la cetăţenia multiplă.
În scopul facilitării procedurilor de dobândire/confirmare de către locuitorii regiunii transnistrene a cetăţeniei moldoveneşti, Guvernul a adoptat la 9 septembrie 2005 o Hotărâre specială (cu nr. 959) „Cu privire la măsurile de asigurare a confirmării cetăţeniei şi documentării populaţiei din localităţile din stânga Nistrului (Transnistria)”. Potrivit acestui act, buletinele de identitate şi paşapoartele naţionale pentru călătorii în străinătate sunt eliberate locuitorilor din regiunea transnistreană conform unei proceduri simplificate şi gratis, cheltuielile pentru acte şi servicii fiind acoperite de la bugetul de stat.
Totodată, vom menţiona preocupările serioase ale autorităţilor ale Republicii Moldova provocate de tendinţa autorităţilor Federaţiei Ruse şi ale Ucrainei de a acorda, în baza unor proceduri simplificate şi încurajatoare, a cetăţeniei acestor state unui număr crescând de locuitori ai regiunii transnistrene. În prezent, potrivit unor surse neoficiale, pe acest teritoriu al Republicii Moldova locuiesc circa 80 de mii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi circa 50 mii - ai Ucrainei. Evident că o atare politică generează, la rândul său, o serie de probleme de natură politică, socială şi umanitară, inclusiv legate de asigurarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
DREPTUL DE A LUA PARTE LA CONDUCEREA TREBURILOR PUBLICE (Articolul 25)
Autoproclamatele autorităţi ale „republicii moldovenşti nistrene” care au uzurpat puterea în regiunea transnistreană, au compromis totalmente sistemul constituţional de organizare a puterii de stat în Republica Moldova, privând cetăţenii din această parte a ţării de dreptul de a participa efectiv la conducerea treburilor publice la scara întregii ţări, implicit, a dreptului de a alege şi fi ales.
Liderii separatişti de la Tiraspol, o bună parte dintre care sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse, au antrenat populaţia regiunii transnistrene, devenită ostatic al regimului secesionist, într-un proces pseudoelectoral pentru „alegerile” în organele paralele neconstituţionale ale administraţiei publice la nivel local şi regional.
Aşa-zisele „alegeri” şi „referendumuri” organizate şi desfăşurate în condiţii absolut nedemocratice ale unui regim autoritar represiv şi în prezenţa unor trupe străine în regiunea transnistreană, inclusiv a aşa-zisului „referendum” din 17 septembrie 2006 cu privire la „independenţa Transnistriei şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă”, precum şi aşa-zisele „alegeri prezidenţiale” din 10 decembrie 2006, în rezultatul cărora liderul de la Tiraspol Igor Smirnov a fost „reales” pentru a patra oară în funcţie de aşa-zis „preşedinte al rmn”, ca şi „alegerile” anterioare, nu au fost recunoscute de nimeni.
În acelaşi timp, autorităţile de facto de la Tiraspol au ignorat prevederile Codului electoral al Republicii Moldova de a crea organe electorale pentru organizarea şi desfăşurarea în regiunea transnistreană a alegerilor Parlamentului Republicii Moldova în anul 2005, opunându-se, totodată, cu înverşunare desfăşurării alegerilor locale generale în 2003 în satul Corjova, raionul Dubăsari, în care din anul 1992 există administraţii locale paralele: una aflată în jurisdicţia Chişinăului şi alta subordonată regimului secesionist de la Tiraspol.
În contextul organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare din 6 martie 2005, prin decizia sa, cu nr.854 din 18 februarie 2005, „Cu privire la modul de participare a cetăţenilor Republicii Moldova din localităţile situate în stânga Nistrului, din municipiul Bender şi din unele localităţi ale raionului Căuşeni la alegerile Parlamentului Republicii Moldova din 6 martie 2005”, Comisia Electorală Centrală a arondat alegătorii – cetăţeni ai Republicii Moldova domiciliaţi în localităţile controlate de regimul separatist la 9 (nouă) secţii de votare amplasate în localităţile din Zona de Securitate aflate sub jurisdicţia Chişinăului. De menţionat că pentru această categorie de alegători nu au fost întocmite liste electorale (de bază), aceştia urmând să fie înscrişi, în baza actelor de identitate de rigoare, în liste suplimentare la momentul prezentării la secţiile de votare, în ziua scrutinului. Aceşti alegatori au depus buletinele de vot in urne separate, voturile fiind numărate separat si înregistrate in procese-verbale separate. Potrivit datelor fixate în procesele-verbale respective, la scrutinul din 6 martie 2005 au participat circa 9000 de alegatori din regiunea transnistreană, ceea ce constituie un procent infim din numărul total al alegătorilor din această regiune a ţării.
Un exemplu elocvent de îngrădire de către regimul secesionist a dreptului cetăţenilor moldoveni din regiunea transnistreană îl constituie zădărnicirea de către acesta a desfăşurării alegerilor locale generale în 2003 în satul Corjova, raionul Dubăsari. În anul 2003, alegerile primarului s.Corjova şi a consilierilor locali şi raionali a fost organizată în satul vecin – Cocieri, aflat în jurisdicţia Chişinăului, acestea desfăşurându-se practic fără incidente.
DREPTUL LA OCROTIRE EGALĂ DIN PARTEA LEGII (Articolul 26)
Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova o constituie încălcarea dreptului la acces liber la justiţie, la un proces echitabil, la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti împotriva actelor, care violează drepturile, libertăţile şi interesele lor legitime.
În scopul asigurării accesului la justiţie şi examinării litigiilor în instanţele de judecată, unde în calitate de părţi figurează locuitori din regiunea transnistreană, autorităţile moldoveneşti au desemnat judecători speciali, inclusiv pentru Judecătoria Bender - sediul amplasat în Anenii-Noi, s.Varniţa; pentru Curtea de Apel Bender - sediul amplasat în or.Căuşeni; pentru judecătoria Dubăsari - sediul amplasat în s.Ustia, r-nul Dubăsari; pentru Judecătoria Grigoriopol - la Judecătoria sect.Centru din mun.Chişinău; pentru Judecătoria Rîbniţa - sediul în or.Rezina) şi pentru Judecătoria Slobozia - sediul în or.Ştefan Vodă.
Accesul la serviciile notariale al locuitorilor din regiunea transnistreană este asigurat în prezent de către toţi notarii de stat şi privaţi, care activează în Republica Moldova. La momentul actual sînt deschise birouri notariale de stat în s.Coşniţa, r-nul Dubăsari, pentru locuitorii din r-nul Dubăsari, şi în s.Varniţa, r-nul Anenii Noi pentru locuitorii din mun.Bender.
DREPTUL LA PĂSTRAREA IDENTITĂŢII ETNICE ŞI LINGVISTICE

(Articolul 27)
Regimul separatist de la Tiraspol încalcă în modul cel mai brutal drepturile comunităţilor etnice din regiunea transnistreană, îndeosebi a moldovenilor, de a-şi păstra şi dezvolta identitatea lor culturală şi lingvistică, de a folosi efectiv limba lor maternă. În autoproclamata „republică moldovenească nistreană”, în care limba moldovenească, rusă şi ucraineană au fost declarate „limbi oficiale în bază egală”, este promovată în mod deliberat şi metodic o politică de impunere a limbii ruse, de „epurare lingvistică” şi de asimilare a moldovenilor, care, practic, sunt trataţi ca o minoritate etnică. Administraţia de la Tiraspol promovează o politică discriminatorie faţă de populaţia vorbitoare de limbă moldovenească, favorizând totodată utilizarea limbii ruse în toate sferele vieţii sociale. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie politica aşa-ziselor autorităţi transnistrene în domeniul educaţiei şi învăţământului.
Deşi dreptul la învăţătură nu este un drept eminamente civil sau politic, consacrat expres în Pactul internaţional cu privire la drepturile şi politice, totuşi, în condiţiile specifice din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care s-au creat ca urmare a instaurării acolo a unui regim secesionist, acest drept a căpătat profunde conotaţii politice şi sociale.
Potrivit datelor statistice ale instituţiilor specializate de la Tiraspol, numărul total al populaţiei care actualmente locuieşte în regiunea transnistreană este de circa 550 mii de locuitori. Populaţia majoritară o constituie moldovenii - 174 mii de locuitori, sau 32,3%, ucrainenii – 157 mii de locuitori, sau 29,1 %, ruşii – 152,1 mii de locuitori, sau 28,1%.
Deşi populaţia majoritară o constituie moldovenii, în instituţiile preşcolare din această regiune limba de instruire este preponderent rusa: 90% din numărul total al copiilor au frecventat aceste instituţii în anul 2005. Doar 8,7% din copii vorbesc în limba moldovenească, adică aproximativ fiecare al optulea copil moldovean de vârstă preşcolară are posibilitatea de a frecventa o instituţie preşcolară cu limba moldovenească de instruire. În limba ucraineană sînt instruiţi doar 0,6% din copii.
În anul 2005, în regiunea transnistreană funcţionau 184 de şcoli de zi de cultură generală în care învăţau 67,5 mii de copii. De menţionat că în localităţile rurale ale acestei regiuni a ţării la acel moment nu exista nici un gimnaziu sau liceu. Această situaţie este cu atât mai gravă cu cît 61,5% din numărul total al şcolilor de cultură generală din regiune funcţionează în localităţile rurale în care studiază 37,7% din numărul total de elevi.
Componenţa naţională a contingentului de elevi este următoarea: moldovenii constituie 35,0%, ruşii – 29,9%, ucrainenii – 29,0%, bulgarii – 2,5%, alte naţionalităţi – 3,6%.
În 68,3% din şcolile de cultură generală, care cuprind 77% din numărul total de elevi, instruirea se desfăşoară în limba rusă; în 19,8% de astfel de şcoli (12,3% din numărul total de elevi), instruirea se efectuează în limba moldovenească în baza alfabetului chirilic, în 3 instituţii de învăţământ (1,3% din numărul total de elevi) procesul de instruire se desfăşoară în limba ucraineană, iar în 4 – în limbile rusă şi ucraineană.
În regiunea transnistreană funcţionează în total 25 de instituţii de pregătire profesională a tinerilor, în care studiază circa 11 mii de elevi, dintre care moldovenii constituie 34%, ruşii – 34%, ucrainenii – 28%. Cu toate acestea, 97,4% din numărul total al elevilor acestor instituţii de învăţământ studiază în limba rusă, în limba moldovenească învaţă doar 2,7%.
În această regiune a Republicii Moldova funcţionează trei instituţii de învăţământ superior în care studiază circa 12,2 mii de persoane, dintre care ruşii constituie 38,9%, ucrainenii - 32,0%, moldovenii 22,8%, bulgarii – 2,7%, alte naţionalităţi – 3,6%. Cu toate acestea, 94,0% din numărul total al studenţilor studiază în limba rusă, 5,0% - în limba moldovenească şi 1,0% - în limba ucraineană.

În prezent în regiunea transnistreană funcţionează 16 şcoli moldoveneşti şi 32 de şcoli mixte cu instruire în limba moldovenească pe baza alfabetului chirilic, în care studiază 12311 de elevi (7,2% din numărul total de elevi). În 8 şcoli procesul de instruire se efectuează în limba moldovenească pe baza grafiei latine după programe şi manuale aprobate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova în care studiază circa 2650 de elevi. Aşa-zisa administraţie transnistreană a atribuit şcolilor cu instruire în limba moldovenească pe baza grafiei latine statutul de „instituţii de învăţământ străine nestatale”.


Deşi, după cum este evident, situaţia din sistemul de învăţământ din regiunea transnistreană sub aspectul respectării dreptului copiilor de a studia în limba maternă este una deosebit de gravă, regimul secesionist a continuat de-a lungul anilor să întreprindă diverse măsuri care au agravat şi mai mult situaţia, în special în învăţământul care se desfăşoară în limba moldovenească în baza grafiei latine. Aşa-zisele autorităţi ale Transnistriei au exercitat în permanenţă asupra acestor şcoli presiuni administrative şi psihologice, insistând cu ostentaţie ca toate şcolile moldoveneşti din regiune să fie subordonate completamente structurilor de la Tiraspol, inclusiv utilizarea în procesul de instruire a programelor de studii locale.
La 28 ianuarie 2004 aşa-numitul „Soviet Suprem” al autoproclamatei „rmn” a adoptat o hotărâre, potrivit căreia la începutul noului an de studii 2004-2005 în această regiune nu mai trebuiau să existe şcoli de cultură generală care nu se conforma „legislaţiei transnistrene”. Aceasta însemna, de fapt, că activitatea şcolilor moldoveneşti care nu se vor subordona pretinselor autorităţi şi în care procesul de studii se va desfăşura conform programelor şi manualelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, va fi interzisă.
De menţionat că cele 8 şcoli moldoveneşti din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, calificate de către aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol ca „instituţii de învăţământ străine nestatale”, de fapt au statutul de şcoli de stat ale Republicii Moldova care au fost create încă în perioada sovietică. Mai mult decât atât, în anii 1990-1992, înainte de declanşarea ostilităţilor de pe Nistru, în toate şcolile moldoveneşti din regiunea transnistreană procesul de studii se desfăşura în baza grafiei latine, conform programelor unice ale Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova.
Iniţial, administraţia şcolii medii nr.20 din Tiraspol, ulterior Liceul teoretic „Lucian Blaga”, a fost avertizată de procuratura de la Tiraspol că în cazul în care şcoala nu va fi înregistrată, în termen de până la 15 februarie 2004, activitatea şcolii va fi sistată. În acelaşi timp, administraţiile şcolilor moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine au primit înştiinţări din partea organelor administraţiei publice locale transnistrene privind desfacerea cu acestea a tuturor contractelor (de arendă, prestare a serviciilor comunale etc.) şi suspendarea activităţii acestor instituţii de învăţământ la sfârşitul anului de studii 2004-2005, ceea ce însemna de fapt lichidarea efectivă a lor.
Sub pretextul că şcolile moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine nu au fost înregistrate de către administraţiile locale, în luna iulie 2004 sediile Liceului teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol, Liceului teoretic „Evrica” din or.Rîbniţa şi şcolii-internat pentru copii orfani din or.Bender au fost luate cu asalt, au fost devastate şi asediate mai bine de o lună de zile de către miliţia transnistreană. După închiderea Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, autorităţile transnistrene, în pofida protestelor părinţilor, pedagogilor, elevilor, precum şi a comunităţii internaţionale, au închis şi celelalte şcoli cu predare în limba moldovenească în baza grafiei latine.
Devastarea şi închiderea la 15 iulie 2004 a Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol a marcat începutul unei crize de proporţii în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol, care a devenit cunoscută opiniei publice internaţionale drept „criza şcolilor din Transnistria”.
La 29 iulie 2004 a fost luat cu asalt de către miliţienii transnistreni Liceul „Evrica” din Rîbniţa. Părinţii, profesorii şi copiii, care se baricadaseră în şcoală, au fost evacuaţi, şase părinţi şi profesori au fost arestaţi şi duşi cu forţa la miliţie, unde li s-au întocmit dosare şi, pentru faptul că şi-au apărat dreptul ca copiii lor să studieze în limba maternă, au fost condamnaţi ilegal la diferite termene de detenţie – la trei şi şapte zile de închisoare.
Deşi aceste şcoli sunt subordonate în plan administrativ şi didactic Ministerului Educaţiei şi Tineretului, fiind finanţate de la bugetul de stat al Republicii Moldova, pentru a asigura copiilor condiţii normale de studii administraţiile şcolilor represate s-au conformat cererii arbitrare a administraţiei de la Tiraspol de a trece procedura de „înregistrare” în regiune. Astfel, instituţiile de învăţământ în cauză au fost înregistrate provizoriu de către structurile transnistrene pe termen de un an ca „instituţii de învăţământ străine nestatale”. Cu regret, după înregistrarea acestor şcoli, autorităţile locale au continuat, invocând diferite pretexte, să şantajeze şi să persecute administraţiile şcolilor, profesorii, părinţii şi copiii.
Astfel, Liceul Teoretic „Evrica” din or.Rîbniţa, cadrele didactice, părinţii şi copiii, continuă să fie hărţuiţi în permanenţă de către administraţia oraşului. Directoarei liceului, dnei Eugenia Halus, i-a fost intentat dosar penal pe motiv că ar fi efectuat „operaţii valutare ilegale” prin faptul de a fi achitat pedagogilor, care lucrează în această şcoală, salariile în lei moldoveneşti. Elevii şi părinţii au fost chemaţi la procuratura locală pentru a depune mărturii împotriva administraţiei şcolii. Conducerea liceului, învinuită de „falsificarea actelor de înregistrare”, este somată prin numeroase scrisori să se „conformeze” cerinţelor administraţiei locale. Această şcoală continuă să se confrunte cu probleme serioase legate de asigurarea cu sediu şi de stabilirea „adresei” sale, având în vedere faptul că autorităţile or.Rîbniţa au înregistrat (la 11.08.2004) pe adresa juridică a liceului „Evrica” (str.Gagarin,14), unde este situat blocul de studii construit pentru această instituţie din banii bugetului de stat al Republicii Moldova (mai bine de 11 mil. lei), o şcoală de protecţie şi reabilitare socială a elevilor. În legătură cu aceasta, conducerea liceului „Evrica” a fost somată în repetate rânduri să modifice actele de constituire, în care să indice adresa juridică „exactă”, adică sediul grădiniţei de copii care aparţine Uzinei Metalurgice Moldoveneşti în care aceasta funcţionează provizoriu. Administraţiei liceului în cauză i se cer permanent informaţii detaliate despre numărul de copii, locul de trai şi de muncă al părinţilor, adică date care sunt folosite pentru şantajarea şi persecutarea persoanelor vizate.
Cu dificultăţi serioase se confruntă şi Liceul „Alexandru cel Bun” din or.Bender. Astfel, directorul acestei şcoli a fost somat să încheie cu autorităţile locale un nou contract de arendă, în pofida faptului că acesta avea deja încheiat un asemenea contract. De remarcat că astfel de acţiuni provocatoare erau întreprinse în condiţiile în care administraţia locală a or.Bender încheiase deja un contract cu Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), prin care aceasta din urmă s-a angajat să efectueze reparaţia capitală a clădirii liceului, suma mijloacelor investite în lucrările de reparaţii fiind de circa 11 mil. lei. La rândul său, administraţia oraşului s-a obligat să nu schimbe timp de zece ani destinaţia clădirii, iar banii investiţi (11 mil. lei) să meargă în contul achitării plăţii de arendă.
După devastarea în luna iulie 2004 a şcolilor cu predare în limba moldovenească în baza grafiei latine, părinţii, profesorii şi copii de la şcolile au avut de înfruntat, pe tot parcursul lunii august 2004 şi ulterior, persecuţiile autoproclamatelor autorităţi transnistrene. Ei au fost nevoiţi să doarmă în şcoli sau în curtea acestora pentru a le apăra să nu fie închise. Liderii separatişti de la Tiraspol au ignorat în mod cinic numeroasele apeluri ale autorităţilor moldoveneşti, ale OSCE, UE, Consiliului Europei şi altor instanţe internaţionale, cu solicitarea de a redeschide şcolile în cauză. În aceste circumstanţe, oficialităţile de la Chişinău au fost nevoite să declarare că se retrag din procesul de negocieri cu privire la reglementarea conflictului transnistrean, solicitând, totodată o implicare mai activă a SUA şi UE în procesul de soluţionare a acestuia.
În pofida presiunilor dure exercitate de către structurile separatiste asupra şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, profesorii, părinţii şi copiii de la aceste şcoli luptă pentru aşi apăra drepturile la păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale şi folosirii propriei lor limbi, inclusiv în procesul educaţiei. Ei sunt convinşi că alfabetul chirilic este nepotrivit limbii moldoveneşti şi dezavantajos pentru elevii de la şcolile moldoveneşti din regiunea transnistreană, care, prin impunerea unor reguli lingvistice politizate, sunt privaţi de posibilitatea de a folosi propria lor limbă şi de a fi competitivi la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova şi din străinătate.
Din aceste considerente, copiii, părinţii, pedagogii de la şcolile moldoveneşti, care doresc să studieze în limba moldovenească în baza grafiei latine, s-au opus cu fermitate tentativelor regimului separatist de a închide sau de a transforma instituţiile în cauză în şcoli cu predare în baza alfabetului chirilic, organizând greve şi alte acţiuni de protest, pichetând adminstraţiile locale, blocând autostrăzile etc.
Astfel, cele 8 şcoli au rezistat şi continuă să-şi desfăşoare procesul de studii în baza grafiei latine, conform programelor şi manualelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova. Celelalte şcoli moldoveneşti, care se află în subordinea administraţiei de la Tiraspol, studiază în baza grafiei chirilice, după programe şi manuale învechite care nu corespund exigenţelor timpului. Este important de remarcat faptul că cea mai mare parte a profesorilor, părinţilor şi copiilor de la şcolile moldoveneşti din regiunea transnistreană în care procesul de instruire se desfăşoară în baza grafiei chirilice sunt dispuşi să treacă la sistemul de studii în grafie latină, aceştia, însă, sunt privaţi de către autorităţile transnistrene de posibilitatea de a-şi exercita acest drept.
Un caz elocvent în acest sens este cel al Liceului „Ştefan cel Mare” din or. Grigoriopol care s-a format în rezultatul scindării şcolii medii nr.1 din acest oraş. Aşa-zisele autorităţi de la Tiraspol şi de la Grigoriopol au respins cererea pedagogilor, părinţilor şi copiilor, care au dorit să studieze în baza grafiei latine, de a crea o „şcoală de alternativă”, subordonată Ministerului Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, care ar funcţiona în incinta şcolii medii nr.1 din or.Grigoriopol. Sub pretextul că şcoala în cauză nu a obţinut de la autorităţile locale licenţă de predare în baza grafiei latine, la 30 septembrie 1996 activitatea acestei instituţii de învăţământ a fost suspendată. În consecinţă, 200 de elevi şi pedagogi din or.Grigoriopol au fost nevoiţi să se transfere la o distanţă de 10 km la şcoala din s. Doroţcaia, raionul Dubăsari, subordonată autorităţilor moldoveneşti. Astfel, mai bine de 10 ani, elevii şi profesorii Liceului „Ştefan cel Mare” din or. Grigoriopol sînt nevoiţi să străbată zilnic circa 20 km, în ambele sensuri, pentru a se deplasa la şcoala din s. Doroţcaia, unde copiii învaţă în schimbul doi. În ciuda eforturilor întreprinse de către autorităţile de la Chişinău, sprijinite de către Misiunea OSCE în Moldova, în vederea identificării unei soluţii pentru asigurarea cu sediu potrivit în or.Grigoriopol a Liceului „Ştefan cel Mare”, această problemă continuă să rămână nesoluţionată.
În pofida eforturilor depuse de Guvernul Republicii Moldova, precum şi de comunitatea internaţională, inclusiv de OSCE şi Consiliul Europei, de a soluţiona problema şcolilor moldoveneşti din raioanele de est ale Republicii Moldova, autorităţi autoproclamatei „rmn” continuă să hărţuiască copiii, părinţii şi pedagogii prin diverse acţiuni menite să zădărnicească funcţionarea normală a şcolilor moldoveneşti cu predare în baza grafiei latine. În ultimul timp, instanţele de la Tiraspol insistă asupra aşa-zisei „licenţieri” a activităţii şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană în care procesul de instruire se desfăşoară în baza grafiei latine, în pofida faptului că acestea dispun de toate actele necesare pentru funcţionarea lor eliberate de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova.
Astfel, putem constata că în regiunea transnistreană Republicii Moldova are loc un proces latent de deznaţionalizare a copiilor, numărul părinţilor nevoiţi să-şi înscrie copii la şcolile ruse creşte continuu, în timp ce numărul copiilor din şcolile moldoveneştii scade an de an. Tendinţa autorităţilor transnistrene de a folosi problema şcolilor moldoveneşti din regiune în scopuri exclusiv politice preocupă în modul cel mai serios autorităţile Republicii Moldova care mizează pe sprijinul comunităţii internaţionale. În aceste circumstanţe, pedagogii şi părinţii copiilor care îşi fac studiile în 4 instituţii de învăţământ, „Evrica” (Rîbniţa), „Lucian Blaga” (Tiraspol), „Alexandru cel Bun” (Bender/Tighina) şi „Ştefan Cela Mare” (Grigoriopol), au depus în anii 2004 şi 2006 cereri la CEDO, „împotriva Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse”, cu privire la încălcarea drepturilor lor.
În acest context, Procuratura Generală a Republicii Moldova instrumentează o serie întreagă de cauze penale privind infracţiunile comise de către regimul separatist de la Tiraspol, inclusiv:
Cauza penală nr. 2004058004 pornită pe data de 02.08.2004, în temeiul art. 176 lit. b) Cod penal, pe faptul luării cu asalt, pe data de 15.07.2004 de către structurile ilegale de forţă din regiunea transnistreană, a sediului şcolii nr.20 din mun.Tiraspol, sechestrării documentaţiei şi bunurilor materiale şcolare, blocării accesului elevilor şi cadrelor didactice în sălile de studii ale acestei instituţii;
Cauza penală nr. 2004058005 pornită pe data de 02.08.2004, în temeiul art. 176 lit. b) Cod penal, pe faptul blocării, pe data de 30.07.2004 de către structurile de forţă din regiunea transnistreană, a accesului elevilor şi cadrelor didactice ale gimnaziului-internat şi liceului „Alexandru cel Bun” din mun.Bender în sălile de studii, cantină şi dormitoare;
Cauza penală nr. 2004280216, pornită pe data de 02.08.2004, în temeiul art. 176 lit. b) Cod penal, pe faptul blocării, pe data de 29.07.2004 de către structurile ilegale de forţă din regiunea transnistreană, a accesului elevilor şi cadrelor didactice în sălile de studii ale liceului „Evrica” din or.Rîbniţa.



Yüklə 0,87 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   14




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin