Republica moldova
Yüklə 0,87 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Revenind la subiectul condiţiilor de detenţie
|
Totuşi, cele mai grave încălcări la capitolul respectării dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică se comit la izolatoarele de detenţie preventivă de la comisariatele de poliţie şi, parţial, în instituţiile din sistemul penitenciar. Autorităţile competente ale RM întreprind acţiuni în vederea redresării situaţiei privind condiţiile de detenţie, însă insuficienţa resurselor financiare alocate de la bugetul de stat, situaţia economică curentă nu permite respectarea acestor condiţii minime, asigurarea alimentaţiei şi tratamentului medical adecvat. Acest fapt îşi găseşte oglindire în petiţiile ce parvin la Centrul pentru Drepturile Omului. Astfel, conform statisticii în perioada ianuarie-decembrie 2004, în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit în total 295 adresări la capitolul securitatea şi demnitatea personală. În ceea ce priveşte statistica pe categorii pentru perioada ianuarie-decembrie 2004, aceasta constituie în total 558 de adresări de la categoria de cetăţeni-deţinuţi. ARTICOLUL 7 Respectarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice a omului implică, în mod firesc, interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude ori degradante. Acest lucru se instituie prin alin. (2) al art. 24 din Constituţie, ce reglementează că nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Această prevedere constituţională este expusă şi în art.4 alin.2 al Codului penal. Legea penală conţine mai multe prevederi care incriminează tortura şi tratamentele inumane, cum ar fi: articolele 137, 151, 152, 165, 171, 188, 206 etc. Odată cu adoptarea noului Cod Penal la 18 aprilie 2002, nici un articol nu prevedea tortura ca infracţiune separată, însă la 30 mai 2005 Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Codului Penal al Republicii Moldova, prin care se introduce un nou art. 309/1 cu privire la tortură. În corespundere cu noul articol tortura reprezintă „provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, dacă o asemenea durere sau suferinţă este provocată de o persoană cu funcţie de răspundere sau de oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial, ori la instigarea sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane, cu excepţia durerii sau a suferinţei ce rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.” Codul de procedură penală în art. 10 alin (3) prevede că nimeni în desfăşurarea procesului penal nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante. De asemenea, art. 166 al Codul de executare din 24 decembrie 2004 prevede că condamnatul are dreptul la apărare şi respectare de către instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei, a demnităţii, drepturilor şi libertăţilor pe care le are, inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, precum şi, indiferent de consimţămîntul său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea, beneficiind, după caz, de măsuri de protecţie din partea statului.
Tratamentul inuman şi degradant, tortura, violenţa psihică şi fizică sunt frecvente în izolatoarele de anchetă, fapt relatat în adresările către avocaţii parlamentari. De cele mai multe ori informaţiile privind maltratarea persoanelor nu pot fi confirmate ca urmare a neacordării ajutorului medical necesar sau neefectuării unei expertize medicale deţinuţilor (controlul reducîndu-se, de regulă, la audierea persoanei care înfăptuieşte ancheta şi care evident niciodată nu va declara împotriva sa) şi, deci, persoanele care comit aceste abuzuri nu vor fi trase la răspundere. În răspunsurile parvenite de la organele abilitate, la capitolul tortură, predomină argumentul “cele expuse de petiţionar, referitoare la maltratarea sa de către colaboratorul X. nu s-au adeverit, nu s-au confirmat, nu au fost înregistrate adresări în acest sens etc.” O constatare îngrijorătoare reprezintă faptul că persoanele aflate în izolatoarele de detenţie provizorie nu sunt supuse unui examen medical independent la momentul încarcerării, astfel încît lipsa unui raport medical de expertiză, care ar include date privind starea sănătăţii celor aduşi în izolator, împiedică persoanele care au fost torturate să demonstreze acest fapt. Însă. Legea nr.1226 din 27.06.97 cu privire la arestarea preventivă stipulează expres prin art.11 alin.3 că, “deţinerea persoanelor în locurile de arest preventiv se efectuează în baza principiului respectării Constituţiei Republicii Moldova, cerinţelor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, altor norme juridice şi standarde internaţionale privind tratamentul deţinuţilor şi nu poate fi cumulată cu acţiuni intenţionate care cauzează suferinţe fizice sau morale ori jignesc demnitatea umană”. Aici e caracteristic exemplul următor - avocatul C. s-a adresat către avocaţii parlamentari, invocînd faptul neadmiterii la întrevedere cu clientul său în Izolatorul de Detenţie Provizorie a Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, accesul fiindu-i refuzat din diferite motive. Astfel, persoanei reţinute i se încalcă dreptul constituţional la apărare, dreptul accesului liber la justiţie. Mai mult ca atît, avocatul a avut posibilitatea de a-şi vedea clientul doar în şedinţa de judecată, unde s-a constatat că cetăţeanul în cauză avea un şir de leziuni corporale evidente, acesta relatînd că a fost supus torturii de către colaboratorii poliţiei din Departamentul servicii operative. Acesta este un caz elocvent de lezare a celor mai elementare drepturi constituţionale. Cu regret, numărul cazurilor de acest gen e destul de impunător, iar măsurile întreprinse în vederea diminuării acestui fenomen sunt ineficiente. Un factor ce “contribuie” la răspîndirea fenomenului torturii în sistemul penitenciar îl constituie şi relaţiile deţinut – administraţie, bazate pe autoritarism şi impunere. Problema în cauză se datorează în special absenţei unei pregătiri polivalente ce ar permite chiar mobilitatea spre alte sectoare, fapt cu implicaţii pozitive asupra imaginii publice a instituţiei penitenciare. Un alt factor, care determină nivelul profesional al colaboratorilor şi atitudinea acestora faţă de serviciu, este cel ce ţine de asigurarea materială şi socială a acestora. Punctul 26 din Normele Comitetului European pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) adoptate la cea de-a 56-a reuniune a CPT din 08.04.2005, la capitolul personal – deţinuţi prevede că “adevăratul profesionalism al personalului penitenciarelor cere ca ei să fie capabili să trateze deţinuţii într-o manieră decentă şi umană, în timp ce se acordă atenţie problemelor de ordine şi securitate. În această privinţă administraţia penitenciarului trebuie să încurajeze personalul să dea dovadă de o anumită încredere, pornind de la ideea că deţinuţii sunt pregătiţi să se comporte decent. Dezvoltarea relaţiilor constructive şi pozitive dintre personal şi deţinuţi nu va reduce numai riscul relelor tratamente, dar va intensifica, de asemenea, controlul şi securitatea. Asigurarea relaţiilor pozitive personal-deţinuţi va depinde de asemenea, în mare măsură, de prezenţa în orice moment a unui număr adecvat de personal în zonele de detenţie şi în locurile de activitate frecventate de către deţinuţi ”. Aşadar, deţinuţii ar trebui să beneficieze de asigurarea unui tratament uman, separarea lor pe categorii, asigurarea unor locuri de detenţie salubre, asigurarea unei supravegheri adecvate, acordarea asistenţei medicale, disciplinarea în mod legal etc. Iar personalul sistemului penitenciar ar trebui să se conducă de următoarele principii: respectarea interdicţiei privind tortura, neaplicarea tratamentului inuman, degradant, folosirea tehnicilor de anchetă legală, sancţionarea persoanelor ce practică tortura etc. Revenind la subiectul condiţiilor de detenţie menţionăm, că deşi sistemul penitenciar este în curs de reformare şi a fost înregistrată o descreştere a indicilor morbidităţii în rîndul condamnaţilor, în prezent, instituţia penitenciară nu poate oferi condamnaţilor condiţiile minime de trai conform standardelor internaţionale. Potrivit Departamentului Instituţii Penitenciare, pe parcursul anului 2005 instituţiile penitenciare au fost finanţate insuficient, din Bugetul de Stat fiind alocate doar 94,6 milioane lei din 179 milioane preconizate, ceea ce a constituit doar 52,3 la sută din necesităţi. În anul 2006, bugetul DIP este acoperit în proporţie de 46,7 la sută, alocaţiile constituind 91 milioane lei, deşi necesităţile reale sunt de 195 milioane. Din lipsa surselor financiare şi din cauza suprapopulării penitenciarelor, condamnaţii nu dispun de spaţiul necesar, de o raţie alimentară normală, de obiecte de igienă personală şi de asistenţă medicală cuvenită. Raţia alimentară a unui deţinut constituie 4,21 lei în zi, dintre care doar 3,37 lei din alocaţii bugetare, iar 0,84 lei sunt acoperiţi din ajutoare umanitare. Pornind de la ideea că art. 3 („interzicerea torturii”) al Convenţiei Europene privind drepturile omului nu se referă în exclusivitate la cauzarea suferinţelor fizice, ci califică ca tratament inuman sau degradant cauzarea unor suferinţe psihice ce creează o stare de îngrijorare, panică şi stres, Centrul pentru Drepturile Omului a stabilit următoarele. Conform statisticii, în perioada ianuarie-decembrie 2005 în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit 704 de adresări de la deţinuţi. Au fost înregistrate 380 de adresări referitor la securitatea şi demnitatea personală. Se păstrează situaţia critică la capitolele: condiţiile de detenţie; comportamentul inadecvat al colaboratorilor instituţiilor penitenciare şi instituţiilor de detenţie provizorie; accesul la informaţie; accesul la asistenţa medicală adecvată. O dată cu intrarea în vigoare, la 01.07.2005, a Codului de executare, adoptat prin Legea nr. 443-XV din 24.12.2004, sistemul penitenciar al Republicii Moldova s-a confruntat cu un şir de impedimente la realizarea practică a prevederilor acestuia. Una din problemele primordiale o constituie realizarea practică a prevederilor alin.9 art. 172 Cod de executare, conform cărora penitenciarele, inclusiv izolatoarele de urmărire penală, trebuie să asigure executarea arestului preventiv. În acest sens a devenit şi mai stringentă necesitatea transmiterii izolatoarelor de detenţie provizorie (IDP) de sub jurisdicţia Ministerului Afacerilor Interne sub jurisdicţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei. Totodată, realizarea acestui transfer presupune existenţa unor spaţii special amenajate, care ar corespunde cerinţelor Codului de executare şi standardelor minime de detenţie. Ţinînd cont de austeritatea bugetului, Guvernul Republicii Moldova a acceptat propunerea Ministerului Justiţiei privind instituirea unor Case de arest cu capacitatea de 250 locuri, în cazul în care vor fi identificate spaţii (imobile) deja construite şi nefolosite care, datorită amplasamentului, pot fi utilizate în aceste scopuri în 8 localităţi ale republicii. Autorităţile administraţiei publice locale din şase unităţi administrative au propus unele edificii, în urma evaluării cărora s-a constatat necorespunderea lor cerinţelor pentru deţinerea persoanelor. Avînd în vedere faptul că au fost propuse doar loturi de pămînt pentru construcţia Caselor de arest, sistemul penitenciar necesită alocarea mijloacelor financiare suplimentare considerabile pentru realizarea tuturor prevederilor Codului de executare. Din lipsa surselor financiare necesare este problematică realizarea prevederilor Codului de executare la următoarele capitole:
De altfel, anume problema condiţiilor de detenţie este cel mai des abordată de deţinuţi. Pe parcursul anului 2005 în oficiul ombudsmanului au fost înregistrate petiţii la acest capitol de la deţinuţii Instituţiilor penitenciare nr.13 Chişinău (23 petiţii), nr.9 Pruncul (11 petiţii), nr.5 Cahul (6 petiţii), nr.6 Soroca (17 petiţii), nr.4 şi nr.15 Cricova (respectiv 5 şi 4 petiţii), nr.17 Rezina (5 petiţii) şi din Izolatoarele de detenţie provizorie din Criuleni, Basarabeasca, Ceadîr-Lunga, Hînceşti etc. Aşadar, în iulie 2005 în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit petiţiile unui grup de deţinuţi din Instituţia penitenciară nr.29/3 din oraşul Leova, în care se invocă condiţii de detenţie necorespunzătoare standardelor existente, precum şi comportamentul inadecvat al administraţiei instituţiei faţă de deţinuţi. În cadrul investigării petiţiilor, reprezentantul Centrului a vizitat instituţia penitenciară vizată, a conversat cu autorii petiţiilor şi cu prim-şef adjunct al instituţiei penitenciare, a inspectat camerele de întrevedere, bucătăria, spălătoria, baia, atelierele de cizmărie ş.a. încăperi şi a constatat că unele încăperi sunt aprovizionate insuficient cu apă; pe timp de frig încăperile detaşamentelor practic nu se încălzesc şi deţinuţii sunt nevoiţi să doarmă îmbrăcaţi; nu se efectuează prelucrarea sanitară a încăperilor şi nimicirea paraziţilor; pentru persoanele deţinute la etajul doi este închisă intrarea centrală, accesul în încăpere fiind posibil numai pe scara incendiară, ceea ce poate condiţiona stări de accident. De rînd cu acestea, deţinuţii nu au posibilitatea să facă cunoştinţă cu prevederile Codului de executare, unii deţinuţi sunt privaţi nemotivat de dreptul la întrevedere. Recunoscînd problemele existente în Penitenciarul nr. 3, administraţia acestuia a aprobat „Planul înlăturării neajunsurilor depistate în activitatea Penitenciarului nr. 3 de către reprezentantul Centrului pentru Drepturile Omului la 28.07.2005”, în care au fost enumerate măsurile planificate, persoanele responsabile şi termenul executării. La finele anului 2005 administraţia Penitenciarului nr. 3 a informat avocaţii parlamentari că au fost întreprinse toate măsurile posibile întru lichidarea neajunsurilor depistate de reprezentantul CpDOM; au avut loc cîteva inspectări din partea DIP; activitatea Penitenciarului a fost supusă unui control ordinar complex; instituţia a fost vizitată de o comisie parlamentară, însoţită de reprezentanţi ai organizaţiilor de domeniu şi ai mass-media. De la intrarea în vigoare a Codului de executare, persoanele care execută pedeapsa privativă de libertate au fost lipsite de posibilitatea de a achita prejudiciul material şi/sau moral, stabilit prin hotărîrea instanţei de judecată, deoarece administraţiile penitenciarelor nu au temei juridic pentru reţinerea sumelor respective. Această situaţie se datorează faptului că titlul executoriu, conform prevederilor art. 14 din acelaşi cod, se eliberează de către prima instanţă creditorului, care, la rîndul lui, îl prezintă spre executare, conform prevederilor alin. 1 art. 17 Cod de executare. Respectiv, titlurile executorii rămîn de facto la creditori sau la executorii judecătoreşti. De menţionat că pentru a beneficia de unele facilităţi ce ţin de posibilitatea obţinerii libertăţii sau de reducere a termenului pedepsei, prevăzute în Codul penal, condamnatul trebuie să repare integral daunele cauzate de infracţiunea pentru săvîrşirea căreia îşi ispăşeşte pedeapsa. Situaţia expusă mai sus face imposibilă aplicarea prevederilor art.91 (Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen) şi 107 (Amnistia) din Codul penal. Analizînd problema în cauză, precum şi informaţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare privind situaţia aplicării prevederilor Codului de executare, avocaţii parlamentari au înaintat propunerea de revizuire şi completare a art. 17 cu norme, prin care titlul executoriu eliberat de către instanţa de judecată, în urma soluţionării acţiunii civile în cadrul procesului penal, să fie trimis spre executare din oficiu. Demnitatea umană constituie baza drepturilor fundamentale, în primul rînd a drepturilor la viaţă şi la integritatea persoanei, precum şi cele privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Prin demnitate umană, în general, se înţelege respectul faţă de celelalte persoane, precum şi respectul propriei persoane. Cu regret, în Republica Moldova respectul faţă de demnitatea persoanei aflate în arest sau în detenţie este departe de a fi ideală. Tortura, tratamentul inuman sau degradant sunt fenomene frecvent aplicabile, ceea ce a condiţionat completarea Codului penal cu articolul 309/1 „Tortura”. Cele mai grave încălcări la acest capitol sunt înregistrate în cadrul efectuării urmăririi penale. Persoanele reţinute sunt tratate ca potenţiali criminali, neţinîndu-se cont de principiul prezumţiei nevinovăţiei. Probele şi declaraţiile necesare sunt obţinute prin constrîngeri şi abuz de putere, ameninţări, interdicţii. Se practică deseori metode de influenţă psihologică asupra persoanelor, nu se respectă dreptul la petiţionare. Datorită situaţiei în care se află persoanele reţinute, acestea nu au posibilitatea să depună momentan plîngeri la Centrul pentru Drepturile Omului sau în alte instituţii despre cazurile de tratament inadecvat din partea colaboratorilor organelor de urmărire penală. Această posibilitate survine mult mai tîrziu după producerea evenimentului şi cele invocate de petiţionari nu pot fi dovedite. În instituţiile penitenciare sunt înregistrate abuzuri în cadrul aplicării sancţiunilor pentru abateri disciplinare, efectuării percheziţiilor corporale, în timpul primirii şi expedierii coletelor şi poştei condamnaţilor. Nivelul de asistenţă curativ-profilactică, profilaxia contaminării cu tuberculoză şi cu alte maladii infecţioase, respectarea normelor sanitaro-igienice, condiţiile de întreţinere şi tratament al bolnavilor de tuberculoză şi al altor suferinzi în instituţiile curativ-profilactice din sistemul penitenciar este o altă categorie de probleme dificile cu care se confruntă atît administraţiile, cît şi deţinuţii instituţiilor respective. În petiţiile condamnaţilor se invocă mai multe aspecte ale acestor probleme, printre care imposibilitatea efectuării expertizei medicale a vitalităţii pentru încadrarea în grade de invaliditate. După intrarea în vigoare a Codului de executare a fost suspendată activitatea Comisiei medicale a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în competenţa căreia era stabilirea gradelor de invaliditate deţinuţilor din sistemul penitenciar. Luînd în consideraţie că Departamentul expertiză medicală a vitalităţii este unica instituţie cu împuterniciri plenipotenţiare în domeniul expertizei medicale a vitalităţii, Casa Naţională de Asigurări Sociale, la intervenţia Departamentului Instituţiilor Penitenciare, a considerat posibilă efectuarea expertizării deţinuţilor de către Consiliul Departamental Ftiziopneumologic şi Consiliul de expertiză medicală a vitalităţii Ciocana. Procesul de expertizare a pacienţilor de profil somatic cu excepţia Comisiei de Expertiză Medicală a Vitalităţii (CEMV) Ftiziopneumologică şi CEMV Psihiatrică, a demarat la 9 decembrie 2005 şi se efectuează în Instituţia penitenciară nr. 16, Pruncul (spitalul penitenciar). În viitor, deţinuţii invalizi vor fi trimişi pentru expertizare în spitalul penitenciar, în baza concluziei Comisiei medicale consultative din cadrul unităţii medicale al instituţiei, în cazul în care vor fi prezenţi indicii evidenţi de dereglări funcţionale stabile ale organismului, cauzate de boli, consecinţe ale unor traume şi afecţiuni. Întru realizarea Planului Naţional de acţiuni în domeniul Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a întreprins un şir de măsuri pentru facilitarea condiţiilor de monitorizare a stării deţinuţilor în izolatoarele de detenţie provizorie, aflate în gestiune, de acordare a consultaţiilor juridice gratuite, cît şi pentru accesul societăţii civile la informaţiile privind situaţia persoanelor deţinute în subdiviziunile menţionate, în scopul neadmiterii tratamentelor inumane şi degradante. Pe parcursul anului 2005 şi 10 luni ale anului curent de comun acord cu Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, Institutul Reforme Penale, Procuratura Generală, Comitetul Helsinki şi UNICEF au fost efectuate multiple verificări condiţiilor de detenţie, excluderea posibilelor încălcări ale drepturilor deţinuţilor, incidentelor, neadmiterea tratamentelor inumane său degradante, în cadrul cărora s-au trasat un şir de sarcini pentru îmbunătăţirea situaţiei la compartimentul dat. MAI a elaborat un Program de dezvoltare a bazei tehnico-materiale a IDP pentru anii 2004-2006 cu respectarea condiţiilor de detenţie a deţinuţilor şi arestaţilor, reconstrucţia şi utilarea lor în conformitate cu propunerile şi recomandările Comitetului ONU contra torturii. În pofida măsurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Interne, în izolatoarele de detenţie provizorie ale comisariatelor de poliţie raionale sistematic se depistează neajunsuri ce ţin de starea sanitaro-igienică, lipsa iluminării şi aerisirii naturale cuvenite, umiditatea înaltă, lipsa sau neutilizarea după destinaţie a curţilor pentru plimbări a deţinuţilor, lipsa punctelor medicale şi a cabinelor de baie, lipsa ventilaţiei forţate sau nefuncţionarea ei. Tergiversarea examinării cauzelor penale de către instanţele de judecată duce la depăşirea termenelor de deţinere a arestaţilor în izolatoare, fapt ce favorizează creşterea numărului petiţiilor şi incidentelor în izolatoarele comisariatelor de poliţie Criuleni, Briceni, Călăraşi, Anenii-Noi. Întru redresarea situaţiei create, MAI a întreprins un şir de măsuri, şi anume: Conducerii CPR Nisporeni, laloveni, Făleşti, Donduşeni, Călăraşi, Criuleni, Anenii Noi, Ceadîr-Lunga şi Bălţi au fost înaintate sesizări privind întocmirea unui plan de lichidare a neajunsurilor în comun cu administraţia publică locală pentru lichidarea neajunsurilor ce persistă la moment în activitatea IDP. Întru redresarea situaţiei, în baza documentaţiei de proiect şi de aviz, s-a inclus în programul investiţiilor capitale pentru anii 2006-2008 a obiectului "Reconstrucţia CPR Criuleni şi construcţia unui IDP nou". În vederea excluderii din practica cotidiană a cazurilor de tortură şi alte forme de maltratări din partea colaboratorilor de poliţie, se organizează permanent seminare instructiv-metodice privind cunoaşterea actelor normative, principiilor de bază ale activităţii poliţiei în corespundere cu Convenţia europeană a drepturilor omului, propunerile şi recomandările Comitetului european pentru prevenirea torturii. Prevederile Codului de etică poliţienească sunt studiate în cadrul orelor de pregătire profesională a colaboratorilor poliţiei, totodată în cadrul ciclului universitar de pregătire a cadrelor de ofiţeri cu calificare juridică superioară pentru toate subdiviziunile MAI, educarea în spiritul respectării drepturilor omului ocupă un loc primordial, dat fiind rolului destinat funcţionarului de poliţie în aceasta materie. MAI a elaborat o dispoziţie cu instrucţiuni ferme privind detenţia şi interogările persoanelor bănuite de o infracţiune penală trebuie să fie cu stricta respectare a dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, totodată va fi asigurat un control strict al punerii în aplicare a acestor cerinţe. Vizînd jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la RM, menţionăm că în perioada raportată faţă de RM s-au pronunţat 5 hotărîri de condamnare, la subiectul respectiv: Ostrovari c. Moldovei, Şarban c. Moldovei, Becciev c. Moldovei, Corsacov c. Moldovei, Boicenco c. Moldovei. Cu titlu general Întru executarea hotărîrilor nominalizate: Ostrovari c. Moldovei, Şarban c. Moldovei, Becciev c. Moldovei, Corsacov c. Moldovei, Boicenco c. Moldovei au fost întreprinse următoarele măsuri: traducerea integrală a hotărîrilor nominalizate; transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al RM; plasarea integrală a hotărârilor în cauză pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei: www.justice.md; notificarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a autorităţilor judecătoreşti despre pronunţarea hotărârilor în cauză. Cu titlu special Speţa Ostrovari c. Moldovei, Curtea în unanimitate a constatat încălcarea art. 3, 8 şi 13 din Convenţie, acordându-i reclamantului suma 4500 de Euro. Întru executarea hotărârii date, suplimentar la cele enunţate mai sus, au fost întreprinse şi se întreprind o serie de măsuri în vederea amelionării condiţiilor de detenţie în Penitenciarul nr. 3, iar la 23 ianuarie 2006 prin Hotărârea Guvernului nr. 77 a fost instituit Comitetul pentru plângeri care va examina plângerile depuse de către deţinuţii din instituţiile penitenciare în conformitate cu prevederile Codului de Executare a Republicii Moldova. Speţa Becciev c. Moldovei şi Şarban c. Moldova, au fost întreprinse şi acţiuni individuale în vederea executării hotărârilor respective şi prevenirea încălcărilor similare pe viitor. Dat fiind complexitatea şi graviditatea încălcărilor constatate de Curtea Europeană, Agentul Guvernamental a notificat autorităţilor competente spectrul problemelor identificate, precum şi propuneri pentru soluţionarea lor. Este de menţionat că CEDO a condamnat statul nostru inclusiv pentru nemotivarea hotărârilor interne de către jurisdicţiile naţionale. Mai mult ca atât, în perioada ianuarie-februarie 2006 Centrul de pregătire şi perfecţionare a cadrelor justiţiei al Ministerului Justiţiei a realizat seminare de instruire a judecătorilor şi procurorilor, în care au fost abordate diverse subiecte din domeniul drepturilor omului, acestea fiind examinate, în special, prin prisma hotărârilor CEDO pronunţate contra Republicii Moldova. În vederea evitării încălcărilor similare cazului Ostrovari contra Republicii Moldova, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, suplimentar la cele prevăzute în răspunsul la Raportul CPT, a întreprins următoarele măsuri: Luînd în consideraţie aprecierea Înaltei Curţi referitoare la expunerea la fumul de ţigară, în noul Statut de executare a pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 au fost introduse norme, conform cărora condamnaţilor li se interzice fumatul în celule, încăperi şi alte spaţii de deţinere, acesta fiind posibil doar în locuri special destinate. Referitor la încălcarea art. 8 al Convenţiei europene a drepturilor omului, Vă informăm că odată cu intrarea în vigoare a Codului de executare, a fost abrogată Legea nr. 1226-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă. Conform prevederilor alin. 2 art. 229 Cod de executare, corespondenţa condamnaţilor poate fi supusă cenzurii. Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006, stabileşte că, corespondenţa deţinuţilor cu rudele şi alte persoane fizice sau juridice este supusă controlului sau cenzurii doar în condiţiile stipulate de Codul de Procedură Penală sau de pct. 2) alin. 2 art. 6 al Legii privind activitatea operativă de investigaţii. Astfel, se interzice, conform prevederilor alin. (2) art. 229 Cod de executare, cenzurarea corespondenţei condamnatului cu avocatul, cu Comitetul pentru Plîngeri, organele de urmărire penală, procuratura, instanţa de judecată, autorităţile administraţiei publice centrale şi organizaţiile internaţionale interguvernamentale care asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Yüklə 0,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
|