Republica moldova
Yüklə 0,87 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Condiţiile de aplicare a muncii neremunerate obligatorii în contextul pedepselor penale.
- Exploatarea prin muncă în familie a copiilor.
ARTICOLUL 8 În corespundere cu normele art. 168 Cod Penal, munca forţată este reglementată ca infracţiune. Supunerea la o muncă forţată sau obligatorie constituie un act de silnicie, deoarece lipseşte consimţămîntul celui supus la o astfel de muncă. Prin săvîrşirea acestei fapte se îngrădeşte posibilitatea persoanei fizice de a-şi alege liber munca pe care o va presta. Caracterul periculos al infracţiunii prevăzute la art.168 din CP al RM rezidă în flagranta încălcare a libertăţii persoanei, alături de posibilele atingeri aduse altor valori sociale, reprezentînd alte atribute inerente persoanei. Fapta prejudiciabilă a acestei infracţiuni constă din următoarele acţiuni cu caracter alternativ: 1)forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; 2)forţarea la muncă obligatorie; 3)ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; 4)obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrîngere, violenţă sau ameninţare cu violenţă. Conform alin.2 din art.44 al Constituţiei Republicii Moldova, nu constituie munca forţată: a) serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale, stabilite de lege. Codul Penal în art. 62 prevede că una din categoriile de pedepse aplicate persoanelor fizice este munca neremunerată în folosul comunităţii. Prin Legea nr. 184 din 29.06.2006 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost modificată categoria pedepselor penale. Astfel art. 62 CP a fost completat cu un nou alineat care prevede „Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei – în calitate de obligaţie pentru perioada termenului de probă.” Conform art. 67 Cod Penal munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale şi se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi, la fel ea poate fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti. Art. 67 alin (3) prevede că în caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o zi de închisoare pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de 6 luni. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscute ca invalizi de gradele I şi II, militarilor, femeilor gravide, femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vîrsta de pensionare. Codul de executare în art. 253, 254, 255 reglementează munca în închisoare a condamnaţilor. Condamnatul poate fi antrenat la muncă social utilă remunerată în conformitate cu legislaţia muncii, ţinîndu-se cont de starea lui fizică şi psihică. În contextul executării pedepsei închisorii se întîlneşte noţiunea de muncă neremunerată efectuată de către condamnat, aceasta constituind lucrările, de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere, care pot fi efectuate de condamnaţi, inclusiv de preveniţi, de regulă în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi, însă nu mai mult de 10 ore pe săptămînă, iar pentru preveniţi – nu mai mult de 6 ore pe săptămînă. Potrivit prevederilor art. 256 Cod de executare, condamnatul care este antrenat la munci remunerate cel puţin 6 luni are dreptul la concediu neremunerat cu durata de 12 zile calendaristice. Condamnatul care execută pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia, pe perioada concediului, de dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului. Vizavi de prevederile Codului Penal privind aplicarea de către instanţele de judecată a sancţiunii în cauză, elaborarea cadrului instituţional şi legal de implementare în practică şi executare a pedepsei în cauză ţine de competenţa Departamentului de executare. Sub acest aspect, a fost elaborat Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în beneficiul comunităţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1643 din 31.12.2003. Ulterior, pedeapsa în cauză a fost aplicată ca proiect – pilot în sectorul Centru mun. Chişinău şi raioanele Nisporeni şi Ungheni. Ulterior adoptării Codului de executare al RM, aplicarea pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în beneficiul comunităţii a devenit mai frecventă, fiind aplicată atât în privinţa condamnaţilor adulţi cît şi a celor minori. În prezent numărul condamnaţilor la această pedeapsă este în continuă creştere. Aceasta se datorează şi faptului că prin Legea RM nr.184–XVI din 29.06.2006, un şir de sancţiuni ale Codului penal, care anterior prevedeau pedepse mai aspre (inclusiv închisoarea) au fost modificate şi schimbate cu pedepse mai blânde, inclusiv şi cu muncă neremunerată în beneficiul comunităţii. În pofida existenţei cadrului instituţional şi legal de aplicare şi executare a acestei pedepse, există totuşi un şir de probleme în vederea realizării sarcinilor la acest capitol, în special ce ţine de mecanismul supravegherii condamnaţilor şi amplasarea lor în cîmpul muncii. Astfel, numărul insuficient al angajaţilor în domeniu, reprezintă un impediment vădit în supravegherea condamnaţilor la obiectele de muncă. Un alt factor ce împiedică executarea pedepsei în cauză este lipsa obiectelor de muncă reglementate de legislaţie, la care pot fi angajate persoanele condamnate la asemenea pedeapsă. Pe aceste probleme s-au axat şi discuţiile participanţilor la „Conferinţa de evaluare a implementării muncii neremunerate în beneficiul comunităţii în Republica Moldova”, care a avut loc la 29.09.2006, potrivit căreia măsurile întreprinse pînă în prezent au fost realizate cu succes, urmînd însă a fi întreprinse încă un şir de acţiuni formulate de participanţii la conferinţă, întru perfectarea practicii în domeniu. În ceea ce priveşte infracţiunile ca trafic de fiinţe umane, corupţia, economia tenebră, evaziunea fiscală, fraudele financiare, traficul de droguri şi armament, putem menţiona că la ora actuala, reprezintă una din cele mai extinse forme de manifestare ale criminalităţii, care intr-un termen record a înregistrat proporţii inacceptabile pentru societatea noastră. În vederea combaterii traficului de fiinţe umane care a luat amploare, a persistat necesitatea ajustării unui cadru normativ în conformitate cu standardele internaţionale care a avut drept scop eficientizarea activităţii organelor de drept în domeniul combaterii traficului de persoane, prin prisma respectării drepturilor omului şi acordării asistenţei victimelor traficului şi totodată atragerii la răspundere a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni şi au profitat de lacunele existente în legislaţie. Astfel, ajustarea cadrului juridic a fost efectuată în conformitate cu prevederile Convenţiei Consiliului Europei cu privire la lupta contra traficului de fiinţe umane, semnată la 16.05.2005 la Varşovia, ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova la 30 martie 2006. În conformitate cu această Convenţie:
De asemenea, este important de menţionat deschiderea la 30 noiembrie 2005 a Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EU-BAM – European Union Border Assistance Mission), instituită la iniţiativa Prim-miniştrilor RM şi a Ucrainei şi care are scopul de a contracara contrabanda de mărfuri, de armament, de substanţe narcotice, migraţia ilegala şi nu în ultimul rînd, traficul de fiinţe umane. Necesitatea instituirii unei asemenea misiuni a constat în controlul şi contracararea activităţilor ilegale menţionate mai sus, anume pe segmentul transnistrean. Sediul central al EU-BAM se află în oraşul Odesa, iar mandatul acesteia este prevăzut pentru aproximativ doi ani. Misiunea s-a angajat să prezinte rapoarte serviciilor competente ale celor doua ţări, elaborate in urma monitorizării frontierei şi în anul 2007 va continua să acorde părţilor suport metodic şi tehnic pentru efectuarea unui control eficient la frontieră. Reieşind din importanţa problemei semnalată şi în recomandarea CDO, precum şi în vederea eficientizării activităţii organelor de drept în domeniul combaterii traficului de persoane şi migraţiei ilegale, la 6 septembrie 2005 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, a fost semnat Amendamentul III la scrisoarea de acord, conform căruia a fost creat Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) în cadrul MAI. Centrul colaborează cu specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Serviciului Vamal şi Serviciului Grăniceri. Aceasta permite interacţiunea mai operativă şi eficientă a tuturor organelor de drept în vederea combaterii fenomenului de trafic, precum şi documentării cazurilor de corupţie, protecţionism din rîndul persoanelor cu funcţii de răspundere implicate în activităţi criminale. Astfel, pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2006, CCTP a întreprins o serie de măsuri organizatorice şi practice care au dus la depistarea a 396 infracţiuni ce ţin de traficul cu fiinţe umane:
În rezultatul măsurilor operative de investigaţie întreprinse de către colaboratorii CCTP, pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2006, au fost lichidate 36 filiere de traficanţi, cum ar fi: exploatare sexuală – 23 filiere (Turcia-11, Emiratele Arabe Unite-5, SUA-1, Austria-1, Romania-2, Provincia Kosovo-2, Serbia-1), exploatare prin muncă – 7 filiere (Federaţia Rusă-4, Italia-1, Polonia-1, Ucraina-1), transplant de organe – 1 filieră (Turcia), organizarea migraţiei ilegale – 3 filiere (spaţiul ţărilor Schengen), cerşit – 1 filieră (Rusia); Analizînd situaţia privind infracţiunile depistate comparativ cu perioada analogică a anului 2005 constatăm, că aceasta este influenţată nu de majorarea nivelului infracţional ca fenomen al traficului, dar ca rezultat al intensificării activităţii în acest domeniu atît a organelor de drept, cît şi a conlucrării eficiente cu alte autorităţi statale, instituţii internaţionale (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), neguvernamentale: (,,La Strada", „Centrul pentru combaterea traficului de femei"), societatea civilă (identificarea victimelor traficului, organizarea măsurilor de profilaxie, perfecţionare şi instruirea cadrelor organelor de drept competente de combaterea, ş.a. La moment avem înregistrată o stopare a traficului de persoane în scop de exploatare sexuală. Spre exemplu, dacă în anii precedenţi exista un flux enorm de femei traficate în ţările Balcanice, ca urmare a activităţii desfăşurate, în cooperare cu organele de drept ale altor ţări, în special membre ale Centrului SECI, aceste filiere au fost stopate. Predomină mai mult migraţiunea ilegală, dar graţie cadrului legal existent, sînt create toate condiţiile pentru stoparea în masă şi acestui fenomen. La compartimentul dat şi-a remarca rolul important Comitetul Naţional de combatere a traficului de fiinţe umane, cît şi comisiile ce activează pe lîngă consiliile raionale şi municipale. Şedinţele desfăşurate în localităţile Republicii impulsionează activitatea în domeniu atît a autorităţilor publice locale, instituţiilor de stat, cît şi cele neguvernamentale. Referitor la compartimentul ce ţine de colaborarea internaţională putem menţiona faptul, că a fost stabilită o cooperare eficientă cu majoritatea ţărilor de destinaţie a traficului de persoane, inclusiv ţările Uniunii Europene. Au fost semnate şi ratificate majoritatea convenţiilor internaţionale pe problema în cauză, inclusiv şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere şi Protocoalele adiţionale privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor. La moment organele de drept cooperează în baza tratatelor bilaterale încheiate în domeniul combaterii criminalităţii şi readmisiei persoanelor, cu circa 14 state. În acest context, pot fi enumerate următoarele exemple de colaborare fructuoasă în domeniul traficului de fiinţe umane cu alte state: 1. Eliberarea ostaticului din Turcia (Victime - T. Valovaia, a.n.1986 şi E. Talpă, a.n.1987). Traficanţii estorcau o sumă de 20 mii dolari; 2. Reţinerea pedofilului Mark Bianchi care a comis 13 infracţiuni legate de traficul de copii cu scop de exploatare sexuală. Acţiunile de urmărire penală au fost efectuate în comun cu Biroul Federal de Investigaţii al SUA. De asemenea poate fi menţionat faptul, că pe parcursul activităţi desfăşurate de către CCTP, s-a creat o colaborare eficientă cu, Misiunea OSCE în Republica Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD) şi alte organisme internaţionale, abilitate în domeniul prevenirii şi combaterii traficului de persoane. Situaţia criminogenă din Republica Moldova continuă să fie influenţată negativ de procesele neconstituţionale desfăşurate în regiunea transnistreană, unde reprezentanţii organelor de drept nu au acces. Transnistria rămîne a fi o regiune în care înfloreşte crima organizată, în special traficul de fiinţe umane. Chiar în cazul acumulării probelor suficiente de trafic, nu poate fi efectuată nici o acţiune de urmărire penală sau operativă de investigaţie. Exemple elocvente pot servi următoarele cazuri investigate de către colaboratorii Centrului pentru combaterea traficului de persoane pe parcursul anului curent.
- în rezultatul colaborării internaţionale cu organele de drept ale Emiratelor Arabe Unite, în Dubai, au fost identificate 28 de victime ale traficului majoritatea de ele fiind din Transnistria, ca şi organizatorul reţelei Evghenii Kovalenko. Este de remarcat că după înăsprirea legislaţiei penale, o bună parte de infractori după comiterea infracţiunilor de trafic se deplasează şi se ascund pe teritoriul Transnistriei, iar alţii îşi perfectează documente false pentru deplasarea de mai departe în Rusia. Acolo chiar în cazul reţinerii lor, procedura de extrădare se tergiversează cu anii. Condiţiile de aplicare a muncii neremunerate obligatorii în contextul pedepselor penale. Articolul 67 al Codului Penal al Republicii Moldova reglementează relaţiile în sfera aplicării muncii neremunerate în folosul comunităţii, după cum urmează:
Exploatarea prin muncă în familie a copiilor. Legislaţia penală existentă a RM nu prevede expres infracţiunea de „exploatare prin muncă în familie a copiilor". Însă, putem menţiona faptul că de către legiuitor a fost prevăzută răspunderea penală pentru acţiunea prevăzută în pct. 1 lit. b) al art.206 al Codului Penal (Trafic de copii) care se referă la „exploatarea prin muncă sau servicii forţate a copiilor". Prin „exploatarea prin muncă sau prin servicii forţate" se înţelege întreţinerea jertfelor în condiţiile unei munci forţate plătite sau neplătite. Prin „exploatare prin muncă” se înţelege întreţinerea victimei în condiţii forţate de muncă plătită sau neplătită pentru a atrage sau obţine diverse foloase. Prin „servicii forţate" se înţelege obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în folosul sau interesul vinovatului.
De asemenea, CSJ a remis propuneri în adresa Ministerului Justiţiei la proiectul Planului Naţional de acţiuni susmenţionat, în urma întrunirilor desfăşurate în cadrul grupului de lucru interdepartamental. Pentru aplicarea uniformă a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti, plenul CSJ a adoptat în acest sens Hotărîrea Plenului nr. 37 din 22.11.2004 cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii. În prezent, în cadrul proiectului comun al CSJ şi al Ambasadei SUA din RM „Administrarea cauzelor de trafic de fiinţe umane în instanţele judecătoreşti din RM, perioada ianuarie 2004 – septembrie 2005”, se află în stadiul de definitivare un nou proiect de hotărîre a Plenului CSJ cu privire la practica aplicării legislaţiei în cauzele penale privind traficul de fiinţe umane actualizat. Întru realizarea prevederilor proiectului de asistenţă tehnică în domeniul combaterii traficului de fiinţe umane al Biroului ONU pentru Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii în RM, Consiliul Superior al Magistraturii, prin hotărîrea sa nr. 11 din 13.07.2006, a decis să organizeze seminare privind aplicarea legislaţiei în domeniul traficului de fiinţe umane cu trei grupe de lucru a cîte trei judecători, care s-au desfăşurat în perioada 2-3, 4-5 şi 9-10 octombrie 2006. ARTICOLUL 9 Administraţia penitenciară, are obligaţia, conform prevederilor al. (1) art. 187 Cod de procedură penală, să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi ajutorul necesar. De asemenea, conform prevederilor art. 225 Cod de executare, la apariţia pericolului pentru securitatea personală a condamnatului, el este în drept să adreseze oricăreia dintre persoanele cu funcţie de răspundere a penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii personale. În acest caz, persoana cu funcţie de răspundere este obligată să întreprindă imediat măsuri pentru asigurarea securităţii personale a condamnatului, iar, după caz şi măsuri de protecţie din partea statului. Referitor la categoriile de arest, legislaţia în vigoare delimitează: arestul ca pedeapsă, arestul ca măsură preventivă şi arestul contravenţional. Arestul ca pedeapsă, se aplică, în baza prevederilor lit. e) art. 62 Cod penal, printr-o hotărîre definitivă a instanţei de judecată şi constă în privarea de libertate a persoanei condamnate pe un termen de la 3 la 6 luni. Conform prevederilor art. 192 şi art. 195 Cod de executare, pedeapsa arestului se execută în penitenciar de tip semiînchis la regim iniţial. Este necesar de menţionat faptul că, prin Legea nr. 184 – XVI din 29 iunie 2006 privind modificarea şi completarea unor acte legislative, pedeapsa arestului, ca categorie de pedeapsă aplicată persoanelor fizice a fost exclusă. Astfel, în prezent penitenciarele asigură executarea pedepselor cu închisoarea şi detenţiei pe viaţă. Arestul ca măsura preventivă se deosebeşte de arestul ca pedeapsă. Astfel, arestul ca măsura preventivă, conform prevederilor art. 175 Cod procedură penală (CPP), adoptat prin Legea nr.122-XV din 14.03.2003, are sarcina de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se ascundă de urmărirea penală sau de judecată, în cazul existenţei pericolului dispariţiei învinuitului, riscului exercitării din partea acestuia a presiunii asupra martorilor sau a nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, pentru a nu împiedica stabilirea adevărului, precum şi asigurarea de către instanţă a executării sentinţei. Conform prevederilor al. (9) art. 172 Cod de executare executarea arestului preventiv se asigură de către penitenciare, inclusiv de către izolatoarele de urmărire penală ale Departamentului instituţiilor penitenciare al Ministerului Justiţiei. Arestul contravenţional constituie o sancţiune administrativă, care se stabileşte pe un termen de pînă la 90 zile şi este prevăzută de lit. b) al. (2) art. 55 Cod penal. Este de menţionat faptul că, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 211 din 29.05.2003 cu privire la modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova, arestul contravenţional a fost denumit de legislator ca „închisoare contravenţională”, noţiune care este întîlnită în prezent doar în Codul de executare. Astfel, conform prevederilor alin. 3 art. 333 Cod de executare, executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se asigură de către penitenciare. Reţinerea administrativă a persoanei care a comis o contravenţie administrativă, nu poate dura mai mult de trei ore. În cazuri excepţionale, în legătură cu o necesitate deosebită, pot fi stabilite prin acte legislative ale Republicii Moldova alte termene de reţinere administrativă. Astfel, persoanele care au încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în Republica Moldova, regimul de frontieră sau regimul din punctele de trecere a graniţei de stat a Republicii Moldova, pot fi reţinute pe un termen de până la trei ore pentru întocmirea procesului-verbal, iar în cazuri de necesitate, pentru stabilirea identităţii şi clarificarea circumstanţelor contravenţiei – până la trei zile, comunicându-se aceasta în scris procurorului în decurs de 24 de ore din momentul reţinerii sau în termenul de pînă la zece zile cu sancţiunea procurorului, dacă contravenienţii n-au documente ce atestă identitatea lor. Privind durata detenţiei preventive în cadrul procesului penal, conform art. 20 al Codului de procedură penală, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile, criteriile de apreciere a termenului de rezonabilitate fiind complexitatea cazului, comportamentul părţilor în proces şi conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată. Respectarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor concrete se verifică de către instanţa ierarhic superioară în procesul judecării cauzei respective pe calea de atac ordinară sau extraordinară. Măsurile preventive pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni, potrivit prevederilor art. 176 alin. (1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Conform alin. (2) din acelaşi articol, arestarea preventivă se aplică numai în cazurile săvîrşirii unei infracţiuni, pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani. Conform art. 186 alin. (8) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, după trimiterea cauzei în judecată, termenul judecării cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii cauzei în instanţa de judecată şi pînă la pronunţarea sentinţei, nu poate depăşi 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 15 ani închisoare, şi 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 25 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă. În conformitate cu prevederile art. 329 alin. (1) Cod de procedură penală al Republicii Moldova, instanţa este în drept, din oficiu sau la cererea părţilor şi ascultînd opiniile acestora, să dispună aplicarea, înlocuirea sau revocarea măsurii preventive aplicate inculpatului. O nouă cerere de aplicare, înlocuire sau revocare a măsurii preventive poate fi depusă dacă au apărut temeiuri pentru aceasta, dar nu mai devreme decît peste o lună după ce încheierea precedentă privind această chestiune a intrat în vigoare, sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care condiţionează noua cerere. Alineatul (2) al acestui articol stipulează că aceste hotărîri pot fi atacate cu recurs, în instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile, doar în cazul aplicării arestării preventive, ceea ce asigură respectarea dreptului persoanei arestate, prevăzut de art. 5 par. 4 al Convenţiei europene a drepturilor omului. Conform art. 345 din Codul de procedură penală, în termen de cel mult 3 zile de la data la care cauza a fost repartizată pentru judecare, judecătorul sau, după caz, completul de judecată, studiind materialele dosarului, fixează termenul pentru şedinţa preliminară, precum şi soluţionează, cu participarea părţilor, chestiunile legate de punerea pe rol a cauzei. În şedinţa preliminară, conform pct. 6) alin. (4) din articolul citat este prevăzută expres şi soluţionarea chestiunilor privind măsurile preventive şi de ocrotire. La fel, potrivit prevederilor art. 351 alin. (7) din acelaşi cod, la numirea cauzei spre judecare, instanţa dispune menţinerea, schimbarea, revocarea sau încetarea, după caz, a măsurii preventive, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Este de menţionat că potrivit prevederilor art. 2 lit. e) “Atribuţiile Curţii Supreme de Justiţie” din Legea nr. 789 din 26.03.96 cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, întru generalizarea practicii judiciare şi pentru darea explicaţiilor din oficiu în chestiunile de practică judiciară, ce nu ţin de interpretarea legilor, Plenul Curţii Supreme de Justiţie adoptă hotărîri explicative pentru instanţele judecătoreşti din Republica Moldova. În vederea prevenirii încălcărilor în ceea ce priveşte nemotivarea sau motivarea insuficientă de către instanţele judecătoreşti a încheierilor privind aplicarea sau prelungirea arestului preventiv, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat următoarele hotărîri explicative:
Conform art. 165 alin. (1) CPP, pot fi supuse reţinerii: 1) persoanele bănuite de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an; 2) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive non-privative de libertate, luate în privinţa lui, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare; 3) condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărâri de anulare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen. Legislaţia procesual-penală prevede aplicarea măsurii de constrângere reţinerea şi în alte cazuri, cum ar fi:
Organul de urmărire penală este în drept să reţină persoana bănuită de săvârşirea infracţiunii numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
1) dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict; 2) dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, vor indica direct că anume această persoană a săvîrşit infracţiunea; 3) dacă pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport vor fi descoperite urme evidente ale infracţiunii; 4) în alte circumstanţe care servesc temei pentru a bănui că această persoană a săvîrşit infracţiunea, ea poate fi reţinută numai dacă a încercat să se ascundă sau dacă nu are loc de trai permanent ori nu i s-a putut constata identitatea (alin. (2) art. 166 CPP). Potrivit art. 166 CPP, reţinerea persoanei mature în temeiurile menţionate la alin.(1) poate avea loc până la înregistrarea infracţiunii în modul stabilit de lege. Înregistrarea infracţiunii se efectuează imediat, dar nu mai târziu de 3 ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală, iar în cazul când fapta pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în modul corespunzător, persoana se eliberează imediat. Reţinerea persoanei în condiţiile prezentului articol nu poate depăşi 72 de ore din momentul privării de libertate, iar a minorului - 24 de ore (alin. (4) art. 166 CPP). Termenul reţinerii indicat mai sus, curge din momentul privării de libertate care, în toate cazurile, este momentul reţinerii de fapt a persoanei, adică momentul capturării ei fizice cu scopul de a fi adusă la organul de poliţie. Prin urmare, timpul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală şi timpul întocmirii procesului-verbal de reţinere se includ în durata reţinerii. Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 249 al Codului cu privire la contravenţiile administrative, pe 3 ore şi după aceasta se constată că fapta dată constituie o infracţiune, timpul reţinerii administrative se include în durata reţinerii procesual-penale. Alineatul (5) art. 166 CPP prevede o dispoziţie care este în conformitate cu art. 5 al Convenţiei europene a drepturilor omului. Aceasta presupune că persoana reţinută „trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. Alineatul (2) al art. 167 CPP conţine o dispoziţie imperativă privind participarea apărătorului la comunicarea şi înmânarea în copie a procesului-verbal de reţinere, care este în conformitate cu art. 25 alin. (5) al Constituţiei Republicii Moldova. Acest text de lege prevede momentul iniţial de admitere a apărătorului bănuitului reţinut. Participarea apărătorului la această acţiune este obligatorie, însă bănuitul reţinut poate renunţa la apărător numai în cazul când i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului la proces. Sintagma „imediat se aduc la cunoştinţă” prezumă obligaţia organului de urmărire penală ca după întocmirea procesului-verbal de reţinere să îndeplinească această acţiune fără tergiversare, fapt ce se confirmă în procesul-verbal prin semnătura persoanei reţinute. Dacă însă persoana reţinută refuză să semneze procesul-verbal de reţinere, aceasta se va menţiona de către persoana care a întocmit procesul-verbal şi se va confirma în scris de către apărător. În cazul reţinerii unu minor, persoana care efectuează urmărirea penală este obligată să comunice imediat procurorului şi părinţilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc despre reţinerea acestuia. Amânarea înştiinţării despre reţinerea minorului nu se admite (alin. (3) art. 167 CPP).
Pe parcursul anului 2006 în CTVC au fost temporar deţinute 2452 persoane. În conţinutul proiectului Codului contravenţional s-a propus, ca persoana aflată în detenţie administrativă să beneficieze de următoarele drepturi: - în procedura contravenţională, autoritatea competentă este obligată să asigure părţilor şi altor participanţi la proces deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile legii; - pe parcursul procesului contravenţional, părţile au dreptul să fie asistate de un apărător (avocat); - în momentul pornirii procesului contravenţional, autoritatea competentă este obligată să aducă la cunoştinţa persoanei pasibile de răspundere contravenţională dreptul ei de a fi asistată de un apărător; - în cel mult 3 ore din momentul reţinerii, dacă persoana pasibilă de sancţiunea arestului contravenţional nu are apărător ales, i se desemnează un apărător din oficiu. - persoana, în a cărei privinţă a fost pornit un proces contravenţional şi, printr-o hotărîre definitivă, a fost stabilită o sancţiune contravenţională sau a cărei răspundere contravenţională sau executare a sancţiunii contravenţionale aplicate sînt înlăturate printr-o hotărîre definitivă, se numeşte contravenient. Persoana, în a cărei privinţă este pornit un proces contravenţional, are dreptul:
să ceară şi să primească reparaţia prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale agentului constatator sau ale instanţei de judecată. Conform statisticii, în perioada ianuarie-decembrie 2005 în adresa avocaţilor parlamentari au parvenit 704 de adresări de la deţinuţi. La capitolul securitatea şi demnitatea personală au fost înregistrate 380 de adresări. Din an în an, spectrul problemelor abordate nu diferă cu mult. Se păstrează situaţia precară la capitolele: condiţiile de detenţie; comportamentul inadecvat al colaboratorilor instituţiilor penitenciare şi instituţiilor de detenţie provizorie; accesul la informaţie; accesul la asistenţa medicală adecvată. Yüklə 0,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
|