Resursele umane ale terrei

Germania este, după S.U.A., C.S.I., Japonia, China, al cincilea mare producător al lumii de energie electrică. Caracteristică acestei ţări este ponderea mare a energiei termice: circa 2/3. Hidrocentralele, care reprezintă 4,6% din producţia totală, sunt concentrate mai ales în regiunile alpine, pe cursul superior al Rinului şi Dunării, în Bavaria şi în general acolo unde lipsesc alte surse de energie. Termocentralele sunt localizate în special în Ruhr şi în întregul bazin al Rhinului. Sunt cunoscute ca importante centralele termoelectrice Boxberg (3 500 MW), Frimmersdorf (2 300 MW) , Köln, Aachen, Leipzig, Halle etc.

O parte din ce în ce mai importantă a producţiei de energie electrică se obţine în centralele nucleare (29%), cantonate în regiunea Rhinului Mijlociu, Bavaria, Saxonia Inferioară.

Datorită lipsei unei rezerve însemnate de combustibili minerali, Franţa a căutat să-şi orienteze producţia de energie electrică prin folosirea energiei nucleare, precum şi valorificarea resurselor regenerabile - energia mareelor, geotermică şi cea solară. S-a ajuns astfel ca Franţa să deţină cea mai mare capacitate instalată în centrale atomoelectrice din Europa (58 000 MW) şi cea mai mare pondere a electricităţii de provenienţă nucleară în producţia totală de electricitate (76,6%) de pe întregul glob.

Termocentralele importante sunt situate în apropierea bazinelor carbonifere (Nord - Pas de Calais), în porturile petroliere (Marsilia, Le Hâvre), precum şi în apropierea Parisului (cu termocentrala Porcheville 2 340 MW).

Principalele zone unde au fost construite hidrocentrale sunt: munţii Alpi, cursul Rhonului şi a afluenţilor acestuia (Ain, Isere, Durrance), Podişul Central pe Loire (Crluse, Dordogne Truyere) şi Pirineii Centrali etc. Au fost construite şi câteva uzine ce folosesc energia mareelor. Prima centrală mareomotrice construită în lume a fost cea din estuarul Rance (240 MW) din Bretagne, situată într-o regiune deficitară în resurse de energie. Centrale electrice mareomotrice mult mai mari cu caracter experimental s-au mai construit la Mont Saint Michele şi Brest, fiecare de 1 000 MW. Energia geotermică se foloseşte deja la încălzitul locuinţelor şi, începând din 1985, pentru producerea de electricitate. În Pirineii Orientali s-au construit centrale electrice solare (Odeillo, Targasonne).

În Marea Britanie ponderea o deţin termocentralele alimentate cu cărbuni. În structura producţiei de energie electrică resursele hidraulice au pondere scăzută (1,85%). Centralele termoelectrice sunt localizate în principalele bazine carbonifere, acestea folosind cărbunele inferior şi praful de cărbune sau sunt integrate pe lângă uzinele siderurgice, utilizând atât cărbunele cât şi gazele de furnal. Numeroase termocentrale funcţionează în bazinul Scoţiei, în Northumberland - Durham - Yorkshire – Nottingham, în marile porturi şi în apropierea marilor oraşe.

În 1953 a început construcţia unei centrale atomoelectrice, cea de la Calder Hall (Cumberland). De atunci au fost construite şi altele, la Berkeley şi Oldsbury în estuarul Severnului, Winfrith la Marea Mânecii, în insula Anglesey, Wylfa, Humperton (lângă Glasgow) ş.a. După 1970, odată cu descoperirea şi exploatarea petrolului şi a gazelor naturale din Marea Nordului, Marea Britanie şi-a redus mult planul de construire a centralelor atomoelectrice.

În Europa Meridională raporturile dintre producţia de energie electrică şi consum sunt foarte diferenţiate şi aceasta apare cu atât mai evident dacă o comparăm cu partea septentrională a Europei. Consumul de energie electrică pe locuitor scade în jur de 1 200 kWh, cu o mare diferenţă între Elveţia care depăşeşte 6 000 kWh şi Peninsula Balcanică, unde scade în Turcia la 250 kWh şi în Grecia la 600 kWh. Marile producătoare de energie electrică din această regiune, Italia, Spania, Elveţia, Austria, folosesc rezervele hidraulice ale râurilor cu debit mai bogat. Italia a cunoscut în ultimele decenii o dezvoltare accelerată a producţiei de energie electrică (243 miliarde kWh în 1995), însoţită de modificări în structura resurselor folosite pentru obţinerea curentului electric. Majoritatea hidrocentralelor, se află în Italia de Nord, la poalele Alpilor: în Piemont, Lombardia, Valle d'Aosta, Trentino, Alto Adige se află majoritatea hidrocentralelor. Mari termocentrale, care funcţionează cu cărbune, petrol şi gaze naturale din import, au fost amplasate în apropiere de Roma, precum şi în porturi (Genova, Napoli, Veneţia). Numeroase centrale geotermice au fost puse în funcţiune, încă de la începutul acestui secol, în partea central-nordică a Italiei, mai cunoscută fiind cea de la Larderello (440 MW), la care se adaugă alte 7 centrale mai mici care dau împreună 1,5% din producţia de electricitate a ţării. De asemenea a fost construită şi conectată la reţeaua de alimentare cu energie electrică centrala solară de la Adrano (Sicilia).

Ţările din Peninsula Iberică dispun de un potenţial hidroenergetic bogat şi bine valorificat, determinat de energia mare a reliefului şi reţeaua hidrografică cu debit constant şi bogat.

În Spania (164 miliarde kWh), hidrocentralele dau 15% din producţia de energie electrică. Numeroase amenajări se află pe fluviul Tajo, pe Ebro şi afluenţii săi care izvorăsc din Pirinei. Termocentralele funcţionează în bazinele carbonifere din nord (Asturia), pe lângă marile porturi şi în centrele industriale importante. Acestora li s-au adăugat, în ultimii ani, centrale electronucleare, pe valea Tagului la Zoriţa, iar pe cea a Ebrului la Santa Maria de Garona, cu participare importantă în producţia totală (30%).

ASIA. Pe continentul asiatic (fără C.S.I.) există trei mari producătoare de energie electrică: Japonia, China, India.

Dezvoltarea accelerată a producţiei de energie electrică a constituit o trăsătură de seamă a economiei japoneze (peste 993 miliarde kWh, locul doi pe glob în anul 1995) şi a fost însoţită de modificări în structura resurselor folosite pentru obţinerea de curent electric. Cele mai mari uzine termoelectrice se află concentrate în ariile cu un consum mare de energie (Tokyo, Yokohama, Nagoya, Kobe, Kitakyushu). În paralel s-a trecut la valorificarea potenţialului bogat al râurilor. Uzinele hidroelectrice din Japonia sunt strâns legate de cantitatea precipitaţiilor şi mai ales de regimul musonilor din anotimpul ploios. Hidrocentralele se află concentrate în centrul insulei Honshu, pe principalele cursuri de apă (pe Shinano 10 centrale, pe Tone 4, pe Agana 3). În ultimii ani s-a pus un accent deosebit pe construcţia centralelor nucleare dispunând de 32 grupuri producătoare totalizând 25 000 MW (cea mai mare centrală, cea de la Fukushima, având 5 000 MW).

Aceste centrale sunt completate prin uzine care folosesc energiile nonconvenţionale: geotermice, solare, eoliene cu ponderi încă modeste în producţia naţională.

În China, industria electroenergetică se bucură de largi posibilităţi de dezvoltare. La bogatele rezerve de cărbune se adaugă şi importante cursuri de apă, al căror potenţial hidraulic este evaluat la 540 000 MW şi care ar putea să producă 2 100 miliarde kWh anual.

Aproximativ 2/3 din producţie este dată de termocentrale, construite în apropierea exploatărilor carbonifere: Anshan, Harbin, Tiantzin, Senian. Centralele hidroelectrice sunt concentrate mai ales în China de nord-est şi centrală şi dau aproximativ 17% din producţia totală, care a fost de 984 miliarde kWh în anul 1995. Importante hidrocentrale construite în cadrul sistemului energetic al Chinei de Est sunt localizate la Fînman şi pe cursul superior al fluviului Sungari şi Siaohunsi şi la Iunfen pe Yalu. Mari lucrări au fost finalizate pe Yangtze (Lunsiha şi Sansia), iar pentru Huanghe proiectele prevăd în final construirea a 50 de hidrocentrale cu o putere instalată de 23 000 MW.

În Asia de Sud, India este cea mai importantă producătoare de energie electrică, în general pe seama unor mari rezerve de cărbune şi a potenţialului hidroenergetic bogat. Puterea instalată a centralelor electrice depăşeşte 30 000 MW din care termocentralelor le revine 75%, urmându-le hidrocentralele (23%), şi atomocentralele (2%). Puternice termocetrale funcţionează în regiunea central-sudică, fiind amplasate fie în bazine carbonifere, fie în mari centre industriale (Mumbai, Calcutta, Madras, Bangalore). Principalele cursuri de apă cu potenţial hidroenergetic sunt situate de-a lungul munţilor Himalaya (din Madhya-Pradesh şi până în Assam) şi în Ghaţii de Vest, pe care au fost instalate hidrocentrale de mare capacitate (Sharavat, Tatte Groupe, Kenys). "Proiectul Indus" prevede construirea a peste 20 de hidrocentrale cu o putere instalată de 7 000 MW.

Celelalte zone de pe glob produc circa 500 miliarde kWh, furnizate aproape exclusiv de termocentrale asociate în cadrul grupărilor industriale sau al marilor oraşe. AMERICA LATINĂ are, în ansamblul ei, o producţie restrânsă (5%) din cea mondială, deşi deţine rezerve mari de hidrocarburi şi importante resurse hidroenergetice (15% din cele mondiale). Importante producătoare de energie electrică sunt Argentina, Brazilia şi Columbia, restul ţărilor având producţii mici. Cea mai mare producătoare din acest spaţiu geografic este Brazilia (275 miliarde kWh), majoritatea producţiei fiind obţinută în hidrocentrale (88,20% din producţie). Cele mai mari amenajări sunt cele de pe Parana şi afluenţii săi (Paranaibo şi Rio Grande). Pe fluviul Parana a fost construită cea mai mare hidrocentrală de pe Terra - Itaipu - cu o putere instalată finală de 12 600 MW.