Revista presei din perspectiva de gen perioada: 10-16 Octombrie 2016

Sânge. De femeie

Adevarul, 11 octombrie 2016

De Gelul Duminica

Sânge. O dâră de sânge ce şerpuieşte prin hol mă conduce spre bucătărie. Respiraţia-mi devine sacadată şi aerul din încăpere devine insuficient. Respir greu şi, nu ştiu de ce, încep să plâng. Drumul până în bucătărie pare al naibii de lung şi imagini care de care mai macabre îmi invadează mintea. Urlu după mama. Undeva, în colţ, văd un trup aparent inert. Seamănă cu ea, chiar dacă faţa îi este spartă. „Să nu te sperii, sunt bine! M-am lovit”.

Aveam vreo 8 ani când, la noi în casă, am văzut această imagine. Am crezut-o când mi-a zis că s-a lovit şi eram convins de faptul că, seara când a venit acasă, el o acoperea cu săruturi doar pentru că o iubea nespus de mult. Zâmbetul ei trist, completat de faptul că fraţii mei mai mari nu vorbeau cu el, îmi era de neînţeles. M-am apropiat şi i-am zâmbit. El a mormăit ceva legat de iertare şi de faptul că a fost nervos….

Am început să înţeleg că mama nu se lovea atunci când el nu a mai ţinut cont de faptul că eram prin preajmă. Violenţele lui verbale, emoţionale şi rareori fizice au devenit oarecum parte din viaţa mea cotidiană; nu se întâmplau zi de zi, dar mintea se juca cu fricile mele şi mi le aducea în prim plan astfel încât să ştiu că ele sunt acolo.

Raritatea violenţelor fizice era suplinită de duritatea lor: am văzut cum uşa de la dulapul de sus al bucătăriei poate deveni o armă atunci când este împinsă cu forţă în faţa unui om, am văzut cum e să fii lovit cu maşina de tocat, cu un scaun şi cum durerea resimţită la impactul cu un corp contondent poate genera leşinul. Am reacţionat de fiecare dată când eram prin preajmă şi am ajuns chiar să îl împing în încercarea de a-l determina să se oprească. Nu mi-am iertat niciodată gestul, însă nici pe el nu cred că am reuşit să îl iert pe deplin pentru că a scos ce e mai rău din mine.

De câteva ori, după ce era învineţită, mama îi lua pe fraţii mei cei mari şi pleca de acasă. Prima dată a fost trimisă înapoi de propria familie. „E tânăr şi are sângele iute. Odată cu trecerea anilor o să fie bine! Tu trebuie să stai lângă copiii şi bărbatul tău”, au fost vorbele care au făcut-o pe mama să nu mai ceară vreodată ajutorul familiei. „Trebuie să stai lângă copiii tăi că dacă pleci te aducem din post în post! Ce, când te-ai măritat ne-ai cerut nouă voie?”, a fost reacţia autorităţilor (Miliţiei) care a făcut-o pe mama să nu mai ceară nici ajutorul lor. Odată, după un astfel de episod în care mama plecase de-acasă, el a găsit-o în piaţă şi a adus-o acasă de păr. Nimeni nu a intervenit pentru că el striga că „e curvă” şi că „a plecat de-acasă şi şi-a lăsat copiii singuri”. Sunt sigur că mulţi i-au dat dreptate lui şi au considerat că violenţa era nu numai justificată, ci chiar meritată.

A trecut timpul şi violenţa fizică s-a transformat într-una emoţională. De multe ori o auzeam pe mama zicând că preferă să primească o palma decât să sufere umilinţele la care era supusă. Se ruga lui Dumnezeu să îl ia pe unul dintre ei (mama sau el), lăsându-l pe celălalt liber, ceea ce acum 7 ani s-a şi întâmplat. Curios este că, acum, îi duce lipsa enorm şi că mama nu povesteşte decât despre calităţile lui, care erau multe. 51 de ani de dragoste bolnavă, pe care eu, cu minte mea de copil, adolescent, tânăr şi fiu nu prea am putut să o înţeleg.

70% din femeile din România sunt victime ale unei forme de abuz. Ne aducem aminte de ele doar când o nenorocire se întâmplă şi vreuna nu are norocul pe care mama l-a avut, respectiv norocul de a nu fi schilodită sau omorâtă de cel care îi era partener de viaţă. Ideea că „femeia nebătută e precum calul nestrunit” pare încă de actualitate în spaţiul românesc, ea nefiind combătută de o reacţie civică solidă care să ceară o legislaţie robustă în domeniu şi toleranţă zero faţă de orice formă de abuz.

Sâmbătă, 15 octombrie 2016, ne adunăm să mărşăluim „Împreună pentru siguranţa femeilor” cu speranţa că vom atrage atenţia decidenţilor asupra poveştilor de viaţă pe care mama mea, mama ta, prietenele noastre etc. trebuie să le îndure cu umilinţă şi ruşine. E vremea să spunem că bătaia nu este ruptă din rai şi că dragostea nu înseamnă ochi vineţi. Chiar şi atunci când victima spune că s-a lovit...

Te aştept la Piaţa Universităţii, lângă Parcul Colţea, sâmbătă, 15 octombrie 2016, începând cu orele 13:30, de unde vom porni împreună către Muzeul Antipa!

http://adevarul.ro/news/societate/sange-femeie-1_57fcc65c5ab6550cb874e1ef/index.html

Marş pentru oprirea agresiunilor asupra femeilor. Ministrul Dragoş Pâslaru, printre participanţi 

Mediafax, 15 octombrie 2016

Peste 100 de oameni au participat, sâmbătă, în Capitală, la un marş împotriva agresiunilor asupra femeilor, cerând noi reglementări în cazul emiterii ordinului de protecţie şi înfiinţarea de centre specializate pentru cazurile de viol, printre participanţi aflându-se şi ministrul Dragoş Pâslaru.

Marşul " Împreună pentru siguranţa femeilor" a început la ora 13.30. Peste o sută de oameni s-au adunat la Piaţa Universităţii şi au plecat, scandând şi afişând bannere cu diferite mesaje, spre Piaţa Victoriei. Participanţii cer autorităţilor să modifice actele normative în cazul ordinului de protecţie, astfel încât să existe "un ordin de protecţie de urgenţă, emis de poliţie imediat după constatarea faptei, care să asigure protecţie reală şi rapidă".

"Este important să tragem acest semnal de alarmă, pentru că violenţa poate îmbrăca multe forme. Indiferenţa, din păcate, atrage violenţa. Cunosc multe persoane care au avut parte de violenţă domestică, dar care totuşi, au avut curajul să spună <> violenţei. La asta vream şi noi să atragem atenţia: spuneţi un <> hotărât violenţei ", a declarat Dana Varga, participantă.

Participanţii au susţinut că este nevoie de înfiinţarea de centre specializate pentru cazurile de viol şi violenţă sexuală, cu personal specializat care să "acţioneze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică şi consiliere legală."

"Să existe colaborare între instituţii ori de câte ori este tratat un caz de agresiune în familie, viol, hărţuire sexuală, exploatare sexuală. Poliţia, Justiţia şi sistemul medical trebuie să fie instituţii de suport real pentru victime. Reprezentanţii instituţiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate şi profesionalism pentru a le încuraja să aibă încredere să depună plângere şi să raporteze agresiunea.Să existe mijloacele legale pentru stoparea difuzării de emisiuni care degradează femeil, promovează o cultură a violenţei şi transformă violenţa în divertisment", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, organizatorul mişcării de protest.

Printre cei care au dat curs invitaţiei, s-a numărat şi ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru. Acesta susţine că oficiali de la Ministerul Muncii lucrează, împreuna cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la un cadru legal ce "se apropie mult de ceea ce cere societatea civilă".

"În parteneriat cu societatea civilă lucrăm oricum la acel ordin de interdicţie care să poată să determine viteză imediată de reacţie când se constată violenţă domestică. Lucrăm în acelaşi timp la centrul de urgenţe pentru victime şi la un întreg cadru de legislaţie care să crească, de exemplu, pedepsele în cazul violenţei domestice.(...) În cazul adăposturilor, avem două programe de interes naţional, care urmează să se concentreze pe asigurarea acestei infrastructuri, atât pentru victime, cât şi pentru agresori, care în acest moment sunt în avizare externă", a declarat Dragoş Pâslaru.

Legea privind combaterea violenţei în familie permite, din martie 2012, ca victima violenţei în familie să poată cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.

Legea prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală.

Potrivit legii, victima are dreptul să se adreseze instanţei să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.

Victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi 2 ani.

În noiembrie 2013, 27 de organizaţii neguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă premierului, miniştrilor Justiţiei, Afacerilor Interne, Muncii, şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi deputaţilor, senatorilor şi europarlamentarilor, prin care au cerut să ia măsuri pentru ca ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie "să fie implementat corespunzător".

ONG-urile susţineau atunci că, deşi cadrul legislativ pare generos, hotărârile judecătoreşti emise sunt rareori cele mai potrivite pentru siguranţa victimelor.

http://www.mediafax.ro/social/mars-pentru-oprirea-agresiunilor-asupra-femeilor-ministrul-dragos-paslaru-printre-participanti-foto-15812166