Revista presei din perspectiva de gen perioada 9-15 Ianuarie 2017

Românca Smaranda Gheorghiu, autoarea celebrelor versuri „Vine, vine primăvara“, este prima femeie din lume care a ajuns la Polul Nord

Adevărul, 16 Ianuarie 2017

Românca Smaranda Gheorghiu a fost prima femeie din lume care a făcut o călătorie la Polul Nord. Scriitoare şi militantă pentru drepturile femeilor, Maica Samara, aşa cum a numit-o Veronica Micle, este autoarea celebrelor versuri : ”Vine, vine primăvara/ Se aşterne-n toată ţara”.

Scriitoare, publicistă şi una dintre primele feministe din România, Smaranda Gheorghiu a fost  prima femeie din lume care a făcut o călătorie la Polul Nord. Poreclită ”Maica Samara” de Veronica Micle, Smaranda Gheorgiu a scris versuri pentru copii şi este autoarea celebrei poezii ”Vine, vine primăvara!”   Smaranda Gheorghiu a fost nepoata lui Grigore Alexandrescu. S-a născut la Târgovişte pe 5 octombrie 1857, fiică a lui Nicolae Gheorghiu şi Kiriachiţa Boteanu, prima din cei 10 copii ai familiei. A urmat şcoala din oraşul natal şi din 1870 s-a înscris la cursurile Şcolii Centrale de Fete din Bucureşti. După liceu s-a căsătorit cu  profesorul George O. Gârbea. Acesta a încurajat-o să-şi cultive talentul literar,să scrie şi să-şi publice lucrările. A rămas văduvă după moartea timpurile a soţului şi s-a angajat ca învăţătoare la o şcoală din Sinaia. După ce s-a recăsătorit cu căpitanul Petre Gheorghiu a continuat să lucreze ca institutor şi să publice primele sale scrieri în perioada 1882- 1885 la revista ”Şcoala Româna”.   Şi-a făcut debutul de poet în 1881 în revista lui Alexandru Macedonski, ”Literatorul”. S-a împrietenit cu Mihai Eminescu şi Veronica Micle în aceeaşi perioadă, toţi frecventând acelaşi cenaclu. A continuat să publice poezii în reviste precum ”Convorbiri literare,”Tribuna” sau ”Universul”. În anul 1888 a publicat  primul ei volum de poezii:  “Din pana suferinţei”. A scris versuri, proză şi teatru, romane şi nuvele.   Maica Samara, educatoarea poporului   Buna sa prietenă Veronica Micle a poreclit-o ”Maica Samara”. Deşi numele ei este mai puţin cunoscut astăzi, multe dintre versurile sale sunt celebre. Smaranda Gheroghiu este autoarea versurilor pentru copii, intrate în tradiţia orală: 

“Vine vine primăvara / Se aşterne-n toată ţara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”   Pentru promovarea culturii româneşti a fost numită ”Educatoarea poporului”. A participat la reprezentantă a României la o serie de congrese importante. Alături de Badea Cârţan a reprezentat România la Congresul orientaliştilor în 1889, prilej cu care depus  o coroană de lauri din bronz la Columna lui Traian.

Prima femeie la Polul Nord   Marea pasiune a Smarandei Gheorghiu a fost călătoria. A făcut multe călătorii atât în România, cât şi în Europa. După ce  a străbătut ţări precum Italia, Belgia, Franţa, Germania, sau Danemarca a ţinut conferinţe în România , în care şi a împărtăşit impresiile despre aceste călătorii.   A fost prima femeie care a îndrăznit şi a reuşit să parcurgă, în 1902, un traseu până la Polul Nord. A urmat un itinerar  prin Transilvania, Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Rostock, Copenhaga, Upsala, Capul Nord în Insula Mageroy. Cu prilejul acestei călătorii l-a cunoscut la Oslo pe scriitorul Henrik Ibsen.

Natalie Portman atrage atenția asupra discriminării de gen de la Hollywood

Agerpres, 12 Ian 2017

Un nou val de nemulțumiri cu privire la discriminarea de gen a actrițelor, care sunt plătite mai puțin decât actorii bărbați pentru o muncă similară, s-a produs la Hollywood în plin sezon al premiilor. Actrița Natalie Portman, laureată a premiului Oscar, a declarat că această discriminare este "nebunească" și a precizat că, dincolo de strălucirea actrițelor de pe covorul roșu, acestea sunt chiar mai discriminate decât femeile care lucrează în alte domenii, conform unui material publicat de Reuters.

Natalie Portman a susținut într-un interviu că a fost plătită de trei ori mai puțin decât colegul ei de platou Ashton Kutcher pentru rolul din comedia romantică "No Strings Attached" (2011).

"Comparativ cu bărbații, în majoritatea profesiilor, femeile câștigă 80 de cenți la dolar. La Hollywood noi câștigăm 30 de cenți la dolar", a declarat actrița.

Vedeta în vârstă de 35 de ani, laureată a unui premiu Oscar în 2011 pentru rolul din 'Black Swan', va putea fi văzută în curând în rolul Jackie Kennedy într-un film biografic despre fosta Primă Doamnă a SUA.

Forumul Economic Mondial, o organizație non-profit, prevede că va fi nevoie de până la 170 de ani pentru ca discriminarea de gen să dispară la nivel mondial.

Subiectul discriminării actrițelor de la Hollywood, atunci când vine vorba de onorarii pentru roluri, a intrat în lumina reflectoarelor în 2015, când o serie de documente aparținând studiourilor Sony Pictures au ajuns la presă. Aceste documente indicau faptul că actrița Jennifer Lawrence a fost plătită mai puțin decât actorii Christian Bale și Bradley Cooper alături de care a jucat în comedia 'American Hustle' (2013). Bale și Cooper au câștigat câte 9% din profitul total înregistrat de film, în timp ce Lawrence a primit doar 7%.

Jennifer Lawrence declara atunci că a fost supărată pe ea când a aflat despre acest lucru, considerând că "a eșuat ca negociator".

Și alte actrițe celebre, printre care Sandra Bullock și Jessica Chastain, au acuzat această discriminare.

AGERPRES/(AS — autor: Codruț Bălu, editor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)

DIASPORA

Iernile cumplite din Siberia. Amintirile unei femei deportate în nordul extrem: „Realitatea era îngrozitor de inumană“

Adevărul, 10 Ianuarie 2017

Basarabenii care au îndurat deportarea în regimul stalinist au evocat în amintirile lor vremurile teribil de grele pe care le-au trăit. Să fii trimis în pribegie, doar cu ce apuci să pui pe tine şi câteva lucruri mai de preţ, a fost un şoc căruia nu mulţi i-au rezistat. Supravieţuitorii surghiunului mai aveau să treacă un test: gerul cumplit din Siberia, unde temperaturile coboară până la -70 grade Celsius. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Muntele din România unde se vor simţi temperaturi de minus 60 de grade... Una dintre ei este Margareta Cemârtan-Spânu, o scriitoare în vârstă de 75 ani care trăieşte la Chişinău. Născută la 19 noiembrie 1942 în satul Mihăileştii Vechi din plasa Râşcani, judeţul Bălţi, Margareta a rămas încă de mică orfană de mamă. Cu bunicul mort în temniţa comunistă, Margareta şi fratele ei Emil, cu 4 ani mai mare, erau în grija bunicii şi a tatălui întors beteag de pe front. „La 6 iulie 1949, pe la amiază, ne pomenim cu o maşină militară în curte, cu soldaţi înarmaţi. I-au reproşat lui tata că are doi fraţi ofiţeri care au luptat contra bolşevicilor, că taică-său a ajutat cu provizii armata română şi că este şi el duşman al poporului. «Aşa că vei învăţa acum lupii din Siberia», a zis rânjind Grişa ţiganul, cel venit cu bolşevicii. Tata a zis că nici bogat nu e, nici rău n-a făcut nimănui, deci nu este niciun motiv pentru a fi deportat. Bruscat de soldaţi, a intrat în casă, s-a îmbrăcat în costumul de mire cumpărat de la Iaşi, ne-a luat hainele bune şi o plapumă cusută de mama. (...) Ne-am urcat toţi în maşină şi ne-am luat rămas-bun de la casa noastră, pe care tata n-avea să o mai vadă vreodată“, povesteşte Margareta Cemârtan-Spânu. Familia sa a fost dusă, după un drum chinuitor cu trenul, îngrămădiţi ca animalele, fără apă, hrană sau oprire pentru nevoile fiziologice, în cătunul Orlovska din mijlocul taigalei, în regiunea Kurgan. „Poarta Siberiei“, cum îi mai spuneau localnicii, era o zonă de două ori mai mare decât Basarabia, dar cu o populaţie de 4 ori mai mică, unde gerurile ajungeau până la -50 grade Celsius. Basarabenii din Mihăileşti au fost repartizaţi în casa unei vădane cu două fete mari, o femeie chinuită la rândul ei de comunişti, căreia îi plăteau chiria cu zile de muncă. Orlovska era moşia unui bogătaş, Orlov, trimis la rândul său în fundul Siberiei pentru că era prea avut.  Cartofi mâncaţi cu tot cu coajă, să ţină de foame „Viaţa siberiană decurgea încet şi greu. Cel mai tare ne chinuiau foamea şi frigul. Dacă n-ai ce mânca, nu poţi lucra. Dacă nu poţi lucra, nu ai ce mânca. Un cerc vicios din care nu ai nicio ieşire. Căutam vreascuri uscate toamna, le adunam, le legam şi le târâiam până acasă. Iarna era nespus de grea. Decedau bătrânii ca găinile, nesuportând frigurile mari, bolile şi foamea. Toată speranţa era la cartofii pe care-i creşteam pe bucăţica de pământ dată de către colhoz. Mâncam porţia de cartofi cu tot cu coajă, să fiu mai sătulă“, spune pe scurt Margareta, în memoriile sale. Munca silnică se făcea pe stomacul gol. Dacă vara prindeau peşte şi strângeau ouă de la raţele sălbatice, iarna mâncau numai cartofi, dar nici aceia nu erau de ajuns. „Beam ceai din plante fără zahăr şi compot din căpşune uscate. Atâtea căpşune am mâncat în cei 7 ani de Siberia, încât şi acum am alergie la ele. De ulei nici vorbă. La toate se adaugă gerul nemilos“, relatează bătrâna scriitoare.  Ca să reziste frigului trebuia nu doar mâncare, ci şi haine deosebit de groase. Iar oamenii Siberiei ştiau ce ţine de cald. „Pe noi, moldovenii, ne-a mirat foarte tare că ei ţineau oile nu pentru muls sau făcut brânză. Făceau numai pielicele, carne şi lână care mergea pentru producere de pâsle şi de stofă pentru mantalele militarilor. Blănile de oi bine prelucrate erau folosite pentru tulupuri, renumitele cojoace care nu lipseau niciunui băştinaş. Fără ele, nu ar fi putut rezista niciunul la temperaturi de -40 grade Celsius, -50 grade Celsius. Băştinaşii aveau fiecare câte două tulupuri lungi, în timp ce noi ne îmbrăcam cu nişte pufoaice rupte şi murdare pe care le luam de la ei la schimb, contra bunurilor noastre cele mai bune pe care reuşiserăm să le luăm cu noi“, îşi aminteşte Margareta.  Doi copii, o singură pereche de încălţări În odăiţa în care locuiau se cuibăreau pe cuptor sau pe lângă plita fierbinte. Unica fereastră îngheţa bocnă. Copiii localnicilor ieşeau la joacă, obişnuiţi cu vremea, dar basarabenii nici să fi vrut nu ar fi putut merge afară. Nu aveau încălţări, darămite potrivite pentru gerul siberian. Emil şi Margareta nu aveau decât o singură pereche de încălţări, pe care o purtau pe rând. „Nu aveam cu ce să ne îmbrăcăm iarna. Chiar şi dacă ieşeam pe un timp scurt la şcoală sau după lemne pentru a face focul în sobă, apoi ne încotoşmănam cu toate peticile care erau în casă. Umpleam două basmale cu paie şi le legam la picioare în loc de pâsle. Nu ieşeam odată la şcoală. Într-o zi se ducea Emil, în alta - eu. De bunica nici vorbă să iasă, căci toate flendurile ei le îmbrăcam noi“, mărturiseşte scriitoarea. Timpul îngheţat trecea cu chiu, cu vai. Tatăl muncea iarna la pădure, tăind şi cărând cu caii înhămaţi la sanie, lemne, paie, fân pentru fermele de oi şi de vaci. „Când gerul era mai moale, ne duceam la şcoală - care era şi casa directorului, cu două odăi şi tindă. Încăperea în care se ţineau orele era clasă a tuturor copiilor de la 7 la 17-18 ani, câţi eram în cămin. Era o tristeţe nemaipomenită în acel cătun, mai ales noaptea, când se auzeau numai lupii urlând. O pustietate într-o ţară imensă, uitată de Dumnezeu. Realitatea era crudă şi îngrozitor de inumană. Ne-au lipsit de copilărie ducându-ne fără un pic de vină la frig şi foame, numai ca să acapareze două gospodării frumoase, muncite din tată-n fiu, cinstit şi în sudoarea frunţii, ca să zidească ei colhozul bolşevic prin minciună, trândăvie, beţie, destrămare“, povesteşte Margareta.  Sfârşitul chinului Clipa eliberării a venit la aproape trei ani de la moartea lui Stalin, pe 6 august 1956, când copila de 13 ani, care ajunsese între timp în orfelinat, a fost trimisă înapoi în Moldova. Bunica murise, fratele dispăruse, iar tatăl fusese băgat la puşcărie, apoi lăsat „la vatră“, în Basarabia. La întorcerea din exil, după 7 ani de Siberia, Margareta Cemârtan-Spânu avea numai patru clase. Ea şi-a scris memoriile în mai multe volume apărute la Chişinău: „Lupii“, „Amintiri din Siberia“, „Dragonul roşu“. În urma pactului Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939, încheiat între URSS şi Germania, Basarabia şi Bucovina de Nord au intrat în componenţa Uniunii Sovietice. La 28 iunie 1940, cele două provincii româneşti au fost ocupate de armata sovietică determinând un val de refugieri către ţara-mamă. În iulie 1940 sunt deportaţi în Siberia primii români din Basarabia, iar peste nici un an, în faţa iminentei eliberări a Basarabiei de către Armata română care trecea Prutul, autorităţile sovietice au efectuat un nou transport către nordul siberian.  Margareta Cemârtan-Spânu, în timpul marşului unionist de la Neptun - primăvara 2015 Foto Sînziana Ionescu Pe aceeaşi temă:  Mărturiile de coşmar ale românilor exilaţi în iadul Siberiei: „Ruşii beau apă direct din lac, ca animalele“ Destinul crunt al lui Mirjam Bercovici, evreică deportată la 18 ani. „Atât am suferit de foame, că acum nu mă culc niciodată dacă nu am pâine în frigider“

http://adevarul.ro/locale/constanta/iernile-cumplite-siberia-amintirile-femei-deportate-nordul-extrem-realitatea-era-ingrozitor-inumana-1_587398ee5ab6550cb844eefa/index.html