Revista presei din perspectiva de gen



Yüklə 450,93 Kb.
səhifə2/25
tarix01.11.2017
ölçüsü450,93 Kb.
#25312
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25

POLITICĂ

Rovana Plumb: Subliniez din nou angajamentul ferm al Guvernului României de a lupta împotriva violenței asupra femeilor

Agerpres, 25 Noiembrie 2014


Președintele OFSD, Rovana Plumb, ministrul Muncii, a declarat astăzi, 25 noiembrie, cu ocazia 'Zilei internaționale pentru eliminarea violentei împotriva femeii', că lupta împotriva violenței asupra femeilor este un angajament ferm al Guvernului României și că, alături de societatea civilă, va intensifica această luptă.

'Astăzi, 25 noiembrie, cu o ocazia 'Zilei internationale pentru eliminarea violentei împotriva femeii' subliniez din nou angajamentul ferm al Guvernului României de a lupta împotriva acestui fenomen, sub toate formele sale. Un pas important s-a făcut atunci când am semnat 'Convenția de la Istanbul privind prevenirea si combaterea violentei împotriva femeilor și a violenței domestice'. Vrem să continuăm și să intensificăm această luptă, alături de societatea civilă si de toti cei care înțeleg că siguranța și protejarea femeilor față de acest flagel ne ajută să devenim o societate cu adevărat puternică si sănătoasă', a precizat ministrul Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a mai adăugat că Guvernul României a transmis un mesaj clar de angajament în domeniu prin înfiintarea, în 2014, a Departamentului pentru Egalitate de Sanse între Femei și Bărbați, ceea ce reprezintă un pas important în abordarea unitară si integrată la nivel național a egalității de șanse și a combaterii violenței asupra femeilor, urmând modelul european.

Din 1999, ziua de 25 noiembrie a devenit prin Rezoluția ONU nr. 54/ 134, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.



http://www.agerpres.ro/comunicate/2014/11/25/comunicat-de-presa-rovana-plumb-psd--14-18-02

Comunicat de presă Ministerul Muncii. START – O viață de calitate în siguranță

mmuncii.ro/, 27 noiembrie 2014


Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați a lansat pe 25 noiembrie 2014, alături de partenerul său Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul", proiectul „START – O viață de calitate în siguranță!". Acest proiect este finanțat prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale", domeniul major de intervenție 6.3 „Promovarea egalității de șanse pe piața muncii".

Proiectul „START – O viață de calitate în siguranță!" își propune o abordare sistemică, integrată, privind dezvoltarea unor mecanisme, măsuri, proceduri și instrumente aplicabile la nivel național care să genereze beneficii pe termen lung pentru persoanele care se află în situații de risc privind violența domestică sau traficul de persoane.

Obiectivul general al proiectului este acela de a dezvolta măsuri integrate de abordare sistemică națională pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a traficului de persoane.

Regiunile de intervenție ale proiectului acoperă întreg teritoriul țării (București-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest, Oltenița Vest) și se adresează unui grup țintă de 10.050 persoane, din care: 1.000 femei, 5.000 alte persoane din grupuri vulnerabile, astfel: 4.000 victime ale violenței domestice, 1.000 copii în situații de risc, 50 victime ale traficului de persoane, 3.000 experți din cadrul structurilor publice care au responsabilități în prevenirea și combaterea violenței domestice și a traficului de persoane și/sau interacționează cu victime, 500 manageri și 500 persoane din cadrul autorităților publice locale și centrale.

Problematica proiectului este una complexă și cuprinde 4 mari arii de acțiune:

1. la nivelul îmbunătățirii cunoștințelor și competențelor specialiștilor și personalului care lucrează în domenii relevante (prin seminarii și programe de formare profesională),

2. la nivel de mentalitate (prin campanii de informare privind problematica violenței domestice și cea a traficului de persoane),

3. privind abordarea unor măsuri eficiente (prin mecanisme de prevenire, combatere, intervenție și monitorizare)

4. privind dezvoltarea unitară și eficientă a serviciilor furnizate victimelor violenței asupra femeilor și a traficului de persoane.



Acțiuni în cadrul proiectului

  • formare profesională și calificare în domeniul incluziunii sociale relevante pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane;

  • acreditarea/ autorizarea programelor de formare și de educaţie destinate persoanelor din categoriile grupurilor ţintă;(acestea două să iasă mai bine în evidență, cumva)

  • crearea unui sistem integrat de înregistrare, raportare și management al cazurilor de violență în familie, prin realizarea unui sistem specializat care ar facilita înregistrarea mai ușoară a datelor și elaborarea setului unitar de instrumente de monitorizare, inclusiv a fișei unice;

  • crearea unor mecanisme și implementarea unor măsuri dedicate prevenirii și combaterii violenței domestice și a traficului de persoane, inclusiv centre dedicate și modalități discrete de protejare a victimelor;

  • înființarea unei linii telefonice gratuite și anonime destinate victimelor violenței în familie;

  • campanii pentru creşterea conştientizării şi combaterii traficului de persoane şi violenţei domestice, în special împotriva femeilor şi a copiilor.

La eveniment au participat domnul Corneliu Vișoianu, consilier al Cabinetului Primului Ministru, doamna Ioana Liana Cazacu, secretar de stat, DESFB, domnul Comandant Niculae Iancu, rector, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul", doamna Gabriela Coman, secretar de stat, Agenția Națională pentru protecția Drepturilor Copilului și Adopție, domnul Csaba Ferenc Asztalos, presedinte, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Andreea Marin, președinte Prețuiește Viața, Daniela Nane actriță Teatrul Bulandra, Adrian Chesnoiu, manager de proiect, precum și experți din cadrul proiectului: Mihaela Sasarman, Asociația Transcena, Andreea Braga, Centrul FILIA, Cristina Bordei, Fundația SensiBlu și Carmen Nemeș, Asociația ANAIS.

Mesajul Doamnei Secretar de stat Ioana Liana Cazacu cu ocazia zilei de 25 noiembrie și a lansării acestui proiect:

„Violenţa în familie are un pronunţat caracter de gen, însă lupta împotriva violenței domestice privește întreaga societate. Victimele acestui flagel din întreaga țară trebuie protejate, iar agresorii trebuie să conștientizeze că actul de violență împotriva femeilor este inacceptabil și intolerabil de către autorități.

Prin acest proiect ne-am propus în primul rând formarea profesională și calificarea în domeniul incluziunii sociale a persoanelor din instituțiile relevante pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a traficului de persoane, definitivarea ghidurilor privind procedurile de instrumentare a cazurilor de violenţă în familie, crearea unor mecanisme și implementarea unor măsuri dedicate prevenirii și combaterii violenței domestice și a traficului de persoane, inclusiv centre dedicate și modalități discrete de protejare a victimelor. Apoi, am realizat că este imperios necesară înființarea unei linii telefonice gratuite și anonime destinate victimelor violenței în familie la care acestea să poată suna pentru informații 24 de ore din 24.

Mai mult, în urma acestui proiect se doreste crearea unui sistem integrat de înregistrare, raportare și management al cazurilor de violență în familie. Acest lucru este necesar pentru a facilita înregistrarea mai ușoară a datelor și elaborarea setului unitar de instrumente de monitorizare, inclusiv a fișei unice, iar mai apoi a unor politici și servicii coerente, în acord cu nevoile reale ale victimelor."



http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/3618-2014-11-27-cp-desfb

Yüklə 450,93 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   25




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2025
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin