Romania curtea de apel constanţA

B. SUCCESIUNI

17. Partaj succesoral. Moştenitor care nu a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001, pentru restituirea cotei sale succesorale. Dobândirea intregului imobil de către un succesor ce a parcurs procedura Legii nr. 10/2001. Incidenţa art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001. Aplicare in timp a legii. Efecte asupra procedurii succesorale.

Regula instituită prin legea specială este una derogatorie de la dreptul comun, pentru că în speţă se pune în discuţie distincţia dintre calitatea de ,,persoană îndreptăţită’’ (noţiune definită prin art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001) şi calitatea de ,,moştenitor al fostului proprietar’’ (definită prin art. 650 şi urm. Cod civil).

Legiuitorul a urmărit să înlăture aplicarea regulii unanimităţii în această materie, lăsând la dispoziţia persoanelor care se considerau îndrituite să beneficieze de pe urma prevederii speciale - în temeiul unui drept propriu ori al unuia pierdut din patrimoniul antecesorilor - posibilitatea de a se adresa în procedura prealabilă administrativă entităţii deţinătoare, probând atât calitatea, cât şi întinderea dreptului invocat.

Pe de altă parte, legea a avut în vedere că norma specială nu se raporta la un bun existent în patrimoniul antecesorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci la unul aflat în patrimoniul unei entităţi deţinătoare, ca efect al preluării lui abuzive de către stat; legea nu a recunoscut astfel de plano, în virtutea calităţii de moştenitor acceptant, a calităţii de ,,persoană îndreptăţită’’, ci a subsumat-o condiţiei impuse, de notificare într-un anumit termen şi cu depunerea documentaţiei doveditoare a dreptului.

Nefiind pe tărâmul dreptului succesoral, care consacră recunoaşterea drepturilor conferite de calitatea de moştenitor prin prisma înscrisurilor emise în procedura dezbaterii succesorale, ci în domeniul recunoaşterii unui drept de proprietate, supus unei reglementări speciale care a implicat condiţii, termene şi proceduri clare prin care se putea recunoaşte şi valorifica acest drept, criticile apelanţilor, vizând negarea dreptului lor, sunt nefondate.
Art. 3, 4 din Legea nr. 10/2001
Prin sentinţa civilă nr.1274/4.12.2009 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului M.C.T. (succesor în drepturile procesuale al autoarei sale M.C.) în contradictoriu cu pârâţii K.M.N. ş.a., precum şi a acţiunii conexe formulate de reclamanta M.I.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale privind constatarea calităţii de coproprietar, formulate iniţial pe calea intervenţiei în interes propriu de către pârâţii C.M. şi C.G.N., fiind respinse aşadar ca inadmisibile atât acţiunea principală, cât şi cererea conexă şi cererea reconvenţională.

A fost respinsă cererea în contradictoriu cu pârâta S.C. N.O. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a luat act de renunţarea pârâţilor C. la judecata capătului de cerere din reconvenţională, având ca obiect ieşirea din indiviziune.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere că:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7086/2005, reclamanta M.C.E. (dec. în cursul judecăţii la 14.08.2006) a chemat în judecată pe pârâţii M.I.T. (dec. la 21.10.2005), M.A.A. ş.a. şi S.C. N.O. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate calitatea de coproprietar al reclamantei pentru o cotă de 1/5 din imobilul situat în oraşul Eforie Nord - Complexul A.N., la intersecţia dintre Str. B. si B-dul T.V., judeţul Constanţa, reprezentând fostele loturi 98 şi 102, imobil compus din teren în suprafaţă de 594 mp şi construcţie cu parter şi mansardă; să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul menţionat, prin atribuirea acestuia în natură către reclamantă şi cu obligarea sa la plata unei sulte către ceilalţi coproprietari; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a susţinut că prin Dispoziţia emisă în anul 2005 de către S.C. N.O. S.A. în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, imobilul a fost restituit în întregime către pârâţii M.I.T, K.M.N, M.A.A. şi M.D.M, aceştia fiind însă doar o parte dintre moştenitorii foştilor proprietari. Deşi M.R.M., fiica lui M.I.T., a fost împuternicită de reclamantă să formuleze notificare şi în numele său, în condiţiile în care aceasta a venit în România pentru a reglementa situaţia juridică a proprietăţilor autorilor lor, din ,,eroare’’ a fost omis numele reclamantei în notificarea depusă pentru acest imobil.

Pârâţii C.M.C.G.N. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, calificată ulterior ca fiind cerere reconvenţională, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea lor de coproprietari pentru cota de 1/5 din acelaşi imobil şi să se dispună ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul menţionat mai sus.

În susţinerea cererii proprii, pârâţii au arătat că sunt fiii lui C.M.E.A. Aceasta, alături de M.D.I.P, M.A.M, M.I.T şi M.C.E.A., a moştenit pe bunicii M.D. (decedat la 17.09.1953) şi M.M. (decedată la 03.03.1961), conform certificatelor de moştenire S 1905/1953 şi 1/1996.

În drept au fost invocate prevederile art. 111 C.pr.civ., art. 480-481 C.civ., art. 728 şi urm. C.civ, 49 şi urm. C.pr.civ.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. N.O. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că prin Decizia nr.1444/08.05.2002 a restituit imobilul în litigiu persoanelor îndreptăţite care au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001.

Pârâtul K.M.N. a formulat la rândul său întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, pe motiv că odată depăşit termenul de 6 luni pentru formularea notificării prevăzute de Legea 10/2001, se pierde dreptul de a se solicita în instanţă măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Reclamanta M.C.E.A. şi-a modificat ulterior obiectul acţiunii sale, solicitând instanţei să constate calitatea sa de coproprietar pentru o cotă de 1/5 din întregul imobil situat în oraşul Eforie Nord - Complexul A.N, la intersecţia dintre Str. B şi B-dul T.V., judeţul Constanţa, ca fostele loturi 98 şi 102 - proprietatea autorilor D. şi M.M.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 11655/2005, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâţii M.I.T, M.A.A., M.D.M.Ş., K.M.N., M.C.E.A, C.M. şi C.G., solicitând instanţei să constate calitatea sa de coproprietară asupra imobilului situat în Eforie, str. B, judeţ Constanţa, în aceeaşi calitate de moştenitor legal al defuncţilor bunici, M.D. (decedat la 17.09.1952) şi M.M. (decedată la 03.03.1961); să se stabilească cotele legale ce le revin comoştenitorilor, respectiv câte 1/5 pentru M.I.T. şi M.C.E.A., câte 1/10 pentru M.I., K.M.N., M.A.A, M.D.M.Ş., C.M. şi C.G.; să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului.

Reclamanta M.I. a arătat la rândul său că este moştenitoare a autorilor săi M.D. şi M.M., având o cotă de 1/10 din masa succesorală, în calitatea de nepoată de fiu (tatăl său M.M.A., decedat la data de 15.12.1994 , fiind fiul celor doi).

Prin încheierea din 08.03.2006, instanţa a dispus în temeiul art. 164 c.p.civ. conexarea dosarului civil nr. 11655/2005 la dosarul civil nr. 7086/2005.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. N.O. S.A., reţinând că, faţă de obiectul cererii, între aceasta şi reclamanta din cererea principală nu există nici un raport de drept material care să justifice o eventuală obligaţie procesuală a părţii chemate în judecată.

Ca urmare a decesului reclamantei M.C.E.A., prin încheierea din data de 10.09.2007 a fost introdus în cauză, în calitate de reclamant în cererea principală, C.T.M.

Prin notele depuse la dosar, atât reclamantul din cererea principală, cât şi cei din cererea conexă, precum şi pârâţii reconvenienţi au renunţat la judecata capătului de cerere având ca obiect ieşire din indiviziune, motiv pentru care s-a înţeles să se dea eficienţă disp. art. 246 cod proc. civilă.

La termenul din 20.11.2009, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de dispoziţiile art.111 alin 2. C.proc.civ., excepţie admisă în considerarea faptului că atât prin cererea principală şi cererea conexă, cât şi prin cererea reconvenţională, se solicită constatarea, prin hotărâre judecătorească, a calităţii de coproprietari a reclamanţilor şi a pârâţilor reconvenienţi cu privire la imobilul menţionat, ce a constituit obiectul unei notificări şi a soluţiei de restituire în natură întemeiate pe dispoziţiile Legii 10/2001, notificarea fiind soluţionată de unitatea deţinătoare S.C. N.O. S.A. prin Decizia de restituire nr. 1444/08.05.2002.

Actul arătat a dispus restituirea prin echivalent a lotului menţionat către pârâţii M.I.T, M.A.A, M.DM.Ş, K.M.N, M.C.E.A, fiind stabilită calitatea acestora de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, conform art.3 şi 4 din Legea 10/2001.

Or în speţă, reclamanţii şi pârâţii reconvenienţi pretind constatarea în favoarea lor a unei cote-părţi din dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care nu au beneficiat de măsuri reparatorii în cadrul procedurilor reglementate de Legea 10/2001. Pretenţiile reclamanţilor şi ale pârâţilor reconvenienţi legate de nerecunoaşterea dreptului lor asupra imobilului litigios au luat naştere odată cu emiterea dispoziţiei de restituire în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea 10/2001, dispoziţie prin care calitatea de persoane îndreptăţite a fost apreciată ca fiind întrunită doar în persoana unora dintre moştenitorii legali ai proprietarilor iniţiali.

Au fost evocate disp. art. 111 alin.2 C.proc.civ., potrivit cu care acţiunea în constatare nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, normă prin care – arată judecătorul fondului – se consacră caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare. Prin urmare, legiuitorul dă preferinţă realizării dreptului şi numai în măsura în care acest lucru nu este posibil prin raportare la alte mijloacele procedurale, se permite introducerea unei cereri de constatare a dreptului.

Or, problema de drept supusă analizei instanţei pe calea acţiunii în constatare constituie un veritabil motiv de contestare a valabilităţii deciziei emise de unitatea deţinătoare, procedură la care nici una dintre părţile reclamante nu a recurs, deşi avea la îndemână o astfel de acţiune ca terţ ale cărui drepturi au fost vătămate prin emiterea deciziei.

Împrejurarea că, din motive care exced acestei judecăţi, legate inclusiv de respectarea unor termene legale de decădere, nu s-a valorificat mijlocul procedural expres reglementat de lege pentru realizarea dreptului pretins încălcat, nu îndreptăţeşte pe reclamanţi, faţă de dispoziţiile art.111 alin.2 C.proc.civ., să recurgă la calea acţiunii în constatare.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel, în termen legal, reclamanţii M.C.T. şi M.I., precum şi pârâţii C.G.N. şi C.M., criticile fiind formulate în considerentele depuse conform art. 287 al. 2 Cod proc. civilă.

Apelantul reclamant M.C.T. a arătat astfel că soluţia de primă instanţă este nelegală şi netemeinică, întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului, fiind impusă – urmare admiterii excepţiei de inadmisibilitate – trimiterea cauzei spre rejudecare, ori anularea cu reţinere pe fond şi admiterea acţiunii sale.

S-a susţinut că faţă de obiectul acţiunii şi de temeiul în drept invocat, era pe deplin admisibilă o acţiune în constatarea dreptului fondată pe disp. art. 111 cod proc. civilă, fiind urmărită nu valorificarea dreptului de proprietate (nefiind posibilă formularea unei acţiuni clasice în realizarea dreptului, în sensul revendicării unei cote indivize dintr-un bun), ci doar constatarea calităţii de coproprietar şi a întinderii dreptului (calitate contestată de o parte a pârâţilor).

În speţă, reclamantul M. a solicitat constatarea existenţei şi întinderii dreptului său de coproprietate, corespunzător cotei succesorale de 1/5 din universalitatea masei succesorale; partea a arătat că nu are la dispoziţie o acţiune în realizare pentru cota indiviză, iar instanţa de fond nu a arătat care ar fi mijlocul procesual prin care s-ar putea valorifica dreptul real invocat.

Apelantul reclamant a susţinut că acţiunea în constatarea existenţei dreptului de coproprietate este admisibilă independent de formularea cererii de ieşire din indiviziune. Renunţarea la capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune nu produce vreo consecinţă în stabilirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii sale. Au fost evocate prevederile art. 728 al. 1 Cod civil, arătându-se că nimeni nu poate fi obligat nici să rămână în indiviziune, dar nici să iasă din această stare.

Posibilitatea contestării deciziilor de restituire a imobilelor, emise în temeiul Legii nr.10/2001 de unitatea deţinătoare, nu poate fi asimilată unei acţiuni în realizarea dreptului, cu atât mai mult cu cât cele două decizii de restituire sunt legale din perspectiva interesului apelantului reclamant.

S-a făcut referire la modalitatea în care se stabilesc legal raporturile dintre moştenitorii proprietarii imobilului supus prevederilor Legii nr. 10/2001, anume, prin trimitere la dreptul comun, pentru că această calitate de coproprietar nu decurge din dispoziţiile legii speciale, ci din caracterul perpetuu al dreptului de proprietate şi din calitatea de succesor cu titlu universal al autorilor săi.

Moştenitorii foştilor proprietari ai imobilului preluat abuziv care nu sunt implicaţi efectiv în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu îşi pierd calitatea de proprietari, iar comoştenitorii ce au formulat notificare sunt moştenitori aparenţi doar faţă de terţi şi faţă de renunţătorii cu privire la bun.

Apelantul reclamant a susţinut că notificarea are natura juridică a unui act de conservare făcut de comoştenitori în scopul protejării întregului drept de proprietate, ea neavând conţinutul şi efectele unui act de dispoziţie, profitând aşadar şi moştenitorilor care nu au făcut notificare, urmând ca după restituire, proprietarii să se desocotească pe calea dreptului comun; s-a arătat că acest raţionament se regăseşte şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Restituirea integrală a imobilului bun succesoral prin deciziile din 18.05.2005 s-a realizat tocmai ca urmare a acceptării de către unitatea deţinătoare a caracterului de act de conservare al notificării.

În concluzie, a arătat apelantul reclamant, are dreptul la recunoaşterea cotei de 1/5 din universalitatea masei succesorale rămase de pe urma autorilor D. şi M.M., fapt confirmat de cuprinsul certificatelor de moştenitor; calitatea de moştenitor şi de proprietar al unei cote părţi din imobil a devenit irevocabilă în urma acceptării moştenirii.

S-a mai arătat că în speţă, în conformitate cu principiul tempus regit actum, modificările aduse art. 4 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 sunt ulterioare formulării de către autoarea apelantului reclamant a cererii de chemare în judecată în prezenta cauză. Prin urmare, nu pot fi invocate în cauză dispoziţiile art. 4 al. 4 din legea modificată, astfel că relaţiile dintre comoştenitori urmează să fie guvernate, în lipsa unor dispoziţii contrare, de dreptul comun - art. 480, 481 cod civil şi art. 644 cod civil.

Conchizând, apelantul M. a arătat că datorită atitudinii frauduloase a mandatarilor mamei sale, prin deciziile emise de S.C. N.O. S.A. în conformitate cu Legea nr. 10/2001 imobilul a fost restituit doar către o parte dintre moştenitorii acceptanţi ai foştilor proprietari. Deşi au formulat notificări şi acţiuni în justiţie inclusiv în numele mamei sale, finalizate cu restituirea unora dintre imobilele ce au aparţinut autorilor comuni, cei doi mandatari nu au formulat notificare în condiţiile legii speciale şi pentru alte imobile (cum este cel în litigiu).

Apelanta reclamantă M.I. şi-a motivat apelul pe considerente similare, în sensul că are o cotă de 1/10 din masa succesorală a bunicilor săi M.D. şi M.M., iar în considerarea aceloraşi argumente dezvoltate în esenţă de către apelantul M.C.T., că potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, atât în procedura administrativă prevăzută de legea specială, cât şi în acţiunea în revendicare, comoştenitorii se reprezintă unii pe alţii în privinţa actelor de conservare a dreptului de proprietate, drept care nu a părăsit patrimoniul titularului, acţionând în calitate de mandatari ai celorlalţi moştenitori în raporturile cu unitatea deţinătoare, s-a cerut reformarea soluţiei tribunalului.

În temeiul certificatului de moştenitor, apelantul reclamant a arătat că a dobândit în mod definitiv şi pentru totdeauna calitatea de moştenitor, pentru întreaga masă succesorală.

S-a apreciat că prevederile art. 4 al. 4 din Legea nr. 10/2001 vizează exclusiv raporturile dintre categoria moştenitorilor proprietarului abuziv deposedat şi a persoanelor considerate moştenitoare ca urmare a formulării notificării în termenul prevăzut de legea specială, pe de o parte, şi respectiv categoria persoanelor renunţătoare, anume a acelora care nu au acceptat succesiunea şi care nici nu au formulat notificare, pe de altă parte. În consecinţă, în cauză nu operează dreptul de acrescământ reglementat prin art. 697 Cod civil în cazul moştenirii legale.

Apelanţii C.G.N. şi C.M. au susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală în măsura în care litigiul a fost tratat drept o contestaţie tardivă la decizia entităţii deţinătoare de restituire a imobilului.

Apelanţii pârâţi reconvenienţi au arătat că în condiţiile în care nu sunt notificanţi în baza Legii nr. 10/2001, nu pot fi condiţionaţi de îndeplinirea procedurii prealabile reglementate prin această lege şi nu-şi pot dovedi interesul în a ataca această decizie. Astfel fiind, îngrădirea acestor părţi în a formula o acţiune pe calea dreptului comun încalcă principiul liberului acces la justiţie prev. de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din CEDO.

Apelanţii pârâţi au arătat că acţiunea lor este una în realizare, chiar dacă s-a renunţat la petitul vizând ieşirea din indiviziune. Au fost evocate dispoziţiile art. 4 al. 1 şi 4 din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că hotărârea este neconstituţională şi discriminatorie, îndepărtând în mod nelegal o parte din moştenitori de moştenirea comună, numai pentru faptul că nu au depus notificare şi nu au urmărit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001.

S-a criticat şi soluţia statuată în condiţiile art. 246 cod proc. civilă, câtă vreme partea, pentru a se lua act de renunţarea la judecată, nu a fost prezentă în instanţă; cererea depusă în faţa instanţei de fond a fost generată de o confuzie.

Prin întâmpinare, intimaţii pârâţi M.M.R., M.R.E. şi K.M.N. au solicitat respingerea apelurilor, reiterând excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de disp. Legii nr. 10/2001, cu motivarea că susţinerile apelanţilor conform cu care, deşi nu rezultă expres din petitul acţiunii, au învestit instanţa cu o acţiune în revendicare, este nefondată, în apel neputând fi schimbată cauza cererii.

Intimaţii pârâţi au mai arătat că în cauză nu este întâlnită ipoteza clasică a acţiunii în revendicare, ca fiind acel demers al proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. S-a susţinut că acest imobil intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, normă care reglementează care sunt persoanele îndreptăţite la restituire şi termenele înăuntrul cărora acestea pot acţiona.

Or, au arătat intimaţii pârâţi, apelanţii C. şi M. au solicitat repunerea în termenul de depunere a notificării, însă prin sentinţa civilă nr. 7470/25.04.2003 a Judecătoriei Constanţa pronunţate în dosar 16792/2002, rămasă definitivă şi irevocabilă, acest demers a fost apreciat ca neîntemeiat.

S-a contestat împrejurarea că în speţă părţile s-ar afla pe tărâmul dreptului succesoral, pentru ca teoria apelanţilor privind acceptarea succesiunii să poată fi primită. Titlul statului nu a fost desfiinţat, astfel încât să se poată considera că bunul s-a aflat în patrimoniul autoarei la momentul deschiderii succesiunii sale.

Textul art. 2 al. 2 din lege, care prevedea că imobilele preluate abuziv nu au ieşit niciodată din patrimoniul persoanelor deposedate abuziv, a fost abrogat, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu îşi găseşte aplicarea în condiţiile în care există o lege specială de reparaţie, pe care apelanţii nu au înţeles însă să o urmeze; acesta a fost – au arătat intimaţii – motivul pentru care legiuitorul a considerat necesară introducerea unor prevederi speciale, care să reglementeze atât posibilitatea moştenitorilor de a solicita restituirea imobilelor ce au aparţinut autorului lor, cât şi relaţiile dintre aceste persoane.

S-a susţinut în continuare că în baza deciziilor fostei unităţi deţinătoare, intimaţii pârâţi au primit un alt lot de teren în locul lotului 98, pe care se regăsea o construcţie nouă.

S-a solicitat să se constate că susţinerile vizând nerespectarea disp. art. 246 cod proc.civilă sunt neîntemeiate, deoarece apelanţii au înţeles să renunţe la judecata petitului vizând ieşirea din indiviziune prin cerere scrisă.

La termenul din 18.10.2010 s-a arătat că în drepturile reclamanţilor C.M. şi C.N. s-au subrogat, în urma cesionării drepturilor procesuale, numiţii I.B.C. şi G.A., conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 465/30.10.2009 la BNP A.L. şi antecontractului de vânzare-cumpărare pentru un bun viitor, autentificat sub nr. 464/30.10.2009 la acelaşi birou notarial.

Analizând criticile de nelegalitate formulate în acelaşi context în toate apelurile formulate, în raport de prevederile art. 295 al. 1 cod proc. civilă, vor fi avute în vedere următoarele considerente:

Apelanţii M.C.T., M.I., C.M. şi C.G.N. (drepturile litigioase ale ultimilor doi fiind preluate prin cesiune de I.B.C. şi G.A.) au pretins în prezenta cauză constatarea calităţii lor de coproprietari pe cote părţi indivize asupra imobilului din oraşul Eforie, str. B., din perspectiva succesiunii legale deschise de pe urma autorilor M.D. şi M.M.

Constatarea acestei calităţi, fundamentate în plan procesual pe temeiul art. 111 cod proc. civilă, urmăreşte în esenţă recunoaşterea pe cale judecătorească a unei situaţii de fapt raportate la normele de drept comun aplicabile succesiunii, cu toate că regimul imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este reglementat ratione materiae prin Legea nr. 10/2001.

Astfel, raţionamentul dezvoltat în acţiunile cu care a fost sesizată instanţa de fond şi reluat în criticile de apel a fost acela că, în condiţiile în care există acte de acceptare expresă a succesiunii defuncţilor M.D. şi M.M., emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are relevanţă dacă notificarea a fost depusă de către toţi comoştenitorii, regula care operează fiind cea specifică dreptului comun, atribuindu-se notificării natura unui act de conservare a bunului din patrimoniul succesoral şi lăsând la dispoziţia ulterioară a moştenitorilor modalitatea de sistare a stării din indiviziune.

Din acest punct de vedere, acţiunea în constatare a dreptului pe cote părţi nu apare ca fiind inadmisibilă, situaţie corect criticată în apel de apelanţi, întrucât de principiu – fără a se formula obligatoriu un capăt de cerere fondat pe disp. art. 728 cod civil – comoştenitorii pot pretinde recunoaşterea existenţei şi întinderii dreptului lor în raport de patrimoniul succesoral.

Astfel fiind, respingerea acestui petit ca fiind inadmisibil a constituit o dezlegare greşită dată de instanţa de fond, ea fiind însă generată de analizarea globală a chestiunii admisibilităţii acţiunii în constatare (când partea ar avea la dispoziţie pe cea în realizare) cu o altă problemă ridicată în speţă prin apărările pârâţilor, anume, identitatea dintre poziţia moştenitorului care nu a acţionat în contextul dat de legea specială de reparaţie şi calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii recunoscute prin această lege.

Conform art. 4 al. 1 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun.

Legea specială impune astfel cerinţa formulării notificării, nu atât pentru cazul reglementat conform art. 4 al. 3 din lege, privind repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru aceste bunuri a succesibililor care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea (şi care prin formularea notificării sunt apreciaţi a fi exercitat în termen dreptul conform vocaţiei succesorale), cât pentru stabilirea – în ce priveşte bunul vizat – a persoanelor care se pretind îndreptăţite la măsuri reparatorii.

De altfel, prin decizia civilă nr. 7950/06.10.2009 a Î.C.C.J. –Secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a arătat că ceea ce dă valoare de acceptare a succesiunii este doar cererea de restituire a bunului ce face obiect de aplicare a legii, formulată în nume propriu de cel care se consideră persoană îndreptăţită. Că aceasta a fost intenţia legiuitorului rezultă şi din prevederile al. 4 ale aceluiaşi art., potrivit căruia, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III al legii, profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de acordare a măsurilor reparatorii.

În caz contrar, bunul se cuvine, potrivit dreptului de acrescământ, moştenitorilor care au formulat notificare (şi decizia civilă nr. 1591/2.02.2005 a Î.C.C.J.).

În egală măsură, prin decizia civilă nr. 451/7.02.2003 Î.C.C.J. se arată că legea specială de reparaţie cuprinde mai multe dispoziţii noi derogatorii de la dreptul comun, tocmai pentru a facilita repararea abuzurilor săvârşite în perioada de referinţă a Legii 10/2001, fiind admisibilă cererea formulată separat de mai multe persoane îndreptăţite, urmând ca dreptul de proprietate să se stabilească pe cote-părţi ideale.

Regula instituită prin legea specială este deci una derogatorie de la dreptul comun, pentru că în speţă se pune în discuţie distincţia dintre calitatea de ,,persoană îndreptăţită’’ (noţiune definită prin art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001) şi calitatea de ,,moştenitor al fostului proprietar’’ (definită prin art. 650 şi urm. Cod civil).

Legiuitorul a urmărit să înlăture aplicarea regulii unanimităţii în această materie, lăsând la dispoziţia persoanelor care se considerau îndrituite să beneficieze de pe urma prevederii speciale - în temeiul unui drept propriu ori al unuia pierdut din patrimoniul antecesorilor - posibilitatea de a se adresa în procedura prealabilă administrativă entităţii deţinătoare, probând atât calitatea, cât şi întinderea dreptului invocat.

Adoptarea, prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, a al. 4 al art. 4 din Legea nr. 10/2001 a venit în susţinerea normei din al. 1, iar nu a instituit reguli noi în materie (cu atât mai mult cu cât la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, termenul legal de depunere a notificărilor era deja împlinit). Prin acest text s-a menţionat că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura revăzută la Cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.

Prin această prevedere s-a consfinţit încă o dată interpretarea per a contrario care rezulta din dispoziţiile al. 1 al art. 4, anume, că notificarea făcută de către o singură persoană ce se pretinde îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, deşi justifică prin acte doar o cotă ideală din dreptul de proprietate al antecesorului său, va putea primi aceste măsuri pentru întreg imobilul. Norma adiţională a decelat fără putinţă de tăgadă între situaţia moştenitorului legal sau testamentar ( inclusiv a celui a cărui calitate era stabilită prin certificat de moştenitor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001) şi situaţia notificantului moştenitor, doar ultima categorie fiind asimilată persoanei îndreptăţite.

Această viziune a legii a urmărit să elimine, astfel cum s-a arătat, situaţiile în care s-ar fi putut invoca regula unanimităţii, uzitată anterior în cadrul clasicei acţiuni în revendicare.

Pe de altă parte, legea a avut în vedere că norma specială nu se raporta la un bun existent în patrimoniul antecesorului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ci la unul aflat în patrimoniul unei entităţi deţinătoare, ca efect al preluării lui abuzive de către stat; legea nu a recunoscut astfel de plano, în virtutea calităţii de moştenitor acceptant, a calităţii de ,,persoană îndreptăţită’’, ci a subsumat-o condiţiei impuse, de notificare într-un anumit termen şi cu depunerea documentaţiei doveditoare a dreptului.

Nu va avea aşadar relevanţă împrejurarea că acţiunea autoarei apelantului Manoil a fost înregistrată pe rolul instanţei anterior intrării în vigoare a art. 4 al. 4 din Legea nr. 10/2001 (prin adoptarea Legii nr. 247/2005), câtă vreme dreptul de acrescământ era deja reglementat prin lege şi consfinţit prin jurisprudenţa instanţei supreme.

Motivând aşadar inadmisibilitatea acţiunii în constatare pe ideea imposibilităţii constatării calităţii de coproprietar al bunului supus reglementării date de Legea nr. 10/2001, pentru persoane care nu au formulat notificare, printr-o cerere formulată ulterior emiterii dispoziţiei/deciziei entităţii deţinătoare, instanţa de fond a atins incidental chestiunea negării calităţii reclamanţilor şi pârâţilor C. de ,,persoane îndreptăţite’’ în conformitate cu dispoziţiile legii.

Nefiind pe tărâmul dreptului succesoral, care consacră recunoaşterea drepturilor conferite de calitatea de moştenitor prin prisma înscrisurilor emise în procedura dezbaterii succesorale, ci în domeniul recunoaşterii unui drept de proprietate, supus unei reglementări speciale care a implicat condiţii, termene şi proceduri clare prin care se putea recunoaşte şi valorifica acest drept, celelalte critici ale apelanţilor, vizând negarea dreptului lor, urmează a fi apreciate ca nefondate.

Nu se poate reţine că prin negarea dreptului de coproprietate pe cote părţi în modalitatea indicată s-ar încălca principiul liberului acces la o instanţă, în măsura în care părţile au dreptul procesual de a se adresa justiţiei (aspect avut de altfel în vedere în aprecierea greşitei dezlegări la fond pe excepţia inadmisibilităţii), Curtea statuând însă, pe argumentele menţionate, că apelanţii nu au dreptul substanţial pretins.

Nu sunt întemeiate nici criticile legate de greşita dezlegare dată cererilor de renunţare la petitul având ca obiect ieşirea din indiviziune, întrucât instanţa de fond s-a fundamentat în aplicarea disp. art. 246 cod proc. civilă pe existenţa cererilor depuse la dosar (chiar dacă pârâţii Constantinescu invocă existenţa unei confuzii proprii în depunerea cererii); în fapt, renunţarea la cererea de ieşire din indiviziune a fost asumată ca drept procesual pentru a se statua, cu excluderea aplicabilităţii art. 728 cod civil, pentru cotele pretinse asupra dreptului de proprietate.

În raport de toate aceste considerente, constatând – după cum s-a arătat – că Tribunalul a decis greşit asupra inadmisibilităţii acţiunii, apelurile formulate urmează a fi admise, dar în condiţiile dispuse de art. 297 al. 2 teza a II-a cod proc. civilă, va fi anulată sentinţa apelată şi pe fondul cauzei se vor respinge, ca nefondate, cererile conexe formulate de reclamanţii M. şi M., precum şi cererea de intervenţie formulată de C. – calificată ca reconvenţională (continuată de I.B.C. şi G.A.), ca nefondate.

Decizia civilă nr. 308/C/27.12.2010

Dosar nr. 11640/118/2008

Judecător redactor Mihaela Ganea