Despre frumuseţe şi fericire nu poţi vorbi, ci le poţi doar simţi în suflet. Voi scrie însă despre formaţia suedeză ABBA (1973-1982), care a adus şi mai aduce în sufletele pământenilor rezonanţa frumuseţii şi fericirii.
Bjorn, Agnetha, Benny, Anni-Frid = ABBA
Deşi încadrat la categoria „muzică uşoară, pop, lejeră”, produsul lor artistic este o operă de geniu, accesibilă oricui. O spun nu doar cu un fior nostalgic după anii copilăriei şi adolescenţei mele, petrecute pe ritmurile lor, ci şi bizuindu-mă pe date culturale şi sociologice. Muzica lor este pe înţelesul oricui, nu doar al unei elite educate, fiecare generaţie găsind ceva plăcut în ea. Oameni de toate categoriile sociale, de pe toate continentele sunt mişcaţi de sonorităţile ample care îmbracă şlagăre originale. Şi astăzi, la peste 26 de ani de la destrămarea trupei, discurile lor se reeditează şi cântecele lor sunt difuzate pe toate posturile mass-media. Cum este posibil să le asculţi de zeci şi sute de ori fără să te plictiseşti de ele?!
Desigur, nu toate sunt nişte capodopere ale muzicii pop, dar foarte multe sunt (şi nu este un oximoron!). Albumele lor de succes alcătuiesc împreună o operă măiastră, prin numărul imens de şlagăre minunate... La această realizare artistică a contribuit şi strategia de marketing, imaginea „curată” de pe scenă şi de la televiziune, concertele live de o mare puritate a sunetului, grupul de specialişti cu care au colaborat (managerul, inginerul de sunet, chitaristul, dirijorul şi toţi ceilalţi muzicieni) precum şi valul molipsitor de simpatie uriaşă din partea publicului. Totul a concurat la lansarea unui fenomen artistic de răsunet internaţional.
Fiecare dintre componenţi avea un mare talent muzical, iar consacrarea a venit ca o recunoaştere a valorii şi creativităţii lor. Imaginea lor, două cupluri unite în viaţă şi pe scenă, patru oameni frumoşi, eleganţi, radioşi, a rămas în memoria colectivă ca un simbol al armoniei umane. Iar muzica lor originală şi bine asamblată armonic se potriveşte perfect cu imaginea, întregind senzaţia de frumuseţe artistică şi umană. De aceea, au căpătat un statut de „zei” ai muzicii şi de idoli ai tineretului.
Am toată stima şi preţuirea pentru toţi artiştii talentaţi ai lumii, fiindcă fiecare dintre ei are rolul său de răspândire a luminii în lume. Muzica uşoară nu începe şi nu se termină cu ABBA. Dar nu mai există vreun alt brand muzical având la activ atâtea hituri, şlagăre unanim apreciate, cântece de înaltă calitate cu versuri pline de dragoste de oameni. Copiii şi tinerii de astăzi redescoperă singuri minunata muzică ABBA, ca şi cum ar fi o formaţie nou apărută. Sufletul lor curat este atras spontan de frumuseţea muzicii lor, concurată azi de nenumărate subproduse artistice ce ne poluează spaţiul sonor şi ne ocupă inutil timpul. Muzica ABBA nu are nevoie de reflectoarele publicităţii, căci frumuseţea ei naturală este luminoasă în sine.
SECRETUL SUCCESULUI
După despărţirea lor oficială, în 1982, fiecare membru al trupei a mers pe drumul său, redevenind oameni „normali”, artişti talentaţi, dar relativ comuni. Oare ce vrajă i-a ridicat pe culmile Olimpului artei şi a trezit veneraţia oamenilor?
Întâlnirea şi formarea trupei ABBA nu a fost o întâmplare. Capodoperele nu se nasc din întâmplare, niciodată! Aici, Providenţa şi-a adus contribuţia. Îngerii lucrători au muncit intens ca să le dezvolte talentul artistic şi să îi reunească. I-au atras în relaţiile amoroase care au pecetluit solidaritatea grupului. I-au adus în situaţii favorabile, le-au adus colaboratori de calitate şi le-au dat inspiraţii artistice divine. I-au învăţat să compună şi să cânte cu plăcere. Iar bucuria publicului li s-a întors înmiit, hrănindu-le sufletele şi stimulându-le creativitatea.
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, Îngerii i-au promovat ca pe un model pentru întreaga umanitate, care să se opună multelor exemple anticristice din lumea contemporană. Iubirea sinceră dintre un bărbat şi o femeie, plus prietenia extraordinară dintre cele două cupluri, frumuseţea fizică, carisma, exuberanţa, eleganţa, optimismul şi, desigur, cântecele inspirate angelic ca melodie, armonii vocale, versuri, orchestraţie – totul alcătuia un întreg fără cusur.
Dar această construcţie artistico-imagologică a început să ia sfârşit când iubirea dintre ei s-a răcit, când resentimentele umane au devenit mai puternice decât adeziunea la misiunea spiritual-artistică în care erau angrenaţi. O misiune de înnobilare a sufletelor oamenilor de pretutindeni. Am scris acest articol ca un omagiu al trupei ABBA, dar mai ales al „conspiraţiei îngereşti” care a făcut posibilă revărsarea de frumuseţe şi perfecţiune artistică în lume.
În pelicula „ABBA THE MOVIE”, răspunzând la întrebarea „ce îţi place în cântecele lor?”, o fetiţă a răspuns simplu: „cântecele lor mă fac să mă simt fericită!”. Poate că este cea mai bună explicaţie pentru succesul trupei. Reţeta acestui fenomen cultural unic nu a putut fi copiată, deşi s-a încercat. Oare de ce? Pentru că lipsea ingredientul principal: binecuvântarea harului angelic, care a reunit oamenii potriviţi la locul şi timpul potrivit, în slujba artei desăvârşite şi dragostei de oameni, întru slava Frumuseţii.
Internetul păstrează vie amintirea îngerilor cântecului, legendara formaţie ABBA, patru tineri frumoşi, muzicali şi fermecători. Poate că privindu-i şi ascultându-le muzica şi versurile vom fi atraşi în transa fericirii şi frumuseţii. Fie ca Dumnezeu să ne umple de iubire!
Fericirea şi iubirea universală vin din Spirit
Frumuseţea vine din apropierea de perfecţiunea divină, nu din artefacte orientate egoist. Frumuseţea artistică este un ecou al Frumuseţii divine. Iar fericirea este o graţie a Spiritului. Frumuseţea şi fericirea sunt două faţete ale delicateţei Spiritului. Frumuseţea este faţeta „concretă”, iar fericirea, faţeta „abstractă”. Când omul este fericit, radiază frumuseţe în exterior, iar când receptează frumuseţea autentică, devine fericit... Esoteric vorbind, fericirea este o „injecţie” de energie luminoasă de la Spiritul nostru etern, dirijată către piept. Această fericire de sorginte spirituală ne creează o stare de iubire necondiţionată, total generoasă. Orice intră atunci în sfera atenţiei noastre este îmbăiat în iubirea noastră expansivă şi compasională, îngăduitoare şi înţeleaptă.
Muzica frumoasă este o cale de a ne trezi fericirea, iubirea universală. De fapt, sursa fericirii este Spiritul, a cărui frumuseţe nu poate fi descrisă în nici un cântec sau vers omenesc, a cărui conştiinţă înglobează toate fiinţele din univers ca pe propria fiinţă. Copiii mici, dacă le sunt satisfăcute nevoile de subzistenţă şi sunt sănătoşi, sunt fericiţi orice ar face, oriunde ar trăi, pentru că sufletul lor, incomplet încarnat, este încă aproape de Spirit. Acesta este înţelesul ascuns al spusei lui Isus Cristos „numai dacă veţi deveni asemeni copiilor mici, veţi putea intra în Împărăţia Cerurilor”. În disciplinele spirituale, adultul se străduieşte să redobândească acest suflet „de copil”, apropiat de Spiritul său.
În momentul când ne cuprinde o adevărată fericire (nu falsele „fericiri”), atunci este momentul să ne gândim la Dumnezeu şi la părticica din El care este adăpostită în inima noastră. Acela este momentul de graţie când Spiritul din noi îşi revarsă prea-plinul de iubire caldă în pieptul nostru. Şi e bine să ne adresăm Lui, mulţumindu-i pentru momentele de desfătare. Arta minunată, ca şi amorul, sunt doar ocazii prin care fericirea izbucneşte temporar în sufletul nostru. Peste un timp, ele îşi pot pierde puterea de seducţie. Unde s-a dus iubirea, de ce nu ne mai mişcă opera de artă? Toate trec, totul se schimbă („Move on”, cum cântă ABBA), singura permanenţă este frumuseţea pură, fericirea Spiritului etern.
Să îi cerem dragului nostru Spirit, ce sălăşluieşte în strâmtoarea corpului, să-şi întindă aripa sa de înger, încălzindu-ne inima cu energia sa nobilă şi prea-fericită. Nu este nevoie să aşteptăm momentele rare ale îndrăgostirii sau contemplării unor capodopere ca să-i cerem Spiritului din noi să ne binecuvânteze. Energia lui este o parte din energia lui Dumnezeu, cu aceleaşi caracteristici beatifice. Să-i vorbim aşa, în gând: „Tu, Spiritul meu divin, pe Tine te rog să îmi umpli pieptul cu fericirea în care trăieşti etern, dă-mi din fluidul Tău plin de iubire şi fă-mă să mă simt parte din Tine, după cum şi Tu te simţi parte a Dumnezeirii! Aşa să mă ajuţi, Spirite al meu, după cum Domnul te ajută pe Tine!”. Şi aceasta nu este o metaforă poetică, ci esenţa oricărei spiritualităţi împlinite...
Sufletul, conştiinţa noastră umană limitată este de fapt, o extensie, un fragment temporar separat de Spiritul nostru divin. Este dreptul sufletului nostru zbuciumat să simtă plenar fericirea în care este scăldat Spiritul originar. Să o cerem şi o vom primi! În acelaşi timp, să ne străduim să o şi merităm, armonizându-ne gândurile şi faptele cu intenţiile Spiritului, pentru ca şi El să fie mulţumit de noi...
4 februarie 2009
Dostları ilə paylaş: |
