Răzvan-alexandru petre

OCOLUL EGO-ULUI ÎN 80 DE FRAZE

Capitole:

CE ESTE (DAR ŞI CE NU ESTE) EGO-UL

SOLUŢIA ANTI-EGO

ILUMINATUL ILIE CIOARĂ

METODA CUNOAŞTERII DE SINE

AUTOCUNOAŞTEREA – RUTINA PSIHOLOGILOR

OBSTACOLE

ASALTUL ÎNŢELEPCIUNII

Realizând o selecţie din cărţile Ilie Cioară privind iluminarea spirituală (în articolul „Ilie Cioară – Calea spre iluminare”), am fost nevoit să mă aplec atent la fiecare frază a sa şi să mă întreb dacă am înţeles corect sensul ei. Am reflectat asupra tematicii, rezultând ideile de mai jos.

 

CE ESTE (DAR ŞI CE NU ESTE) EGO-UL

Ego-ul este o acumulare de scheme mentale. Pot fi numite prejudecăţi, automatisme, reflexe de gândire, emotive sau comportamentale. Ideea principală este că acestea împiedică omul să perceapă clar realitatea. Căile spirituale şi şcolile de gândire psihologică au pus la punct diverse metode de a diminua sau chiar desfiinţa tiparele de gândire repetitive.

Cele mai multe scheme mentale, emoţionale şi comportamentale sunt acumulate în cursul acestei vieţi, dar unele vin din trecutul îndepărtat – încarnări anterioare sau moşteniri de neam. Unele sunt mai „solidificate”, necesitând metode subtile pentru a le elimina, altele pot fi modificate sau eliminate rapid cu ajutorul voinţei.

Este important de reţinut că numai o parte din personalitate are legătură cu ego-ul. Dintre cele cinci laturi ale personalităţii, aptitudinile, inteligenţa şi creativitatea sunt independente de acesta. În schimb, temperamentul şi caracterul moral se suprapun cu ego-ul, parţial. După iluminare (transformarea psihologică de sorginte spirituală în care ego-ul este abolit), temperamentul nu se schimbă, dar se echilibrează, se armonizează cu caracterul superior transmis de către Spirit.

Nici deprinderile şi reflexele fizice nu au valoare egotică. Ele eliberează conştiinţa de sarcini neinteresante. E suficient să luăm act de funcţionarea lor automată. (De exemplu, dacă vom fi prea atenţi la modul cum scriem la tastatura de computer, ne vom încetini viteza...)

Axiomă spirituală: Omul poate renunţa la ego fără a-şi pierde nimic preţios din personalitate.
În principiu, nu putem vorbi despre ego ca obiect psihic fără a vorbi şi despre iluminarea spirituală. Doar autoritatea înţelepţilor lui Dumnezeu ne poate lămuri această chestiune. Fără ei, nici măcar conceptul nu ar fi existat. Ego-ul apare ca realitate distinctă numai prin contrast cu starea de iluminare. Altfel, ne învârtim printre concepte ambigue şi criticabile. În domeniul psihicului uman singurul instrument este însăşi mintea. De aceea, ca orice instrument, ea trebuie să fie calibrată după un reper şi mai exact: Spiritul.

Ego-ul se comportă ca un sine fals, ca şi cum ar avea o voinţă proprie. De fapt, el nu are decât automatisme, căci sursa voinţei libere este Conştiinţa. În acelaşi timp, Conştiinţa umană nu controlează toată activitatea mentală. Multe decizii sunt luate de inconştient, iar Conştiinţa este doar informată despre alegere, dându-şi acceptul sau schimbând decizia imediat. Toate acestea sunt procese foarte subtile, de care omul nu prea îşi dă seama.

În cazul iluminării spirituale, cele mai multe activităţi inconştiente continuă să funcţioneze, ajutând la bunul mers al complicatei maşinării umane, dar sunt blocate automatismele inutile cauzate de ego (falsa personalitate). În lipsa unui ego, lipsesc tiparele de gândire, emoţionale sau comportamentale, adică apare libertatea reală a minţii. Nu se ştie care vor fi reacţiile minţii non-egotice, fiindcă lipsesc schemele prestabilite. Omul iluminat este imprevizibil şi nemanipulabil.

SOLUŢIA ANTI-EGO

Din axioma ante-menţionată mai înţelegem un lucru important. Trebuie să avem grijă de a nu dăuna restului personalităţii atunci când „dizolvăm” ego-ul. Căile ascetice extreme comportă astfel de riscuri evidente, căci adeptul îşi sacrifică însăşi bucuria de a trăi pe altarul unui ideal de sfinţenie discutabil. Bucuria vieţii este darul lui Dumnezeu pentru creatură şi nu trebuie batjocorit.

Pe calea Cunoaşterii de Sine nu urmărim neapărat să ne corectăm „slăbiciunile” umane, ci doar conştientizăm modul cum funcţionăm psihic. Desigur, nu ne interzice nimeni să ne îndreptăm comportarea sau să scăpăm de obişnuinţe dăunătoare. Este normal să o facem. Doar că autocunoaşterea vizează o transformare mai profundă, care nu poate fi obţinută doar prin voinţa brută. Schimbarea va sosi cu timpul, fără sforţări, prin detaşare de interesele personale. Suntem relaxaţi... Pare cumva incredibil, dar marii înţelepţi ai acestei planete ne oferă garanţia că schimbarea benefică se produce prin simpla cunoaştere.

Nu este adevărat că o cale spirituală autentică ar fi mai bună decât alta, căci niciuna nu poate garanta dobândirea iluminării. Aceasta este suprema realizare spirituală într-o viaţă de om. De altfel, unele căi nici nu pomenesc de ea, mulţumindu-se cu alte realizări importante pentru evoluţia personală. Graţia lui Dumnezeu nu poate fi forţată cu nicio metodă.

Secretul ascuns sub diversele interogaţii spirituale propuse de diverşi maeştri ai autocunoaşterii (de genul „Cine sunt Eu?” sau „Sunt Eu acum Tot?” etc) este faptul că ele ne pot aduce în interiorul fiinţei noastre. Dacă nu reuşim să ne interiorizăm, întrebările rămân nişte stereotipuri. Metoda ideală pentru noi este aceea care ne poate face să ne adâncim în interior, făcându-ne mintea să tacă.

ILUMINATUL ILIE CIOARĂ

Cine a fost Ilie Cioară? Un mistic şi iluminat român. Ce desemnează aceste calităţi?

Experienţele mistice sunt cele în care sufletul este urcat în cele mai înalte Ceruri, unde trăiesc spiritele superioare neîntrupate. Ilie ne descrie experienţa sa în tărâmul divin, care l-a împins decenii la rând să Îl regăsească şi să-L simtă pe Dumnezeu în fiecare clipă.

Iluminarea este transformarea psihologică radicală a omului, venită prin Graţia divină, după care viaţa şi lumea sunt transfigurate clipă de clipă, privite cu prospeţimea Spiritului. Se creează o legătură directă între Spirit şi minte, care sparge o barieră naturală. Iluminatul parcă ar fi dintr-o altă specie umană.

Mai trebuie ştiut că Spiritul are propria sa personalitate. De fapt, personalitatea omului este în mare parte împrumutată de la Spiritul său, dar condimentată cu hachiţele şi toanele egotice. De aceea, înţelepciunea Divină nu iluminează oamenii în care sunt întrupate spirite inferioare sau imature. O asemenea „iluminare” ar avea o dublă problemă: şi cu oamenii, şi cu Dumnezeu. Spiritele trebuie să parcurgă lungul drum al evoluţiei înainte de a li se oferi drepturi depline de Fii ai lui Dumnezeu.

Iluminarea este supremul privilegiu oferit unui Spirit încarnat, ca şi omului respectiv: pe de o parte, Spiritul înţelept poate dirija perfect omul, conform Ordinii Divine, iar pe de cealaltă parte, omul se simte uşurat şi binecuvântat de Spirit.

Să vedem ce metodă ne propune iluminatul român pentru atingerea acestui ideal.