Răzvan-alexandru petre

CRISTOS, BINELE, ADEVĂRUL

PROBA INIMAGINABILULUI în Biblie

Capitole:

1. Despărţirea Mării Roşii de către Moise

2. Apostolul Marcu nu descrie „învierea” lui Isus Cristos

3. Naşterea din fecioară

Pentru mulţi credincioşi, Biblia este un subiect tabu, despre care este inacceptabil să discuţi liber. Pentru alţii, Biblia este doar o carte istorică, cu multe inadvertenţe şi legende fără bază reală. Ce este adevărat şi ce nu este adevărat în afirmaţiile Bibliei relativ la chestiunile importante? Aceeaşi întrebare şi despre celelalte cărţi sfinte ale omenirii, scrise cu foarte multă vreme în urmă. Cu cât trece timpul, cu atât adevărul este tot mai acoperit de colbul neînţelegerii.
„Părerea mea este că Universul nu este doar mai ciudat decât ne imaginăm, el este chiar mai ciudat decât ne-am putea imagina” (J.B.S. Haldane, eminent biolog din secolul XX).
Vă propun acum un instrument mintal cu care putem discerne realitatea de mit – în anumite situaţii. Îl putem numi „PROBA INIMAGINABILULUI”.

Unele fapte incredibile relatate în scriptură se confirmă tocmai prin acest lucru: chiar şi astăzi sunt incredibile! În următoarele două poveşti biblice (dar nu şi în restul!!!) se justifică afirmaţia fideistă „Cred pentru că este absurd!”.

1. Despărţirea Mării Roşii de către Moise

Imaginaţia noastră este şi azi depăşită, de exemplu, de modul cum ar fi putut Moise să despartă apele Mării Roşii, pentru ca sutele de mii de evrei peregrini să traverseze albia secată temporar.

Unii oameni de ştiinţă au încercat să sugereze că Moise a folosit un moment de reflux maxim, când apele mării s-au retras de o parte şi de alta a unui istm. Dar nu există relatări sau dovezi istorice că un asemenea istm a existat vreodată în Marea Roşie. Alţii au sugerat că, probabil, apele s-au retras în preludiul unui val tsunami. Nici această explicaţie nu rezistă, pentru că retragerea apelor dinaintea unui tsunami durează doar câteva minute, timp insuficient pentru ca o întreagă populaţie să fi traversat strâmtoarea.

Mai mult, această minune a fost reiterată de urmaşul lui Moise, Ioshua, care a despărţit apele râului Iordan umflate de ploi, pentru ca imensa caravană a evreilor să treacă de partea cealaltă. Acolo nu putea fi vorba nici de reflux, nici de tsunami, ci de stăvilirea unei imense mase de apă curgătoare! Modalitatea prin care a făcut-o Ioshua a fost tot cu ajutorul misteriosului „Chivot al legământului”, purtat de cei mai înalţi preoţi în procesiune religioasă. Cu acelaşi instrument sacru, Ioshua a reuşit dărâmarea zidurilor cetăţii Ierihon, o altă ispravă de neînchipuit chiar şi astăzi.

Poate aţi auzit expresia „viaţa bate filmul”. Niciun scenarist antic nu ar fi putut „inventa” traversarea Mării Roşii prin separarea apelor. Practic, această idee era (şi încă este) imposibil de imaginat. Evreii ar fi putut inventa orice alt fel de poveşti pentru a-i face eroi pe legendarii lor conducători, dar asta era prea mult. Depăşea orice limită a imaginaţiei omeneşti.

„Proba inimaginabilului” sugerează că a fost REALĂ.
O posibilă explicaţie paranormală ar fi că s-a creat un fel de tunel invizibil ce dematerializa apa, care se rematerializa imediat ce trecea dincolo de marginea sa. Deci apa continua să curgă, dar pe porţiunea rezervată trecerii caravanei o făcea în altă dimensiune, cea eterică.

2. Apostolul Marcu nu descrie „învierea” lui Isus Cristos

Este de notorietate că Evanghelia după Marcu, considerată a fi PRIMA dintre scrierile creştine, se termină la versetul 16:8. Marcu trage linie povestind mirarea femeilor care au găsit gol mormântul lui Isus şi care au plecat speriate, păstrând tăcerea asupra celor văzute. Cele mai vechi manuscrise găsite de arheologi cuprinzând Evanghelia după Marcu se termină aici.

Abia în copiile mai recente, de peste câteva secole, s-au adăugat versetele 16:9-20, care nu sunt altceva decât o compilaţie din celelalte trei Evanghelii descriind „învierea” Învăţătorului Isus. Toate Bibliile moderne au preluat şi pasajele Marcu: 9-20, ca să fie de acord cu relatările apostolilor Matei, Luca şi Ioan. Dar erudiţii au păstrat un cui împotriva sa: deşi este cea mai veche, Evanghelia după Marcu a fost „penalizată”, fiind trecută a doua, după cea a lui Matei.

Desigur că în lumea protestantă, care pune la baza credinţei Biblia şi numai Biblia, această descoperire (ce a avut loc în jurul anului 1900) a produs un cutremur. S-a revelat astfel că Noul Testament a suportat modificări de-a lungul timpului, prin „bunăvoinţa” ierarhilor, scribilor şi învăţaţilor bisericii. Puriştii scripturii au ajuns chiar să susţină că Dumnezeu în persoană ar fi aprobat aceste intruziuni ulterioare în textul sacru (?!?).

Nu vom intra aici într-o polemică nesfărşită şi inutilă. Pe noi nu ne interesează pretinsa „sacralitate” a textului biblic, care pentru unele secte creştine ţine loc de Dumnezeul cel Viu. Dar nici nu punem la îndoială fenomenul unic al „învierii” Domnului. Am explicat cu alte prilejuri ce sens dă ştiinţa spirituală „învierii” lui Isus, diferit de cel tradiţional şi popular. (Vezi articolele mele „SPIRITISMUL ÎN CREŞTINISM” şi „ÎNŢELEPCIUNEA ASCUNSĂ A BIBLIEI”.)

Credem că apostolul Marcu era un om realist, care, dintr-o rezervă intelectuală uşor de înţeles, nu a menţionat apariţia incredibilă a lui Isus în carne şi oase. Ştia că nu va fi crezut (atunci, ca şi acum) şi - tocmai pentru a nu risca o respingere a întregii biografii a Profetului - a preferat să ţină secret episodul, menţionându-l doar verbal apropiaţilor. Din fericire şi, probabil, dintr-un imbold divin, ceilalţi trei evanghelişti au corectat omisiunea, şi au publicat adevărul (cu diferenţe între ei) chiar cu riscul de a fi persiflaţi.

În mod cu totul paradoxal, însăşi lipsa „învierii” din povestirea lui Marcu este dovada că ea s-a petrecut în realitate. Fiind un fapt inimaginabil, este cât se poate de credibil că Marcu, unul dintre martori, a evitat a-l publica, de teama batjocurii publice. Totuşi, „învierea” nu lipseşte total din relatarea lui, ci este pomenită că urma să se petreacă mai târziu în Galilea, dar nu mai relatează evenimentul.

Iată că, şi în acest caz, prin „proba inimaginabilului” am descâlcit un capitol controversat al Bibliei. Putem spune deci că finalul original al Evangheliei lui Marcu nu neagă celelalte trei Evanghelii (cum părea la prima vedere), ci dimpotrivă, întăreşte veridicitatea apariţiilor lui Isus după moartea Sa.