Răzvan-alexandru petre

3. CREDINȚA ÎN MIRACOLE

Ce este un miracol? Fundamental, este ceva ce contrazice cunoașterea comună a legilor naturii. Se spune că sfidează explicațiile științifice. Cert este că miracolul produce în noi uimire și o transformare psihologică (mai mult sau mai puțin durabilă).

Miracolul stă la baza credinței religioase. Nu morala, nu dogma. Morala și dogma profită de efectul spectaculos. Fără minuni apărute din când în când, credința religioasă își pierde fiorul, rămânând o imitație, o rutină. De aceea, Dumnezeu trimite periodic spirite luminate care să ne scoată din amorțeala simțurilor. Un astfel de exemplu a fost Îngerul Arsenie Boca, a cărui lucrare spirituală încă acționează puternic în poporul român. Tot de aceea, Dumnezeu ne dă semne și ne vorbește mereu prin sfinți, clarvăzători, profeți, mediumi.

Magicienii de spectacol fac și ei miracole, dar urmăresc, în general, doar profit material, faimă și putere. Există însă și carismatici care înființează secte religioase profitând de mintea slabă a majorității adepților. Cei strânși în jurul lor sunt și ei credincioși, dar nu ai unei religii tradiționale.

 

SFÂNTA TREIME A CREDINȚELOR

Putem pune în relație cele trei tipuri de credință cu Treimea creștină.

Credința morală ar corespunde lui Dumnezeu-Tatăl, Supremul Creator. Regulile morale provin din legile cosmice pe baza cărora funcționează Universul. Înțelepții ne garantează că există o cosmo-etică, din care s-au desprins și „poruncile” divine adresate oamenilor. Desigur, unii le-au cam încurcat, din motive egoiste. Dar, până la urmă, timpul le repară pe toate.

Credința morală este un factor de coagulare, de unificare.

Credința dogmatică și ritualistă ar corespunde Fiului. Să nu uităm că există trimiși ai Divinității în toate religiile, nu doar în creștinism. Fiecare profet, avatar sau înțelept și-a inspirat adepții să înțeleagă spiritualitatea într-un mod specific, să prezinte realitatea suprafizică într-o anumită lumină, să se sprijine pe ritualuri adaptate perioadei istorice și zonei geografice respective.

Acest tip de credință este un factor de diferențiere, de individualizare.

Credința în miracole ar corespunde Duhului Sfânt. Corelația este evidentă. Duhul Sfânt este cel care produce miracolele în credința creștină. Acesta este factorul de reînnoire periodică, de transformare şi adaptare la noile vremuri a vechii credinţe. Toate religiile se învechesc cu timpul. Ele sunt revigorate prin aportul unor învăţaţi, maeştri, profeţi, iluminaţi care au primit inspiraţia Duhului Sfânt.

 

DUHUL SFÂNT ACȚIONEAZĂ AZI ȘI MEREU

Ce este Duhul Sfânt? Numiți-l la plural, „Duhurile Sfinte”, și e clar despre cine vorbim. Sunt mai multe „persoane” sau entități invizibile: îngeri sau spirite superioare. Ele acționează asupra materiei fizice, ca și asupra psihicului uman, și produc fenomenele „supranaturale”.

De ce și când o fac, este o altă discuție. Poate că o fac strict în cadrul unei congregații religioase, pentru a întări credința, sau poate cu alte scopuri. Pe multe dintre ele nici nu le bănuim ori nici nu ni le putem închipui. De aceea, miracolul este o taină, indiferent unde și de ce se produce. Trebuie să-l tratăm cu respect, chiar dacă ne contrazice propria credință sau o promovează pe a altora.

Dar există și reversul medaliei. Credincioșii simpli pun pe seama „Duhului Sfânt” toate fenomenele misterioase. Asta le și reproșează clericii, care nu mai contenesc cu sudalmele la adresa parapsihologiei. Pentru preoți, sunt de la „necuratul” și bioenergia, și spiritismul, și hipnoza, și vrăjitoria, și psihologia – da, și psihologia ! - și multe altele, de-a valma. În viziunea lor, toate formează o mare conspirație împotriva drept-credincioșilor. Asta este o reacție nevrotică a preoților ortodocși, nu una științifică. Biserica a decis să simplifice totul, pentru omul simplu și ignorant. Se adresează astfel unui public-țintă comun cu al tabloidelor. Iar rezultatele se văd: în loc de credincioși, se înconjoară de creduli.

 

NOUA RENAȘTERE APOSTOLICĂ

Un fenomen aparte în peisajul creștin contemporan se numește NAR (New Apostolic Revival), un fenomen religios ce iradiază din Statele Unite, California, orașul Redding, biserica Bethel. Bill Johnson este pastorul care a inaugurat un nou mod de a înțelege credința creștină. Și anume înfăptuirea de miracole. Desigur, există precursori în mișcarea penticostală („tremuricii”) și carismatică din secolul XX. Acum însă se petrec miracole în serie la o scară mai mare. Deși tradiționaliștilor creștini le pare neverosimil și chiar blasfemic (unii spun că la Bethel lucrează diavolul), zeci de tineri fac miracole zilnic. Pentru a vă convinge, vizionați filmul „Degetul lui Dumnezeu”, publicat de noi în pagina cu documentare spirituale.

Eu cred că există un țel divin în această lucrare. Vindecările miraculoase, darurile spirituale sau scoaterea de demoni nu sunt un scop în sine, ci purificarea morală ce le urmează. Nici Isus din Nazaret nu a rezolvat problema demonilor sau a bolilor. Aceste minuni au rolul de a întări până la consistența betonului credința comunității în puterea lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu este scopul final.

Ultima și cea mai dificilă etapă a credinței creștine nu sunt miracolele (care oricum nu sunt realizate de om), ci transformarea lăuntrică autentică, aducerea ființei la o puritate desăvârșită. Omul astfel îmbunătățit nu va mai păcătui, dar nu pentru că așa i se impune prin dogmă, ci pentru că ființa sa se purifică într-atât, încât respinge păcatul în mod instinctiv. Acesta e supremul miracol divin, care nu se poate însă lipsi de munca spirituală și de voința noastră! Numai energia venită de la Dumnezeu ne poate desăvârși psihologic și comportamental. Nu-i ăsta cel mai mare miracol, într-o lume plină de păcate?!

Spuneam mai devreme că încrederea în propriile forțe este cea mai importantă. Dar dacă omul nu are o aură sfântă care să-l ferească de orice ispită demonică, el va fi orbit de egoism. Încrederea în sine poate fi ușor pervertită de orgoliul luciferic.

La biserica Bethel se petrece un experiment umano-angelic ce merită a fi urmărit... Promotorul noii treziri spirituale în România este Iosif Țon (recomand broșura sa „Puncte de cotitură în istoria creștinismului”⁴⁴). Venerabilul octogenar manifestă un idealism mai acerb decât mulți tineri pentru reformarea întregii societăți (conform invocației cristice „Vie/Să vină Împărăția Ta!”).

Domnia sa a ajuns la concluzia că scopul esențial al religiei este manifestarea Bunătății în oameni și în lume, iar singura problemă a omenirii este cum să scape de influența lui Satan. Restul sunt detalii.

Subscriu la acest crez simplu și adevărat. Motivațiile personale pentru care oamenii pun în practică regulile religioase sunt fie promisiuni ce vor fi împlinite post-mortem, fie stări de conștiință modificate care îi distanțează de nenorocirea lumii, fie influența unor mari personalități, fie autotransfigurarea într-un ales al Cerului, dar pot fi și alte motivații, mai mult sau mai puțin meschine. Eu consider că acestea sunt „detaliile” pentru care nu merită să ne certăm, ci să ne focalizăm asupra rezultatelor benefice.

Contează dorința generoasă de a răspândi Bunătatea – și neapărat sub inspirația Divină! Doctrinele, părerile, emoțiile, credințele, trăirile personale sunt chestiuni discutabile și, dintr-o perspectivă cosmico-divină, iluzorii... Ele au rolul de a convinge omul – o ființă atât de limitată în puteri, cunoaștere, gândire și durată de viață, ducând în spate o istorie multimilenară plină de violență – că ar fi realmente spre fericirea tuturor ca pe planetă să fie întronată Bunătatea, Compasiunea, Noblețea, Dreptatea și toate frumusețile morale. Oricât ar părea de absurd, majoritatea oamenilor consideră că aceasta este o utopie... Tu ce crezi?

Ești credincios?

Răzvan Alexandru Petre,
 28 decembrie 2015