Salpingitele acute
Yüklə 1,68 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- SINDROMUL METABOLIC ÎN OBSTETRICĂ Ludmila Ispir
- Actualitatea temei
- Criterii IDF (International Diabetes Federation, 2005) Parametri
- Simptoamele şi manifestările de bază ale sindromului metabolic sunt
- Bibliografie
- INFECŢIA VIRALĂ HERPETICĂ - FACTOR DE RISC PENTRU STĂRILE HIPERTENSIVE ÎN SARCINĂ
Concluzii
Biblografie
SINDROMUL METABOLIC ÎN OBSTETRICĂ Ludmila Ispir Laboratorul Ştiinţific de Obstetrică a IMSP ICŞDOSC şi C Summary The metabolic syndrome in obstetrics This material includes present-day data on the basic manifestations of the metabolic syndrome, characteristic symptoms and unique criteria for its diagnosis. Based on the pathogenetic mechanisms occurring in the metabolic syndrome its effects on pregnancy evolution and possible foetal-maternal complications are presented. Rezumat Materialul prezentat include date contemporane referitor la manifestările de bază ale sindromului metabolic, simptoamele caracteristice şi criteriile unice de diagnostic ale acestuia. În baza mecanismelor patogenetice ce au loc în cadrul sindromului metabolic este expus impactul acestuia asupra evoluţiei sarcinii, cât şi complicaţiile materno-fetale posibile. Actualitatea temei Cercetătorii mondiali sunt cointeresaţi tot mai mult de problema sindromului metabolic în societate. Aceast interes este datorat diverselor cauze. Una dintre acestea fiind rata înaltă de înregistare a sindromului metabolic în societatea contemporană, care constituie 5 – 45%, mai cu seamă faptul că acest sindrom cuprinde tot mai mult populaţia tânără (4-10%) [16,17,19,20]. O altă cauză reprezintă descoperirea noilor date privind legitatea dezvoltării acestei patologii. Importanţa clinică a complexului de modificări metabolice, hormonale şi clinice, care fac parte din acest sindrom, constau în aceea că combinaţiile lor într-o mare măsură accelerează progresarea patologiilor vasculare, astfel că peste 10 – 20 de ani de la apariţia sindromului metabolic la pacienţi se dezvoltă ateroscleroza, iar încă după 10 – 20 de ani creşte riscul dezvoltării bolilor cerebrale şi coronariene acute. Longevitatea bolnavilor cu acest sindrom scade cu 7-10 ani, iar mortalitatea după vârsta de 40 de ani creşte de 2 ori [8, 16, 19]. După datele OMS sindromul metabolic ocupă I loc printre cauzele de deces ale populaţiei în ţările înalt dezvoltate [8], iar la primul Congres al peridiabetului sindromul metabolic a fost apreciat drept pandemia secolului XXI, motiv pentru care sindromul metabolic reprezintă una dintre cele mai importante probleme nu doar a medicinii contemporane, dar şi o problemă medico-socială şi economică a societăţii în general. Cu toate acestea, sindromul metabolic, până la momentul actual, nu este inclus în cel de-al 10-lea reviu al listei Clasificării Internaţionale ale Maladiilor. Deoarece dezvoltarea acestui sindrom depinde foarte mult de modul sănătos de viaţă, el a devenit obiectul de studiu al noului curent în medicină – psihologia sănătăţii, care pledează pentru o alimentaţie raţională, naturală, menţinerea unei mase corporale în limitele normei, o activitate fizică corespunzătoare vârstei şi renunţarea la substanţele toxice [16] . Primele date referitoare la studierea patologiei date îi aparţin medicului suedez Kylin, care în anul 1923 pentru prima dată a descris sindromul „hipertensiune-hiperglicemie-hiperuricemie”. Peste câteva decenii, în anul 1960 Sinith a înaintat ipoteza privind rolul insulinei în dezvoltarea aterosclerozei şi patologiilor legate de ea. În obstetrică, Serov V.N. a fost primul care, în anul 1968, a introdus termenul de „sindrom neuroendocrin postnatal”. În rezultatul cercetărilor ulterioare, în anul 1988 G. Reaven a prezentat concepţia „sindromului X”, care întrunea în sine HTA, dislipidemia, dereglările metabolismului glucidic şi insulinorezistenţa [16]. Ulterior, studiind datele populaţionale şi epidemiologice, fiind demonstrată corelaţia strânsă dintre obezitate şi celelalte componente ale sindromului metabolic, a fost inclus în contextul sindromului metabolic şi termenul de obezitate. OMS a elaborat în anul 1999 criteriile diagnostice ale sindromului metabolic, conform cărora diagnosticul de sindrom metabolic poate fi stabilit doar în cazul prezenţei insulinorezistenţei. Însă, studiile ulterioare privind patogeneza sindromului metabolic, cât şi datele Asociaţiei Americane privind patologia cardiacă (anul 2004) indică obezitatea şi depunerea patologică a ţesutului adipos ca fiind primordiale în lanţul dezvoltării sindromului metabolic. Întrunind toate aceste date, Federaţia Internaţională de Diabetologie (IDF), în luna aprilie a anului 2005, a elaborat criteriile unice de apreciere a sindromului metabolic. Potrivit recomandărilor IDF drept criteriu obligatoriu în stabilirea sindromului metabolic este obezitatea de tip central (abdominal-viscerală) şi minimum 2 din celelalte 4 criterii (tab.1): Tabelul 1
Simptoamele şi manifestările de bază ale sindromului metabolic sunt: 1. Obezitatea abdominal-viscerală: - Circumferinţa taliei (>80 cm), - Indexul masei corporale (>30 kg/m2), - Raportul: circumferinţa taliei/circumferinţa bazinului (>0,85); 2. Dislipidemia - Trigliceridele (>150 mg/dl sau ≥1,7 mmol/l), - HDL-colesterol (<50 mg/dl sau <1,2 mmol/l); 3. Hipertensiunea arterială - Presiunea arterială (>130/85 mmHg); 4. Insulinorezistenţa şi hiperinsulinemia; 5. Diabet zaharat tip II sau dereglări ale toleranţei la glucoză; 6. Microalbuminurie (>20 mg/min); 7. Dereglări hemostatice; 8. Patologia cardiovasculară (ateroscleroză precoce, boala ischemică a cordului, hipertrofia miocardului); 9. Hiperuricemie şi podagră; 10. Hiperandrogenie. Astfel, sindromul metabolic este definit drept un complex de modificări metabolice, hormonale şi clinice, la baza cărora e obezitatea de tip central, care în dependenţă de acţiunea factorilor favorizanţi (diminuarea activităţii fizice, alimentaţie iraţională) şi predispoziţia genetică se poate manifesta prin diverse maladii. Sindromul metabolic mai este denumit:
Cel mai frecvent este utilizat termenul sindromul metabolic datorită elucidării substratului patogenetic. Pentru medicii obstetricieni-ginecologi problema sindromului metabolic este actuală, în primul rând în aspectul pronosticului evoluţiei sarcinii, naşterii şi perioadei perinatale. Astfel că, din punct de vedere obstetrical, sindromul metabolic, reprezină un fon premorbid negativ în evoluţia sarcinii, naşterii şi a perioadei perinatale. Nivelul înalt al colesterolului, trigliceridelor, lipoproteinelor cu densitate joasă şi hipertensiune arterială în lipsa gestaţiei, care reprezintă simptoame ale sindromului metabolic, pot fi un factor important de risc în dezvoltarea gestozelor şi preeclampsiei în sarcină (Barden A.E., Beilin L.J., Ritchie J., 1999) [9]. Cercetătorii americani asociază sarcina cu apariţia în viitor a sindromului metabolic, riscul fiind mai mult decât dublu în cazul femeilor care suferă de diabet gestaţional. Incidenţa sindromului metabolic este cu 33% mai mare în rândul femeilor care au născut un copil, comparativ cu cele care nu au născut niciodată, respectiv cu 62% mai mare în rândul celor care au dat naştere de mai multe ori. Gestantele cu sindrom metabolic dezvoltă multiple complicaţii de evoluţie a sarcinii, la baza patogenezei cărora stau dereglările proceselor implantaţionale, de invazie a trofoblastului în membrana deciduală şi dereglările procesului de placentaţie, care apar datorită dereglărilor trombotice şi de coagulare. Procesele implantaţionale, de invazie a trofoblastului în membrana deciduală şi funcţionarea ulterioară a placentei sunt reprezentate de un proces multietapizat de implantare endotelial-hemostaziologică, care este dereglată în cazul patologiilor trombocitare şi în cazul defectelor genetice de coagulare. Rata înaltă a trombofiliilor, paricularităţile ei (caracterul multigenic, prezenţa hipofibrinolizei genetice) clasează trombofilia drept un factor etiopatogenetic major în dezvoltarea complicaţiilor gestaţionale, aşa precum sunt gestozele, decolarea prematură a placentei normal inserate (DPPNI), insuficienţa feto-placentară (IFP), complicaţii trombotice şi tromboembolice. Manifestările de bază ale sindromului metabolic (insulinorezistenţa, hiperinsulinemia, HTA, dislipidemia, obezitatea), cât şi stresul oxidativ conduc la dezvoltarea endoteliopatiilor. Agravează endoteliopatia statutul protrombotic – nivelul înalt al PAI-1, prezenţa trombofiliilor genetice şi/sau a celor dobândite (sindromul AFL). Statutul protrombotic reprezintă un factor independent de dezvoltare a trombozelor la această categorie de paciente. Endoteliopatia, microtrombozele şi hipofibrinoliza condiţionează dereglarea proceselor implantaţionale, de invazie a trofoblastului şi a placentaţiei, ceea ce ulterior poate determina dezvoltarea gestozelor, DPPNI, IFP, RDIUF. Ca rezultat al microtrombozelor vaselor hepatice, renale, a SNC este posibilă declanşarea formelor grave ale gestozelor (HELLP-sindrom, preeclampsia, eclampsia). Astfel, acest contingent de paciente este inclus în grupul de rics sporit către dezvoltarea trombozelor şi a tromboemboliei în timpul sarcinii, naşterii şi în timpul perioadei postnatale [10, 14]. Dereglarea transportului substanţelor nutritive, în special al aminoacizilor, conduc la dezvoltarea IFP şi ca rezultat la RDIUF. S-a stabilit că la gestantele cu sindrom metabolic, sarcina cărora s-a complicat cu RDIUF este scăzută activitatea sistemului de transport placentar, ce este situat pe membrana bazală a placentei. Diminuarea concentraţiei unor aminoacizi în cadrul RDIUF poate fi datorată utilizării lor crescute de către sistemul feto-placentar şi de către făt. Se presupune că hipoxia şi acidoza în cadrul disfuncţiei placentare pot favoriza scăderea concentraţiei aminoacizilor la făt [19]. Potrivit datelor din literatură, complicaţiile înregistrate cele mai frecvent în timpul sarcinii sunt (Bartha J.L., Gonzalez-Bugatto F. et al., 2008): disgravidiile precoce; gestozele [19], având un debut precoce (până la 30 săptămâni de gestaţie) şi o evoluţie gravă; diabetul zaharat gestaţional; hipertensiune indusă de sarcină; întreruperea sarcinii la diverse termene; insuficienţă feto-placentară şi suferinţă fetală cronică; complicaţiile tromboembolice. Dintre complicaţiile mai des înregistrate la naştere deosebim: naşterea prematură; scurgerea intempestivă a lichidului amniotic; anomaliile de evoluţie a travaliului, în special insuficienţa forţelor de contracţie; bazin clinic strâmtat; traumatism obstetrical; creşte incidenţa intervenţiilor chirurgicale (indicaţiile fiind gestozele grave şi hipoxia acută a fătului). De asemenea, după cum s-a menţionat anterior, naşterea la acest contingent de femei este însoţită de o rată înaltă a complicaţiilor trombembolice şi a hemoragiilor atât intra- cât şi postpartum. Concluzie
Bibliografie
INFECŢIA VIRALĂ HERPETICĂ - FACTOR DE RISC PENTRU STĂRILE HIPERTENSIVE ÎN SARCINĂ Yüklə 1,68 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||