Salpingitele acute
Yüklə 1,68 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Bibliografie
- BLOCURILE CENTRALE SEGMENTARE APLICATE ÎN OBSTETRICĂ Victor Cojocaru*, Olga Cerneţchi**, Violeta Stasiuc***
- Littleford J., 2004;
- Efectele fiziologice şi patofiziologice ale anesteziei regionale.
- Repercusiunile fetale şi neonatale ale anesteziei regionale.
- Indica ţii şi contraindicaţii.
Concluzii 1. Vârsta medie a parturientelor la care naşterea a decurs cu aplicarea ventuzei obstetricale a fost de 29 ± 0.6 ani, prevalau grupele de vîrstă: 26-30 ani - 32% cazuri şi 31-35 ani – 42,7% cazuri, preponderent la primipare - 66% cazuri, ce prezentau anamneza obstetricală complicată 2. Indicaţiile pentru aplicarea ventuzei au fost preponderent din partea fătului, ca hipoxia acută incipientă şi progresantă a fătului în 96.7% cazuri şi numai în cazuri unice - materne: insuficienţa scremetelor - 5.4%cazuri şi patologie extragenitală - miopie forte într-un caz (0.7%). 3. Ventuza obstetricală s-a aplicat preponderent în cavitatea bazinului mic - în 121 cazuri (80.7%), fiind respectate condiţiile de aplicare în cadrul procedeului respectiv. 4. Prognosticul a fost favorabil, atât pentru mama, cât şi pentru nou-născut, necătând la complicaţiile materne şi fetale, incidenţa cărora rămâne a fi majorată, ceea ce înca o dată confirmă necesitaea unui amplu studiu în acest domeniul, precum şi specializării profesionale a cadrelor medicale.
1. Gardella C. The effect of sequential use of vacuum. American Journal of Obstetric and Gynecology, 2001, vol. 185, N. 4. 2. Johanson RB, Menon BK. Vacuum extraction versus forceps for assisted vaginal delivery. Cochrane Database Syst Rev 2000. 3. Vacca A.Birth by vacuum extraction:neonatal outcome. J Paediatr Child Health1996;32:204-6. 4. Голота В.Я. Акушерские щипцы и вакуум-экстракция плода, Киев, «Здоровье», 1985, стр.8-35. 5. http://emedicine.medscape.com/article/271175-overview. BLOCURILE CENTRALE SEGMENTARE APLICATE ÎN OBSTETRICĂ Victor Cojocaru*, Olga Cerneţchi**, Violeta Stasiuc*** Catedra Obstetrică şi Ginecologie USMF „Nicolae Testemiţanu”, IMSP ICŞOSM şi C Abstract Central segmental blocks applied in obstetrics The article analyzes various modes of regional anesthesia as an anesthetic appliance at cesarean sections and natural delivery and comparatively characterizes various types of central segmental blocks. The basic concepts about the different techniques of regional anesthesia are described through a prism of anatomical and physiological conditions, physiological and pathological effects on the mother’s organism, on the delivery, fetus and newborn outcome. Rezumat Articolul prezent analizează diferite metode de anestezie regională ca asistenţă anesteziologică la operaţie cezariană şi naştere fiziologică şi compară diferite metode de bloc central segmentar. Noţiunile de bază a metodelor de anestezie regională centrală sunt descrise prin prizma determinării anatomo-fiziologice, efectelor fiziologice şi patofiziologice asupra organelor şi sistemelor parturientei, asupra travaliului şi repercusiunilor fetale şi neonatale. Avantajele anesteziei regionale în obstetrică au fost observate pentru prima dat de către obstetricianul Oscar Kreis, care a aplicat anestezia spinală parturientelor din Bazel în anul 1900. Anestezia regională aplicată în operaţie cezariană are un risc mai mic decât tehnicile de anestezie generală intravenoasă sau inhalatorie, de a produce depresie la nou-născut sau pneumonie de aspiraţie la gravidă. Analgezia regională aplicată în naşterea fiziologică realizează analgezie excelentă, permiţând gravidei să participe la travaliu şi expulzie; când este aplicată corect, nu influenţează progresul travaliului sau capacitatea mamei de a se screme, în timpul expulziei. Durerea la naştere are un mecanism complex, visceral şi somatic. În faza I, durerea se datorează contracţiei uterine progresive, precum şi dilataţiei cervicale şi a segmentului uterin inferior. Este o durere tipic viscerală şi este transmisă prin fibrele A delta şi C. Această durere apare doar dacă presiunea intrauterină depăşeşte 25 mmHg. În perioada iniţială durerea de naştere corespunde dermatomelor Th11-Th12 şi de aceea este percepută în regiunea inferioară a abdomenului şi în spate. În faza tardivă, durerea iradiază la dermatomul L1 şi L2. Fibrele A delta şi C trec împreună cu fibrele simpatice prin plexul cervical posterior (plexul Frankenhauser) şi plexul hipogastric superior şi pătrund în lanţul simpatic, după care pătrund în măduva spinării la nivelul de la Th10-Th12 pănă la L1-L2. Partea cea mai dureroas a travaliului este sfârşitul fazei I. În faza II-a apare o durere suplimentară faţă de faza I, provocată de dilataţia şi distensia vaginală şi perineală, este de tip somatic şi este transmisă prin fibrele A delta a nervilor ruşinoşi, care pătrund în măduvă prin rădăcinile posterioare S2-S4. Ţinând cont de aspectele susnumite, pentru a controla durerea la naştere fiziologică în perioada I de naştere este necesară blocarea segmentar Th10-L2, iar în perioada II de naştere – a segmentelor S2-S4. Totodată, pentru o anestezie regională adecvată în operaţie cezariană este necesar un bloc analgetic mult mai extins - de la T4 până la S4. [Ngan K., 2003; Littleford J., 2004; Hughes D et. al., 2005]. În obstetrica contemporană se aplică următoarele tehnici de anestezie regională centrală:
Efectele fiziologice şi patofiziologice ale anesteziei regionale. Blocurile regionale se instalează diferenţiat datorită spectrului larg de sensibilitate a fibrelor nervoase la anestezicul local [8,10]. Transmisia durerii se face prin fibrele A delta (durerea ascuţită, circumscrisă) şi C (durerea difuză, surdă). Blocada vegetativă apare de obicei datorită pierderii funcţiei fibrelor B (preganglionare) şi fibrelor C (postganglionare). În concentraţii mici substanţa anestezică poate bloca fibrele mici (A-delta, B şi C), dar lasă intacte fibrele mai groase cu funcţia motorie. Prin acesta se explică decalajul dintre paralizia simpatică, senzorială şi motorie. Deoarece neuronul preganglionar poate face sinapsă cu până la 20-22 neuroni postganglionari, interceptarea fibrei preganglionare prin anestezie regională duce în mod obligatoriu la un răspuns simpatic extins: simpaticoliza este mai cranială decât blocul motor şi analgezic. În continuare vom elucida efectele anesteziei regionale asupra organelor şi sistemelor. Efecte respiratorii. Deoarece în cadrul blocurilor segmentare blocul motor este cu 3-4 segmente mai caudal de nivelul analgeziei cutanate, atingerea segmenţilor toracali superiori nu provoacă depresie esenţială a respiraţiei externe, pentru că paralizia muşchilor intercostali, în cazul acesta, este limitată. Anestezia regională ca anestezie de bază nu este însoţită de schimbări esenţiale ale volumulu respirator, minut-volumului, frecvenţei respiratorie, presiunii gazelor sanguine. Rezistenţa în căile aeriene scade, în special prin bronhodilatare. Faptul este resimţit favorabil de pacienţii cu astm, bronşită astmatiformă etc. Elasticitatea pulmonară creşte şi odată cu aceasta creşte şi distensibilitatea. Fenomenul se explică prin scăderea volumului de sânge intrapulmonar şi a rigidităţii parenchimatoase pulmonare. Efecte renale. Fluxul sanguin renal este menţinut printr-un mecanism de autoreglare locală atâta timp cât presiunea arterială medie este mai mare de 55-60 mmHg. Funcţia de concentrare nu este influenţată. Prin faptul că provoacă distensie vezicală, anestezia regională predispune la retenţie urinară. Se produce o relaxare a muşchiului detrusor (mai ales după anestezia regională cu opioizi), creşte corespunzător capacitatea vezicală, deşi presiunea uretrală rămâne nemodificată. Există retenţie de urină în vezica relaxată, ceea ce necesită cateterismul vezical. Efecte asupra aparatului digestiv. Anestezia regională provoacă: contracţia intestinului subţire; relaxarea sfincterelor; activarea peristaltismului. Alimentaţia perorală se poate relua precoce. Efecte metabolice. Anestezia regională induce un sindrom hipometabolic şi hipodinamic blocând: eferenţele senzitive tisulare, eferenţele simpatice, căile eferente motorii. Anestezia regională înaltă (Th2-Th8) previne creşterea plasmatică a noradrenalinei în faza intraoperatorie, suprimă creşterea postoperatorie a noradrenalinei şi adrenalinei (Pflug A.E. 1981). Previne, de asemenea, creşterea concentraţiei de cortizol, catecolamine şi hormonului de creştere, lipoliză şi bilanţ azotat negativ, care se produc în faza postoperatorie. Anestezia regională previne aproape complet creşterea hormonului antidiuretic (Bonnet F., 1982) prin întreruperea căilor nervoase nociceptive. Este influenţat favorabil bilanţul azotat post-operator. Anestezia regională joasă (Th8-Th12) nu produce acest efect, având o bază neuroanatomică. Medulosuprarenala este inervată de nervii spinali Th6-Th12. Efectele cardiovasculare. Toate efectele cardiovasculare ale anesteziei regionale sunt mediate de: blocarea nervilor simpatici preganglionari, efectul sistemic al anestezicului local, factori, dependenţi de pacient. Simpaticoliza preganglionară scade rezistenţa vasculară periferică, reduce întoarcerea venoasă. O scădere mai evidentă a rezistentei vasculare periferice şi a presiunii arteriale demonstrează pacienţii cu hipertensiune, vârstă înaintată, conmorbiditate (ASA III), hipovolemie. Necătând la faptul, că blocul motor în anestezia spinală este mai intens, aceasta nu produce o desimpatizare mai profundă decât anestezia epidurală. Rezistenţa periferică în urma desimpatizării scade cu cca 12-18%, care, la rândul său, majorează minut-volumul cardiac, ce este condiţionat de un reflex baroreceptor. Dar mecanismul acesta de compensare poate fi rezolvat pe deplină măsură în condiţiile când activitatea cordului nu este afectată şi întoarcerea venoasă, necătând la vasodilatare, este adecvată. Pacienta obstetricală prezintă dificultăţi şi din cauza compresiei venei cave de către uterul gravid, care în poziţia supinantă poate fi aproape completă. Necătând la prezenţa sistemului colateral format din venele spaţiului epidural şi vena azygous, compresia cavală produce scăderea presiunii arteriale materne şi reducerea fluxului uterin. Aorta poate fi la fel compresată, şi cu toate că compresia aortei nu provoacă hipotensiune maternă, ea poate să scadă fluxul uterin [3,6]. Extragerea fătului îndepărtează obstacolul de pe vena cava şi, în condiţiile obişnuite, suplimentează circulaţia sistemică cu aproximativ 250 ml de sânge din sistemul uteroplacentar. Un rol important în dezvoltarea hipotensiunii are viteza de instalare a blocului neural central. În anestezia spinală hipotensiunea se instalează rapid, deoarece simpaticoliza se instalează mai repede faţă de mecanismele fiziologice de compensare. Extensia blocului regional este un alt factor major în dezvoltarea hipotensiunii. Blocul regional care atinge segmentele T1-T4 întrerupe inervarea simpatică a cordului şi decurge cu bradicardie exprimată, hipotensiune. Manifestările reacţiilor vagale, în afară de bradicardie, pot fi reprezentate şi de hipotensiune, greţuri, hiperhidroză şi chiar sincopă. În prezenţa vagotoniei iniţiale (circa 7% din populaţie) reacţiile acestea pot fi foarte exprimate [9]. Numeroase studii demonstrează reducerea cazurilor de hipotensiune la parturientele supuse operaţiei cezariene care sunt în travaliu de 2-3 ori în compraţie cu pacientele gravide care nu sunt în travaliu. Frecvenţa relativ scăzută a hipotensiunii la parturientele în naştere se explică prin deplasarea mecanică a centrului de greutate al uterului în timpul contracţiei şi autotransfuzia sângelui din vasele uterine în circulaţia sistemică [2]. În adiţie la vasodilatarea cauzată de blocul regional, oxitocina însăşi poate provoca schimbări cardiovasculare. Presiunea sanguină scade cu 30%, rezistenţa periferică scade cu 50%, volumul-bătaie creşte cu 25%, frecvenţa cardiacă creşte cu 30%, iar debitul cardiac creşte cu 50%. Creşte presiunea şi în artera pulmonară. Dozele mari de oxitocină sunt bine tolerate fiind administrate în infuzie fără administrare preventivă în bolus [7]. În ziua de azi este bine cunoscut faptul, că necătând la aceea că în cadrul blocurilor segmentare procesele de simpaticoliză sunt principale în geneza dereglărilor hemodinamice, un rol important are şi absorbţia anestezicului local din spaţiul epidural (în cazul anesteziei epidurale), fapt care intensifică depresia sistemului cardiovascular. Creşterea nivelului de progesteronă şi b-estradiolă în timpul sarcinii măreşte sensibilitatea nervilor periferici către anestezicele locale, ceea ce reduce necesitatea anestezicelor şi creşte riscul reacţiilor toxice. Adrenalina, adăugată în soluţiile pentru anestezie epidurală în concentraţie 1:200000 provoacă vasoconstricţie locală, limitează prin aceasta absorbţia sistemică de anestezic, intensifică blocul anestezic prin acţiunea directă asupra receptorilor alfa-adrenergici - mediatori ai analgeziei, iar fiind absorbată în circulaţia sistemică, reduce riscul de hipotensiune arterială maternă [5]. Pentru a reduce incidenţa hipotensiunilor în cadrul anesteziilor regionale a fost propus un şir de metode: în aplicarea dispozitivelor emfatice, bandajelor elastice pe extremităţile inferioare. O metodă mecanică importantă în obstetrică este evitarea compresiei aortocavale de către uterul gravid prin poziţionarea laterală a gravidei, rotirea şi înclinarea mesei spre stânga, aplicarea unui dispozitiv sub coapsa şi trunchiul stâng (dispozitivul Colon-Morale sau Kennedy) [2,4]. Este demonstrat, că terapia infuzională scade severitatea reacţiilor hipotensive şi reduce viteza de dezvoltare a acestora, însă preinfuzia de rutină poate fi periculoasă la pacientele cu rezervele cardiace limitate, la parturientele preeclamptice. Toate gravidele sunt în grupul de risc de dezvoltare a edemului pulmonar din cauza retenţiei hidrice caracteristice gravidităţii, inclusiv şi în interstiţiul pulmonar şi permeabilităţii crescute a capilarelor pulmonari. Frecvenţa cazurilor de hipotensiune, care necesită administrarea preparatelor vasotonice, poate să atingă, după datele diferitor autori, 27-33% [1] În obstetrică corijarea farmacologică a hipotensiunii se aplică deja la scăderea presiunii arteriale cu 10-20% [3]. Potrivit datelor literaturii, efedrina este adrenomimeticul cel mai frecvent utilizat în tratamentul hipotensiunii în timpul anesteziei regionale în obstetrică, deoarece la utilizarea lui nu a fost obsevată afectarea fluxului uteroplacentar. Fenilefrina nu produce vasoconstricţie uterină şi poate fi utilizată în obstetrică, ţinând cont că administrarea ei poate fi asociată cu bradicardia maternă. În cazul hipotensiunii materne induse de blocul central poate să scadă circulaţia uterină, deoarece perfuzia uterină este dependentă de presiunea arterială medie a parturientei şi are capacitate minimă de autoreglare. Necătând la faptul, că starea fătului şi a nou-născutului poate fi alterată nu doar de hipotensiunea maternă, ci şi de acţiunea vasopresorului administrat pentru contracararea hipotensiunii, este indiscutabil faptul că tratamentul hipotensiunii materne este mai important decât alegerea preparatului vasoconstrictor. Anestezia regională reduce pierderile sanguine intraoperatorii. Aceasta se produce atît datorită evitării anestezicelor volatile care au un efect relaxant asupra uterului, cît şi datorită reducerii presiunii în plexul venos pelvian din cauza venodilatării. Mobilizarea precoce este un alt beneficiu dovedit al anesteziei regionale, care este condiţionat de evitarea efectelor depresante ale anesteziei generale şi excluderea răspunsului la stres prin efectul prioritar al blocului regional. Blocul regional continuu reduce indicii scorului de durere în perioada postoperatorie. Aceasta este reflectat în scăderea necesităţii opioidelor şi astfel ameliorarea profilului somatosensor al lăuzei şi nou-născutului. Evitarea influenţei anestezicelor generale asupra nou-născutului este reflectată în scăderea intervenţiilor în perioada postpartum şi în alimentarea precoce. Epidurala înlătură discoordonarea activitatăţii uterine, dacă nu apare hipotensiune severă.
Dacă condiţiile pentru dezvoltarea intrauterină au fost favorabile, starea generală a fătului şi nou-născutului este condiţionată de influenţa directă sau indirectă a anesteziei şi de tehnica operatorie. Cu toate că avantajele anesteziei regionale faţă de anestezia generală în obstetrică sunt bine cunoscute, totuşi, nu este exclusă acţiunea anestezicelor locale şi a adjuvanţilor asupra fătului, la fel ca şi acţiunea nefavorabilă indirectă a hipotensiunii, care este frecventă în anestezia regională. Influenţa medicamentelor asupra fătului atât în anestezia generală, cât şi în anestezia regională este determinată de traversarea barierei placentare şi este dependentă de: doza preparatelor, proprietăţile fizico-chimice (coeficienţi de partiţie sânge-ţesut, liposolubilitate, legare de proteine (alfa-1-glicoproteina şi albumina)), greutatea lor moleculară, concentraţia în sângele matern, fluxul sanguin în diverse organe, pH tisular, captarea ionică în ţesuturile fetale, rata şi sediul metabolizării compuşilor, etc [1]. Fenomenul de captare ionică în ţesuturile fetale este dependent de pH-ul fetal. În acidoza fetală, substanţele bazice trec în compartimentul plasmatic mai acid: de la mamă la făt. Lidocaina traversează rapid placenta în forma neionizată prin difuziune pasivă. Legarea de proteinele plasmatice materne diminuează mult transferul. Sistemele de metabolizare a anestezicelor locale la nou-născuţi şi copii până la 3 ani sunt imature, iar fluxul hepatic este redus. La fel este redusă concentraţia proteinelor serice (alfa-1-glicoproteina şi albumina), iar capacitatea proteinelor de a lega anestezicele constituie 50% din cea a adultului. Acidoza fetală favorizează apariţia unei concentraţii crescute de lidocaină în ţesuturile fetale, deoarece scade legarea anestezicului cu proteinele plasmatice De aceea efectul sistemic toxic al anestezicului local se desfăşoară mai uşor [3]. Anestezicele locale de tip amidă (bupivacaina, ropivacaina) practic nu traversează bariera placentară. Până în prezent este discutabilă influenţa directă asupra bătăilor cordului fetal a opioidelor folosite în calitate de adjuvanţi în anestezia regională. Dereglarea BCF după administrarea intratecală a opioideilor poate fi cauzată de reducerea circulaţiei uteroplacentare din cauza hipotensiunii materne, sau din cauza creşterii tonusului uterin. Scăderea presiunii arteriale materne poate fi cauzată de efectul analgetic. Se presupune că alinarea rapidă a durerii după injectarea subarahnoidiană a opioidelor, scade brusc concentraţia epinefrinei circulante cu efectul ei uterorelaxant сu predominarea influenţei norepinefrinei, şi, ca consecinţă, scade influenţa beta-adrenergică inhibitorie asupra activitatăţii uterine. În urma acestor schimbări, pentru câteva minute, până la instalarea unui echilibru nou, contracţiile uterine devin mai frecvente şi mai intense [2,5]. Echilibrul acido-bazic fetal, deşi are o strânsă legetură cu echilibrul acido-bazic matern, totuşi nu este influenţat direct de către aceasta. Acidoza respiratorie maternă, prin simpaticotonia pe care o antrenează, crescând debitul cardiac şi fluxul sanguin uterin la mamă, poate creşte oxigenarea fetală. Acidoza fetală poate interveni ca o consecinţă a acidozei materne în cazurile de eclampsie, nefropatie şi diabet zaharat, acidoza metabolică maternă diminuând eliminarea acizilor nevolatile prin placentă [1,3]. Indicaţii şi contraindicaţii. Cea mai frecventă indicaţie pentru blocul central este solicitarea parturientei pentru analgeziei adecvată în timpul naşterii fiziologice sau prin operaţie cezariană. Alte indicaţii, care la fel sunt luate în considerare sunt preeclampsia, maladii cardiorespiratorii, în care schimbările treptate şi controlabile, produse de blocul central, sunt avantajoase. La pacientele, la care intubarea este potenţial dificilă, şi la pacientele cu obezitate morbidă, necătând la dificultăţile tehnice şi riscurile cunoscute, epidurala lombară are avantaje recunoscute. Referitor la contraindicaţii, refuzul parturientei este o contraindicaţie absolută. Coagulopatiile sunt obiectul debatelor. Administrarea heparinei sau anticoagulantelor orale este contraindicaţie absolută. Satisfăcătoare pentru efectuarea blocului central este cantitatea trombocitelor mai sus de 80x109/l. Administrarea aspirinei la pacientele supuse blocului central nu mai este subiectul debatelor, deoarece nu produce efecte nocive. Alte contraindicaţii clasice includ presiunea intracraniană crescută, infecţia cutanată locală, lipsa condiţiilor necesare pentru resuscitare, sau lipsa personalului medical instruit. Analgezia epidurală lombară este indusă când travaliul este stabilit, cu o dilatare cervicală de 4-5 cm la primipare, şi de 3 cm, la multipare, şi cu contracţii puternice la 1 minut durată, la interval de 3 minute. Dacă se anticipează folosirea oxitocinei, analgezia poate fi începută mai devreme. Datele privind efectele blocului central asupra travaliului sunt controversate până în prezent. Poate fi o scădere tranzitorie în activitatea uterină în faza I, din cauza hipotensiunii materne, compresiei aorto-cavale, absorbţiei unor doze mărite de anestezice locale, absorbţiei de adrenalină în soluţiile de anestezic local. Numeroase studii arată, că progresul travaliului din faza I nu scade, dacă gravidele sunt în poziţie laterală şi se evită hipotensiunea. Conform Băncii de Informaţii Cochrane, analgezia epidurală măreşte riscul aplicării forcepsului sau vacuum-extractorului. Factorii care contribuie la folosirea forcepsului sunt blocarea reflexului Ferguson (stimularea nervilor parasimpatici ai pelvisului creşte activitatea uterină prin eliberarea bruscă de oxitocină) şi încărcarea cu lichide intravenos (perfuzia), care deprimă hormonul antidiuretic şi totodată secreţie de oxitocină (ambii hormoni provin din hipofiza posterioară). Folosirea forcepsului, asociată cu analgezia epidurală, poate fi redusă, prin administrarea de oxitocină gravidei. Concentraţia şi volumul anestezicului local trebuie adaptat pentru a mări la maximum forţa musculară a parturientei, în timp ce se menţine un bun control al durerii. Colegiul american de obstetrică-ginecologie a recomandat, în 1988, că naşterea cu forceps să se ia în consideraţie la parturientele multipare cu analgezie epidurală, la care faza a II-a este mai lungă de 3 ore, iar la parturientele fără analgezie regională, dacă această fază durează peste 2 ore. Frecvenţa naşterilor cu forceps depinde de practica obstetricală şi de intensitatea blocajului anestezic. Creşterea duratei fazei a II-a nu este o problemă, atâta timp cât fătul este monitorizat continuu şi bătăile inimii fetale şi starea acido-bazică sunt normale. Unii obstetricieni termină analgezia epidurală (prin injecţie intermitentă sau infuzie continuă) la o dilataţie a colului de peste 8 cm, pentru a permite gravidei să exercite efortul de expulzie. Nu sunt suficiente dovezi pentru a susţine ipoteza că întreruperea analgeziei epidurale în faza a doua a naşterii reduce rata delivrării instrumentale. Totodată, este evident că întreruperea analgeziei epidurale în faza a doua a naşterii are influenţă negativă asupra stării psihoemoţionale a parturientei. Totuşi, practica de întrerupere a analgeziei epidurale în faza a doua a naşterii este răspândită, şi reducerea delivrării instrumentale poate fi clinic importantă. De aceea, este nevoie de studii desfăşurate pentru a determina dacă efectul acesta este real sau nu, şi pentru a aduce dovezi puternice privind aspectele de securitate. Avantajele analgeziei epidurale la naştere:
Dezavantajele analgeziei epidurale la naştere:
- prezenţa contraindicaţiilor: refuzul pacientei, şoc hipovolemic, infecţia la locul injecţiei sau septicemia, tulburări de coagulare, unele tulburări neurologice. Analgezia epidurală controlată de pacient este un sistem nou de administrare a drogurilor prin cateterul epidural, în care pacienta pune în funcţie o pompă automatizată pentru a introduce o doză stabilită de anestezic local, peste anumite perioade de timp, care sunt aranjate conform dozei inofensive maxime permise intr-un interval de timp. Principalele avantaje sunt satisfacţia pacientelor şi reducerea sarcinilor personalului medical. Yüklə 1,68 Mb. Dostları ilə paylaş:
|