PARTICULARITĂŢILE EVOLUŢIEI SARCINII, NAŞTERII ŞI PERIOADEI NEONATALE ÎN CAZUL FEŢILOR MACROSOMI
Cristina Melinte, Maxim Dobrioglo, Petru Roşca, Mihail Surguci, Corina Cardaniuc
Catedra Obstetrică şi Ginecologie USMF "Nicolae Testemiţanu"
Summary
The particularities of pregnancy, delivery and neonatal
period evolution in case of macrosomic fetuses
The aim of the study was to evaluate the particularities of pregnancy, delivery and neonatal period evolution in case of macrosomic fetuses. The study population included 356 pregnant women that delivered in Municipal Maternity Hospital № 2 during 2007 and were divided into two groups: group I (study group) included 178 women whose newborns had weight ≥ 4000 gr., group II (control group) included 178 women whose newborns had weight <4000 gr. According to a specifically developed paper, we selected and analyzed the survey data sheets, which included the age, size, weight, obstetrical-gynecological and somatic history of patients, uterine height, abdominal perimeter, gestational age, maternal and fetal consequences at birth and during neonatal period, size and weight of newborns, Apgar score. Data were analyzed according to statistics percentage method. The obtained results showed that macrosomia is frequently associated with abnormal uterine contractions, perineo/episiotomies, maternal tissues trauma at birth, caesarean section and hypotonic uterine bleeding. The incidence of fetal injury was 2.3 times greater for macrosomic fetuses and the rate of newborns with asphyxia and cerebral circulation disorders was 2.6 times higher in the study group versus control group.
Rezumat
Scopul studiului a fost evaluarea particularităţilor evoluţiei sarcinii, naşterii şi a perioadei neonatale în cazul feţilor macrosomi. În studiu au fost incluse 356 parturiente care au născut în cadrul Maternităţii municipale № 2 pe parcursul anului 2007 şi care au fost divizate în 2 loturi: lotul I (lot de bază) a inclus 178 parturiente a căror nou-născuţi au avut greutatea de ≥4000 gr.; lotul II (lot control) a inclus 178 parturiente a căror nou-născuţi au avut greutatea 4000 gr. Conform unei anchete special elaborate, au fost selectate şi analizate datele din fişele de observaţie, care au inclus vârsta, talia, greutatea, antecedentele obstetrical-ginecologice şi somatice ale pacientelor, înălţimea fundului uterin, perimetrul abdominal, vârsta gestaţională, consecinţele materne şi fetale în naştere şi în perioada neonatală, talia şi greutatea nou-născuţilor, scorul Apgar. Datele au fost evaluate în baza indicilor clinico-statistici prin metoda procentuală. Rezultatele obţinute demonstrează faptul că naşterea feţilor macrosomi se asociază mai frecvent cu anomalii ale forţelor de contracţie uterină, perineo-epiziotomii, traumatisme ale căilor moi de naştere, hemoragii uterine hipotonice şi operaţie cezariană. Incidenţa traumatismului fetal în naştere a fost de 2,3 ori mai mare în cazul feţilor macrosomi, iar rata nou-născuţilor în asfixie şi cu dereglări circulatorii cerebrale a fost de 2,6 ori mai mare în lotul de bază comparativ cu lotul control.
Introducere
Ocrotirea sănătăţii mamei şi copilului reprezintă una din cele mai actuale probleme ale societăţii. Îngrijirea profesională maternă este frecvent acordată gravidelor la care se suspectă un făt macrosom, deoarece evoluţia sarcinii şi, în special, a naşterii în aceste cazuri se asociază cu o frecvenţă mai înaltă a complicaţiilor. Recunoscând riscurile speciale ale sarcinilor asociate cu feţi macrosomi, medicii obstetricieni încearcă să găsească căi corecte pentru a preveni creşterea fetală şi caută intervenţii, inclusiv operaţia cezariană [8,12] sau inducţia naşterii [7] pentru a optimiza rezultatele materne şi fetale.
Termenul de „macrosomie” este utilizat pentru a descrie nou-născutul cu pondere excesivă la naştere. Macrosomia fetală este difinită drept greutatea fătului la naştere mai mare de 4000 g. Diagnosticul definitiv de macrosomie fetală poate fi stabilit numai prin măsurarea greutăţii nou-născutului după naştere, prin urmare, este confirmat numai retrospectiv.
În momentul actual, incidenţa sarcinii cu făt macrosom constituie circa 10-14%, rata complicaţiilor şi traumatismelor secundare materne sau fetale fiind de peste 60% din totalul acestor sarcini. Astfel, macrosomia plasează mama şi fătul sau nou-născutul în grupul de risc.
Ţinând cont de acest fapt, numeroase studii au fost orientate spre identificarea sau suspectarea feţilor macrosomi şi elaborarea unei atitudini flexibile vis-a-vis de naştere. Detectarea acestor sarcini cu risc crescut ar permite o consiliere corespunzătoare, implementarea unor planuri de monitorizare şi îngrijire pe parcursul sarcinii, naşterii şi după naştere, cât şi intervenirea la timp pentru a reduce riscul matern şi fetal.
Sunt cunoscute trei strategii majore, utilizate pentru evidenţierea feţilor macrosomi: 1. Determinarea factorilor clinici de risc; 2. Estimarea clinică a greutăţii fetale (ÎFU, CA, manevrele palpării Leopold); 3. Examenul ecografic. Fiecare metodă posedă, însă, limite substanţiale.
Factorii de risc pentru dezvoltarea feţilor macrosomi includ:
-
Diabetul zaharat matern – este unul din cei mai importanţi factori de risc. Macrosomia fetală se constată în 50% din sarcinile complicate cu diabet gestaţional şi în 40% din sarcinile asociate cu diabet pregestaţional [14].
-
Greutatea maternă anterioară sarcinii poate afecta greutatea fătului. Femeile obeze prezintă o probabilitate mai mare de a naşte un făt macrosom (cu 10-20%). [2].
-
Adaosul ponderal excesiv în timpul sarcinii constituie un factor de risc pentru macrosomie. Riscul este mai mare la femeile cu obezitate, comparativ cu cele normoponderale [2].
-
Vârsta gestaţională. Sarcinile prelungite (>41SA) sunt asociate cu o creştere a incidenţei macrosomiei (cu 10-20%) [14]. După termenul de 37 s.a., fătul câştigă în greutate câte 230g săptămânal [12].
-
Multiparitatea măreşte riscul macrosomiei. Conform datelor din literatură, al II-lea copil este cu 20-30% mai mare decât primul [15].
-
Macrosomia în antecedente poate influienţa sarcinile ulterioare, cu dezvoltarea feţilor macrosomi.
-
Sexul fetal influienţează potenţialul macrosomic. Greutatea nou-născuţilor de sex masculin este mai mare, comparativ cu nou-născuţii de sex femenin la aceeaşi vârstă gestaţională [4]. După săptămînile 34-36 de gestaţie, feţii de sex masculin tind sa fie cu 50-100g mai grei decât feţii de sex feminin.
-
Incompatibilitatea materno-fetală cu atingere feto-anexială/anasacră.
-
Malformaţiile fetale
-
Factorul genetic, deasemenea, contribuie la dezvoltarea macrosomiei.
Estimarea clinică a greutăţii fetale. Volumul lichidului amniotic, mărimea şi configuraţia uterului, cât şi constituţia maternă complică estimarea greutăţii fătului prin palpare Leopold. Unele studii raportează o eroare medie a acestei metode de aproximativ 300 gr. [3,16].
Diagnosticul clinic de macrosomie poate fi stabilit şi pe baza măsurării înălţimii fundului uterin ≥ 40cm sau a perimetrului abdominal ≥ 100cm.
Examenul ecografic este considerat ca o metodă exactă de estimare a greutăţii fetale [11]. Din nefericire, eroarea medie variază între 300 şi 550 gr. [3,10,16].
Consecinţele materne:
În general este vorba de naşteri laborioase, cu intervenţii instrumentale, asociate frecvent cu:
-
Dilacerări de părţi moi (vagin, col, perinei-vulvă, uretră, ruptură uterină) [1]
-
Hemoragii în postpartum
-
Infecţii puerperale
-
Accidente trombo-embolice
-
Sechele vulvo-vagino-perineale, de sfincter anal, incontinenţă urinară, fistule
Consecinţele fetale:
-
Distocia de umeri reprezintă un accident major şi o urgenţă extremă. Conform datelor lui Langnikel D. (1987), distocia de umeri se întâlneşte în 3% din totalitatea naşterilor cu feţi macrosomi. Dacă nu este rezolvată corect, poate să antreneze o fractură de claviculă sau humerus [5], traumatisme ale plexului brahial sau nervului facial, paralizie Erb-Duchenne [6], deces fetal drept consecinţă a asfixiei, a tracţiunilor exagerate cu dislocări de coloană cervicală, hemoragii [1,9].
-
Traumatism fetal
În acest fel, macrosomia rămâne o complicaţie care clasifică sarcina şi naşterea în grupul celor cu risc crescut. În momentul actual în literatura de specialitate nu există date suficiente, care ar permite elaborarea unor măsuri predictive în caz de macrosomie. Unii autori sugerează necesitatea practicării operatiei cezariene de rutină în cazul sarciniloe cu feţi estimaţi drept macrosomi, în încercarea de a evita traumatismele fetale şi materne în naştere. Conform altor autori, însă, acestor femei ar trebui să li se ofere ocazia de a naşte pe cale vaginală, efectuând în prealabil proba de travaliu. Lipsa unor păreri unice şi a unor măsuri preventive eficiente impun necesitatea studiilor ulterioare pentru a elabora un algoritm unic de diagnostic şi conduită al sarcinii cu feţi macrosomi.
Scopul studiului prezent a fost evaluarea particularităţilor evoluţiei sarcinii, naşterii şi a perioadei neonatale în cazul feţilor macrosomi.
Material şi metode
În studiul retrospectiv au fost incluse 356 parturiente care au născut în cadrul Maternităţii Municipale № 2 pe parcursul anului 2007 şi care au fost divizate în 2 loturi:
-
Lotul I (lot de bază) a inclus 178 parturiente a căror nou-născuţi au avut greutatea de ≥4000 gr.;
-
Lotul II (lot control) a inclus 178 parturiente a căror nou-născuţi au avut greutatea <4000 gr.
Conform unei anchete special elaborate, au fost selectate şi analizate datele din fişele de observaţie obstetricale, care au inclus vârsta, talia, greutatea, antecedentele obstetrical-ginecologice şi somatice ale pacientelor, înălţimea fundului uterin, perimetrul abdominal, vârsta gestaţională, consecinţele materne şi fetale în naştere şi în perioada neonatală, talia şi greutatea nou-născuţilor, scorul Apgar.
Datele obţinute au fost evaluate în baza indicilor clinico-statistici prin metoda procentuală.
Rezultate
Rezultatele obţinute în cadrul studiului reflectă faptul că 70,3% din parturientele care au născut feţi macrosomi aparţineau limitelor de vârstă cuprinse între 18 şi 29 ani, 19,6% aveau vârsta cuprinsă între 30-34 ani, iar 10,1% aveau vîrsta de 35 ani şi mai mult. Primipare în lotul de bază erau 43,8% parturiente, iar multipare – 56,2% parturiente. Naşteri la termen cu feţi macrosomi au avut loc în 48,9% cazuri, sarcini prelungite – în 51,1% cazuri.
Incidenţa maladiilor extragenitale a fost comparabilă în ambele loturi de paciente incluse în studiu. Ţinem să menţionăm, că obezitatea s-a constatat în 37,6% cazuri în lotul de bază, comparativ cu cu 22,5% cazuri în lotul control, ceea ce reflectă o incidenţă mai mare a acestei patologii la parturientele care au născut copii cu greutatea de ≥4000 gr.
Studierea antecedentelor obstetricale a evidenţiat o incidenţă mai mare a avorturilor în anamneză la parturientele din lotul de bază - 61,2% cazuri, comparativ cu parturientele din lotul control – 39,3%. Făt macrosom în anamneză s-a constatat la 11,3% parturiente din lotul de bază, comparativ cu 1,7% parturiente din lotul de control.
Evoluţia sarcinii la parturientele incluse în studiu este reprezentată în tabelul 1.
Tabelul 1
Incidenţa complicaţiilor în timpul sarcinii la parturientele incluse în studiu
Indice
|
P, %
|
Lotul de bază
|
Lotul control
|
Iminenţa de avort spontan
|
9,5%
|
4,5%
|
Iminenţa de naştere prematură
|
5,0%
|
4,5%
|
Anemie feriprivă
|
60,7%
|
49,5%
|
Gestoza precoce
|
4,5%
|
2,8%
|
Gestoza tardivă
|
14,0%
|
2,3%
|
Astfel, iminenţa de întrerupere a sarcinii s-a înregistrat de 1,6 ori mai frecvent în lotul de bază comparativ cu lotul control, iar anemia feriprivă - de 1,2 ori mai frecvent. Mai mult, incidenţa gestozelor precoce sau tardive a fost mai mare în lotul de bază, comparativ cu lotul control (18,5% versus 5,1%).
Frecvenţa anomaliilor activităţii travaliului a fost mai mare la parturientele care au născut copii macrosomi, comparativ cu parturientele din lotul control (23,6% versus 13%). În mod similar şi complicaţiile în perioada de lăuzie precoce au fost înregistrate mai frecvent la pacientele care au născut copii cu greutatea ≥ 4000 gr., comparativ cu cele din lotul control. Traumatismul căilor moi de naştere s-a constatat în 39,3% cazuri în lotul de bază şi în 33,7% cazuri în lotul control. Incidenţa hemoragiei uterine hipotonice a constituit circa 8,4% în lotul de bază comparativ cu 2,8% în lotul control. Datele despre evoluţia naşterii sunt relatate în tabelul 2.
Tabelul 2
Incidenţa complicaţiilor în timpul naşterii la parturientele incluse în studiu
Indice
|
P, %
|
Lotul de bază
|
Lotul control
|
Hipotonie uterină primară
|
11,2%
|
6,8%
|
Hipotonie uterină secundară
|
8,4%
|
4,0%
|
Insuficienţa forţelor de expulzie
|
4,0%
|
2,2%
|
RPPA
|
18,5%
|
19,1%
|
Traumatismul căilor moi de naştere
|
39,3%
|
14,2%
|
Hemoragie hipotonică
|
8,4%
|
2,8%
|
Analiza conduitei naşterii la parturientele din lotul de bază care au născut copii macrosomi arată că procentul naşterilor per vias naturalis a constituit 84,5%, perineo/epiziotomie s-a efectuat în 26,4% cazuri, iar rata operaţiilor cezariene a constituit 15,5%, majoritatea fiind efectuate în regim de urgenţă pentru insuficienţa forţelor de contracţie, hipoxie fetală sau disproporţie cefalo-pelvină (bazin clinic strâmtat). Datele despre modalitatea şi conduita naşterii sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Conduita şi modalitatea naşterii la parturientele incluse în studiu
Indice
|
P, %
|
Lotul de bază
|
Lotul control
|
Perineo- epiziotomie
|
26,4%
|
19,6%
|
Naştere per vias naturalis
|
84,5%
|
88,0%
|
Operaţie cezariană
|
15,5%
|
12,0%
|
Analiza consecinţelor perinatale demonstrează o incidenţă mai mare a asfixiei nou-născuţilor în lotul de bază, care a constituit circa 6,2% comparativ cu 1,7% în lotul control. Sindrom de aspiraţie s-a constatat la 2,2% nou-născuţi cu greautatea de ≥ 4000 gr din lotul de bază, comparativ cu 0% în lotul control, iar traumatismului fetal s-a constatat la 13% din nou-născuţii cu greautatea de ≥ 4000 gr. din lotul de bază comparativ cu 5,7% cazuri în lotul control. Tipul şi incidenţa complicaţiilor fetale în naştere sunt prezentate în tabelul 4.
Tabelul 4
Frecvenţa consecinţelor fetale în naştere şi în perioada neonatală
Indice
|
P, %
|
Lotul de bază
|
Lotul control
|
Hipoxie fetală
|
1,1%
|
1,1%
|
Distocia umerilor
|
2,8%
|
0
|
Asfixie fetală
|
6,2%
|
1,7%
|
Cefalohematom
|
4,0%
|
4,0%
|
Fractură de clavicula (cu pareză Erb-Duchene)
|
6,2%
|
1,7%
|
Encefalopatie hipoxico-ischemică
|
5,6%
|
2,8%
|
Sindrom de supraexcitaţie
|
5,6%
|
2,2%
|
Sindrom de aspiraţie
|
2,2%
|
0
|
Concluzii
-
Rezultatele studiului au demonstrat o incidenţă mai mare a obezităţii şi a antecedentelor obstetricale complicate la parturientele care au născut copii cu greutatea ≥ 4000g.
-
Naşterea în cazul feţilor macrosomi se complică mai frecvent cu anomalii ale activităţii travaliului, traumatisme a căilor moi de naştere, hemoragii uterine hipotonice.
-
Rata operaţiei cezariene este mai mare în cazul feţilor macrosomi, majoritatea intervenţiilor fiind efectuate în regim de urgenţă pentru insuficienţa forţelor de contracţie, hipoxie fetală sau disproporţie cefalo-pelvină (bazin clinic strâmtat).
-
Feţii cu greutatea ≥4000 gr sunt supuşi mai frecvent traumatismului în timpul naşterii şi se nasc mai frecvent în asfixie sau cu dereglări circulatorii cerebrale, comparativ cu feţii cu greutatea <4000 gr.
Bibliografie
-
Baskett TF, Allen AC. Perinatal implications of shoulder dystocia. Obstet Gynecol 1995;86:14-7.
-
Catalano PM. Management of obesity in pregnancy. Obstet Gynecol. Feb 2007;109(2 Pt 1):419-33.
-
Chauhan SP, Lutton PM, Bailey KJ, Guerrieri JP, Morrison JC. Intrapartum clinical, sonographic, and parous patients' estimates of newborn birth weight. Obstet Gynecol 1992;79:956-8.
-
Di Renzo GC, Rosati A, Sarti RD, Cruciani L, Cutuli AM. Does fetal sex affect pregnancy outcome?. Gend Med. Mar 2007;4(1):19-30.
-
Gherman RB, Ouzounian JG, Goodwin TM. Obstetric maneuvers for shoulder dystocia and associated fetal morbidity. Am J Obstet Gynecol 1998;178: 1126-30.
-
Gherman RB, Ouzounian JG, Miller DA, Kwok L, Goodwin TM. Spontaneous vaginal delivery: a risk factor for Erb's palsy? Am J Obstet Gynecol 1998;178:423-7.
-
Irion O, Boulvain M. Induction of labour for suspected fetal macrosomia. Cochrane Database Syst Rev 2000
-
Langer O, Berkus MD, Huff RW, Samueloff A. Shoulder dystocia: should the fetus weighing greater than or equal to 4000 grams be delivered by cesarean section? Am J Obstet Gynecol 1991;165:831-7
-
Lipscomb KR, Gregory K, Shaw K. The outcome of macrosomic infants weighing at least 4500 grams: Los Angeles County + University of Southern California experience. Obstet Gynecol 1995;85:558-64.
10. McLaren RA, Puckett JL, Chauhan SP. Estimators of birth weight in pregnant women requiring insulin: a comparison of seven sonographic models. Obstet Gynecol 1995;85:565-9
11. Miller JM, Brown HL, Khawli OF, Pastorek JG 2d, Gabert HA. Ultrasonographic identification of the macrosomic fetus. Am J Obstet Gynecol 1988;159: 1110-4.
12. Ott WJ. The diagnosis of altered fetal growth. Obstet Gynecol Clin North Am 1988;15:237-63.
13. Parks DG, Ziel HK. Macrosomia. A proposed indication for primary cesarean section. Obstet Gynecol 1978;52:407-9
14. Spellacy WN, Miller S, Winegar A, Peterson PQ. Macrosomia--maternal characteristics and infant complications. Obstet Gynecol. Aug 1985;66(2):158-61
15. Thomson AM, Billewicz WZ, Hytten FE. The assessment of fetal growth. J Obstet Gynaecol Br Commonw. Sep 1968;75(9):903-16.
16. Watson WJ, Soisson AP, Harlass FE. Estimated weight of the term fetus. Accuracy of ultrasound vs. clinical examination. J Reprod Med 1988;33:369-71.
OPTIMIZAREA CONDUITEI NAŞTERII LA GRAVIDELE CU HERPES GENITAL
Silvia Agop
Catedra Obstetrică şi Ginecologie FPM USMF ” Nicolae Testemiţanu”
Summary
Improving the delivery behavian in pregnant women with genital herpes
Both types 1 and 2 of the virus Herpes simplex may cause neonatal herpes. It is a severe pathology with a high rate af mortality (up to 50%) in new-born [5]. The risc of neonatal infection depends on the form of genital herpes in mother. It constitutes from 0,1% to 75% [9].
The study has assessed the modality of delivery, peculiarities of delivery evolution and the condition of the new-born in 714 pregnant women diagnosed with Acute herpes infection or in the condition of reactivation during 5 years, 2004-2008 within IMSP SCM nr.1. The best waz of delivery throngh cesarian section in case of herpes infection must be assessed depending on the clinical form of the primarz or reactivated genital herpes, confirmed by the presence of eruptions or positive serological reactions to HVS 1 and 2 (RPL or IgM).
Rezumat
Ambele tipuri 1şi 2 ale virusului Herpes Simplex pot cauza herpes neonatal, o patologie severă cu o rată mare a mortalităţii (pînă la 50%) la nou-născuţi [5]. Riscul infectării neonatale depinde de forma herpesului genital la mamă şi alcătueşte de la 0,1% pînă 75% [9]. În studiu a fost estimată modalitatea de finisare a sarcinei, particularităţile evoluţiei naşterii şi starea nou născuţilor la 714 gravide diagnosticate cu infecţie herpetică acută sau în reactivare, pe parcurs a 5 ani, 2004-2008 în cadrul IMSP SCM nr.1. În cazul infecţiei herpetice modul optimal de naştere prin operaţie cezariană, trebuie apreciat în dependenţă de forma clinică a herpesului genital primar sau în reactivare, confirmat prin prezenţa erupţiilor sau reacţii serologice pozitive la HVS 1şi 2 (PCR sau IgM).
Actualitatea temei
Incidenţa infecţiei herpetice la nou-născut variază între 2% - 48% şi depinde de forma clinică a HG care a fost apreciată în timpul sarcinei sau naşterii [14,17]. Riscul major de infecţie (40-50%) este prezent la copii gravidelor ce au suportat infecţie herpetică primară, asociată des cu decorticări cerebrale [7]. Modalitatea de infectare a fătului poate avea loc transplacentar în timpul viremiei la mamă, cît şi prin contact cu căile de naştere infectate în nasterea per vias naturalis prin ecimozele superficiale, conjunctiva fătului, aspiraţia apelor amniotice şi pătrunderea la nivelul plămînilor [8]. Mortalitatea condiţionată de herpes neonatal constitue 50-70%, dacă infecţia herpetică a survenit sau s-a reactivat în ultimile 8 săptămîni de sarcină [8]. Infectarea fătului cu HVS se poate solda cu: retard mental, dezvoltare psihomotorie întîrziată, calcinate cerebrale, hidrocefalie şi microcefalie [6]. Diagnosticul precoce a HVS la gravide după Migunov previne infectarea fiecarui al 5-lea nou-născut din 1000 naşteri [5,12]. Modalitatea optimă de finisare a sarcinei în cazul prezenţei erupţiilor pe perineu, vulvă, vagin şi colul uterin în travaliu, cu scurgerea lichidului amniotic pînă la 4-6 ore, este operaţia cezariană ce previne infectarea fătului în 90% cazuri [3,17]
Scopul studiului constă în studierea particularităţilor evoluţiei naşterii la gravidele cu herpes genital, modalitatea optimă de finisare a sarcinei şi starea nou-născuţilor, mamele cărora au suportat infecţie herpetică în timpul gestaţiei.
Materiale şi metode
Au fost studiate particularităţile evoluţiei naşterii, modalitatea de finisare a sarcinei şi starea nou născuţilor la 714 gravide diagnosticate cu infecţie herpetică acută sau în reactivare pe parcurs a 5 ani, 2004-2008 în cadrul IMSP SCM nr.1. Datele obţinute au fost prelucrate compiuterizat, cu aprecierea setului de programe statistice Microsoft Excel. Autentificarea diferenţei valorilor studiate a fost apreciată prin determinarea critreiului t-Student (cu o probabilitate mai mare de 95% ).
Rezultate şi discuţii
Vîrsta medie a pacientelor incluse în studiu a variat între 18 şi 41 ani, în medie constituind 29,6 ±1,9% ani. Printre femeile incluse în studiu, au fost primipare 433 (61,9±1,6%) , multipare -270 (38,1±1,4%) paciente. Anamneză obstetricală complicată s-a constatat la 680 paciente (45,% ±2,4%), inclisiv: 34% au avut un avorturi medicale în anamneză , 62% - un avorturi spontane, 14% - naşteri premature în anamneză.
Din punct de vedere al evoluţiei sarcinei actuale la gravidele cu infecţie herpetică, sarcina s-a complicat cu: iminenţă de întrerupere a sarcinei – 397 ( 56%), gestoze precoce – 85 (12%), gestoze tardive –33 ( 4,7%), pielonefrite gestaţionale – 170 (24%), anemie feriprivă –22 ( 32%).
În funcţie de tactica de conduită şi metoda de rezolvare a sarcinei am obţinut următoarele rezultate: au născut per vias naturalis 575 (81,4 ±1,6%) gravide infectate cu herpes genital, operaţia cezariană s-a efectuat în 132 cazuri - 18,6 ±3,2% (p<0,001) , indicaţiile pentru operaţia cezariană fiind: cicatriciu pe uter 23 cazuri (16,3% ±2,4%), prezentaţie pelviană 25 cazuri (17,1% ±3,1%), insuficienţa forţelor de contracţie 13 cazuri (9,3% ±1,4%), gestoze tardive 9 cazuri (7,15 ±1,42%), hipoxia acută a fătului 178 (25,1%±2,6%), decolare de placentă normal inserată 4 (2,4%±2,4%) cazuri. În travaliu au prezentat erupţii herpetice 78 (10,3 % ±2,8%) parturiente ce au suportat infecţie herpetică în reactivare, din ele s-a efectuat operaţie cezariană doar în 3 (2,1%±1,3%) cazuri.
După datele obţinute din studiu ruperea prenatală la termen a pungii amnioice a avut loc în 231(32,6 ±2,4%) cazuri, iar ruperea prenatală prematură în 30(4,3%±2,5%) cazuri. Durata perioadei alichidiene pînă la 6 ore a fost în 92(1,3%±1,8%) cazuri, 6-12 ore-în 127(1,8% ±1,5%) cazuri, mai mult de 12 ore la 63-0,9% ±3,5% (p<0,001) parturiente. Insuficienţa forţelor de contracţie la gravidele infectate cu herpes s-a apreciat în 85 gravide (12% ±1,5%). Hipoxia acută incipientă şi progresantă a fătului s-a estimat în 170 cazuri (24%±1,5%). Hemoragia în naştere şi perioada de lăuziei precoce s-a înregistrat la 22(3,2%±1,5%) cazuri, fiind cauzată de hipotonia uterină şi defect de ţesut placentar, în 19 (2,9%±1,5%) cazuri s-a efectuat control instrumental al cavităţii uterine. Naşterea la gravidele infectate cu herpes genital se deosebeşte printr-o frecvenţă înaltă a traumatismului căilor moi: colul uterin 102 (14,5%±1,4%), vagin 166(23,4%±1,8%), perineu 224(31,6% ±1,6%)cazuri.
Analizînd numărul de copii născuţi de la gravidele infectate cu herpes genital cota majoră 99,0% revine pentru nou-născuţii vii şi doar 1,0% - născuţi morţi. Repartizarea nou-născuţilor după genuri este următoarea: 380(53,6%) - fetiţe şi329( 46,4%) - băeţi. A fost evaluat scorul APGAR a nou-născuţilor peste un minut: mai puţin de 6 puncte 52 ( 7,4%) cazuri, 7 puncte 280 (39,5%)cazuri, 8 puncte 369 (52,1%) cazuri şi 9 puncte – numai 17 (1,0%). Scorul APGAR peste 5 minute are acelaşi rezultat (p>0,05) (fig. 1).
Fig. 1. Structura copiilor cu scorul APGAR peste 1 şi 5 min (%)
A fost evaluată masa nou-născuţilor, în mediu reprezintă 2960,3 ±124,1 gr. În rezultatul analizei Structura nou-născuţilor în funcţie de masa corpului este prezentată în fig. 2.
Analizînd masa nou-născuţilor de la mame ce au suportat infecţie herpetică în timpul sarcinei s-a estimat retard de dezvoltare intrauterin a fătului de gradul I în 117 (16,5 ±1,4%) cazuri, gradul II 31 (4,4±1,3%) cazuri şi gradul III 29(4,1±0,3%) cazuri.
În marea majoritate a cazurilor 654 (92,2 ±1,0% ), expulsia placentei a avut loc de sine stătător şi doar în 55 (7,8 ± 3,6%) cazuri s-a recurs la decolarea manuală în cazul placentei aderens. În studiul efectuat 627 (88,4 ±1,3% ) cazuri placenta a fost integră şi în 82 (11,6 ±3,5%) a avut defecte de lobuli (p<0,001). S-a evaluat frecvenţa normală a lobulilor în 641 (94,1 ±0,9%) cazuri, lobi accesorii s-au apreciat în 44 (5,9 ±3,6 ) cazuri. Structura placentei în funcţie de grosimea ei a scos în evidenţă, că cota majoră revine pentru valorile normale în 641 (90,3 ±1,2%) cazuri, valorile mai joase de 2 cm au fost în 19 (1,02±1,7%) cazuri şi mai mare de 2 cm în 54 (3,8 ±3,6%). Rezultatele identice au fost obţinute şi pentru masa placentei. A fost evaluată caracteristica anatomică a cordonul ombelical cu următoarele rezultate: lungimea de la 40 până la 60 cm a fost stabilită în 585 (82,5 ±1,6%) cazuri, mai lungă de 60 cm în 96(13,6 ±3,5%) cazuri şi mai scurtă de 40 cm 27 (3,9 ±3,7%) cazuri. Structura inserţiei cordonului ombilical este prezentată în fig. 3.
Fig. 2. Structura nou-născuţilor de la femeile cu herpes
în funcţie de masa la naştere (%)
Fig. 3. Structura inserţiei cordonului ombilical nou-născuţilor
de la femeile cu herpes (%)
Analizînd circularea cordonului ombilical în jurul gîtului s-a estimat în 474 (66,9±2,5%) cazuri şi nu a fost apreciată în 235 (33,1±2,8% ). Circularea cordonului ombilical în jurul gîtului o dată, a fost în 361 (50,9% ±1,8% )cazuri, de două ori 237 ( 33,4% ±2,3% ) cazuri şi de trei ori 111 (15,7% ±2,5% ) cazuri.
Din 714 noi–născuţi vii de la mame ce au suportat infecţie herpetică în timpul sarcinei, semne clinice de infectare intrauterină la naştere au prezentat 231 (32,6%±1,8%). S-au apreciat pneumoniile atipice în 151 (61,3%±1,4%) cazuri, confirmate prin examen radiologic, leucocitoză, limfocitoză şi creşterea în dinamică a proteinei C reactive. Eficacitatea de la terapia antibacterială a fost sub limita aşteptărilor, deaceeă 4 copii au decedat datorită infecţiei virale generalizate (la examenul morfopatologic s-a depistat: meningoencefalită, sepsis neonatal, peritonită generalizată) şi în 78 (50,1%±1,7% )cazuri, nou-născuţii au fost transferaţi în secţia de terapie intensivă la etapa a doua. Altă patologie estimată este encefalopatia hipoxiă acută, care a fost prezentă la 73 (3,2%±1,2%) copii, care a necesitat ulterior consultaţia medicului neurolog. Hiperbilirubinemiile idiopatice (au fost excluse cele de rezus conflict şi grup sangvin) au fost prezente în 14 (6,5%±1,9%) cazuri, au necesitat transferul nou-născuţilor în secţia de terapie intensivă.
Concluzii
-
În rezultatul studiului efectuat în clinica noastră, naşterea la parturiente cu infecţie herpetică s-a complicat cu ruperea prenatală a pungii amniotice 32,6% gravide, hipoxia acută incipientă şi progresantă a fătului s-a înregistrat la 21% parturiente, confirmată ulterior prin naşterea copiilor cu scor Apgar mai mic de 6 puncte în 13% cazuri.
-
Analizînd masa nou-născuţilor la naştere s-a apreciat retard de dezvoltare intrauterină a fătului de gradul I în 16,5%, gradul II în 4,4%, gradul III în 4,1% cazuri.
-
Au fost examinate anexele fetale şi s-a determinat placentită în 7,7% cazuri, inserţia marginală în 12% cazuri, inserţia vilamentoasă în 13% cazuri şi circularea cordonului ombelical în jurul gîtului la făt în 66,9% cazuri.
-
În cadrul studiului s-a observat o conduită antenatală insuficientă a gravidelor cu herpes genital recidivant, cu anamneză obstetricală agravată cu pierderi reproductive anterioare (avort spontan, naşteri premature).
-
În cazul infecţiei herpetice modul optimal de naştere trebuie apreciat în dependenţă de forma clinică a herpesului genital primar sau în reactivare după 34 săptămîni, confirmat prin prezenţa erupţiilor pe labii, vagin şi colul uterin sau reacţii serologice pozitivă la HSV 1şi 2 (PCR sau IgM).
-
Rămîn neelucidate multe aspecte a infecţiei herpetice la gravide, fapt ce impune prelungirea studiilor în domeniu.
Bibliografie
-
Сельков С.А., Айламазян Э.К. Генитальный герпес: современные подходы к диагностике и терапии. СПб., 2000; 7 (1): 34–41.
-
Семенова Т.Б., Губанова Е.И., Яцуха М.В., Рыбакова Е.Ю. Эпидемиологические аспекты генитального герпеса. Анализ заболеваемости генитальным герпесом в Российской Федерации и в г. Москве за период с 1994 по 1998 г. ИППП. 2000; 6: 26–30.
-
Сидельникова В.М. Невынашивание беременности. М.: Медицина, 1986.
-
Corey L, Wald A. New development in the biology of Genital herpes. In: Clinical management of Herpes Virus Infections. Eds. S.L. Sacks, S.E. Straus, R.J. Withey, P.D. Griffiths. Netherlands: IOS Press 1995; 43–53.
-
Deviant Behavior: An Interdisciplinary Journal 2000; 21: 95–121.
-
Douglas Jm, Critchlow C, Benedetti J et al. A double-blind study of oral acyclovir for suppression of recurrences of Genital Herpes simplex virus infection. N Engl J Med 1984; 310: 1551–6.
-
Fife KH, Corey L. Herpes simplex virus. In: Holmes KK, ed. Sexually Transmitted Diseases, 2nd edn, Chap 77. New York: McGraw-Hill, 1990; 941–52.
-
Fleming DT, McQuillan GM, Johnson RE et al. Herpes simplex virus type 2 in the United States, 1976 to 1994. N Engl J Med 1997; 337: 1105–11.
-
Fortenberry JD. McFarlane M. Bleakley A, et al. Relationships of stigma and shame to gonorrhea and human immunodeficiency virus screening. Am J Public Health 2002; 92: 378–81.
-
Goldberg LH, Kaufman R, Kurtz TO et al. Long-term suppression of recurrent Genital herpes with acyclovir: a 5-year benchmark. Arch Dermatol 1993; 129: 582–7.
-
Goldberg LH, Kaufman R, Kurtz TO et al. Long-term suppression of recurrent Genital herpes with acyclovir: a 5-year benchmark. Arch Dermatol 1993; 129: 582–7.
-
Goodyear HM, Wilson P, Cropper L et al. Clin Exp Dermatol 1994; 19 (4): 294–7.
-
Immunodeficiency virus post-test counseling by telephone for low risk clients of an urban sexually transmitted diseases clinic. Se? Transm Dis 1996; 23: 190–7.
-
Jerome KR, Huang ML, Wald A et al. Quantitative stability of DNA after extended storage of clinical specimens as determined by real-time PCR. J Clin Microbiol 2002; 40: 2609–11. (Level III).
-
Johnson RE, Nahmias AJ, Magder LS et al. A seroepidemiologic survey of the prevalence of Herpes simplex virus type 2 infection in the United States. N Engl J Med 1989; 321: 7–12.
-
Kudesia G, Van Hegan A, Wake S et al. Comparison of cell culture with an amplified enzyme immunoassay for diagnosing Genital Herpes simplex infection. J Clin Pathol 1991; 44: 778–80.
-
Langenberg AG, Corey L, Ashley RL et al. A prospective study of new infections with Herpes simplex virus type 1 and type 2. Chiron HSV Vaccine Study Group. N Engl J Med 1999; 341: 1432–8. (Level I).
-
Melville J, Sniffen S, Crosby R et al. Psychosocial impact of sero-logical diagnosis of Herpes simplex virus type 2: a qualitative assessment. Sex Transm Infect 2003; 79: 280–5. (Level III).
-
Mertz GJ, Jones CC, Mills J et al. Long-term acyclovi suppression offrequently recurring Genital Herpes simplex vin< infection. A multicenter double-blind trial. JAM 1988; 260: 201–6.
-
Mertz GL, Benedetti J, Ashley R et al. Risk factor for sexual transmission of Genital herpes. Ann Intern Med 1992; 116: 197–202.
-
Nack A. Damaged goods: Women managing the stigma of STDs. Deviant Behavior: Interdisciplinary J 2000; 21: 95–121.
-
Patel R, Tyring S, Strand A et al. Impact of suppressive antiviral therapy on the health related quality of life of patients with recurrent Genital herpes infection. Sex Transm Infect 1999; 75: 398–402. (Level ).
4000>4000>4000>
Dostları ilə paylaş: |