Saptamâna de rugaciune — prelegeri 2004

Ele reprezinta solia suprema a Evangheliei, care trebuie proclamata

în lumea întreaga.

Cuvântul „evanghelie” provine din grecescul evangelion si

înseamna „veste buna”. Dar în ce consta vestea buna? Noul Testament

ne ofera doua explicaţii distincte. Apostolul Pavel scrie în

1 Corinteni 15 ca Evanghelia este vestea cea buna despre moartea

si învierea lui Isus. Acest mesaj a fost întotdeauna temelia

convingerilor crestine. Fara învierea lui Isus, nu exista speranţa

pentru viaţa vesnica. Fara jertfa înlocuitoare a lui Hristos, nu exista

iertare pentru pacat.

În aceste ultime zile, nevoia de a proclama Evanghelia atinge

punctul culminant. Ioan a primit un mesaj important, care trebuie

proclamat la încheierea marii lupte: „Temeţi-va de Dumnezeu si

daţi-I slava, caci a venit ceasul judecaţii Lui; si închinaţi-va Celui ce

a facut cerul si pamântul, marea si izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14,7)

Ce este asa de bun în vestea aceasta, despre teama si judecata?

Pare paradoxal, însa asa spune Scriptura: „Și am vazut un alt înger

care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie vesnica, pentru

ca s-o vesteasca locuitorilor pamântului, oricarui neam, oricarei

seminţii, oricarei limbi si oricarui norod” (Apocalipsa 14,16). Vestea

buna include mesajul despre judecata pe care o va prezida

Dumnezeu. Solia din Apocalipsa 14 este predicata doar de adventistii

de ziua a saptea. Acesta este miezul doctrinei noastre. Mesajul

acesta, pe care îl proclamam, ne uneste în partasie.

Sunt mândru ca sunt adventist de ziua a saptea, pentru ca istoria

acestei miscari este caracterizata de cercetarea sincera a adevarului

biblic. Oamenii de stiinţa spun adesea ca lipsa unui rezultat este ea

însasi un rezultat. Istoria a înregistrat multe descoperiri care si-au

avut originea în greseli. Greseala lui William Miller s-a bazat pe

anumite modele de interpretare biblica, specifice vremii sale.

Pionierii nostri au avut nevoie de curaj pentru a continua sa-I fie

credinciosi lui Dumnezeu, dupa ce trecuse momentul când

asteptasera sa vina Isus. Durerea provocata de batjocura vecinilor

si de propria dezamagire a fost foarte greu de purtat. Însa au privit

Duminica – 5 decembrie 2004 25

spre Isus si au cercetat mai departe. Adventistii nu au nimic de

ascuns. Noi ne bucuram de descoperirea biblica uimitoare, care a

fost facuta în urma acelei mari dezamagiri. Aceasta este mostenirea

noastra si nu trebuie sa uitam de ea.

De ce sunt adventistii unici

În anul 1921, un fost cleric elveţian, Albert Einstein, a primit

Premiul Nobel pentru ca a dezaprobat o teorie care dominase stiinţa

întreg secolul precedent. Descoperirea sa a deschis o noua înţelegere

a universului pentru oamenii de stiinţa si, într-o anumita masura, a

orientat cursul istoriei tehnologiei spre secolul XX.

Descoperirea lucrarii lui Hristos în Sanctuarul ceresc a zguduit

modelele de interpretare a misiunii Sale si a avut ca urmare o

revoluţie a înţelegerii Bibliei si a Planului de Mântuire. De aceea,

putem spune ca adventistii sunt unici. Multe dintre punctele noastre

de doctrina sunt comune cu ale altor confesiuni. De exemplu, mulţi

crestini asteapta împreuna cu noi grabnica revenire a lui Isus. Exista

baptisti si penticostali care ţin Sabatul. Mai multe confesiuni crestine

cred ca, dupa moarte, oamenii se odihnesc în asteptarea judecaţii

si nu se duc imediat în iad sau în rai. Chiar mulţi dintre necredinciosi

adera la principiile unui stil de viaţa sanatos. Însa mesajul despre

lucrarea lui Hristos în Sanctuarul ceresc nu este predicat de nici o

alta confesiune crestina. Acest mesaj a deschis o noua perspectiva

pentru micul grup de credinciosi care au ramas dupa retragerea

milleriţilor dezamagiţi. Ei au capatat astfel o noua înţelegere, care

a condus la nasterea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Mulţi se întreaba: „Ce înseamna pentru mine faptul ca Isus a

început o noua etapa a lucrarii Sale în anul 1844? Ce influenţa are

asupra vieţii mele si asupra speranţei mele de a fi mântuit?” Aparent,

nimic nu s-a schimbat în ce priveste disponibilitatea harului divin.

Sângele lui Isus, varsat pe Calvar, continua sa aduca iertare pentru

pacatele noastre. Evanghelia judecaţii, proclamata prin cele trei

solii îngeresti, raspunde acestor întrebari. Hristos a început prima

etapa din judecata finala. Pentru urmasii Sai acesta este un mesaj

de speranţa, care ne arata ca mai este puţin si conflictul cosmic va

lua sfârsit.

Uniţi în partasia credinţei 26

Un proces de judecata într-un ton optimist

Cu mii de ani înaintea de moartea lui Isus, psalmistul scria:

„Domnul judeca popoarele” (Psalmi 7,8). În multe ţari asuprite de

dictatura, Curtea de Justiţie este privita doar ca un instrument de

pedeapsa. Totusi în ţarile democratice, oamenii merg la tribunal

pentru a cere dreptate si protecţie. David avea credinţa ca, daca va

fi judecat, Dumnezeu îl va îndreptaţi. În cartea Apocalipsa, Ioan

înregistreaza strigatul martirilor care au suferit pentru Isus persecuţiile

din evul mediu: „Pâna când, Stapâne, Tu, care esti sfânt si

adevarat, zabovesti sa judeci si sa razbuni sângele nostru asupra

locuitorilor pamântului?” (Apocalipsa 6,10). Daca Isus este Aparatorul

nostru, nu avem de ce sa ne temem, pentru ca Cel Îmbatrânit

de zile va face „dreptate sfinţilor Celui Preaînalt” (Daniel 7,22).

Procesul de mântuire a lumii noastre nu s-a sfârsit la Golgota.

Nu ne putem bucura de plinatatea mântuirii în timp ce lumea aceasta

sufera consecinţele pacatului, iar cel de la care a pornit pacatul

este înca în viaţa. Daniel afirma în mod lamurit ca sfinţii Celui

Preaînalt vor primi împaraţia numai dupa judecata preadventa.

Judecata este o veste buna pentru ca are în vedere fiecare om, individual,

dar si comunitatea de credinciosi. Mântuirea ne este oferita

în mod personal, însa nu vom fi mântuiţi numai noi. Împaraţia lui

Dumnezeu este un camin pentru toţi cei mântuiţi, unde fiecare se

va bucura vesnic de partasia cu Dumnezeu si cu semenii.

Oamenii spun adesea ca au nevoie de Isus, nu de doctrine. Este

adevarat ca un set de declaraţii filozofice uscate nu poate raspunde

nevoilor noastre. Cu toate acestea, nu putem avea partasie cu Isus

fara Biblie. Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru ca socotiţi ca

în ele aveţi viaţa vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine”

(Ioan 5,39). Fiecare pasaj din Scriptura ne descopera caracterul

sfânt si plin de dragoste al Mântuitorului nostru. Fiecare verset ne

explica Planul de Mântuire. Pentru a înţelege Evanghelia, nu avem

nevoie sa studiem carţi de doctrina sau de teologie, ci sa cercetam

Cuvântul lui Dumnezeu. Pe el este fondat mesajul advent. Cele trei

solii îngeresti, care sunt cheia de bolta a mesajului si a misiunii

adventiste, descopera Planul de Mântuire pentru noi, cei care traim

în timpul din urma.

Duminica – 5 decembrie 2004 27

S-a spus ca adventistul adevarat este întotdeauna un adventist

de „prima generaţie”. Trebuie sa ne însusim solia în mod personal.

Credinţa adventa nu se transmite prin nastere, nu se mosteneste, ci

reprezinta o alegere. Ca sa o ai, trebuie sa studiezi singur, sa o

înţelegi singur si sa traiesti pe masura ei. Mesajul pe care l-am primit

în mod personal ne uneste în partasia cu familia adventa din întreaga

lume. Credinţa adventa a fost alegerea mea, o alegere pe care am

facut-o când L-am cunoscut pe adevaratul Mesia. Dar voi? Aţi ales

voi sa împartasiţi credinţa membrilor bisericii ramasiţei?

Întrebari pentru dezbatere:

1. Autorul interpreteaza dezamagirea de la 1844 ca pe un factor

de dezvoltare. Ce parere aveţi despre aceasta viziune?

2. Ce atitudine aveţi faţa de punctele de doctrina? Care este

experienţa voastra? Consideraţi ca v-aţi schimbat atitudinea faţa

de doctrina în urma prelegerii de astazi?

3. Cum putem înlocui teama de judecata cu sentimente de

bucurie si siguranţa? Ce fel de experienţa ne conduce la o asemenea

atitudine?

Alexander Bolotnikov a lucrat ca profesor de Vechiul Testament

la Seminarul Teologic Zaoksky, din Rusia. În prezent, îsi

pregateste lucrarea de doctorat în Studii de Iudaism si

activeaza ca pastor în Conferinţa New York.

UNIŢI ÎN PARTAȘIA

LA MISIUNE

Nevoia urgenta de a primi Duhul Sfânt

Scott Griswold

– Unde este nepoata mea? întreba în stânga si în dreapta Veasna,

un lucrator biblic din Cambodgia.

Mai mult de o suta de copii se duceau încolo si încoace dupa ce

coborâsera din autocare. Participasera la Școala Biblica de Vacanţa.

În dimineaţa aceea, Veasna venise pâna acolo pe motocicleta,

împreuna cu o fetiţa de sapte ani, pe nume Srey Moni. Acum fetiţa

disparuse printre miile de trecatori din orasul Phnom Penh. Veasna

si toţi cunoscuţii care aflasera vestea s-au plecat pe genunchi si

s-au rugat fierbinte ca Dumnezeu sa-i ajute sa o gaseasca. Erau

constienţi de gravitatea situaţiei – în orasul lor, cazurile de rapire a

minorilor erau des întâlnite. Apoi au pornit în cautarea fetiţei,

desparţindu-se în grupuri, ca sa poata acoperi mai multe direcţii.

Veasna conducea cu disperare pe strazile prafuite, uitându-se pe

fiecare alee dupa Srey Moni. „Te rog, ajuta-ma sa o gasesc,

Doamne!” plângea el. În cele din urma, a prins cu privirea chipul

prafuit, brazdat de lacrimi, al fetiţei ratacite. A luat-o în braţe cu

bucurie si s-a grabit sa se întoarca, pentru a le duce si celorlalţi

aceasta veste buna.

Isus a manifestat aceeasi dragoste profunda si arzatoare, pentru

cei pierduţi. El a spus: „Care om dintre voi, daca are o suta de oi si

pierde pe una dintre ele, nu lasa pe celelalte nouazeci si noua pe

izlaz si nu se duce dupa cea pierduta, pâna când o gaseste?” (Luca

15,4). Mai mult decât orice, Isus doreste sa Se asigure ca fiecare

dintre copiii Sai rataciţi se afla în braţele Sale pentru vesnicie.

Luni – 6 decembrie 2004 29

Ultima porunca pe care a dat-o pe pamânt a fost: „Îmi veţi fi

martori... pâna la marginile pamântului” (Fapte 1,8). Conform

cuvintelor Sale, semnul ca timpul s-a sfârsit va fi proclamarea

Evangheliei în toata lumea (Matei 24,14). În aceste ultime zile, El

a ridicat o ramasiţa care sa duca un ultim mesaj „oricarui neam,

oricarei seminţii, oricarei limbi si oricarui norod” (Apocalipsa 14,6).

Este Isus cu adevarat interesat sa ne duca în cer? Sigur ca este!

El doreste ca si cei din jurul nostru sa fie acolo. Ce sa mai spunem

despre cei peste un miliard de oameni care nu au auzit niciodata

Numele Tatalui ceresc? El îi doreste si pe acestia acolo. Aceasta

este probabil cea mai adânca dorinţa a Lui. Nu are o alta prioritate

mai mare. Cum intenţioneaza Tatal sa ajunga la ei? Una dintre

caile pe care Dumnezeu le-a ales este unitatea bisericii. Isus S-a

rugat pentru unitate: „... sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca

i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17,23). Isus a promis ca

legatura noastra cu El si dragostea pe care o avem astfel unii faţa

de alţii vor atrage lumea în braţele Sale. Aţi vazut vreo familie care

se bucura când toţi membrii ei sunt împreuna? Nu va simţiţi atrasi

sa faceţi parte dintr-o astfel de familie? Asa doreste Dumnezeu sa

înţelegem unitatea.

Aceasta unitate are un impact mai mare asupra lumii, daca ne

implicam împreuna în misiune, în lucrarea lui Dumnezeu. Daca

dragostea lui Dumnezeu se revarsa prin noi cu intensitatea dragostei

aratate de Veasna, lumea va observa, cu siguranţa.

Ce înseamna unitatea

Unitatea aceasta înseamna ca membrii bisericii aduc la îndeplinire

lucrarea chiar acolo unde locuiesc si la locul lor de munca.

Adevaraţii crestini vad în fiecare persoana pe care o întâlnesc un

copil care trebuie sa-L cunoasca pe Tatal sau ceresc. Adventistul

mecanic auto repara masinile în mod sârguincios si cinstit. El este

hotarât sa le arate clienţilor sai ca Dumnezeu este credincios.

Adventistul implicat în afaceri îsi foloseste averea pentru a-i ajuta

pe alţii sa prospere, cautând mereu ocazii în care sa îndrepte privirea

oamenilor spre comorile din cer.

Uniţi în partasia la misiune 30

Frumoasa este unitatea care se creeaza atunci când pastorul îi

invita pe membrii bisericii sa devina partenerii sai de lucru, pentru

a atinge inima colegilor de serviciu, a clienţilor, vecinilor, rudelor

si prietenilor lor. De aceea, Dumnezeu „i-a dat pe unii... pastori si

învaţatori pentru desavârsirea sfinţilor, în vederea lucrarii de slujire,

pentru zidirea trupului lui Hristos, pâna vom ajunge toţi la unirea

credinţei” (Efeseni 4,11-13). Rezultatul? „Daca fiecare dintre voi

ar fi un misionar activ, solia pentru timpul prezent ar fi grabnic

vestita în toate ţarile, la fiecare popor, naţiune si limba.” (Marturii,

vol. 6, ed. 1995, pag. 438)

Forţele raului încearca sa se împotriveasca planului lui Dumnezeu,

aducând dezbinare în biserica. Însa o biserica unita în lucrarea lui

Dumnezeu nu pierde timpul cu certuri. Uneori, comitetul se poate

confrunta cu o problema delicata, care îi solicita timpul cu discuţii

anevoioase. Totusi, daca slujbasii îngenuncheaza si Îl roaga pe

Dumnezeu sa le umple inima cu Duhul Sau, vor sti ce prioritaţi sa

urmareasca si multe probleme îsi vor gasi rezolvarea. Atunci,

lucrarea nu va mai fi privita ca un punct din programul comunitaţii,

ci va fi scopul tuturor programelor sale.

Exista peste cincisprezece ţari în care nu avem biserici adventiste

si milioane de oameni din lume nu au pe nimeni alaturi, care sa li-L

prezinte pe Dumnezeu. Lucrarea înflacarata a lui Dumnezeu, de a

ajunge la toţi oamenii, trebuie sa ne lege într-o comuniune de ordin

mondial. Daca ajungem sa simţim împreuna cu Dumnezeu, nu ne

va mai preocupa doar cresterea comunitaţii, a conferinţei sau a

ţarii noastre. Oile pierdute mor în timp ce alte nouazeci si noua

sunt bine hranite.

Traim într-un timp când misionarii trebuie sa strabata lumea în

lung si în lat. Fiecare popor, transformat de Hristos, îsi are viziunea

sa aparte, de care are nevoie. Fiecare grup are nevoie de unitatea si

deschiderea pe care le confera o misiune extinsa. Cei de la oras sa

priveasca în biserica lor si sa se întrebe: „Ce grupari etnice din

orasul acesta nu sunt reprezentate în comunitatea mea?” Aceia

care sunt departe de oamenii la care nu a ajuns Evanghelia trebuie

sa priveasca si mai departe de satul sau orasul lor si sa îi lase pe cei

Luni – 6 decembrie 2004 31

nouazeci si noua pentru a merge acolo unde nu s-a mai dus nimeni.

Daca nu putem ajuta altfel, cel puţin sa susţinem aceasta lucrare în

mod financiar si prin rugaciunile noastre.

Sa fim realisti

O comunitate din California a hotarât sa refaca pavajul din

parcarea bisericii. Unii dintre membri calatorisera peste ocean si

stiau cât de necesari ar fi fost acesti bani în alta parte. Comitetul a

discutat aceasta problema; în cele din urma a hotarât sa doneze o

zecime din fondul de buget pentru construirea unei biserici în Asia

de Sud. Urmarea – nu au dus lipsa nici pentru nevoile interne, ci au

avut parte de o binecuvântare mai mare.

Tatal nostru ceresc nu vrea cu nici un chip sa petreaca vesnicia

fara vreunul dintre oamenii pe lânga care vom trece azi. Ce bucurie

simţim când îi privim prin ochii Lui! O asemenea atitudine aduce

unitate si entuziasm în familiile noastre. Cea mai înalta prioritate a

parinţilor va fi aceea de a-i conduce pe copiii lor la o relaţie vie cu

Dumnezeu. Copiii vor fi atrasi de Isus când vor vedea ca parinţii

lor îsi rezerva timp din programul lor ocupat ca sa fie cu ei. Pe

masura ce experimenteaza dragostea lui Dumnezeu, membrii familiei

vor dori sa o împartaseasca si altora. Mulţi copii sunt plictisiţi de

religie, considerând ca aceasta înseamna doar sa mearga la biserica

si sa respecte niste reguli. Însa parinţii pot schimba aceasta situaţie,

aducând mai mult din dragostea lui Hristos în caminul lor si

implicându-i pe toţi cei ai casei în activitaţi misionare.

Cunosc o familie care a hotarât sa serbeze ziua de nastere a

fiicei lor într-un mod inedit. Dupa ce au luat masa împreuna cu

musafirii, au pregatit pacheţele cu mâncare. Apoi au pornit prin

cartier sa împarta pacheţelele cersetorilor de pe strada. Dupa aceea,

s-au întors acasa si fiecare a povestit experienţa pe care a avut-o.

Fiica a declarat ca aceasta a fost cea mai frumoasa aniversare de

care s-a bucurat pâna atunci. O familie poate organiza seminarii de

sanatate, un teatru de papusi cu lecţii educative, o vizita la spital, o

strângere de fonduri pentru construirea unei biserici sau seminarii

biblice. Asemenea experienţe misionare le vor lega inimile si îi vor

uni pe oameni într-o partasie mai strânsa.

Uniţi în partasia la misiune 32

Timp de trei ani si jumatate, Isus a lucrat pentru unitatea bisericii.

În noaptea dinaintea morţii Sale, ucenicii se certau înca pentru

funcţii, refuzând sa-si slujeasca unii altora. Apoi au fugit si L-au

renegat pe Domnul lor. Cincizeci de zile mai târziu, ei erau uniţi,

întorcând Ierusalimul pe dos cu predici pline de curaj, care au fost

duse mai departe în toata lumea. Ce a produs aceasta schimbare?

Moartea si învierea lui Hristos si revarsarea Duhului Sfânt. O

asemenea schimbare poate avea loc si azi.

Astazi trebuie sa ne aţintim privirea în dragostea Tatalui si sa

ne vedem cu ochii lui Isus pâna când ne vom recunoaste propriul

egoism si ne vom îndeparta de el cu toata inima. Astazi trebuie sa

primim iertarea Sa plina de har si sa înţelegem ca El nu doreste sa

petreaca vesnicia fara noi. Astazi trebuie sa lasam deoparte

divergenţele dintre noi si sa ne iertam unii pe alţii cu inima larga.

Dupa aceea, putem cere puterea Duhului Sfânt, datorita fagaduinţei

Sale: „Deci daca voi, care sunteţi rai, stiţi sa daţi daruri bune copiilor

vostri, cu atât mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da Duhul

Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11,13). Când Se va coborî peste noi,

Duhul Sfânt va aduce în viaţa noastra caracterul lui Dumnezeu,

prin roadele Sale. Ca urmare, Dumnezeul nostru Se va face

cunoscut la locul nostru de munca, în familiile noastre si în lume.

Într-o buna zi, ne vom uni cu o mare gloata, pe care nu va putea

s-o numere nimeni, „din orice neam, din orice seminţie, din orice

norod si de orice limba, stând în picioare înaintea scaunului de

domnie si înaintea Mielului” (Apocalipsa 7,9).

Întrebari pentru dezbatere:

1. Care consideraţi ca este motivaţia primordiala pentru lucrare

si evanghelizare?

2. Cum putem integra misiunea în lucrul si în activitaţile noastre

zilnice?

3. Care sunt obstacolele, atât practice cât si spirituale, care

împiedica misiunea?

Scott Griswold este director la Centrul de Studiu Budist din

Thailanda. El a fost pastor în California de Nord si a înfiinţat

biserici în Cambodgia. Preocuparea sa preferata este cea de tatic.

UNIŢI ÎN PARTAȘIA FAMILIEI

LUI DUMNEZEU

Sa ne acceptam unii pe alţii,

în ciuda multelor deosebiri dintre noi

Wendi Rogers

Multa vreme fetiţele fusesera persecutate de mama lor.

Dependenţa ei crescânda de droguri si de alcool i-a întunecat mintea,

facând-o sa se descarce asupra copiilor. Sidney si Sierra fusesera

abuzate nu doar fizic, ci, poate mai grav, emoţional. Sufletele lor

plapânde se obisnuisera cu ranile ale caror cicatrice aveau sa le

poarte toata viaţa.

Pentru ca nu aveau tata, iar mama lor adesea nu era în stare sa

se ocupa de ele, Sidney si Sierra erau mutate de la o ruda la alta.

Nu ramâneau niciodata într-un singur loc prea mult timp; cei la

care stateau le trimiteau în cele din urma la altcineva. Când au

ajuns la vârsta de sapte, respectiv zece ani, o ruda mai îndepartata,

care locuia în cealalta parte a ţarii, le-a invitat la ea, ca sa-i cunoasca

familia.

Povestea lor este lunga, dar are un final fericit. La 4.000 de

kilometri distanţa de lumea pe care o cunosteau, Sidney si Sierra

au fost întâmpinate cu dragoste de rudele lor îndepartate si de

prieteni. Acum au în plus doua surori, ca sa nu mai spunem câteva

animale de casa, si parinţi care le-au primit în familie ca si cum ar fi

facut parte din ea dintotdeauna. Dupa ce mama lor naturala a

acceptat ca parinţii sa le pastreze pe fetiţe definitiv, acestia le-au

primit cu braţele deschise. Cele patru surori, fericite si entuziasmate,

alergau prin casa, strigând: „Suntem o familie! Suntem o

familie!” Niciodata nu a mai fost ca înainte.

Uniţi în partasia familiei lui Dumnezeu 34

Deci, cum se face o familie?

Sidney si Sierra nu au câstigat doar o noua familie pamânteasca;

ele au facut cunostinţa pentru prima data cu familia lor cereasca.

Povestea lor nu se încheie cu „au trait fericite pâna la adânci

batrâneţi”, pentru ca asa ceva nu exista într-o lume pacatoasa. Au

existat si conflicte, asa cum e normal în orice familie, si, atunci

când doi copii intra într-o familie sudata deja, fiecare trebuie sa

faca anumite schimbari. Însa primul pas pe care l-au facut a fost sa

se cunoasca unii pe alţii.

Fiecare familie are unicitatea ei, propria cultura, care este diferita

de la un camin la altul. Și fiecare persoana este unica si nu se înţelege

întotdeauna cu ceilalţi membri ai familiei. Exista deosebiri si, uneori,

acestea constituie un motiv suficient de dezbinare în familie.

Însa exista o legatura care îi strânge pe toţi si care nu poate fi

stearsa niciodata. Faptul ca sunt rude, ca sunt o familie, este ceva

care îi uneste într-un mod cu totul aparte, altfel decât relaţiile cu

cei din afara familiei.

Atunci când au ajuns prima data în partea aceasta a ţarii, Sidney

si Sierra erau niste straine. Ele nu cunosteau nici oamenii, nici

cultura de aici. Desi vorbeau aceeasi limba, suna ciudat pentru ele.

Cât despre ţinut, erau copaci, mulţi copaci, si mai multa verdeaţa

decât vazusera ele vreodata pâna atunci. Fetele aratau si se purtau

altfel decât locuitorii de aici. Însa, curând, si-au însusit toate

schimbarile, datorita unui motiv comun – dragostea. Ele au început

mai degraba sa faca parte din aceasta cultura, decât sa se

mulţumeasca sa priveasca din afara. Erau chiar acasa si se simţeau

fericite.

Acum sa consideram acest fenomen la scara largita.

Citiţi 1 Ioan 3,1.2: „Vedeţi ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne