Secţia comercială, maritimă şi fluvială

5. Proceduri speciale. Somaţia de plată. Competenţă. Acţiune în anulare.

Prin Sentinţa civilă nr.95/COM/10.01.2002 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr.71/COM/2002, a fost admisă cererea creditoarei SC A.S. & T. SRL Constanţa, iar debitoarea SC A.F.I. SRL Drobeta Turnu-Severin a fost somată să plătească acestei creditoare suma de 154.774,38 dolari SUA în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea mărfii livrate conform contractului de vânzare-cumpărare nr.440/2001, suma de 27.859,20 dolari SUA în lei la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi 20.303.000 lei cheltuieli de judecată, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanţei către debitoare.

La data de 22.02.2005 – data poştei – debitoarea SC A.F.I. SRL a formulat cerere în anulare împotriva Sentinţei civile nr.95/10.01.2002 şi a solicitat respingerea cererii formulată de creditoare pentru emiterea ordonanţei care conţine somaţia de plată pentru suma de 154.774,38 USD, reprezentând contravaloare marfă şi 27.859,20 USD reprezentând penalităţi de întârziere.

În motivare, debitoarea a susţinut că valoarea celor 1040,50 tone porumb boabe livrate de creditoare în baza contractului încheiat la data de 18.05.2001, este de 4.435.833.588 lei, iar pentru încasarea acesteia a fost emisă factura nr.3592324/29.06.2001.

Creditoarea a afirmat că la data de 30.09.2002, SC A.F.I. SRL îi datora suma de 15.233 USD cu titlu de preţ marfă şi 27.859,20 USD reprezentând penalităţi de întârziere, deşi de la data pronunţării Sentinţei civile nr.95/10.01.2002 aceasta a încasat întregul debit în sumă de 4.435.833.588 lei, prin intermediul debitoarei, de la SC A. 3000 SA Deva.

Această sumă, cuprinsă în factura nr.3592324/29.06.2001, a fost achitată în baza unui grafic de eşalonare acceptat de creditoare, întrucât nu a înţeles a introduce la decontare, în termen, fila CEC nr.BF 300 00494777 în valoare de 4.777.516.800 lei, filă pe care debitoarea i-a cedat-o. Neîncasarea sumei din fila CEC s-a datorat culpei creditoarei, aspect dovedit de refuzul băncii de a plăti fila CEC ca urmare a neintroducerii la plată în termenul legal.

Debitoarea a mai susţinut că suma încasată de creditoare este mai mare decât cea facturată.

În ce priveşte penalităţile de întârziere, debitoarea a arătat că modul de calcul al acestora nu i-a parvenit şi că penalităţile nu pot fi percepute cât timp încasarea cu întârziere a sumei facturate s-a datorat culpei creditoarei, care nu a introdus la termenul legal fila CEC.

Cum termenul pentru formularea cererii în anulare începe să curgă de la data înmânării sau comunicării sentinţei atacate, astfel cum prevăd dispoziţiile art.II al.3 din OG nr.58/2003, modificată prin Legea nr.195/2004, coroborate cu dispoziţiile art.8 al.1 din OG nr.5/2001 şi cum sentinţa nu i-a fost comunicată, debitoarea a susţinut că cererea în anulare a fost introdusă în termen.

Debitoarea a arătat că a luat cunoştinţă despre sentinţă din dosarul de faliment înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub nr.11/F/2005.

Totodată, debitoarea a invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Constanţa, susţinând că Judecătoria Mehedinţi este competentă a soluţiona cererea în anulare, dată fiind încheierea contractului la sediul debitoarei.

Motivarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa a fost dezvoltată în răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la data de 28.04.2005.

Debitoarea a susţinut că locul încheierii contractului este în localitatea Hinova, judeţul Mehedinţi, unde s-au întâlnit cererea cu oferta (prin fax), iar sediul acesteia se află în judeţul Mehedinţi.

În ce priveşte locul plăţii filei CEC, debitoarea a arătat că acesta este în una din localităţile Dobreta Turnu-Severin şi Deva.

Prin urmare, conform dispoziţiilor art.5, art.10 pct.4 şi 12 Cod pr.civilă, coroborate cu dispoziţiile art.2 al.1 pct.1 lit.”a” Cod pr.civilă şi articolul unic al.2 din Legea nr.493/2004 privind aprobarea OUG nr.65/2004 şi art.8 al.2 şi 3 din OG nr.5/2001, competenţa soluţionării cererii în anulare revine Tribunalului Mehedinţi.

Prin Sentinţa civilă nr.135/COM/2005 Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, invocată de către debitoarea SC A.F.I. SRL Drobeta Turnu-Severin şi a declinat competenţa soluţionării cererii în anulare în favoarea Tribunalului Mehedinţi - Drobeta Turnu-Severin.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, potrivit art.8 al.2 din OG nr.5/2001, aprobată prin Legea nr.295/2002 „cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea cauzei în primă instanţă”, în speţă fiind Tribunalul Mehedinţi, întrucât conform art.7 al.1 Cod pr.civilă, sediul pârâtei se află în raza acestei instanţe.

De asemenea, obligaţia a luat naştere la sediul debitoarei.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs SC A.S. & T. SRL Constanţa, susţinând că în mod greşit s-a soluţionat şi s-a declinat cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Mehedinţi. De asemenea, susţine că, în mod greşit s-a analizat cu prioritate această excepţie în raport cu excepţia tardivităţii.

Intimata pârâtă legal citată, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Potrivit art.158 Cod pr.civilă, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională.

Din interpretarea textului legal sus-menţionat, rezultă că excepţia competenţei instanţei se discută cu prioritate în raport cu celelalte excepţii.

De altfel, soluţionarea celorlalte excepţii, inclusiv excepţia tardivităţii acţiunii reclamantei-debitoare, urmează a fi soluţionată de instanţa competentă.

În legătură cu soluţionarea excepţiei competenţei teritoriale instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.8 al.2 şi 3 din OG nr.5/2001, în vigoare la data soluţionării cererii de emitere a ordonanţei care conţine somaţia de plată din dosarul nr.71/2002, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în anulare este instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, cu excepţia situaţiei în care se constată că aceasta nu este competentă, caz în care se trimite dosarul instanţei competente.

Potrivit dispoziţiilor art.11 din OG nr.5/2001, prevederile prezentei ordonanţe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Potrivit art.7 al.1 Cod pr.civilă, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat, se face la instanţa sediului ei principal.

Dacă locul executării obligaţiei comerciale nu este stabilit expres şi nici nu rezultă tacit din natura operaţiunii sau din intenţia părţilor contractante, art.59 al.2 Cod Com, prevede că obligaţiile trebuie executate la locul unde debitorul îşi avea sediul sau la data încheierii contractului.

În speţă, nu pot fi aplicate dispoziţiile art.10 pct.4 Cod pr.civilă, întrucât nu rezultă din contract locul executării obligaţiilor comerciale, astfel că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art.7 al.1 Cod pr.civilă, coroborat cu art.59 al.2 Cod Comercial, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Mehedinţi, întrucât sediul debitoarei este în raza acestei instanţe (comuna Hinova, judeţul Mehedinţi).

Cu ocazia soluţionării somaţiei de plată conform OG nr.5/2001, pârâta debitoare nu a avut posibilitatea invocării excepţiei necompetenţei teritoriale întrucât cauza s-a soluţionat fără citarea părţilor, potrivit procedurii de la acea dată.

Excepţia inadmisibilităţii recursului este neîntemeiată, întrucât potrivit art.158 pct.3 Cod pr.civilă, hotărârea în speţă poate fi atacată cu recurs.

Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse instanţa de control, în baza art.312 Cod pr.civilă, respinge recursul ca nefondat.

Decizia civilă nr. 667/COM/19.09.2005