Secţia comercială, maritimă şi fluvială

6. Reorganizare judiciară şi faliment. Antrenare răspundere patrimonială administratori (art. 137 lit. a şi d din Legea nr. 64/1995 republicată).

Prin acţiunea adresată Tribunalului Constanţa – secţia contencios şi înregistrată sub nr. 6816/COM/26.09.2003, reclamanta creditoare A.F.P. Medgidia a solicitat aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de pârâta debitoare S.C. R.V. SRL, astfel că, prin sentinţa civilă nr.8676/26.11.2003 s-a admis cererea creditorului, ca fondată.

În această cauză, instanţa pronunţă Încheierea 6736/COM/31.08.2004 prin care dispune în temeiul art.106 alin.1 lit.a din Legea nr.64/1995 republicată intrarea în faliment a debitoarei, pentru ca, în temeiul art.222 alin.1 lit.f cu referire la art.227 alin.3 din Legea nr.31/1990 să se fi dispus dizolvarea debitoarei şi ulterior numirea de lichidator.

Cu adresa nr.31/07.03.2005 lichidatorul judiciar desemnat – d-na expert contabil N.M. ce are şi calitatea de administrator judiciar formulează cerere de antrenare răspundere materială împotriva administratorului Ş.C., iar la data de 30.03.2005 creditoarea A.F.P. Medgidia solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a aceluiaşi pîrît fost administrator al S.C. R.V. SRL.

Ambele cereri au avut ca temei de drept indicat disp.art.137 alin.1 lit.a şi d din Legea nr.64/1995 republicată, cu motivaţia în esenţă că, în timpul administrării societăţii pârâta a folosit bunurile societăţii în interes personal, netinând o contabilitate corectă şi contribuind la dispariţia unor documente.

Prin sentinţa civilă nr.2769/COM/26.09.2005 Tribunalul Constanţa Secţia comercială - judecătorul sindic, admite cererile astfel cum au fost formulate retinând în esenţă aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.137 al.1 lit.a şi d din Legea nr.64/1995 republicată cu referire la art.73 al.1 şi 2 din Legea nr.31/1990 republicată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen a formulat recurs pârâta S.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie cu indicarea temeiului de drept prev. de art.304 pct.8 şi pct.9 Cod pr.civilă şi următoarea motivaţie, în esenţă:

- nu i-au fost comunicate actele de procedură efectuate în cauză şi a comunicat lichidatorului desemnat că, din 1997 societatea debitoare nu mai are activitate;

- pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a administratoruilor era necesar a fi îndeplinită condiţia comiterii cu intenţie a unor fapte ilicite, iar aceste fapte nu sunt prevăzute de lege ele trebuind demonstrate, astfel cum prevăd disp.art.1169 Cod civil;

- nu se poate reţine împrejurarea că, contabilitatea nu a fost ţinută deoarece din 1997 societatea nu mai funcţionează;

- nu există legătură de cauzalitate între activitatea desfăşurată de recurentă şi apariţia stării de insolvenţă a debitoarei.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins apreciază instanţa de control, pentru următoarele considerente, în esenţă:

Dispoziţiile din Cap.IV din Legea nr.64/1995 republicată (art.137-art.140) reglementează câteva situaţii precis determinate în care membrii organelor de conducere ale unei societăţi comerciale, ajunsă în încetare de plăţi, vor putea fi obligaţi să suporte o parte din pasivul societăţii în cauză, dacă prin activitatea lor au contribuit la ajungerea acesteia într-o astfel de situaţie.

Această situaţie este limitată la organele de conducere ale societăţii cu raspundere limitată pentru cazurile expres prevăzute la art.137 alin.1 lit.a-g (fost art.124 înainte de modificare) din Legea nr.64/1995 republicată şi modificată, îmbrăcând forma juridică a raspunderii civile delictuale.

O primă condiţie generală este enunţată în art.137 al.1 din Legea nr.64/1995 republicată care cere ca membrii organelor de conducere să fi contribuit prin săvârşirea anumitor acte şi fapte ilicite, la ajungerea societăţii în stare de încetare de plăţi.

Răspunderea astfel stabilită de legiuitor, are natura juridică a răspunderii civile delictuale fiind dată de principiile consacrate în materie – art.998 Cod civil - respectiv întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: faptă ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate între faptă, prejudiciu şi vinovăţia sub forma dolului.

Vinovăţia recurentei pârâte există sub forma intenţiei, atât timp cât, a refuzat să furnizeze documente lichidatorului, simpla susţinere a lipsei de activitate a societăţii încă din anul 1997, neabsolvind-o de raspundere.

Conform art.137 lit.d din Legea nr.64/1995 republicată, acesta fiind temeiul de drept indicat de creditoare şi de către lichidatorul judiciar desemnat, atrage raspunderea administratorului societăţii ce poate fi antrenată când „a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile, sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”.

Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, ce nu pot fi tăgăduite, societatea debitoare nu a ţinut o evidentă contabilă conform cu dispoziţiile Legii nr.82/1991, aspect reţinut chiar şi de instanţa de fond.

În textul de lege sus citat, responsabilitatea administratorului rezidă din chiar fapta de a „nu ţine contabilitatea conform legii”.

Este indubitabil că, creditoarea – titulara unei creanţe certe, a suferit un prejudiciu a cărui existentă certă, este dedusă din împrejurarea că, S.C. R.V. SRL se află în încetare de plăţi, cât şi de imposibilitatea satisfacerii acestei creanţe, din averea debitoarei, astfel că, legal şi temeinic instanţa de fond a admis acţiunea.

Sustinerile recurentei referitoare la „neproducerea de dovezi” din care să rezulte vinovăţia sa şi legătura de cauzalitate, nu pot fi primite de instanţă, atât timp cât, conform art.73 alin.1 şi alin.2 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt solidar raspunzători faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, ca de altfel, şi asupra dispoziţiilor art.11 alin.1 din Legea nr.82/1991 conform cu care, raspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la societăţile comerciale revine administratorului.

Deoarece legal şi temeinic instanţa de fond a procedat la antrenarea raspunderii administratorului S.C., iar lipsa unor acte a permis ca societatea debitoare să fie în imposibilitate de a-şi evalua, gestiona şi cunoaşte activele, datoriile şi rezultatele obţinute din activitatea desfăşurată, împrejurare de fapt ce a condus şi a determinat încetarea de plăţi, cum nu sunt motive pentru a dispune reformarea hotărârii recurate, văzând şi disp.art.312 Cod pr.civilă, instanţa de control apreciază că, recursul este nefondat şi pe cale de consecinţă urmează a fi respins.

Decizia civilă nr. 789/COM/12.12.2005